![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#41
|
|||
|
|||
|
Sunt frumoase și extrem de profunde și aceste interpretări ale Împărăției,să le zicem mai duhovnicești,mai patristice,mai MISTICE chiar.
Ortodoxia vede in general Împărăția Cerurilor mai degrabă un loc Ceresc unde se află Iisus Hristos,și Maica Domnului și Sfinții. Iar noi restul putem ajunge acolo doar daca ne sfințim,ne îndumnezeim. Iar soluția pentru toate acestea o da Biserica,prin sfintele Taine,prin Sfânta Liturghie,prin trăirea într-o viață de pocăință și de luptă împotriva păcatului. Practic aceasta este in linii mari viziunea Bisericii Ortodoxe! Însă în general toate acestea MISTIFICARE a împărăției cerurilor și a lui Dumnezeu nu-și are originile nici în Vechiul Testament și nici în Iisus Hristos. De unde vine? De la PLATON! Practic toți Părinții Bisericii au fost în mare parte greci,sau evrei elenizați! Aici vorbesc despre Biserica Creștină Răsăriteană,care va deveni Ortodoxă. La cea de apus,care va deveni Catolică, influența majoră o va avea Sfântul Augustin,dar aici trebuie tratat separat. Toți au fost profund influențați de PLATON! El a creat aceasta Lume perfectă, ideală separată de Lumea fizică imperfectă. El a creat deasemenea și un Dumnezeu perfect, diferit de om și de oamenii zeificați sau de zeii deja existenți imperfecți. În Vechiul Testament nici vorbă despre așa ceva! Iar Iisus cu siguranță nu a fost un MISTIC! El vorbea despre o ÎMPĂRĂȚIE, reală! Și folosea uneori parabole pentru a explica lucruri concrete,nu lucruri ideale,sau imaginate sau speculative! Practic Părinții Bisericii,mai ales cei din primele secole și în general prin conciliile ecumenice au deteriorat grav mesajul lui Iisus. Inclusiv privind canonul Biblic,textul noului testament, existau zeci de evanghelii,și au rămas doar 4,deci inca nu știm multe despre mesajul original al lui Iisus. Dar despre acestea va fi următoarea ", bombă"... L-au înlocuit efectiv cu Metafizică platonică și alte influențe filosofice și mistice din acea perioadă. Nu spun că acestea sunt neapărat greșite sau eronate, însă nu au treabă cu Iudaismul sau mesajul originar al lui Iisus. Adică una este REVELAȚIA DIVINĂ! Și alta construcție,fie ea briliantă a minții și rațiunii umane despre ce înseamnă Dumnezeu! Iar filosofia, chiar la cel mai înalt nivel este de regulă în produs al Rațiunii! Pe când Revelația este un produs al ceva deasupra ei.
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#42
|
|||
|
|||
|
Problema este că de-a lungul timpului lumea a rumegat,consumat, reformat, cugetat și urmat o informație prezentată drept Adevăr Suprem.
Însă în esență a primit un produs uman amestecat cu frânturi de Revelație incompletă,sau reformulată sau trecută prin filtre manipulative. Practic REVELAȚIA a devenit o Unealtă de control! Ca și cum am descoperit un izvor de unde curge apă, însă am îngrădit fântână și o dau cu porția,cui vreau, când vreau, daca vreau și în ce condiții vreau. Deși fântână nu e a mea! Ne chinuim să înțelegem Scripturile de 2000 de ani, tocmai pentru că canonul biblic este INCOMPLET. Nu-i vorba că Dumnezeu nu vrea ca tu sa nu înțelegi mesajul,sau că trebuie să ți-l explice altcineva. Pur și simplu textul a fost cenzurat încă de la început,cel puțin Noul Testament! Multe cărți ale Noului Testament,nici măcar nu sunt REVELAȚIE,cu sunt pur construcții umane! Iar adevăratele Cărți Revelate ce ar fi trebuit adăugate Bibliei au fost dinadins excluse, majoritatea sunt cunoscute sub numele de apocrife. Însă așa cum am spus,va urma un topic dedicat acestui subiect. Toată puderia asta de secte, culte, mișcări creștine a apărut tocmai din aceste motive și majoritatea s-au desprins din Biserica Catolică. Deci un cult neoprotestant,are zero legături cu Biserica Ortodoxă,care așa cum am spus, deși în esență parte a acestui program de cenzură a mesajului original al lui Iisus,și de perpetuare a Romei de Răsărit, totuși a păstrat măcar parfumul acelor vremuri,a păstrat chiar și fragmentat fărâme din Creștinismul Original. Însă protestantismul pur și simplu a luat un canon biblic cenzurat,și a fugit cu el, după care fiecare l-a interpretat cum a vrut. Practic ei dețin un adevăr la mâna a 3-a,a 4-a și se erijează că deținători de Adevăr Prim! Degeaba îmi vi tu cu un Canon Biblic,deja cenzurat, incomplet,cu un nou Testament, jumătate revelații deasemenea cenzurate și jumătate creații umane și mă întrebi dacă vreau să-l cunosc pe Hristos! Din păcate această este peisajul creștin actual
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#43
|
|||
|
|||
|
Însă mântuirea sau accesul în Împărăție nu-i nici procesul unor eforturi personale,nici Pocăința,nici urmarea unei Religii, nici Botezul “nou testamentar”, nici Legământul cu Iisus, nici lepădarea de Lume,nici tunderea în monahism ,nici martiriul, nici măcar îndumnezeirea, nici facerea de minuni,nici profețiile, nici vindecarea bolnavilor, nici renunțarea la toate averile…..
