In cautarea gandului cel bun

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Frica de intuneric,de animale , de atacuri ,de diavoli?
Dar ce reprezinta acestea fata de puterea ce ti-o da convietuirea cu Dumnezeu prin mijlocitorul ales, care e Hristos. Nu Dumnezeu le indruma pe toate? Nu apara el puiul de cerb in fata lupilor sa treaca si peste noaptea aceea si cerbul asa fragil sa atinga varste inaintate?

Si daca astfel guverneaza El natura, cum nu va avea grija de cei care au renuntat la toate pentru El? Hai ca poate lumea o mai lasa in cate un razbboi sau o nenorocire, pentru indreptarea ei, dar cum ar putea sa il lase pe cel care isi primejduieste voiata doar din prea multa incredere ce o are in chemartea Fiului , si care lasa placerile lumii.

Mai mare frica este in palatele celor puternici si inconjurati de placeri, caci frica de Judecata, de intalnirea cu Cel Puternic, deapsarea erelelor facute si de chinurile vesnice , de vesnica despartire de lauda si iubire care pe pamant le a obtinut cu banii sau forta.

Pentru ca cine nu il are pe Dumnezeu in suflet este cel mai in pericol si cel mai de plans om din lumea asta.

'Ai de mine, pan' sa ajungi tu, oricine din lumea asta sa demonstreze ca a renuntat la toate pentru a urma NUMAI CALEA LUI DUMNEZEU refuzand imparatiile, placerile carnale si averile oferite de Mamona, asa cum a facut-o Hristos, Sf. Ilie, si alti sfinti din Pateric de care El personal avea grija, sau prin arhanghelii Lui, va curge foarte multa apa pe Dunare.

Despre cerbi nu vorbim deoarece animalutele sunt lipsite de viclenie, minciuna la tot pasul si slujire cu indarjire a raului.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de CristianR

Cum și eu mă poticnesc la tot pasul pe aceeași cale pe care încerci să înaintezi, nu mă simt în stare să-ți dau vreun sfat, însă aș vrea să-ți împărtășesc câteva gânduri personale. Asta după cuvintele folositoare ale fratelui Andrew de pe alt topic, care am văzut că se folosește mult din rugăciunile pe care le-a menționat.

Problema mea ține mai ales de capacitatea de concentrare, gândul evadând mereu din cuvintele pline de har ale rugăciunii, către orice altceva, eu străduindu-mă mereu să-l aduc înapoi.

În ce privește eul... nu cred că trebuie anihilat, ci doar pus în dialog smerit cu Hristos, într-o mărturisire permanentă a slăbiciunilor, greșelilor, răutăților proprii în fața bunătății fără margini a lui Dumnezeu, gata oricând să ne ierte toate, fără rest.

Cred că cel mai mare câștig al rugăciunii – îndeosebi al rugăciunii inimii – este conștientizarea prezenței permanente a lui Hristos, cum spunea mitropolitul Kalistos Ware și cum poate experimenta oricine. Această mică rugăciune poate furniza "combustibil" și pentru rugăciunile citite, deschizându-ne inima și mintea către cuvintele care le dau conținut.

Mai cred că și împărtășirea deasă ajută mult rugăciunea, pentru că pregătirea pentru ea presupune o imersiune cu duhul în rugăciunile premergătoare și ulterioare, o conștientizare mai mare a păcatelor proprii – deci pocăință – și o înmuiere a inimii.

Meditarea asupra cuvintelor rugăciunii este fără îndoială de ajutor pentru a le deschide calea spre inimă, și oricine poate constata că ele își trag seva din Evanghelie, Psalmi și Biblie în general, pe care alcătuitorii rugăciunilor le-au transpus în propriile vieți.

Multumesc pentru gandurile tale bune.
Orice mana intinsa aproapelui e de ajuns ea insasi sa fie un gand bun.

În ce privește eul... nu cred că trebuie anihilat, ci doar pus în dialog smerit cu Hristos, într-o mărturisire permanentă a slăbiciunilor, greșelilor, răutăților proprii în fața bunătății fără margini a lui Dumnezeu, gata oricând să ne ierte toate, fără rest.

Dar daca isi cere prea mult drepturile? Daca imediat ce te patrunde vreun sir de cuvinte frumoase auzite sau citite de la altii , vine si el sa isi dea cu parerea?
Sau daca iti da iluzia ca daca ai fi in acord cu el ,toate s-ar alinia si doar asa ar fi posibila rugaciunea de exemplu?

Chiar daca tot timpul l-am cultivat si am trait prin el, o minimala ingradire a lui trebuie sa existe , ca sa nu se erijeze intr-un fel de idol, care crede ca lumnea ar trebui sa se alinieze dupa el.
Pana si Dumnezeu ar trebui sa se subscrie gandului meu in logica parerii prea inalte de sine, daca ii dau prea multa importanta, daca ma apuc eu sa fac cartile si sa zic ce indoieli am si care cum ar trebui sa fie.

