Animale de companie

[Adr.iu91]

În prealabil postat de Andrew

Nu este normal sa tinem animale, mai ales rivale între ele ca specie (câini plus pisici) în același perimetru și intr-un perimetru micuț. Singurul caz în care câinele și pisica se pot înțelege sunt dacă au crescut împreună sau scenarii oricum rarisime în care nu au fost crescute împreună, dar se înțeleg.

De aia e bine sa ai la curte animale. La bloc e cam greu si locul mic, nu este spatiu de aventurare prea mult pentru caini, pisici, etc.

[CristianR]

În prealabil postat de Andrew

Singurul caz în care câinele și pisica se pot înțelege sunt dacă au crescut împreună sau scenarii oricum rarisime în care nu au fost crescute împreună, dar se înțeleg.

Pisicile se pot înțelege foarte bine cu câinii și pot, de asemenea, învăța cu ușurință să nu se atingă de păsările de curte. Omul e factorul-cheie al acestei înțelegeri, dar de multe ori capacitatea de înțelegere și comunicare a animalelor noi o subestimăm, având prejudecata superiorității absolute față de ele. Dacă, însă, ajungi să le cunoști, vei vedea că sunt foarte atente și capabile să înțeleagă multe.

Atunci când, la țară, mama a scos puișori de găină de la incubator, pisica mea a fost foarte incitată, curioasă, gata să se repeadă asupra lor. Am luat unul în mâini, i l-am prezentat fără să o las să-l atingă și i-am explicat că... e de-al nostru. N-a fost nevoie de mai mult, păsările domestice n-au mai interesat-o de atunci. În ce privește relația dintre pisici și câini, la fel, a fost nevoie doar să le fac cunoștință, după care s-au comportat ca membri ai aceleași familii.

[Nietzsche]

În prealabil postat de CristianR

Omul e factorul-cheie al acestei înțelegeri, dar de multe ori capacitatea de înțelegere și comunicare a animalelor noi o subestimăm, având prejudecata superiorității absolute față de ele. Dacă, însă, ajungi să le cunoști, vei vedea că sunt foarte atente și capabile să înțeleagă multe.

Si exemplele sunt nenumărate. Sunt câini care pot preveni crizele de epilepsie cu 2 minute înainte, sunt pisici care recunosc ce parte a organismului suferă de boală. Una din pisicile salvate, e atât de inteligenta încât înțelege vreo 15 cuvinte la perfecție, inclusiv ne ajută la adunarea iepurilor în adăpost:))
Eu nu aș putea să trăiesc fără animale, fără compania lor la asta mă refer nu la consum.

[CristianR]

Într-adevăr, compania animalelor poate fi foarte binefăcătoare. Dacă unii văd în animalul de companie un obstacol între om și Dumnezeu – și poate fi adevărat, dar și un om poate fi acel obstacol, dacă este idolatrizat –, eu îl resimt tot mai mult ca pe o altă modalitate de apropiere/cunoaștere a Lui.

Despre motanul lui, un părinte duhovnicesc spunea: "El este desăvârșit". Cuvântul ăsta putea însemna mai multe lucruri: și că pisica este un animal perfect, și că este fără păcat, dar și că – spre deosebire de om, care are de parcurs un drum lung până la desăvârșire – animalul este deja acolo, neavând un parcurs lăuntric de realizat.

Deși am avut mereu pisici, cred că în ultimii ani am aprofundat mai mult relația cu ele, îndeosebi cu o siameză (acum bătrână și înțeleaptă), care pot spune că mi-a devenit maestru spiritual, pentru că, modestă și fără să mă dădăcească, m-a învățat multe chestiuni despre viața spirituală, mai ales despre liniștire și menținerea ei. Spre exemplu, dacă ați văzut cum sunt capabile pisicile să se deplaseze, imperturbabile, pe muchia unui gard, în vreme ce jos câinii latră înnebuniți. Liniștea cu care continuă să moțăie în pofida zgomotelor – de picamer, elicopter ori dulău – din jur, m-a ajutat să fac și eu asemenea, într-o oarecare măsură: ce nu mă privește nici nu mă deranjează.