Niciuna din toate acestea, nici măcar toate împreună nu înseamnă MÂNTUIRE sau acces în Împrăștia lui Dumnezeu. Eu vorbesc aici despre aceasta din punct de vedere creștin/biblic sau cel puțin așa cum reiese din iudeo-creștinismul,nu doar cel oficial cu și curentele apocrife, ezoterice și chiar eretice sau conspiraționist. In general cele mai multe exemple de mântuire,mai ales ale Creștinismului vin de la oameni care au fost exact opusul a ceea ce am prezentat mai sus. Tâlhari,curve, hoți,criminali, cerșetori,atei, păgâni, sectari,…. Toată pleava societății Asta era compania lui Iisus ! Și pe toți i-a mântuit și le-a deschis drumul în Împărăție! Instant, direct,pe loc, fără nimic altceva! Practic Împărăția Cerurilor este DESCHISA! Nu trebuie sa faci absolut nimic ca să ajungi la ea,nu trebuie să urmezi nu știu ce cai,să faci nu știu ce minuni, să cauți știu io ce viziuni, extaze, revelații etc. Iisus a ales tocmai acel tip de oameni pentru a ridiculiza Sistemul care ținea oarecum accesul la Cer doar prin intermediul lor,și prin urmarea unor reguli rigide… Exact cum face și astăzi sistemul,care crede că doar prin intermediul lor te poți mântui. Însă Iisus a fost destul de clar! Matei 23:13, 29, 33-34 VDC [13] Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi închideți oamenilor Împărăția cerurilor: nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre. [29] Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi zidiți mormintele prorocilor, împodobiți gropile celor neprihăniți [33] Șerpi, pui de năpârci! Cum veți scăpa de pedeapsa gheenei? [34] De aceea, iată, vă trimit proroci, înțelepți și cărturari. Pe unii din ei îi veți omorî și răstigni, pe alții îi veți bate în sinagogile voastre și-i veți prigoni din cetate în cetate,
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#44
|
|||
|
|||
|
Practic IISUS a spus cel mai MARE ADEVĂR!
Sistemul,pe care el îl numea Lumea,te ține captiv,și te oprește să poți accesa Lumea Astrală,sau Împărăția Cerurilor. Când Iisus a spus că “Împărăția” este deja înăuntrul vostru,se refera la faptul că Sufletul tău este “fabricat” în Împărăție. Când Iisus spunea “voi nu sunteți din Lumea aceasta”, practic îți spunea că originea ta nu este terestră,ci că ești venit din Lumea Astrală. Împărăția poate fi numită în acest caz,o Lume Ideală sau un Sistem după care funcționează, ALTĂ LUMI Cu siguranță există mai multe Lumi,nu doar aceata și cea despre care vorbește Iisus,însă Împărăția Cerurilor este cumva Guvernul Central al acestei Galaxy. “Precum in Cer așa și pe Pământ” Iar dacă în alte Lumi probabil a fost implementat Sistemul Împărăției Cerurilor,la noi aici pe Pământ asta urmează să se întâmple. Însă ăsta nu înseamnă că toți de pe pământ sunt ai “Lumii “ acesteia. Mulți suntem veniți din Lumi deja funcționale,unde Sistemul Ceresc este funcțional. Practic n-ai cum sa fi al Lumii acesteia dacă originea ta ca Spirit este deja din altă Lume. Și n-ai cum să părăsești Lumea aceasta trăind încă în ea. Acești termeni religioși, folosiți în Biserică și cultele neoprotestante privind Lumea și oamenii lumii sunt denaturați. N-ai părăsit Lumea dacă te-ai pocăit s-au călugărit sau știu ii ce. Lumea în sine nu este greșită,ci Sistemul actual care o controlează este greșit! Ultimul bețiv, ultima videochatista, ultimul cerșetor pe care tu îl condamni și te crezi mai bun decât el pentru că tu te-ai pocăit sau ai stat zece ore la coadă sa pupi nu știu ce moaște, poate fi din altă Lume,și nu din Lumea asta. De ăia îți spune de multe ori că : “Mulți chemați, puțini aleși!” De ce? Fiindcă doar cei cu adevărat fabricați in altă Lume,în cea a Sistemului Ceresc,pot auzi cu adevărat Glasul din Împărăție! Ceilalți vor prefera și preferă această Lume! De ce? Fiindcă sunt ai Lumii acesteia!
