Detalii despre cum sa te rogi

[iustin_dumitru]

Ce am mai experimentat ultima vreme refertor la rugaciune:

-Am citit ca rugaciunea rostita fara sa intelegi cu mintea ce citesti ,sa aiba ecou in tine cuvintele , e doar respiratie in aer

-De asemenea ca asta ar fi doar faza a 2 a intelegerea, inainte de faza 3,rugaciunea continua sau rugaciunea coborata in inima,(care nu se limiteaza doar la rugaciunea inimii,).
E un fel de faza cand ceri ce se zice in rugaciune cu adevarat lui Dumnezeu , nu doar reciti, cand cuviintele citite ale rugaciunii devin ale tale, si sentiimentele iau locul

Dar deocamdata as fi mutumit si cu faza 2,intelegerea,ca eu oricum nu pot doar sa rostesc.

-Iar cand se zice ca rugaciunea tre sa fie scurta ,cred ca atunci se refera la rugaciunea personala ,adica cu cuvintele tale,nu citita

"Cand va rugati sa nu spuneti multe cuvintte ca paganii,care cred ca daca vor spune multe vor fi ascultati"

Deci e buna si rugaciunea cu cuvintele tale (foarte greu am gasit informatia asta ,desi era de asteptat) .

Dar rugaciiunea personala ar fi ideal sa semene cu ce se cere in rugaciunile citite,adica sa ai acelasi tip de cereri.

Adica cereri generale, nu cele prea particuare si de folos imediat.
Cereri catre bunuri si foloase duhvnicesti ,nu neaprat catre solutii care crezi in mintea ta ca ar rezolva

Nu cer liniste pentru framantarile mele de exemplu, ci cer harul, recunoscandu-mi neputinta, si atunci va veni ca efect secundar si linistea

Am selectat ce m-a marcat in vreun fel ,dar asta nu inseamna ca am reusit sa si aplic de acum, doar m-am gandit ca ar fi util si pentru altii, si ca pare o cale care tine cont de vocea ta interioara.

[cozia]

Undeva scriai ca rugăciunea trebuie să ne însoțească peste tot iar spovedania doar ocazional.

Dacă tot vorbești de ce ai mai descoperit, eu unul de ceva vreme am descoperit ca nu numai rugăciunea dar aducerea aminte și vorbitul des și repetitiv despre păcatele personale este esențială în îmbunătățirea duhovniceasca.

Femeile în mod special au această veleitate de a vorbi deschis despre problemele lor chiar și străinilor ocazionali întâlniți oriunde..au un dar SPECIAL de a scăpa de apăsarea care o produc greșelile facute( păcatele)

Ca urmare…și spovedirea trebuie să fie un proces continuu chiar și după necesară spovedire la duhovnic.

[iustin_dumitru]

În prealabil postat de cozia

Undeva scriai ca rugăciunea trebuie să ne însoțească peste tot iar spovedania doar ocazional.

Dacă tot vorbești de ce ai mai descoperit, eu unul de ceva vreme am descoperit ca nu numai rugăciunea dar aducerea aminte și vorbitul des și repetitiv despre păcatele personale este esențială în îmbunătățirea duhovniceasca.

.

Gand la gand, si eu sunt tot mai convins de asta.

Am avut o perioada in care m-am concentrat pe un pacat mai mare,si eliberat orecum de el nu reuseamm sa imi mai vad pacatele , spre groaza mea. ma simteam oarecum ca si cum nuu mai am si m-am speriat.

Caci daca ceva m-a ajutat in lungul drum al pacatului,singur constinta pacatoseniei si neiubirii mele de oameni m-a ajutat.

Si daca tot vorbim de descooperiri , am incercat sa imi analizez ganduri si fapte marunte, sa imi aduc aminte de momentele dese din zi in care sunt constient pana la frica de pacatul meu , si sa capat cu adevarat convingerea ca pacatul e aproape in tot ce faci , daca iti tine gandul departe de Dumnezeu.

Pocainta si neputiinta sunt cele 2 imboldurii alle rugaciunii , si noi trebuie sa ne rugam chiar si pentru ele ca sa le avem.

Ma rog Doamne sa imi aduci aminte de pacatele mele, si sa ma faci sa le inteleg pe cele pe care nu le stiu.

Si ca un bonus, pana si a nu fi suficieent de placut si proactiv catre cei din jur e un pacat. Deci chiar si numai absenta faptelor bune e un pacat.

Pentru ca celalalt nu asteapta sa ii livrezi starea ta de carcoteala si auto-frustrare, ci asteapta mereu sa fii la cote maxime de corectitudine si daruire, sa fii entuziast cum s-ar spune.

