Este rău râsul? Când și cât?

[MineaPeter]

Doamne ajută!

Moroco, dumitale ți s-a mai spus să taci. Cât este de folos această poliloghie pentru sufletul unui om ortodox? Vedem în continuare aceeași vorbire încâlcită și tendința de a te răspândi peste tot pe la postările cele noi ale colegilor. Cu ce ne ajută conținutul postărilor, dacă învățăturile de valoare sunt amestecate cu pânza de păianjen?

Ar merge bine să iei cu adevărat o pauză. Mai ales acum, la apropierea celor patruzeci de zile de Post sfânt. Desigur că în gândirea vechi-calendaristă, fie aceasta pucioasă sau nu, 25 decembrie al nostru nu este „sărbătoare în cer”, abia 7 ianuarie este, nu?

Și dacă tot veni vorba de calendar: legile astronomice după care se ghidează calendarele au fost și ele create tot de Domnul și trebuiesc respectate. Ele nu sunt dogme, dar sunt niște legi ale naturii rânduite de El. Este importantă și pacea în Biserici, cea întru Adevăr, nu cea însoțită cu învățăturile mincinoase, și pentru ea uneori trecem peste acrivia aritmetică și calendaristică (de pildă, atunci când facem Învierea Domnului împreună cu Bisericile de pe calendarul vechi, chiar dacă acesta este incorect astronomic, ca să nu facem dezbinare la Înviere ca și la Nașterea Domnului). Finlandezii ortodocși nu serbează nici Învierea o dată cu noi, ei se țin de adevărul astronomic mai bine, și nu îi considerăm apostați pentru asta. Nici nu pretindem că se face sărbătoare în Cer exclusiv pe calendarul vechi.

Dumneata părăsește mișcarea trâmbițelor de la Pucioasa și vino mai bine la Ortodoxia cea adevărată, cât timp încă ești viu! Altfel vei muri și va fi târziu!

Iar ca să comentez și la subiectul cu râsul: îmi amintesc de cartea lui Umberto Eco, „Numele Trandafirului”, unde tot așa se vorbește despre condamnarea râsului, iar cartea a doua din Poetica lui Aristotel (considerată pierdută, în viața reală) este responsabilă pentru răspândirea râsului necuviincios și sursă a dezastrului la mânăstirea catolică (anul 1327, în nordul muntos al Italiei) descrisă acolo.
Trecând peste potențialul ficțional al evenimentelor din carte și peste faptul că acțiunea se petrece în lumea eretică a catolicismului secolului 14, chiar înainte de definirea așa-zisei „viziuni beatifice” în care catolicii au pretins că omul mântuit poate după moarte să Îl vadă pe deplin pe Domnul (chiar dacă nu a avut loc Învierea noastră de la sfârșitul lumii), râsul este considerat și acolo în carte un păcat, iar la un moment dat este pomenit clar faptul că nicăieri în Sfintele Evanghelii nu este menționat faptul că Domnul Iisus Hristos ar fi râs. Că El a lăcrimat pentru Lazăr și apoi, în grădina Ghetsimani, S-a rugat cu durere „Tată, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”, aceasta se știe!

Ca părere personală, cel puțin râsul cel mult, și răutăcios față de alții, când mai și neglijăm seriozitatea cuvenită a unor lucruri, se poate considera un păcat! Zâmbetul sau veselia interioară, în schimb, reprezintă altceva. Mai sunt și situații când oamenii discută cu voioșie pe anumite subiecte, fără răutăți și bagatelizare, și se întâmplă să râdă scurt (nu lung) la replici, acolo este mai greu de judecat dacă acel „ha-ha” neprelungit este un păcat. Însă dacă luăm în general lucrurile și oamenii din viață la „șto”, dacă obișnuim să „râdem până uităm de noi”, sigur ne atragem ură și păcate! Și moartea poate fi una rea și dură! Aici cunosc și exemple, dar să nu dramatizăm mai mult.

La Sfânta Liturghie și de Sfintele Taine sigur nu trebuie râs, asta clar. Și nici de învățăturile cele tari ale Ortodoxiei, legate de mântuire și veșnicie, care unora li se par „baliverne”. Da, acel râs este un păcat!
Și cum puncta un coleg de forum (nu Moroco) la o postare de aici din topic, se pomenește ca păcat expresia „nebunește am râs”, adică să înțelegem că există și un râs ne-nebunesc!

Oricare ar fi situația, să fim oameni serioși și voioși, cum trebuie și când trebuie. Nici neserioși, nici la vorbă poliloghioși!

[RappY]

În prealabil postat de MineaPeter

Finlandezii ortodocși nu serbează nici Învierea o dată cu noi

Nu stiam asta, interesant de stiut. Vad ca si estonienii serbeaza la fel ca finlandezii? Nu sunt apostati bineinteles, dar nici bine nu mi se pare. Din ce inteleg, a fost ceva alegere contextual istorica influentata de stat, dar cu ideea de a rectifica asta mai tarziu intr-un sinod pan-ortodox. Ar fi bine sa nu se piarda din vedere asta si sa revina la serbarea corecta cu noi cat mai curand. Nu are rost sa ne fragmentam, trebuie respectata randuiala. E mai important sa sarbatorim toti impreuna decat sa ai o zi libera la munca in ziua aia sau mai stiu eu ce.

