Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

Mă bucur că ai adus aceste precizări, pe care cred că le înțelegem într-un mod similar. Cred că nu atât simțurile în sine, cât rațiunea – căreia i-aș spune aici 'cugetare omenească' – este cea care face ca toată ființa omului (împreună cu simțurile) să încline într-o parte sau în alta, motiv pentru care are absolută nevoie de asistența Duhului Sfânt pentru a putea să recunoască Rațiunea dumnezeiască (Logosul) prezentă în toată Creația. Cine se situează în afara acestei asistențe este, într-adevăr, o victimă mult mai ușoară pentru Satana, chiar dacă nu este neapărat posedat întru totul, ci doar influențat, corupt.

Cugetarea omenească, cum bine ai numit-o, se formează pe baza informațiilor organelor de simț trupești, care acționează instinctual creând obișnuințe și automatisme aservite trupului, pe de-oparte; pe de alta, prin rațiune trece încet-încet și învățătura duhovnicească, generată de Duhul Sfânt, iar aceasta se ”ciocnește” cu cugetarea omenească (a organelor de simț), dar totuși se sedimentează în inimă(suflet-precizez pentru Rappy!). Cu trecerea timpului, rațiunea ajuge să se maturizeze ca o interfață/portal între lume(cu tot ce ține de ea, văzute și nevăzute) și suflet, deoarece trupul este asistat ”automat” de actul reflex, de obișnuințele acumulate în mediul natural, ca la animale.

Lumea materiala influențează continuu rațiunea (needucată) care este predispusă la corupție din cauza organelor de simț, iar acestea (cum frumos ai spus adineaori) predispun natural ca omul să ”alunece”.

În prealabil postat de CristianR

Sper să lămurească el însuși afirmația pe care ai semnalat-o, din care eu am înțeles, tocmai, că satana nu este o creatură materială (prin urmare, spirituală).

Tu ai citit și înțeles ce am scris, nu ce ți s-ar părea că aș fi scris. El a semnalat că ar fi bine să te ferești să fi de acord cu mine că eu n-aș vorbi ”ortodox” fără să spună ce nu e corect ortodox și de aceea el a citat doar secvența că ai fi de acord. El nu analizează situații fiindcă n-are argumente, el doar prezintă situații.

În textul pe care l-ai citat a concluzionat că „de aici se poate deduce că satana nu ar fi o creație aparte a naturii materiale, ci neapărat inclusă în ea” ceea ce nu este ortodox bineînțeles, satana fiind spirit (înger căzut) nu materie. Demetrius are o concepție materialistă a lumii, nu ortodoxă.

Einstein spunea că: ”Dumnezeu nu dă cu zarul!”, adică nimic din creația Lui nu poate ieși de sub controlul Lui. E ortodoxă această zicere a lui? Oare e ortodox a spune că îngerul pariază contra lui Dumnezeu talanții Lui și câștigă?

Repet ce am spus despre satana în postul #10 și continui să susțin(boldat spre simplificare):
"Influențarea permanentă și contrară a sufletului de către trup, materie și lume se face prin toate(5) organele de simț trupești (auz, văz, gust, miros, simț tactil), care toate servesc instinctual trupul ca să trăiască mai bine, la acestea adăugându-se și rațiunea(dpmdv) până la intervenția Duhului Sfânt, în urma căreia este definită ca fiind satana, dar nu ca duh rău în sine, ci doar ca influență materială asupra sufletului omenesc exclusiv întrupat.

[RappY]

În prealabil postat de Demetrius

Repet ce am spus despre satana în postul #10 și continui să susțin(boldat spre simplificare):
"Influențarea permanentă și contrară a sufletului de către trup, materie și lume se face prin toate(5) organele de simț trupești (auz, văz, gust, miros, simț tactil), care toate servesc instinctual trupul ca să trăiască mai bine, la acestea adăugându-se și rațiunea(dpmdv) până la intervenția Duhului Sfânt, în urma căreia este definită ca fiind satana, dar nu ca duh rău în sine, ci doar ca influență materială asupra sufletului omenesc exclusiv întrupat.

Ce-mi repeți mie dragă, eu nu știu ce-ai scris? Că satana nu este un duh ci doar „influență materială” + alte neadevăruri. Nu vezi că scrii atât de îmbârligat încât confuzi lumea?

