Zaharul - Cartea Splendorii

[Andrew]

Este imposibil ca să „traducem” constant cuvintele din Tora sau Zohar, într-un limbaj pe care săl înţelegem, acel „pământ” inseamnă egoism şi „praf” se referă la forţele impure, acel „plâns”
implică înălţarea MAN şi aşa mai departe. Toate cuvintele şi definiţiile din textul Zohar-ului ar
trebui percepute senzitiv şi nu literar ca acţiuni fizice ale lumii noastre. Cu alte cuvinte,
indiferent ce spune Zohar, se raportează doar la senzaţiile spirituale, interioare şi la experienţele
cuiva care percepe lumea spirituală.

Toate cuvintele formează „environment,” sfera spirituală, în interiorul căreia Creatorul a făcut
singura sa Creaţie – omul (Adam). Toate celelalte au fost create doar cu scopul de a-l ajuta pe
om să-şi împlinească misiunea spirituală de a deveni precum Creatorul său.
Precum în lumea noastră, lumea în sine şi toţi locuitorii ei, cu excepţia omului, sunt roboţi
operaţi de către natura lor animală, tot astfel creaturile cu vojnţă proprie, în lumile spirituale,
toate fiinţele spirituale, cu excepţia sufletului, sunt operate de natura lor spirituală. În timpul
naşterii în lumea noastră, omul, deasemenea, este un animal fără libertatea de a acţiona împotriva
dorinţei sale egoiste de a primi plăcere. Deobicei el stă într-un asemenea mod de-a lungul
existenţei sale pe pământ, care nu este foarte diferit de nivelele naturii, neanimat, vegetal şi
animat, urmând automat ordinele stăpânului său interior, egoismul.
Doar cu ajutorul Cabalei, poate omul să primească treptat, tărie Superioară, spirituală şi în
consecinţă să dobândească libertate de alegere, care este, eliberarea sa de sub influenţa forţelor
impure, egoiste, devenind astfel liber în dorinţele sale, precum Creatorul. Totuşi, o asemenea
oportunitate este dată doar aceluia care poate controla conducerea sa automată, natura egoistă: în
concordanţă cu tăria ecranului său, omul urcă (se mişcă lăuntric, în senzaţiile sale) din această
lume, în cea spirituală.

După crearea lumilor spirituale ca o casă pentru creaşia sa viitoare, Creatorul a făcut creatura
(suflet, Adam). Sufletul constituie dorinţa de încântare în simţirea Creatorului, a Luminii Lui.
Simţirea Creatorului se numeşte „Lumină”. Nu există nimic altceva în întregul univers, înafară
de Lumină şi suflet!

Deşi sufletul în sine este Malchut de Malchut (singura creaţie egoistă), Creatorul a împărţit în ea
proprietatea altruismului, creând-o amestecată cu Kelim (dorinţe) ale lui Bina, demonstrând
astfel cât de minunat ar fi, să fie precum El.

În timp ce înfăptuieşte acţiunile sale altruiste, sufletul (Adam) a decis să folosească egoismul său
natural, însăşi Malchut de Malchut, pentru a primi Lumina Creatorului cu intenţii altruiste. Şi
totuşi, când a început să lase să intre imensa Lumină a lui Yechida în Malchut de Malchut, nu a
putut rezista şi a dorit să se bucure de ea, într-un mod egoist. Această schimbare în dorinţele
sufletului este privită ca o cădere a sa.Ca rezultat al căderii, sufletul lui Adam se împarte într-o imensitate de părţi (600,000), care toate
au căzut în captivitatea forţelor impure, egosite (au dobândit dorinţe egoiste). După cădere,
Adam a corectat câteva dintre suflete (au obţinut un ecran anti-egoist), dar doar parţial. Şi atunci,
din numărul total de suflete, unele au fost alese pentru corectare, coborâte în această lume şi
îmbrăcate în corpuri, generaţie după generaţie.

Coborârea (distanţarea faţă de Creator) în lumea noastră (senzaţiile egoiste a propriilor dorinţe
egoiste a cuiva) are loc ca rezultat al ataşării la suflet, a unei „cantităţi” suplimentare de egoism.
În lumea spirituală, mişcarea (îndepărtarea faţă de Creator sau apropierea de El) şi distanţa (faţă
de El), sunt determinate de corelaţia dintre dorinţele egoiste şi altruiste, ale sufletului.
Scopul coborârii sufletelor în lumea noastră, este de a transforma dorinţele egoiste ale omului, cu
ajutorul Cabalei şi întoarcerea la Creator prin înfăptuirea acţiunilor altruiste. Coborârea sufletelor
continuă până când fiecare dintre ele ating totala corecţie.

Şi sufletele cele mai exaltate, care se raportează la gradul lui Yechida şi GAR de Haya depind de
corectarea lui Malchut, în Malchut a lumii Atzilut („porţile închise”). Acestea vor fi corectate
doar la completarea celor 6.000 ani, după corectarea restului. Aceasta se datorează legăturilor
inverse dintre suflete şi Lumina ce le umple: cu cât este mai egoist un suflet şi cu cât mai jos este
localizat, cu atât mai mare este Lumina ce intră în Partzuf-ul general (sufletul comun) la
momentul corectării sale.

Acesta este motivul pentru care aceste suflete exaltate, sunt înghiţite de praf (forţe impure),
adică, forţa impură guvernează peste ele, cu enorma sa putere, deoarece este sigur că nimeni şi
nimic nu poate salva aceste suflete din captivitate.
De aceea Rabbi Chiya a plâns: „Prafule, cât de crud eşti!” Astfel încât cele mai înălţate suflete
sunt „înghiţite de tine, fără nici o speranţă de a-ţi scăpa!”. Cu alte cuvinte, rădăcina creaţiei
(egoismul primordial), nu poate fi corectată.

Rezultă că, urmare a captivităţii sufletelor exaltate, prin guvernarea forţelor impure, toţi cei
drepţi care aduc Lumină întregii lumi, nu pot atinge singuri perfecţiunea. Din moment ce toate
sufletele sunt interconectate, nici un suflet individual nu poate ajunge la sfârşitul corecţiei, până
când toate sufletele nu sunt corectate. De aceea ele sunt supuse nemiloasei guvernări a colbului.
La început, Rabbi Chiya a vrut să spună că însuşi Rabbi Shimon a fost inghiţit de praf, adică, nu
a atins corectarea totală. El a auzit că Rabbi Yosi a motivat deasemenea că porţile închise, sunt
închise pentru toţi. Şi totuşi, după o perioadă de contemplare, el a afirmat: „Dacă Rabbi Shimon
reînvie toate lumile şi le guvernează, cum este posibil ca el să nu fi atins perfecţiunea?”
De aceea, el a concluzionat că Rabbi Shimon nu a fost înghiţit de praf, că el a atins corectarea
totală şi că probabil se află într-un stadiu de absolută perfecţiune. Totuşi, lucrul pe care Rabbi
Chiya nu a putut să-l înţeleagă, este cum a putut un suflet individual, să atingă sfârşitul corectării, înauntea (fără) completei corectări a tuturor celorlalte. Aceasta este ceea ce Rabbi
Chiya nu a putut să-şi explice.