![]() |
![]() |
|
|
|
#14
|
|||
|
|||
|
Însă nu vor tăcea!
Fiindcă Sistemul s-a făcut pe sine însuși dumnezeu! Și și-a uns încă de la Cădere, liderii săi până în prezent ca unsii acestui dumnezeu căzut! Și-a făcut propriile temple,unde și-a ridicat dumnezei din Piatra cu preoții acestor dumnezi. Iar tu n-ai avut voie sa slujești altor dumnezei, decât cei cărora ei i-au creat! Orice altceva a fost mereu EREZIE Indiferent de Religie! Dacă n-ai crezut în acești dumnezeii ai fost un necredincios,un eretic,un ateu,un pericol,un proscris… Orice alt dumnezeu, înfara celui creat de acest sistem nu există,în viziunea lor! Ei l-au creat și pe dumnezeu și pe satan,iar tu un simplu păcătos! Orice trimis dinafara acestei Lumi,care a încercat și încearcă să vorbească despre ADEVĂR, despre adevăratul DUMNEZEU,a fost persecutat,a fost hulit, torturat, îndepărtat,ucis și după moartea lui,a fost integrat, alterat și incorporat in sistem. A fost transformat în alt dumnezeu al acestui sistem controlat tot de preoții acestui dumnezeu căzut. Sistemul ți-a dat și îți dă în continuare dumnezei falși la care te închini chiar și în prezent. Se hrănește din energia ta,din slujirea ta,din sufletul tău pe care ți-l oferi de bunăvoie lor. Încă o dată,unul dintre cei care au luptat cu prețul vieții împotriva acestui tip de Sistem a fost IISUS,care din păcate după moarte a ajuns tot o unealtă a sistemului,și imaginea lui folosită de sistem ca un dumnezeu al sistemului. Iisuse a luptat împotriva a două sisteme simultan, atât împotriva sistemului religios iudaic cât și asupra sistemului politic roman. A fost ucis de amândouă,condamnat și de unii și de ceilalți la moarte! Asta a însemnat de fapt moartea lui Iisus!
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
|