Iar ca să comentez și la subiectul cu râsul (...)

De acord cu restul desi in mintea mea ingaduiesc mai multe copiilor inclusiv rasul la Dumnezeiasca Liturghie fiindca e un prilej de bucurie si nu au maturitatea sa inteleaga ce se petrece. Mie momentul impartasaniei mi se pare un moment minuntat fie ca ma impartasesc sau nu, mereu mi se umple inima de bucurie, e cel mai frumos moment din saptamana. Sa vad atati credinciosi si atati copii bucurandu-se de Sfintele Taine este de nedescris, simt cu adevarat cuvintele "precum in cer asa si pe pamant". Parca coboara Imparatia Cerurilor pe pamant.

[Moroco]

În prealabil postat de MineaPeter

Doamne ajută!

Moroco, dumitale ți s-a mai spus să taci. Cât este de folos această poliloghie pentru sufletul unui om ortodox? Vedem în continuare aceeași vorbire încâlcită și tendința de a te răspândi peste tot pe la postările cele noi ale colegilor. Cu ce ne ajută conținutul postărilor, dacă învățăturile de valoare sunt amestecate cu pânza de păianjen?

Da, in general glasul din patima putorii unora, nu dam nume, cei de fatza se exclud, imi cere mereu pe forum sa tac in ciuda faptului ca un forum de aia e forum ca sa te lase sa-ti exprimi parerea si nicidecum sa ti-o cenzureze. Cine nu are rabdare sa citeasca, sa inteleaga, se lasa in pripeala si superficialitate si simte cum i se imbarliga mintea in infailibilitatea mortodoxa care se indigna inlauntrul putorii si vrand sa scape din plasa de paianjen bine intinsa de cel rau prin sine insusi, mai mult se incurca si se innoada cazand tot mai rau si atunci, de durere, arunca vina pe mine predandu-se necredintei si-mi cere mie sa tac desi problema sta in putoarea din patima din ei insisi caci nu vor sa recunoasca nici cum ca le e foarte lene sa... sa... sa deschida ochii, ochii exteriori si ochii interiori, ochii mintii si intelepciunii, ochii cunoasterii si se plang cu acuze ca le e foarte greu sa se aplece cu ocazia asta si Cuvantului lui Dumnezeu suflat prin Trambite MAI ALES daca ei deja de multa vreme se toooot apleaca Domnului Iisus Hristos in minunata si fascinanta crestin-ortodoxie preschimbata de ei, prin lene si necredinta in mortodoxie. Deci cu nimic nu va ajuta continutul textului caci la ce oare v-ar putea ajuta adevarul si orice lucru bun atata vreme cat sunteti foarte hotarati sa mergeti in jos, in contra sfinteniei.... Cuvantului... cu maxima infailibilitate mortodoxa, nici macar crestin-mortodoxa, respectand apropiatii, dialogul si iubind inclusiv pe vrajmasi?

Ar merge bine să iei cu adevărat o pauză.

Daca io nu obosesc scriind atat de mult si des ma intreb de ce ar obosi cineva citind cateva propozitii, rar? Deci io n-am nevoie de nicio pauza, pe cand dumneata se pare ca ai si obosit si vrei sa te intorci avea peste o luna, pe motiv de post. Ma gasesti tot aici. Am sa continui sa omor patimi imputite situate acolo in adancul unora, nu dam nume, cei de fatza se exclud, care caraie ca poporul din pustie, dupa carnitza si bani buni pentru shopping dandu-se mari prooroci cand ei defapt si-au facut din lume un idol de aur ca un vitel bun de muls, Doamne apara si pazaeste, ce rusine.

Mai ales acum, la apropierea celor patruzeci de zile de Post sfânt. Desigur că în gândirea vechi-calendaristă, fie aceasta pucioasă sau nu, 25 decembrie al nostru nu este „sărbătoare în cer”, abia 7 ianuarie este, nu?