De asemenea, contemplativitatea, capacitatea ei de a privi cu orele pe fereastră ori în spațiul din jur, ori privirea liniștită ațintită asupra mea, pe care i-o surprind când mă trezesc din somn, precum și ritualul de tors și frământat pe care îl execută cu religiozitate la trezire și la culcare – rugăciuni fără cuvinte, la care asceții lucrează o viață ca să ajungă – mă fac să mă gândesc că este o ființă, dacă nu profund spirituală în sens uman, cel puțin într-o deplină armonie și comunicare profundă cu Creatorul tuturor, atât al lor, cât și al nostru. Pentru cuvintele rugăciunilor, de altfel, pare a avea o receptivitate deosebită, căci pare să mă acompanieze în felul ei, torcând.

Între doi oameni care se înțeleg foarte bine este de ajuns un schimb de priviri, cuvintele fiind de prisos, ori putând fi chiar greșit interpretate, comunicarea cu ea este dincolo (sau înainte) de cuvinte și, ca atare, desăvârșită; sau aproape, pentru că nu întotdeauna reușește să-mi transmită din priviri sau din inflexiunile mieunatului că nu-i mai place ficatul de pasăre, în schimb o bucățică de pește ar face-o fericită. Dincolo de asta, însă, o privire aruncată printre gene într-unul din nu puținele momente de odihnă înseamnă: "Simpla ta prezență aici mă bucură". Nu-i nevoie de mai mult.

Ființe fără timp, a cărui trecere nu par să o perceapă, te pot ajuta să accesezi, dacă te lași molipsit de ritmul lor, acea zonă atemporală de dinainte și dincolo de lumea trecătoare.

Cred că acea tâlcuire a Sf. Vasile cel Mare la versetele din Geneza prin care Dumnezeu îl îndeamnă pe Adam ca prin toate făpturile din Rai să urce către El, gustând din ele Viața cea adevărată, se potrivește și aici, căci pe Dumnezeu mai bine Îl poți cunoaște din relația cu o făptură vie a Lui decât din tratate de teologie.

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

Deși am avut mereu pisici, cred că în ultimii ani am aprofundat mai mult relația cu ele, îndeosebi cu o siameză (acum bătrână și înțeleaptă), care pot spune că mi-a devenit maestru spiritual, pentru că, modestă și fără să mă dădăcească, m-a învățat multe chestiuni despre viața spirituală, mai ales despre liniștire și menținerea ei. Spre exemplu, dacă ați văzut cum sunt capabile pisicile să se deplaseze, imperturbabile, pe muchia unui gard, în vreme ce jos câinii latră înnebuniți. Liniștea cu care continuă să moțăie în pofida zgomotelor – de picamer, elicopter ori dulău – din jur, m-a ajutat să fac și eu asemenea, într-o oarecare măsură: ce nu mă privește nici nu mă deranjează.

Mi se pare cel mai prost animal pisica, caz concret: mașină venind noaptea -faruri aprinse, pisica simte și vibrația de la sol și sare ca proasta în fața mașinii de pe marginea drumului, fără să fie periclitată sau urmărită.

Evident că a nimerit fix sub roți, bufnitură, a mai mișcat puțin din cap, după care amorțeală, ochii holbați și firișoarele de sânge care se preling din gură.

Nu cred că există un animal mai tâmpit care să creadă că ajunge înaintea mașinii pe partea cealaltă, sau să se ia la întrecere cu un utilaj de câteva tone, mașina avea un 60-70 la oră, am văzut de pe margine toată scena.

Iarăși vara când sunt în călduri sunt în stare să-și dea răni mortale cu ghearele, se înfoaie ca niște electrocutate și trezesc tot cartierul, uneori se amenință de la 5-7 metri.