Gandul cel bun vine dupa ce ai baut paharul celui rau, ca o iluminare,dimineata , din mila lui Dumnezeu, iar nu din nimicnicia proprie a gandului insusi.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

'Ai de mine, pan' sa ajungi tu, oricine din lumea asta sa demonstreze ca a renuntat la toate pentru a urma NUMAI CALEA LUI DUMNEZEU refuzand imparatiile, placerile carnale si averile oferite de Mamona, asa cum a facut-o Hristos, Sf. Ilie, si alti sfinti din Pateric de care El personal avea grija, sau prin arhanghelii Lui, va curge foarte multa apa pe Dunare.
.

Nu trebuie sa ne pierdem niciodata speranta . Atata vreme cat traim in material si ne molipsim mintea de cele lumesti , totul pare greu.

Dar cand toate devin gandite si cauti tainele lor ascunse, atunci te pasionezi de lumea ideilor, si materia nu mai are atata putere asupra ta.
Eu ma pasionez si pentru servici si nu mananc, caci ma pasionez sa caut idei noi. Cu cat mai mult nu m-as pasiona pentru Dumnezeul cel viu , daca in mila Lui ar varsa doar o picatura din harul Sau ,peste mintea mea ratacitoare,si i-ar da lumina.

Daca vezi sens in natura si vezi prin ea armonia prezenta a universului , atunci si greutatile fac parte din acest univers , sunt doar o fateta a luptei cu tine .

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Nu trebuie sa ne pierdem niciodata speranta . Atata vreme cat traim in material si ne molipsim mintea de cele lumesti , totul pare greu.

Dar cand toate devin gandite si cauti tainele lor ascunse, atunci te pasionezi de lumea ideilor, si materia nu mai are atata putere asupra ta.
Eu ma pasionez si pentru servici si nu mananc, caci ma pasionez sa caut idei noi. Cu cat mai mult nu m-as pasiona pentru Dumnezeul cel viu , daca in mila Lui ar varsa doar o picatura din harul Sau ,peste mintea mea ratacitoare,si i-ar da lumina.

Daca vezi sens in natura si vezi prin ea armonia prezenta a universului , atunci si greutatile fac parte din acest univers , sunt doar o fateta a luptei cu tine .

Nu, nu totul pare greu, totul este greu, chiar extrem de greu, părerea mea. :)

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Nu, nu totul pare greu, totul este greu, chiar extrem de greu, părerea mea. :)

De ce ai aceasta impresie?

[iustin_dumitru]

Gandul cel bun e ca si harul, e daruit de Dumnezeu. Dintr-odata te luminezi si tot ce pana atunci ti se parea chinuiala si complicat, si deznadejdea era la tot pasul, devine gand fluent si limpede, ideile curg una dupa alta, si te trezesti chiar intelegand lucruri care nu le stiai.

Aceasta nu ar putea fi putere umana, sa zicem ca te ai tot pompat tu cu stari pozitive si ganduri potrivite, sau ca ai picat atat de rau in abisurile non-sensului ca pana la urma s-a facut invesarea, si ai inceput sa vezi esentele, sa ai hgandul pozitiv.

Si nici ingrijorarea zilnica asupra noastra, autocontrolul, ca de ce ne tulburam, incercarea rationala de a fi pozitivi ,nu poate fi aceea care provoaca brusc aceasta schimbare, caci in zilele ratacirii, orice efort de autocontrol provoaca doar o palida atenuare, cu pretul unei incordari care te oboseste.

Dar daca gandul cel bun este darul lui Dumnezeu, care este atunci gandul cel rau?

Raspunsul e simplu : celelalte ganduri.
Bine, e putin exagerat raspunsul meu ca sa se inteleaga mai bine.
Nu toate gandurile noastre sunt rele. Mai exact cele care pastreaza echilibrul,care au masura , care nu provoaca patima, sunt firesti. Iar daca mai si multumesti lui Dumnezeu pentru un gand firesc ai chiar castig din el.

Dar gandurile pot fi firesti , si sa nu fie neaparat legate de dumnezeu, sa fie atei care gandesc impacat ,linistit si clar. In cazul asta nici nu sunt asa rele, parerea mea, caci poate omul e in cautare, sunt doar firesti si lumesti.

Gandurile devin rele cand provoaca patima.

Orice gand fara masura, care te tine prizonier, iti ia mai mult timp si importanta decat ar trebui, care te face sa uiti de Dumnezeu e un gand rau. Nici nu conteaza asa mult continutul lui . Poate fi si aparent bun sau corect, ca si al fariseului din pilda cu vamesul.

Dar faptul ca acel gand te duce la pe un drum in care Dumnezeu sa nu mai fie prezent in el, e ca si buruina ce copleseste samanta, din pilda semanatorului.

Si apropo, care or fi celelalte gandurile corespondente celor 2 cazuri din aceasta pilda a semanatorului? Adica gandul care infloreste rapid si se usuca sau cel de langa drum?

Cu gandul rau ar trebui sa lupti de cand apare,prin simplu fapt ca simti ca tinde sa il inlocuiasca pe Dumnezeu in mintea ta. Dar nu doar bruscandu-l ca sa nu apara , ci si luandu-l cu binisorul si explicandu-i ca nu e nevoie de exagerare, ca Dumnezeu iti da oricum si lucruile lumesti si ti-a dvedit in trecut ca iti poate da solutii ,la care nici nu te asteptai.