Da, sa tac si sa iau o pauza de post. Ala nu-i post ci pileala. Chiar daca vine postul, lucrul trebuie sa continue. Dar io nu am probleme calendaristice, stilistice, si nu ma deranjeaza sa serbez si cu unii si cu altii, caci sarbatoarea si bucuria e mai mare ca jertfa nesangeroasa, umilinta smerita care te poate duce spre ele. Insa aici e vorba de Cer si de lungimea posturilor si de sarbatorile sfintilor, care, din pacate, sunt defazate cu 13 zile fata de ziua cand e tinuta sarbatoarea lor in Cer si de aia cred ca e jenant sa cinstesti si sa slavesti pe cineva la vreme nepotrivita, atunci cand e altcineva de cinstit si de slavit, iar atunci cand chiar e ziua lui in Cer sa nu-l slavesti asa ca lumea care nu-l slaveste deloc. N-ar fi fost oare mai frumos pentru noi sa nu ne fi luat dupa erecticii din apus cu mutarea zilelor de serbare ale sfintilor fata de traditia milenara apostolica cu care ne toooot laudam in timp ce-o lepadam? Stiu ca nu e gresala canonica defazajul insa buna cuviinta oare nu ne invatza si ea cum ar fi de respectat si de tinut? Deci cred sincer ca se cuvine sa dam slava sfintilor in ziua lor de serbare in Cer si sa tinem posturile atat cat au fost ele randuite de sfinti. Ti-am zis ca pe mine nu ma deranjeaza asa cum este acum deci ce sustin nu e pentru mine, nu e pentru lupta mea sau pentru slava mea, adica nu ma incapatanez ca refractarii indaratnici pentru disputa mea din moment ce io le tiu si le serbez dublu fara probleme ca sa nu se supere nimeni. Insa vorbeam aici de ce ar fi drept si cuvincios fata de Dumnezeu si de sfintii Lui si nicidecum pentru moftul român interbelic reloaded.

Și dacă tot veni vorba de calendar: legile astronomice după care se ghidează calendarele au fost și ele create tot de Domnul și trebuiesc respectate. Ele nu sunt dogme, dar sunt niște legi ale naturii rânduite de El.

Pai au fost randuite si innoite odata cu Invierea si sfintii le-au asezat in Har deci cum de au tupeul si vin apusenii cu toti erecticii sa schimbe ce au asezat sfintii in timp ce noi, lasandu-ne mereu pacaliti sa ajungem iata sa sustinem ca asa e mai corect cum zic ei ca sa ne punem pe ”intreptat” dupa ei, mereu dupa ei? Adica voi chiar sustineti ca erecticii sunt defapt sfintii si noi suntem erectici pentru ca urmam sfintii? Iata deci ca s-a intors lumea cu susul in jos dar nicidecum asemena sfantului Ap. Petru cu crucea lui cea inversata in mod minunat cerand el asta din respect si umilinta rastignirea inversata pentru ca nu cumva sa fie rastignit asemenea Domnului Sau, luandu-l credinciosii si pe el ca pe un fel de al doilea Mesia, la fel de mare sfant. El s-a semerit insa apusul ”indreptand” s-a mandrit.... si noi iata ne-am luat dupa ei si ne tinem ca orbul de bata. Ce e de facut nu ma priveste, io doar am spus ce am avut de spus, de dragul Domnului.

Este importantă și pacea în Biserici, cea întru Adevăr, nu cea însoțită cu învățăturile mincinoase, și pentru ea uneori trecem peste acrivia aritmetică și calendaristică (de pildă, atunci când facem Învierea Domnului împreună cu Bisericile de pe calendarul vechi, chiar dacă acesta este incorect astronomic, ca să nu facem dezbinare la Înviere ca și la Nașterea Domnului). Finlandezii ortodocși nu serbează nici Învierea o dată cu noi, ei se țin de adevărul astronomic mai bine, și nu îi considerăm apostați pentru asta. Nici nu pretindem că se face sărbătoare în Cer exclusiv pe calendarul vechi.

Adica la ce invataturi mincinoase te referi dumneata?.. ca vad ca mersul cu calendarul dupa erectici e ceva pozitiv in mintile unora, nu dam nume.

Dumneata părăsește mișcarea trâmbițelor de la Pucioasa și vino mai bine la Ortodoxia cea adevărată, cât timp încă ești viu! Altfel vei muri și va fi târziu!

Aha, deci si dumneata asa ca unii nu dam nume, socotiti si credeti ca Domnul va spune invataturi mincinoase si ca El va omoara daca le urmati si de aia vreti sa-L parasiti si sa-L lepadati? Oare chiar n-ati inteles nici pana acuma ca nu Domnul Iisus Hristos-Cuvantul va omoara ci pacatul vostru si ispita prin care va vine sminteala si neascultarea, recidiva, pacatul prospat, patima, rautatea? E culmea cum mortilor le e foarte frica sa invie prin invatatura suflata de Domnul prin Trambite si fugind ei ca de dracool, aflati in alergare disperata dau ei si te ajuta ei si vor ei sa te fereasca ei de dracool si de moarte cica, saracii de ei, si se simt vii ”miluind” asa desi in mod evident sunt niste morti-mortodocsi care se autotzepuiesc la infinit daca persista si fug la nesfarsit de inviere, fiindca desi nu-si dau seama, ei de inviere fug caci Cuvantul sufla Invierea prin Cele 7 Trambite Apocaliptice. Deci fii domnule serios si te linisteste cu sfaturile tale pentru ca nu eu trebuie sa ma lepad de Credinta ci dumneata de necredinta si daca veni vorba ia marturiseste dumneata cum de esti dumneata ortodox cu numele asta de Peter? Asta e nume de erectic apusean asa ca ia spune frumos, hai marturiseste la nenea cum te-ai infiltrat dumneata aici de vorbesti in numele ortodocsilor cerand asa ca altii, nu dam nume, cei de fatza se exclud, lepadare de Cuvant?