[iustin_dumitru]

In general e recomandata rugaciunea citita ,compusa de altii.
Si explicatia e si simpla, lipsa harului, nu stim ce sa cerem. Incearca sa spui una cu cuvintele proprii ,si vei constata ca ceri lucruri neimportante, sau ca nu iti vin cuvintele mai deloc , sau ca nu ai curaj sa ceri lucruri directe care sa te ajute la mantuire.

De exemplu mie mi se pare ceva fabulos sa cer asa , cu cuvintele mele ,iertare pentru pacate sau sa cer har, deoarece mi se pare ca sunt lucruri asa inalte , incat nu as sti daca sunt in masura sa le cer, si daca eu ma facut vreun efort pentru a le obtine.

Si atunci cand vad ca sfintii in rugaciunile lor cer direct acestea , dar intr-o forma care sa nu para obraznica, ci mai degraba plecand de la neputinta noastra , atunci intradevar recunosc ca rugaciunile scrise sunt o calauza.


Dar ,ca orice om , am intalnit ultima vreme ,stari apasatoare,dileme,si tinand cont si de problemele care le am in a citi rugaciuni (nu detaliez aici) , cumva tot trebuia sa ma rog, si am vazut astfel si folosul rugaciunii personale ,cu cuvintele tale sa zicem.

Este aceiasi rugaciune care o face mama cand stie ca viata e nedreapta si copilul nu are ce manca a 2 a zi , cu putine cuvinte dar cu multa diperare si suferinta.

Si nu e o rugaciune doar in cuvinte , este un fel de tipat interior, un sentiment de cerere, de ajutor, care sparge granitele cuvantului . Si culmea , ca negasind cuvintele citite potrivite , isi creeaza totusi propriile cuvinte, deci nu e chiar muta, caci orice cuvant insotit de un sentiment puternic, chiar simplu , devine un cuvant cu har.

Cred ca aceste stari sunt o scoala care ne-o da Dumnezeu pentru a ne arata ca si rugaciunea citita, in momentele cand nu suntem intr-o situatie limita, trebuie cumva luata ca o cerere proprie. Nu numai inteleasa. dar si inteleasa pana la limita disperarii (si ma refer aici mai mult la rugaciunea de iertare a pacatelor)

Adica citesc seara si marturisesc ca am facut pacate, e chiar si o enumerare de pacate in rugaciunea de seara , (si incep sa fiu carcotas sa zic, :dar pe asta nu l-am facut azi") , dar nu le simt intreaga lor importanta.

Numai daca meditezi mai mult la pacatele tale , incewpi sa le simti ,macar asa in masura rationala .(eu de exemplu asociez orice departare de Dumnezeu, chiar inofensiva, chiar daca m-am uitat la stiri ca un refugiu de cele spirituale , cu pacatul)

Si poate ca e apanajul celor care au facut-o rau de oaie, care au cazut rau, sa simta mai puternic pocainta, Dumnezeu ofera o compensatie in toate, ofera mai mult regret la un pacat evident, ca sa fie mai usoara rugaciunea , si sa se indure de acela.

Dar cei care considera ca au pacatuit mai putin , si nu prea isi gasesc pacatele, aceea ar trebui nu sa le faca,Doamne fereste , ci sa mediteze ca orice poate fi considerat pacat daca gandul tau nu e la Dumnezeu, adica sa fie mai aspri cu faptele lor.

Concluzia ar fi ca rugaciunea in vorbele altora e buna negresit, dar trebuie sa devina rugaciune proprie, ca si cum te ai ruga noaptea in padure, nu sa ramai in confortul camerei tale de unde sa o citesti detasat.

[cozia]

În prealabil postat de iustin_dumitru

In general e recomandata rugaciunea citita ,compusa de altii.
Si explicatia e si simpla, lipsa harului, nu stim ce sa cerem.

Draga Dumitru, in primul rand La Multi Ani, in cazul in care asta-i numele tau adevarat:

Cand avem dileme de genul asta cel mai la indemana este sa revizitam ce este scris:
Hristos cand ne povatuieste sa ne rugam asa cum stim mai bine nu ne avertizeaza ca este musai necesar sa avem harul asupra noastra.

Dumnezeu cu Sfintii Sai stie dinainte de ce avem nevoie. Este necesar si suficient, zic eu din ce am observat sa ai doar avantul sincer cu durere in suflet și amărăciune spre Dumnezeu, sa intinzi mainile spre El, sa ceri ajutor.

Nu ni se spune: Cere-ti intr-un anumit fel, după o FORMULA MAGICA, si vi se va da, ci doar cereti cu sinceritate si manati de nevoie, iar nevoia in timpul vietii noastre in aceasta imparatie pamanteana nu inceteaza sa se manifeste...Asta o stim cu toții.
În caz contrar zic eu, dam in idiotisme gen Harry Poterisme, cu descântece și baghete magice.