![]() |
![]() |
|
#35
|
|||
|
|||
![]()
Am văzut acum pe Realitatea Plus intervenția d-lui Georgescu, fiindcă la noi doar aici și la Gândul a oferit apariții în presă și mass-media.
Internațional a mai fost la Sky și Reuters. Efectiv am avut o criză de râs și în același timp de empatie față de dl Georgescu . Criza de râs, întrucât eu am un umor atipic,a survenit atunci când Anca Alexandrescu l-a întrebat așa din senin dacă și-a luat medicamentele, după ce dl Georgescu predica cu patos despre sfârșitul imperiului mondial bancar și economic. Bineînțeles,a adăugat dna Alexandrescu, că unii așa ar sugera,că dl Georgescu ar fi "loco loco".Am văzut inclusiv opinii de la cei din străinătate care zic că e cam dus pe alte galaxii uneori. Însă nu am găsit acea intervenție a unui europarlamentar francez în legătură cu situația noastră, referitor la Tiiktok și interzicea alegerilor. Foarte bine a argumentat domnișoara aceea,cum că s-au creat acest curente pro-european într-un mod dictatorial, încât n-ai voie sa mai ai și alte opinii. Adică la fel ca în comunism, când trebuiau toți să fie comuniști și își aranjau alegerile. Indiferent cât de "nebun" pare uneori Georgescu,are dreptate. Adică și eu sunt considerat de multe ori "crazy " și cu opinii din alte dimensiuni. Așa că sunt "între iubire și ură " referitor la dl Georgescu.
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) Last edited by Seraphim7; 08.12.2024 at 22:55:54. |
|