Iar ca să comentez și la subiectul cu râsul: îmi amintesc de cartea lui Umberto Eco, „Numele Trandafirului”, unde tot așa se vorbește despre condamnarea râsului, iar cartea a doua din Poetica lui Aristotel (considerată pierdută, în viața reală) este responsabilă pentru răspândirea râsului necuviincios și sursă a dezastrului la mânăstirea catolică (anul 1327, în nordul muntos al Italiei) descrisă acolo.

E clar ca vorbesti din cultura apuseana erectica si iata vii aici sa-mi spui tu mie sa tac sau sa iau o pauza? Deci pe cine incerci sa tzepuiesti domnule Peteretic crezand ca ai sa si poti?

[Moroco]

Ca părere personală, cel puțin râsul cel mult, și răutăcios față de alții, când mai și neglijăm seriozitatea cuvenită a unor lucruri, se poate considera un păcat! Zâmbetul sau veselia interioară, în schimb, reprezintă altceva. Mai sunt și situații când oamenii discută cu voioșie pe anumite subiecte, fără răutăți și bagatelizare, și se întâmplă să râdă scurt (nu lung) la replici, acolo este mai greu de judecat dacă acel „ha-ha” neprelungit este un păcat. Însă dacă luăm în general lucrurile și oamenii din viață la „șto”, dacă obișnuim să „râdem până uităm de noi”, sigur ne atragem ură și păcate! Și moartea poate fi una rea și dură! Aici cunosc și exemple, dar să nu dramatizăm mai mult.

Frumoasa parere ai insa la sfarsit ai dat cu mucii in fasole. Pai luand lucrurile si oamenii la intrebari shto etă (ce este pe ruseste) ca sa radem de ei pana ne lepadam de sine... prin ras... nu ne atragem nici ura si nici moartea ci invidia-pisma si frica fiindca astfel de oameni sunt in general trufasii din politie sau cei din aparatul tortionar justitiar din care se pare ca faci parte din moment ce imi ceri ceea ce imi ceri. Deci iata cum ai ajuns sa faci pe moralistul speriat ce sperie in timp ce tu esti exact aceasta specie de ”simpatici” care vor sa rada de mine punandu-mi intrebari ca sovieticii, culmea, cerandu-mi in acelasi timp sa tac, ca sa ma sperie cu spaima lor si de frica sa cedez si sa ma lepad de Cuvantul si sa ma las corcit de ei, sa semnez angajament si sa devin colaborator, tradator, informator, adica vanzator de frati, asa cum se ocupau ei cu distractia asta prin beciurile securitatii sustinand ca vor sa te faca om nou, un fel de neomarxist, un tanar din asta dinamic, pus pe facut bani din orice, bani foarte bine spalati si prespalati cu ariel, ariel coada de purcel, tineri ratati din start care cer in cor de smintisori o tara ca afara si nicidecum o tara ca inauntru, asa cum s-ar cuveni daca ne luam dupa filoxenia noastra romaneasca traditionala nefatzarnica, iesind cu cele interioare in intimpinare si daruind din ele spre slava lui Dumnezeu, Cel care le-a facut pe cele interioare mai profunde si mai bune asa cum le-a facut si pe cele exterioare mai frumoase si mai mari.

La Sfânta Liturghie și de Sfintele Taine sigur nu trebuie râs, asta clar. Și nici de învățăturile cele tari ale Ortodoxiei, legate de mântuire și veșnicie, care unora li se par „baliverne”. Da, acel râs este un păcat!

Aici suntem perfect deacord. Vezi, nu suntem chiar vrajmasi. Iar daca am fi dusmani atunci porunca ar fi sa ne iubim si sa ne respectam spre mantuire si nicidecum sa ne cenzuram, culmea, pe un forum liber unde prin definitie e de citit si de respectat parerea ficaruia caci ”Black lives maters”.

Și cum puncta un coleg de forum (nu Moroco) la o postare de aici din topic, se pomenește ca păcat expresia „nebunește am râs”, adică să înțelegem că există și un râs ne-nebunesc!

Da exista, rasul meu de unii, nu dam nume, e un ras nonnebunesc si cu toate astea toti ma fac nebun avand impresia ca rad de ei. Dar io nu de ei rad ci de lume caci lumea e de ras daca n-ar fi de plans oamenii din ea in care s-a bagat lumea!

Oricare ar fi situația, să fim oameni serioși și voioși, cum trebuie și când trebuie. Nici neserioși, nici la vorbă poliloghioși!

Da, asa sa fim cum zici, dar invers in ceea ce priveste credinta ta, adica necredinta si in Trambite si in Cuvantul suflat prin ele pentru ca e clar ca dumneata nu crezi si de aia te bucuri, deci fiind pe sfinvers vorbesti de neseriosi si de polologhie, ca sa defaimi Cuvantul si pe mine in contra Lui, nestiind si nepricepand cat esti de trist din pricina asta in ”bucuria” ta oricat incerci sa arunci cauza tristetii tale pe mine ca sa te scapi pe tine... din tristetea ta!