CristianR a înțeles că tu crezi că satana este o creatură pur spirituală. În concepția ta, satana este o creatură pur spirituală? Da sau nu? De ce ocolești răspunsurile clare la fel ca ocultiștii?

[Demetrius]

În prealabil postat de RappY

Ce-mi repeți mie dragă, eu nu știu ce-ai scris? Că satana nu este un duh ci doar „influență materială” + alte neadevăruri. Nu vezi că scrii atât de îmbârligat încât confuzi lumea?

CristianR a înțeles că tu crezi că satana este o creatură pur spirituală. În concepția ta, satana este o creatură pur spirituală? Da sau nu? De ce ocolești răspunsurile clare la fel ca ocultiștii?

Din păcate te repezi cu puls ridicat și de aceea nu înțelegi ce am scris.
Eu am spus ”nu ca duh rău în sine”, iar tu ai citit doar ”nu ca duh” și ai dedus că nefiind duh eu aș fi zis că e material, dar n-am zis așa, ci am zis influență materială.

Cu alte cuvinte, aproape toți oamenii se confundă pe ei înșiși ca fiind doar trupuri fiindcă primesc informații din viața lumească prin organele de simț care deservesc trupul și de aceea chiar botezați fiind ei se identifică pe ei cu nevoile și dorințele trupurilor lor; aceasta este corupția naturală și poate fi combătută doar printr-o educație duhovnicească elevată.

În activitatea lumească oamenii se servesc de lucrurile materiale mai mult sau mai puțin în funcție de folosința lor, însă pe cele mai folositoare le prețuiesc mai mult pentru că le aduc folos(câștig) mai mare și o viață trupească mai comodă care-i coruptă natural de la bun început. Folosința acestor obiecte materiale generează/influențează în inima proprietarului o prețuire sporită și un comportament alterat al vieții spirituale/familiale/sociale cu care e dator; acest comportament este satana.

17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata.
18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă.
19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă.(Lc14,17-19)

Nu e înger căzut, nu e materie deși aparține de materie, nu e rău în sine fiindcă nu are nicio putere. Omul are puterea și neatenția lui(ignorarea Duhului Sfânt) face să apară în inima lui satana. Satana nu există în sine, omul o/îl crează în inima lui. Dacă n-ar fi om n-ar fi nici satana.



P.S. Mă aștept să spui că-i eretic, nu ortodox și să aduci citate din cărți, nu din Scriptură.

[CristianR]

În prealabil postat de Demetrius

În activitatea lumească oamenii se servesc de lucrurile materiale mai mult sau mai puțin în funcție de folosința lor, însă pe cele mai folositoare le prețuiesc mai mult pentru că le aduc folos(câștig) mai mare și o viață trupească mai comodă care-i coruptă natural de la bun început. Folosința acestor obiecte materiale generează/influențează în inima proprietarului o prețuire sporită și un comportament alterat al vieții spirituale/familiale/sociale cu care e dator; acest comportament este satana.
[...]
Nu e înger căzut, nu e materie deși aparține de materie, nu e rău în sine fiindcă nu are nicio putere. Omul are puterea și neatenția lui(ignorarea Duhului Sfânt) face să apară în inima lui satana. Satana nu există în sine, omul o/îl crează în inima lui. Dacă n-ar fi om n-ar fi nici satana.

Dragă Demetrius, aici m-ai pierdut. Sunt suficiente locuri în Scriptură care îl identifică pe diavol ca ființă spirituală creată de Dumnezeu, pe care n-am vreme să le caut. Însă aduc ca argument însăși căderea protopărinților din Rai, care a fost provocată de o ispită venită nu din ei înșiși, ci din afara lor. Acolo spune clar că șarpele i-a ispitit - iar la Apocalipsa 12 acesta este identificat cu diavolul:

Şi aruncat a fost Balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce pe toată lumea o înşeală – aruncat a fost pe pământ; şi îngerii săi aruncaţi au fost cu el.

De altfel, în acel capitol observ că se spun foarte multe despre îngerii căzuți răzvrătirea lor față de Dumnezeu, respectiv biruirea lor de către Hristos.

Poate că tu interpretezi simbolic și metaforic cele de acolo - însă ideea cu care trebuie să rămânem este că răul a fost inițiat în Creație nu de către om, ci de o ființă spirituală care i-a inspirat gândul potrivnic lui Dumnezeu. De altfel, dacă răul este inerent naturii, atunci în ce a constat Căderea în păcat - și ulterior în moarte - a lui Adam și a Evei?

