Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Simeon a pierdut pe mâna lui, eu unul n-am mai văzut până acum în anterioarele competiții electorale atâtea greșeli catastrofale făcute de un singur politician într-un interval relativ scurt de timp.
Una din erorile uriașe comise de Simeon, care a contribuit la dereglarea indicatorilor economici de referință după primul tur, s-a petrecut în podcastul lui Cristian Sima unde a zis că-l pune la BNR pe politrucul Gheorghe Piperea, un individ cameleonic care nu doar că-i total incompetent la ecomomie, dar nici măcar în meseria lui n-a prea performat. Când spui așa ceva primești pe merit diplomă de idiot arătând că: habar n-ai ce-i BNR-ul și ce fel de compențe solicită conducerea acestei instituții, nu cunoști limitele funcției de președinte al României, o să duci mai departe datina ancestrală a numirilor politice, n-ai nici măcar o schiță de viziune economică pe termen scurt și mediu.
Cum ai vrea să reacționeze mediul de afaceri la perpectiva sosirii în fruntea țării a unui asemenea oligofren politic?
|
De unde ai dedus tu că Piperea n-a profesat, când e și profesor în drept și are cazuri, faci niște afirmații așa.
După ce s-a mâncat căcat cu sloganul oameni noi din partea usr să menții pe funcții nemuritori de tipul Arafat, Isărescu, Csaba Asztalos șamd e o nebunie.
Văd că una predicați în campanie - sloganul oameni noi, fără penali în funcții publice, primăria cu pereți de sticlă - transparență, reducerea poverii fiscale, toți pe contributivitate și alta faceți în realitate.
Da trebuie o schimbare totală cum a început Trump în America, în primul mandat fiindcă nu a curățat deep state-ul, l-a curățat deep state-ul pe el.
Deci aici nu e loc de întoarcere, trebuie schimbat tot de la CCR, procurori șefi, directori de servicii, anumiți ambasadori.
Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Eroare din categoria „prostu'-proștilor”: să zici că dai afară juma' de milion de funcționari publici fără să-ți treacă o secundă prin cap că marea majoritate a presedinților secțiilor de votare sunt.... funcționari publici pe care tocmai ți i-ai transformat în dușmani de moarte.
|
Despre Sima ăla care e și nume de legionar apropo, spuneau unii prin comentarii că a escrocat oameni cu sume de bani pt plasamente pe bursă, nu știu dacă e adevărat, dar a mințit la denise rifai că Simion îi va curăța pe Becali și Georgescu, atât de ticălos e acel ins că încerca să bage îndoială între ei și Simion.
Iar Isărescu a candidat prin anii 90-2000 la președinție pe o platformă progresistă, deci omul e clar din ce film e nici PSD-Tăriceanu n-au avut curaj să-l zboare, ba se zicea că el cică e pe înțelegere cu Georgescu dar de fapt nu era în spatele lui.