Deci nu rad de cei ca tine si nici macar nu zambesc oricat ar fi de ras incapatzanarea unora, nu dam nume, cei de fatza se exclud, care ma urmaresc si ma osandesc proletar si inchizitorial, medical si superior intelept si stiintific facandu-ma prost, culmea, pentru ca io primesc mereu nu numai crestin-ortodoxia ci si pe Cel mai mare Dar al tuturor timpurilor: Cuvantul!...pentru credinciosi si pentru oameni, ca ei sa invieze din... din... din pacat=moarte!

Fecioarelor nebune (nu e vorba de Joana dArc), se stiu ei, le e greu, de lene nu pot sa primeasca si pe Domnul daca Il au si vine. E chestie de infailibilitate si logica morala. Cum poti primi pe Cineva daca Il ai deja, caci daca Il ai nu mai are cum sa vina? Deci le e lene sa se plece asa ca stingandu-li-se lor candelele din pricina trufiei caci ulei nu si-au luat in ele, tot de lene, or sa fuga in lume sa-si cumpere, caci n-ai cum sa te abtii de la sopping in draci daca esti prosta si nebuna ca orice fecioara mortodoxa puturoasa. N-ai cum!

Am terminat poliloghia dupa scrierea unui text frumos cat se poate de serios!

Pe scurt ”Fericit barbatul care urmeaza, prin credinta, sfintenia... Cuvantului!” ca sa-l parafrazez pe regele David, iar rasul, bucuria, zambetul acestei minunate fericiri nu este nicidecum un pacat!

[Moroco]

Trecând peste potențialul ficțional al evenimentelor din carte și peste faptul că acțiunea se petrece în lumea eretică a catolicismului secolului 14, chiar înainte de definirea așa-zisei „viziuni beatifice” în care catolicii au pretins că omul mântuit poate după moarte să Îl vadă pe deplin pe Domnul (chiar dacă nu a avut loc Învierea noastră de la sfârșitul lumii), râsul este considerat și acolo în carte un păcat, iar la un moment dat este pomenit clar faptul că nicăieri în Sfintele Evanghelii nu este menționat faptul că Domnul Iisus Hristos ar fi râs. Că El a lăcrimat pentru Lazăr și apoi, în grădina Ghetsimani, S-a rugat cu durere „Tată, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta!”, aceasta se știe!

Nu ti-e clar ca si in problema asta ai mers prea departe dupa mortodoxia slugarnica la inchizitia catolica a mareului papalâc care iata a condamnat rasul pana acolo incat si pentru un zambet erai si esti pasibil de ardere pe rug ca Joana d'Arc care osandita si aruncata fiind in flacari a ras de ei, de Coshonii si Torquenazii de serviciu, in timp ce ardea bine mersi si iata astazi e socotita una din marile sfinte ale apusului, fecioara din popor care a faurit Frantza mare, mucenicita de inchizitie, osandita pentru sute de ani, acum e repusa in toate drepturile si libertatile caci papalitatea a socotit, vazand ce priza are la popor si la public, ca e timpul sa-i retraga anatemizarea si osandirea si s-o puna in randul sfintilor desi se stie ca auzea voci si le asculta doar pe cele ale sfintilor arhangheli Mihail, Gavril si Rafail, considerata o fecioara nebuna ce asculta de soaptele satanei, asa ca altii, nu dam nume, care au fost cam la fel osanditi si priviti chiar in zilele noastre.

Nu crezi ca ar fi fost mai bine pentru toti crestinii sa nu se fi ajuns in situatia asta ridicola, penibila, rusionasa si greu de reparat?

[Moroco]

