![]() |
![]() |
|
|
#1
|
|||
|
|||
![]()
Hristos S-a înălțat!
Biserica noastră trebuie să facă un pas mai departe și să excomunice (afurisanie) politicienii responsabili cu aprobarea marșurilor LGBT, mai ales când acestea se leagă ostentativ de sărbătorile mari, cum au fost Sfinții Apostoli anul trecut, ajunul Adormirii Maicii Domnului în 2021 și, mai nou, Moșii de Vară în ajunul zilei de naștere a Bisericii, Rusaliile, acum în 2025. Atitudinile acelea trebuie să înceteze, iar oamenii din comunitățile respective să își repare comportamentul, oricât de dezagreabil și de homofob ar suna aceasta pentru urechile moderne. Oprirea de la Sfânta Taină a Împărtășaniei este o măsură binemeritată și chiar de protecție pentru sufletul unui om păcătos, mai ales când acesta are o răspundere socială mare, iar legat de fostul primar al Capitalei, și concubinajul trebuia să fie un motiv suficient pentru aceasta. Și dacă Biserica noastră românească pământească nu ia măsuri, riscăm la anul să ne trezim că parada sexului divers de la București se ține chiar sâmbătă pe 15 august. Mai multe nici nu mai zicem despre ce ar însemna aceasta pentru Maica noastră. Să NU fie!!
__________________
La sfârșitul lumii, toți vom învia! |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Citat:
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#3
|
|||
|
|||
![]()
Virgiliu Gheorghe despre cum acționează propaganda sistemului de 35 de ani:
https://www.activenews.ro/opinii/Vir...e-VIDEO-197834
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Publicistul creștin Costion Nicolescu, misionar al dreptei credințe, a plecat la Domnul - Mesajul Patriarhului
Costion Nicolescu, prieten sincer al clericilor și mirenilor lucrători în via Domnului și trăitor jertfelnic al adevărului evanghelic, a plecat astăzi la Domnul, după o suferință grea, purtată cu discreție, transmite Doxologia. Scriitor, iubitor al isihiei și cercetător pasionat al ethosului românesc, Costion Nicolescu a fost un om care a trăit cu adevărat credința și a transformat-o într-o punte de dialog între generații. Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină veșnică! Un misionar mirean al credinței creștine - Domnul Costion Nicolescu (1946-2025) Am primit cu durere vestea trecerii din această viață a domnului Costion Nicolescu, teolog, etnolog, scriitor și publicist creștin, mărturisitor misionar al dreptei credințe prin cuvinte și fapte luminoase. Spirit filocalic și trăitor în lumina Învierii, cu delicatețe spirituală și înțelepciune socială izvorâte din profunzimile tradiției românești, Costion Nicolescu a adunat în candela sufletului său comori din frumusețile Ortodoxiei, pe care le-a dăruit semenilor săi prin cărți, studii, articole și conferințe. A fost un apostol mirean al dreptei credințe, discipol al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și un fiu ascultător al Bisericii într-o societate aflată în schimbare socială și culturală. În aceste clipe de tristă despărțire, adresăm condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit ca om și scriitor creștin. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morții, să așeze sufletul robului său Costion întru lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi. Veșnica lui pomenire din neam în neam!
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#5
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Va trai mereu în sufletele cititorilor și al ascultătorilor lucrărilor sale de conferință.
__________________
Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor. (Eclesiastul 4:12) Dumnezeu e Iubire :) Căci prin cuvintele tale vei fi îndreptățit și prin cuvintele tale vei fi condamnat (Matei 12:37) |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Care e treaba cu ordinul acesta de Ministru al Finanțelor ?
Ordinul nr. 927/2025 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea acțiunilor de pregătire a economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și întocmirea bugetului de stat pentru război https://lege5.ro/Gratuit/ge3dsmjsgy4...at-pentru-razb
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Ce sa mai comentezi? E jale, e iadul pe Pamant, Doamne iarta-ma, apara-ne si fereste-ne! Cand il mai prinzi pe CG pe la sarbatori campenesti cum ii place lui sa faca bai de popor, intreaba-l pe el ce ni se pregateste ca le stie mai bine ca toti.
__________________
Menirea omului pe pamant nu este de a manca si de a-si face nevoile ci sa ajunga asemenea lui Dumnezeu Tatal. «τὸ γὰρ μυστήριον ἤδη ἐνεργεῖται τῆς ἀνομίας, μόνον ὁ κατέχων ἄρτι ἕως ἐκ μέσου γένηται·» |
|