În Teologia Dogmatică, după ce scrie despre îngerii buni și cei răi - aceștia din urmă fiind sursa răului în creație, Stăniloae arată, bazându-se pe Sf. Vasile cel Mare, că atât omul, cât și diavolul (care are nume propriu în Biblie, deci personalitate) au înclinat spre rău din propria libertate (alegere):

Explicaţia creştină a răului din libertate e singura care nu leagă răul de esenţa realităţii, a realitătii eterne sau a celei create de Dumnezeu, luând totuşi răul în serios. Şi e singura care salvează însăşi existenţa libertăţii în realitatea existenţei. Orice altă explicaţie compromite iremediabil existenţa şi neagă libertatea, adică însăşi demnitatea umană. Dacă răul ar fi fost creat de Dumnezeu, el ar fi fost legat de esenţa lui Dumnezeu şi a creaţiei, ca şi atunci când ar fi etern legat de existenţă.

Sfântul Vasile cel Mare zice: "Nu socoti nici pe Dumnezeu cauză a existenţei
răului, nici nu închipui răul ca având o existenţă proprie. Căci nu e subzistentă răutatea, ca un animal oarecare; nici nu are vreo esenţă ipostaziată a ei. Căci răul este o lipsă a binelui. Ochiul a fost creat, orbia s-a produs ulterior prin pierderea ochilor ... Aşa şi răutatea, nu are o subzistenţă proprie, ci vine după aceea din cauza rănilor sufletului. Căci nu e nici nefăcut, cum spune cuvântul celor necredincioşi, care fac răul de aceeaşi cinste cu natura cea bună, considerând că amândouă sunt fără început şi mai presus de facere. Nici creat. Căci dacă toate sunt din Dumnezeu, cum ar fi răul din bine? Căci nimic rău nu e din bine, nici răutatea din virtute".

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

în ce a constat Căderea în păcat - și ulterior în moarte - a lui Adam și a Evei?

N-am încheiat să spun, deși s-a subînțeles, că viața lor a devenit păcătoasă doar ca urmare a poruncii, a faptului că au devenit conștienți de Dumnezeu și prin călcarea poruncii ei au greșit de 2 ori: o dată pentru neascultare și încă o dată pentru că devenind conștienți de viața duhovnicească ei nu s-au putut înfrâna de la cea trupească din cauza ”rutinei”. Moartea trupească nu poate fi evitată nicicum, insă prin neînfrânare ei au acontat-o și pe cea duhovnicească.

9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,(1Cor6,9)

[Mihailc]

Altfel de meditații pe maginea rugăciunii lui Efrem Sirul (asta fiindcă ştiu că, printre participanții la această discuţie cam dezlânată, există cel puțin o persoană care înţelege şi se bucură )

https://www.youtube.com/watch?v=m40oZDwJT9Q

[CristianR]

Foarte binevenită postarea ta, Mihai – mă bucur tare mult să te reîntâlnesc, iată, după atâta vreme.

Chiar doream un prilej de a ieși din divagațiile pe care le-am întreținut cu Demetrius - nu lipsite de importanță, dar neavându-și neapărat locul aici – pentru a aprofunda rugăciunea aceasta atât de cuprinzătoare și transformatoare pentru oricine și-o asumă.

Iar tâlcuirea lui Olivier Clément este atât de binevenită, mai ales pentru noi, mirenii, care putem găsi cu ajutorul ei modalități de a o aplica – înțelegând – chiar și în lumea alienată în care ne ducem zilele. Dar care poate fi totuși trezită din alienarea ei în măsura în care noi înșine ne trezim.

[forever...]

În prealabil postat de Mihailc

Altfel de meditații pe marginea rugăciunii lui Efrem Sirul (asta fiindcă ştiu că, printre participanții la această discuţie cam dezlânată, există cel puțin o persoană care înţelege şi se bucură )

https://www.youtube.com/watch?v=m40oZDwJT9Q

Hristos a înviat!

Deși rugăciunea lui Efrem Sirul este specifică postului mare, am văzut abia acum acest link și am ascultat prima parte, din care am extras mai jos un fragment.