Cand te indoiesti de Dumnezeu, pentru stinta si semetie, pentru parere (de sine) nu e de ras! Iese sange si e de plans! Cand ceri doar sa bagi in tine placeri pentru cutra-inima ta plina de trufia vietii, care strica si distruge ca sa se laude, sa te laude, sa va laudati impreuna cu parerea... nici rea, nici buna, ci aia ticluita: media mediaiei perfect echilibrata si ”dreapta” doar ca sa bage in sine drogul dreptatii, fainutza si aluatul uns cu ou si undelemn ca sa luceasca, parerea si apoi il vezi ca rade, zambeste, ca te-a pacalit, te-a speriat, te-a ingrozit si tu-l iei de Dumnezeu si te dai si tu insuti Dumnezeu ce-l ia de Dumnezeu, si va dati si-i dai lui infiindu-te centrul de comanda si control si te faci parintele lui, familia lui laudandu-va in haita pentru ca te pune sa ”lucrezi”, sa furi si pentru ca apoi iti ia din ce ai ”lucrat”, din ce ai furat si iti da si tie o mica parte, nu de mila ci ca sa minti, sa te faca frisca si sa vrei sa intrii in aparatul privilegiat tortionar, de teroare si propaganda, pedagog si magog crescator de porci, sa vrei sa te faci justitiar, paracios, crud, un fel de iscapoSS, mai marele detinutilor slujind temnicerii corupti si pe seful temnitei, pe marele ipocrit, ca sa le faci ca fraierul tzepuit treaba murdara si ei sa fie si cei mai tari din parcare si fara fapte rele... sa fi macelarul-mercenarul benevol ce le faci toate mizeriile, toate, ca sa se tina ei curati pe tzepuirea si fraiereala ta. Si lasandu-te mituit din banii tai, pe banii tai pentru parere ca prostul iata razi mai rau ca proasta, ca la aia ii place sa-ti faca tie pe plac insa tie iti place sa-ti faci, nu altora ca ea, ci fix numai si numai tie insuti pe plac, sau dracilor carmuitori de parere si vrand sa scapi de Judecata, de frica ajungi ca o frishca, ca si raciturile tremuratoare, fugi si te arunci in balta deznadejdii doar ca sa te pescuiasca diavolul si apoi sa te apere el ca mare avocat, diavolul avocatul diavolului care ai devenit cand ai ajuns paracios si ipocrit si iata esti dus mereu inaintea lui Iisus, fiind vrednic de uciderea cu pietre mai rau ca cea prinsa in adulter... asa ca un pui de VIPeres care se cere infiat la lume, la lumea oculta a duhurilor rele care te lingusesc si te linistesc... pentru parere din care ai facut insasi viata ta, o problema de viata si de moarte, sa stai cu ea ca pe un tron, ca pe o tzara, ca pe un pat al puterii de odihna, ca pe o pluta, foarte suprat ca esti miscat, convins si motivat de asta ca sa vezi ca pe un rau si sa-i faci rau. In mod evident nebunia nu e de ras. E defapt un coshmar, o patzanie horrorr caci ai ajuns vrajmas lui Dumnezeu si te razbuni ca pripitul care pilindu-se indrazneste sa-si ia privilegiul de a violenta pe sfinti asa beat de sine insusi, pe mai micii Domnului, pe drepti, pe Duhul Sfant, pe Cuvantul, pe Tatal, lovind cu nesat chiar si in Iubirea curata a fecioarelor intelepte facatoare de roade bune... inclusiv si pentru tine cel ce nu stie altceva decat sa bage in sine insusi pe placul propriu, al sufletuhului si al cutrei-inima rea, pe placul propriu si personal zgarciorb ca noaptea mintii ciuruita ca o sita ca sa se mandreasca infumurandu-se cu manie ca-si rezolva singur problemele, ca poate singur, fara Dumnezeu, le rezolva prin a le da la altii si a-i silnicii sa si le rezolve ei asa cum zice el insusi, marele prooroc mincinos!.. laudaros... laudarosUuuuuuuuiuiuiuiui... fui! (gretzos)

[Moroco]

În prealabil postat de un frate

Cine profită, oare, de ceața otrăvită a polarizării maselor ușor hipnotizabile, a dezbinării comunității, a abaterii atenției de pe realitatea nudă pe o meta-realitate construită conspiraționist în vremuri tulburi, când ceața însăși devine mai deasă și privirea înțelegerii mai slabă?
Societatea, Biserica, omul majoritar care trăiește onest și modest? Desigur, nu.
Profită, însă, fie și temporar, exact cei ce provoacă intenționat și întrețin perfid polarizarea și dezbinarea, falsificarea și manipularea. Pozând simultan în „eroi”, oricât de ridicoli, ai cauzelor bune și drepte, traficate și expuse pe tarabele din iarmarocul trăncănelii propagandistice.
„Fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii, bâlbâiţii cu gura strâmbă” care, abil, mai pomenesc și de Biserică, chiar și de Dumnezeu, își maschează greu, deci prost, apriga angajare în slujba propagandei de orice fel, lăsându-se inspirați de „cel care dezbină”, de cel ce-și bate joc de ei înșiși, de Marele Dezbinator. Căruia ei, ariviștii, trădătorii și smintiții întru multe îi slujesc zelos, departe de lumină.
„Slujirea la doi domni” sfârșește însă mereu prost.
Nu pentru Domnul, nici pentru cei fideli Lui.

Nu-i de ras sa bagam bani in noi ca-n urgentza fiindca tot bagand devenim bagabonzi ce-si baga bogoiul si apoi umbla asa bagati in ei insisi ca sa faca rele... pentru bani. Deci nu e deloc de ras ce va fi cu gurmanzii astia vidanjeuri care rodesc cotloane si buncare pline de mancare si bautura, pentru zile fara numar.

[Moroco]

