(Re)Găsirea ortodoxiei-viziunea unui fiu risipitor

[Seraphim7]

M-am gândit să încerc o abordare ….Hm…Într-adevăr este foarte greu sa încerc să îmi (re)găsesc “duhul” ortodox,cel puțin măcar acum când simt nevoia de a exprima măcar pe moment fiorul mistic simțit în urma cu 10-15 ani,atunci când am descoperit cu adevărat ortodoxia…Am trăit-o,am simțit-o,am iubit-o,am împărtășit-o,am crezut-o cu toată ființa mea….

Că sa folosesc o expresie a colegiului Iorest,a fost “prima mea dragoste” și poate singura pură și autentică.

Dar așa este in dragoste, lupte, certuri, răni,drame….Din păcate s-au transformat într-o relație toxică…

Însă până a ajunge la acest moment,voi incerca sa trec în revistă părțile bune ale relației.

Eu nu sunt genul de om care sa rămână într-o relație, indiferent de natura ei, atunci când lucrurile nu mai merg,sau cel puțin așa eram atunci,un laș sa zicem….

Dacă cumva am mai spus prin alte postări anumite evenimente,îmi cer scuze pentru repeție.

O sa incerc o abordare mai degrabă personală, decât obiectivă sau generalizată, întrucât ortodoxia mereu trebuie sa fie ceva intim.Iar eu despre asta vreau sa vorbesc acum.

Ce voi spune nu reflectă viziunea mea actuală,și nu reprezintă gândirea mea de acum.

Eu vreau doar sa exprim cum am simțit ortodoxia timp de aproape 5 ani, și a fost într-adevăr o “poveste de iubire”.Atunci a fost singurul moment în care am iubit.

Pe lângă acestea,voi incerca sa exprim și câteva viziuni ortodoxe în legătură cu subiectele pe care le abordez pe forum in ultima vreme,prin “ochii” celui de atunci,dar cu exprimarea celui de acum.

Prin aceasta postare vreau să mă adresez atât celor dinafara ortodoxiei,cât și celor care au părăsit ortodoxia in favoarea unor culte neoprotestante sau alte religii.

Însă nu in ultimul rând celor care sunt membrii ai Bisericii Ortodoxe,dar care încă n-au depășit formalismul normalității “de zi cu zi” ….Aici mă refer la credinciosul “clasic”, echilibrat regasibil in orice parohie de mir.

Nu mă adresez ateilor, sataniștilor, ocultiștilor sau altora din această zonă.

Vorba lui Iisus “doar oilor pierdute ale casei lui Israel”.....Ei bine și eu voi vorbi doar despre oile pierdute ale ortodoxiei,cei care au gustat din ea, însă într-un mod sau altul au părăsit-o,sau poate încă nu o simt,sau nu-i pot înțelege sau discerne gustul.

Știu că cei care sunt ortodocși autentici,și stabili, pietrele de temelie și stânca Bisericii,vor avea o atitudine similare ca fiul cel care mereu a fost alături de Tată.Insa ii rog sa fie îngăduitori și cu noi cei risipiți și pierduți.

Eu încă nu bat la poarta,dar totuși dau târcoale,stau măcar pe lângă ea amintindu-mi nostalgic vremurile când eram dincolo de ea.

Însă poate multi vor bate,vor intra și vor fi primiți.

Prima Voce prin care ortodoxia mi-a vorbit cu adevărat a fost a Părintelui Cleopa Ilie,a doua a fost a Părintelui Porfirie (grec din muntele Athos),și a treia voce a venit mai universală din cartea Urmarea lui Hristos, atribuită parcă lui Toma de Kempis.

Aveam doar 15 ani,și când am început să citesc din acele cărți (Ne vorbește Părintele Cleopa și Antologie de sfaturi și îndrumări de părintele Porfirie) “seva” a început să curgă,și să ungă sufletul meu.

După ceva vreme,am inceput sa merg la biserica de care aparțineam într-un mod regulat mai frecvent,sa încep să țin posturile,sa dezvolt o gândire ascetică ,să mă rog,sa citesc Biblia,sa mă intersez de mănăstiri din zona mea etc.

Țin minte că după ce a intrat în mine “duhul ortodoxiei”, efectiv nu mai exista îndoială în sufletul meu,era o convingere 100%.Pur și simplu credința pură.

Logic au existat voci din jurul meu care au observat că devenisem cam prea “exagerat” sau care criticau zelul meu excesiv însă mie mi se părea că ei erau în eroare și nu eu.

Eu vedeam această nouă identitate și mod de viață ca fiind cel corect și chiar îl promovam că fiind SINGURUL adevărat și spre care toți trebuie să tindem , întrucât vine direct de la Dumnezeu….