[CristianR]

Inteligența pisicii (ca și a câinelui, chiar dacă dezvoltă competențe foarte diferite) este comparabilă cu a unui copil de cca 2 ani. S-ar putea ca și acesta să reacționeze asemănător în fața unei mașini care vine cu viteză.

Lumina farurilor le derutează, nu prea se pricep să anticipeze traiectoria mașinii – sunt neadaptate la genul ăsta de stimuli.

Însă ca să cunoști cu adevărat o ființă vie, de la Dumnezeu la om și mai jos, la animal, trebuie să intri într-o relație afectivă cu acea ființă. Abia atunci dezvolți organul cunoașterii adevărate, subiective (adică între subiecte).

Dincolo de asta, însă, animalele sunt înzestrate și cu calități incontestabile, atestate chiar obiectiv, științific.

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

Pisicile se pot înțelege foarte bine cu câinii și pot, de asemenea, învăța cu ușurință să nu se atingă de păsările de curte. Omul e factorul-cheie al acestei înțelegeri, dar de multe ori capacitatea de înțelegere și comunicare a animalelor noi o subestimăm, având prejudecata superiorității absolute față de ele. Dacă, însă, ajungi să le cunoști, vei vedea că sunt foarte atente și capabile să înțeleagă multe.

Atunci când, la țară, mama a scos puișori de găină de la incubator, pisica mea a fost foarte incitată, curioasă, gata să se repeadă asupra lor. Am luat unul în mâini, i l-am prezentat fără să o las să-l atingă și i-am explicat că... e de-al nostru. N-a fost nevoie de mai mult, păsările domestice n-au mai interesat-o de atunci. În ce privește relația dintre pisici și câini, la fel, a fost nevoie doar să le fac cunoștință, după care s-au comportat ca membri ai aceleași familii.

Sunt mii de specii inclusiv tarantule, șerpi, șopârle, amfibii, lumea nu cred că iubește cu adevărat animalele ci doar ce li se pare lor prietenos, blănos, catifelat, gingaș șamd, n-am văzut pe nimeni să iubească rinocerii, porcii mistreți, jaguarii șamd.

Deci asta cu iubitorii de animale e de fapt o altă gogoriță, realist vorbind nu am văzut niciun medic veterinar să exagereze în direcția asta și ei au școală grea.

Oricum în lanțul lor trofic dacă aplicăm treaba cu omul e cel mai crud animal, animalul mai slab e distrus de cel mai puternic, deci care e cruzimea aici, să urâm lupii, urșii, râșii, uliul, rechinii șamd că vânează animale mai slabe ?

[CristianR]

În prealabil postat de Iorest

Sunt mii de specii inclusiv tarantule, șerpi, șopârle, amfibii, lumea nu cred că iubește cu adevărat animalele ci doar ce li se pare lor prietenos, blănos, catifelat, gingaș șamd, n-am văzut pe nimeni să iubească rinocerii, porcii mistreți, jaguarii șamd.

Deci asta cu iubitorii de animale e de fapt o altă gogoriță, realist vorbind nu am văzut niciun medic veterinar să exagereze în direcția asta și ei au școală grea.

Oricum în lanțul lor trofic dacă aplicăm treaba cu omul e cel mai crud animal, animalul mai slab e distrus de cel mai puternic, deci care e cruzimea aici, să urâm lupii, urșii, râșii, uliul, rechinii șamd că vânează animale mai slabe ?

Cred că față de toate animalele, inclusiv crocodili ori tarantule sau coropișnițe, trebuie să avem milă și să le recunoaștem ca fiind create de Dumnezeu, prin urmare cu un rost al lor în ecosistem. N-aș putea iubi un păianjen, pentru că iubirea presupune comunicare, relație.

Animalele dăunătoare trebuie să realizăm că nu sunt în rele în sine, ci doar pentru că interferează cu interesele omului. Dacă trebuie să le omorâm, nu e un păcat, dar tot cu milă trebuie acționat, limitându-le pe cât posibil suferința, căci sunt nevinovate.