un frate

Constituționalizarea răului
Abolirea realei libertăți: de conștiință și de alegere în profundă cunoștință de cauză.
Cea mai tristă premieră mondială: înscrierea „dreptului la avort” în Constituţie.
Unde?
În țara care a ghilotinat cândva inclusiv credința, cel mai onorabil act uman prin care persoana liberă oferă credit în alb Creatorului pe care nu îl poate vedea, Celui care a adus la existență ființele raționale libere. Atât de libere, încât se pot întoarce împotriva Lui însuși. Ceea ce au și făcut după ce au fost create. Ceea ce nu a diminuat însă cu absolut nimic veșnica Lui iubire părintească, dumnezeiesc de reverențioasă față de libertatea celui creat „după chipul și asemănarea Sa”. Liberi suntem, desigur, să nu credem nici asta.
În țara a cărei intelectualitate ieșită din turbinca iacobinismului revoluționar din 1789 a ajuns să deifice Rațiunea, ignorând absurdul și sacrilegiul oricărui act de idolatrizare (care suprimă Sensul),
în țara a cărei intelectualitate stângistă din secolul monstruoaselor totalitarisme ale secolul XX, reprezentată la un moment dat de Jean Paul Sartre, glorifica genocidul din Gulagul comunist, afirmând, prin reprezentantul ei celebru, că „orice anticomunist este un șobolan vâscos”. Omul, aproapele, celălalt era deja „infernul”.
Luciferism, anarhism, nihilism, iacobinism, socialism, comunism, terorism intelectual, antiumanism, anticreștinism. Crimă.
Suprimarea spiritului, paradoxal a însăși rațiunii idolatrizate, absolutizarea trupului, care devine contextual termenul ultim al raportării omului la el însuși: „corpul meu, alegerea mea”.
Lucrurile se leagă.
A legaliza crima (avortul este exact așa ceva în ordinea morală, de vreme ce fiecare persoană începe prin a fi un embrion, apoi un făt în pântecele mamei sale), a milita pentru „cultura morții”, nu pentru viață, a milita pentru infestare ideologică pe calea sexualizării minții unor copii din clasele primare, învățați nu doar că masturbarea de la vârste cât mai fragede e sănătoasă, ci și că distincția bărbat-femeie este depășită, că cele două sexe naturale sunt substituibile „genurilor” (gramaticale), că identitatea sexuală umană e fluidă și instabilă precum mintea care debitează această idee, că familia e paternalist opresivă, chiar fascistoidă (Theodor W. Adorno), deci o „structură de putere” (Michel Foucault) față de care e o datorie să ne revoltăm și care, alături de Biserică și alte instituții natural ierarhice, trebuie sfidată, criticată și „refuzată”,
toate acestea, dar și alte năzbâtii ideologice, spun multe despre persoanele care, crezându-se eliberate de „dogme”, deci libere în ultimul grad, sunt înregimentate total în acest gen de militantism antiuman, anticreștin, antieuropean.
Dacă orice femeie ar putea fi deplin conștientă de faptul că viața care s-a înfiripat și crește în ea este și devine o persoană distinctă și concretă înzestrată cu demnitate, avortul ar deveni cel mai probabil, cu rarisime excepții, o non-opțiune, deci inclusiv drama și suferința pe care acesta le aduce în viața oricărei femei ar putea lipsi.

Orice viclenie si desfranare, orice inselare si labordelatorie este defapt un avort. Iubirea nu cauta sa-si faca plozi insa nu e frumos sa-i omori daca apar puii ei. De aia nu-i bine sa te incurci cu desfranatele, pentru ca ele iubesc dar nu-ti fac copii... au tehnici de contraceptie iar daca ele esueaza atunci ii omoara... iata apeland la un drept constitutional. Ai dreptul sa tai dreptul altora!.. culmea, a unor nevinovati a caror vina este defapt vina ta ca au aparut pe lume. Era darul ei, darul iubirii. Nu lor le-ai taiat dreptul ci tie insuti. Cand dai pe cineva afara, la dracu sau il arunci la gunoi, defapt pe tine insuti te dai desi nu esti constient de asta si ti se pare ca ar fi invers. Tu vei fi cel ce va suferi.

De ce nu faci copilul si apoi il dai sa si-l creasca? Asa nu te scapi de problema? Ai rabdare 9 luni jumate, nasti prin cezariana daca vrei si gata. Il dai lui si pleci in lume. Daca i-a trebuit atunci sa-si asume. Asa ar fi cinstit. De ce sa-l pui in situatia in care trebuie sa participe la o crima? De ce sa participe la o contraceptie? De ce sa opreasca cineva puterea iubirii de a se inmulti? E rautate! E blestem. ”Lasati copiii sa vina la Mine!”

Arivismul care calcă totul în picioare,
contorsionismul pe calea parvenirii cu orice preț,
mințirea sfruntată cu Scriptura în mână,
trădarea și calomnierea în serie a celor până nu demult lingușiți,
cățărarea pe cadavrele trucatelor amiciții și prietenii,
vizarea obsesivă a unei sinecuri,
pofta pantagruelică de vizibilitate,
cameleonismul, inclusiv confesional, îndelung antrenat pentru pătrunderea în orice cotlon profitabil,
lichelismul rafinat.
Doar câteva dintre manifestările dezgustătoare ale „omului fără însușiri” morale, deci fără caracter.
Într-o cu totul altă lume, total străină „zburătorului” apter, trăiesc oamenii normali,
oameni care nu se vând,
nu se dau în spectacol,
nu îmbracă haina țipătoare a mercenarului propagandist,
nu mimează apologetica creștină în timp ce susțin filetismul,
nu se pozează compulsiv în aceeași postură ridicolă și psihanalizabilă de „învingător” cu vocația eșecului și carisma negustorului ambulant, capabil să vândă orice și pe oricine după anestezierea atenției și capturarea bunăvoinței victimelor.
Citirea atentă a Scripturii (pe care și diavolul o cunoaște perfect), dobândirea clarității morale, distingerea între vorbărie măgulitoare și rostire mărturisitoare, cunoașterea cât mai avansată a strategiilor Diavolului fanfaron, ne vor putea scuti de gravele efecte ale seducției practicate public de „duhul viclean al amăgirii”.
În acest timp, în acest an, mai mult decât oricând.