„Duhul trândăviei, al deznădejdii, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie! Există o cale, Tu ești Calea. Dar pe această cale sunt obstacole care definesc condiția noastră fundamentală de ființe păcătoase, cea de care Iisus le-a amintit celor care voiam s-o ucidă pe femeia adulteră. Trândăvie nu este clinofilia lui Oblomov, nici lenevirea din diminețile noastre de vacanță, trândăvie înseamnă uitarea despre care asceții spun că este păcatul de căpetenie. Uitarea - adică neputința de a se uimi de a se minuna sau, pur și simplu, de a vedea. Lipsa treziei - un soi de somnambulism al agitației sau al inerției, niciun alt criteriu în afara utilității, rentabilității, raportului calitate – preț. În agitația interioară și exterioară, pentru unii agenda prea plină, în care orice moment amenință să vină peste celălalt, pentru alții agenda prea goală, violența și drogurile, slabe sau puternic. Faptul de a nu mai ști că celelalte există într-o interioritate la fel de profunde ca și a mea, de a nu mă mai opri cuprins de emoție la auzul unei melodii, sau la vederea unui trandafir. de a nu mai da slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru ele, pentru că totul mi se cuvine... Când nu îmi pasă când totul este înrădăcinat în taină și că taina locuiește în mine, când uit de Dumnezeu și de creația Lui, când nu mai știu să mă accept ca o creatură cu destin veșnic, când uit de moarte și de ceea ce i-ar putea urma.”

M-a „uimit” și m-a bucurat interpretarea conform căreia trândăviea este de fapt uitarea de Dumnezeu, lipsa uimirii... Despre uimire am găsit referințe și într-o carte, prea grea pentru mine („Isaac Sirianul — asceză singuratică și milă fără sfârșit”, Sabino Chialà), din care am reținut acest unic lucru - uimirea ca treaptă a cunoașterii.

De asemenea, nu vedeam „grija de multe” ca „deznădejde”, ci mai degrabă ca agendă prea încărcată, că tot e menționat mai sus și acest sindrom.

Altfel spus, mulțumesc pentru link și mă întreb ce putem „savura” în această perioadă, a Penticostarului? Cum stați cu bucuria?

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

Dragă Demetrius, aici m-ai pierdut. Sunt suficiente locuri în Scriptură care îl identifică pe diavol ca ființă spirituală creată de Dumnezeu, pe care n-am vreme să le caut. Însă aduc ca argument însăși căderea protopărinților din Rai, care a fost provocată de o ispită venită nu din ei înșiși, ci din afara lor. Acolo spune clar că șarpele i-a ispitit - iar la Apocalipsa 12 acesta este identificat cu diavolul...

Mai aduc un răspuns referitor la ”diavolul” din noi:

13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni.
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
15. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.(Iac1,13-15)

[Demetrius]

În prealabil postat de CristianR

Dragă Demetrius, aici m-ai pierdut. Sunt suficiente locuri în Scriptură care îl identifică pe diavol ca ființă spirituală creată de Dumnezeu, pe care n-am vreme să le caut. Însă aduc ca argument însăși căderea protopărinților din Rai, care a fost provocată de o ispită venită nu din ei înșiși, ci din afara lor...

În Teologia Dogmatică, după ce scrie despre îngerii buni și cei răi - aceștia din urmă fiind sursa răului în creație, Stăniloae arată, bazându-se pe Sf. Vasile cel Mare, că atât omul, cât și diavolul (care are nume propriu în Biblie, deci personalitate) au înclinat spre rău din propria libertate (alegere)...

Cu bucurie revin ca să aduc un nou citat despre norocoasa situație a lipsei timp de a căuta în Scriptură pe diavol fiindcă nu e acolo, ci în inimă.
Despre căderea protopărinților (Adam și Eva) am răspuns atunci, dar acum completez cu versete că omul este diavolul.

14. Şi chemând iarăşi mulţimea la El, le zicea: Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi:
15. Nu este nimic din afară de om care, intrând în el, să poată să-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care îl spurcă.
21. Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile,
22. Adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea.
23. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.(Mc7,14-15.21-23)

De altfel, chiar tu remarci mai apoi, citându-l pe pr. academician Dumitru Stăniloae, ”că atât omul, cât și diavolul” (de parcă ar fi două persoane diferite!!!) au înclinat spre rău din propria voință.