Ei bine chiar credeam asta fără nicio urmă de îndoială,o credeam sincer și autentic.

Ei bine toată lumea știe că la 15 ani hormonii își fac de cap la adolescenți,și eu nu eram o excepție.Iar din păcate înafara de o carte a părintelui Necula, parcă intitulată Ortodoxia vorbește tinerilor,nu mai rețin exact titlul și ceva cărți de Danion Vasile referitoare la cum să se pregătească tinerii pentru nuntă…

Ei bine acestea nu erau prea pe gustul meu și eu mă delectam cu Cuvinte către singuratici de Isaac Sirul și Intre iadul deznădejdii și iadul smereniei de Siulan Athonitul….

Iar marea mea luptă împotriva pornirilor unui corp plin de hormoni care se dezvoltă și o infuzie plina de spiritualitate ortodoxă venită de la mari asceți….

Pfff,era o bătălie cruntă,in care uneori corpul câștiga,dar duhul mereu revenea sa spele “păcatul”....

Însă această luptă,și eșecurile mele de a fi primit la mănăstirea Frăsinei pe când fugisem prima oară de acasă la 17 ani fără o luna (terminam clasa a 10 a), încet m-au aruncat treptat spre cealaltă extremă…

Din păcate subconștientul procesează orice,iar refulările mele vor deveni scăpate de sub control după 20 de ani,dar până atunci,am mai putut gusta multe comori și trăiri pur autentic ortodoxe.

Totuși pe la vreo 15 ani și jumătate sau 16 ,la vreo jumătate de an de la revelația mea,aveam deja duhovnic ieromonah,și frecventam destul de de des o mănăstire,unde stăteam de la câteva zile,la chiar săptămâni în vacanțe.

Îmi aduc aminte biblioteca mănăstirii,ascultarea alaturi de frați și părinți,cât și pe părintele stareț care muncea cot la cot cu restul, plus alți tineri că și mine,care ulterior îmi vor deveni colegi de facultate.

Rețin un tânăr, avea în jur de 23-25 de ani ,care era din părinți protestanți,nu era botezat, foarte educat și inteligent,care descoperise ortodoxia,tot așa la nivel revelativ și chiar o trăia, purtam tot felul de discuții duhovnicești și teologice cu el,eu eram mereu curios și întrebam pe toți tot felul de întrebări.Am aflat ulterior că s-a botezat într-un butoi la mănăstire și după s-a căsătorit…

Cumva mi-a părut rău,eu voiam atunci că toți să ne călugărim și să existe doar mănăstiri unde să trăim în comunități monahale….

Însă eu atunci nu înțelegeam că Dumnezeu a făcut bărbat și femeie că sa fie împreună, întrucât eu înțelegeam peisajul ortodox doar prin prisma monahală și ascetică…

Dar aveam să descopăr și dragostea pentru femeie tot la mănăstire….

Însă mă voi concentra doar pe dragostea pentru ortodoxie deocamdată…

Aveam un duhovnic foarte “duhovnicesc” să spun așa.Stateam chiar și 2 ore la spovedanie,și eu as fi stat și mai mult, însă avea și alți fii duhovnicești,pot spune că ruptura de el, cauzată bineînțeles tot de mine,a fost prima “cădere” luciferică,sau cădere din “har”/”cer”.

A fost primul părinte spiritual ales, bineînțeles îl aveam și pe părintele de mir, modelul meu de preot,și unul dintre cei mai …. Adică nici la facultate n-am întâlnit părinți sau preoți care să-l depășească in prestanță și preoție….Un om cu adevărat născut pentru așa ceva…. Care m-am ajutat mult mai ales in perioada când a murit tatăl meu….

Însă în perioada în care eu aveam aceste revelații cu privire la ortodoxie și frecventam mănăstirea și aveam al doilea duhovnic ieromonah,am cam redus contactul cu el și după câțiva ani s-au pensionat….

Și din moment ce eu la un moment dat am rupt legăturile cu ieromonahul, preotul meu de mir era deja pensionat și m-am trezit fara niciun duhovnic,și pot spune că de atunci n-am mai putut lega nicio legătură cu alt preot sau duhovnic….

Însă pe cel de la mănăstire l-am avut cam vreo 3 ani,și a fost chiar foarte ziditor și frumos,iar pe cel de mir îl țin minte din copilărie și până la “revelație”.... Adică și înainte de descoperirea autentică a ortodoxiei,am trăit într-o familie clasic ortodoxă,și am trăit ortodoxia “populară”,sau cea tradițională,care deasemenea deși este mai poțin teologică sau spirituală…

Are imprimata in ea duhul poporului nostru…

Va urma…..