O sa ne tzepuim iar si iar de nu ne vedem... crezand ca e de ras. Nu e! Am ridicat un monument al tzepuirii in piatza revolutiei si acuma ce facem, ii aducem mereu jertfe ca tampitzii? Anul asta avem parte de cele mai multe tzepuiri. Cand o sa ne trezim din betie ca sa stim cu cine sa votam? Io cu cine votez? Si oricine iese, are cineva impresia ca presedintele e Dumnezeu sau ca parlamentarii sunt sfinti? Alegem un om care prin natura functiei ne tzepuieste. Ce-i democratia? O tzepuiala mai desa decat o monarhie. Dar avem impresia ca scapam mai usor de un conducator rau. Tzeapa! N-ai de unde sa stii cat e de rau urmatorul decat atunci cand ajunge pe functie. De la alesi nu vine nicio schimbare in bine. Iata au trecut 100 de ani si mergem din rau in mai rau spre indreptatirea tzepei din piata revolutiei. Bine ca mai e inca de tzepuit cate ceva ca ne-au vandut si viitorul stranepotilor. Dar daca am fi destepti am da o lege ca imprumuturile sa le plateasca cei ce au semnat si au aprobat si de la ei sa le ia justitia ca sa plateasca datoriile. Sa-i vanda pe ei cu tot neamul lor si sa-si recupereze banii... iar pe noi sa ne lase in pace ca sigur n-am fost deacord!.. cu pensiile si salariile nesimtite si cu toate privilegiile si sinecurile politrucilor si ale aparatului militar, justitiar si tortionar, a statului politziensc, medicalo-sanitar, paralel-securistic, mafiot si impostor. Jos calaii!! Ne-ati tzepuit, ne-ati jefuit. Si acuma umblati sa ne pacaliti sa va realegem? Tzeapa! De data asta sper sa va luatzi tzapa de la popor! Insa daca tot voi numarati voturile... a clar ce va fi... tot ce a mai fost o sa mai fie, nimic nou sub soare.

O sa votez cu sica, cu drula si cu bula. Ba nu, o sa votez cu SOS Roamnia. Ba nu, o sa votez cu USL 2.0 reloaded. Ba nu. O sa votez cu Simion Gica Contra. Doar ca io-s pentru. Asa ca nu stiu cu cine sa votez. Dar o sa votez sigur cu cineva, daca ma miluieste Dumnezeu cu zile sa ajunga la ceasul ala.

Deci haideti la vot ca o sa va dam...... taxe si impozite si inflatie si cresteri de preturi cat le mai puteti duce. Rabda mamaliga rabda si odata rabufneste.

Ce m-as mai distra sa ia AUR 50%+1 din voturi! Asta va fi intradevar de ras! Tzeapa mult visata si preaindelung asteptata! Sa-i vezi pe toti ciuruiti si pliostiti iesind la declaratii. : )))))))))))))))))))))))))))))

Simeon Noul Teolog (949- 12 martie 1022) are și această fină observație procurată de claritatea privirii sale lăuntrice:
„Noi, cei credincioşi, suntem datori să-i privim pe toți ca pe unul şi să socotim că în fiecare este Hristos”.
Nu e chiar ceva subînțeles ușor.
În primul rând, prin străduință zilnică, să nu acceptăm dizolvarea celuilalt într-o masă, să-l salvăm de la anularea (comodă) în ea, să-l extragem pe cel care ne iese în cale ca persoană din entitatea „infernală” a mulțimii depersonalizante.
Iisus, ca Dumnezeu, discerne chipul fiecărui om din mulțime. Doar de aceea, „văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite…”
Nu masele pot fi iubite (doar lingușite), ci persoanele distincte.
E cazul fiecăruia dintre noi care, cel mai adesea chip ignorat într-o mulțime, tânjește nemărturisit după atenția binevoitoare a celorlalți.
Gradul de încreștinare devine, așadar, proporțional cu cel al acuității vederii noastre spirituale („ochii de văzut”). Cea care, pătrunzând dincolo de haina defectelor și păcatelor ce ni-l fac antipatic sau detestabil pe celălalt, sesizează prezența lui Hristos în el. Hristos, Cel care a spus aceste tainice, mântuitoare cuvinte:
„Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit.
Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.”
Hristos e mereu în preajmă, la o distanță de mână întinsă milostiv spre celălalt.
De aceea nu prea ne vom putea scuza cândva, zicând: „Când Te-am văzut...?”

”Cand Te-am crezut, cand Te-am ascultat?” (oile si oitzele)
”Cand nu Te-am crezut, cand nu Te-am ascultat?” (capreleprele si capraideleurilelele)