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#45
|
|||
|
|||
|
Toți cei care urmează Sistemul,vor avea o mare problemă atunci când efectiv se va trece la Implementarea Împărăției,pe Pământ!
Fiindcă vor alege in continuare să creadă în Sistemul actual! Vor continuă să urmeze Sistemul actual,să creadă că zice Papa,ce zice Patriarhul,ce zice Presa,ce zic Guvernele… Asta nu o zic eu,o zice Biblia! Adică nu-i ca si cum eu sunt Împotriva Lumii! REVELAȚIA însăși spune asta! Ideea nu este sa renunțăm toți acum la Lumea asta, să o consideram greșită, să ne apucăm de rebeliunii, să nu mai trăim în Lume,să mergem toți în Pustie etc… Nu despre asta este vorba! Fiindcă nu noi că oameni vom Implementa Împărăția,ci Iisus/Mesia/Dumnezeu sau cum vreți să numiți. Ideea este să fi pregătit pentru așa ceva! Este vorba despre o Restaurare,nu despre genocid, distrugere în masă sau anihilare! Într-adevăr va fi probabil și o Luptă, fiindcă Sistemul este in mâinile unei rase malevolente și nu va renunța fără o Luptă, adică Șarpele/Satan /Reptilienii sau cum vreți să-i numiți. Însă trebuie să fim extrem de Lucizi și Realiști. Nu-i totul haotic,și de groază și lipsit de control. Există anumite acorduri, relații, înțelegeri, monitorizări la acest nivel. Satan, Reptilienii sunt o rasă inteligenta, evoluată, chiar civilizată. Adică observăm că inclusiv lumea asta are o anumită ordine. Problema este modul în care ei o exploatează,și deasemenea folosesc oamenii într-un mod așa cum vedem. Mulți avem gene reptiliene în noi, inclusiv eu,și chiar la un nivel ridicat. Sunt vreo 7 grade,1 fiind cei puri,doi fiind cei din elite și 3 un fel de hibrizi la granița. Practic de-aia ne comportam și noi că specie așa fiindcă am preluat de la ei. Aceștia sunt dinaintea noastră pe pământ. Însă deja intrăm în alte chestii…
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#46
|
|||
|
|||
|
Citat:
Imaginea care o formulezi ,ca sa fim cu Hristos si Maica Domnului undeva intr-un loc , nu e asa simplist formulata, si nici nu am vazut asa mari preocupari de cum arata Imparatia. Daca te referi la icoane si la rugaciuni, acestea vin din Traditie, nu din scrierile anume despre cum ar fi imparatia cerurilor. Ar fi bine sa spui concret cam la ce scriitori si pasaje te referi, caci altfel risti sa generalizezei prea tare , sa plutesti in conceptia ta, si sa te departezi de intelegerea comuna a Bisericii. Exact de asta credem in Hristos si in Biserica, tocmai pentru ca Duhul Sfant a fost puternic prezent in credinciosi in primele veacuri si a continuat cum nu se piutea mai bine , ceea ce nu spusese Hristos. Fara Duhul ne pierdem in interpretari personale, si am fi fost rataciti in cuinoasterea si pastrarea cunoastreii lui Hristos. Probabil daca traiai in vremea acveea fie erai un invatat fie un eretic.Mintea e buna cand tii urechile si smerenia deschise la Duhul, lasata singura te duce usor in ratacire. Noi nu in oamenii aceea crecdem ca au dus sau nu crestinismul in directia corecta, noi credem si vedem pe Duhul in gandurile lor, altfel am fi cu tot debusolati. |
|
#47
|
|||
|
|||
|
Citat:
ocainta ,lepadarea de lume. Le fac mai puternic poate, ca au gresit mai mult.Regula e aceeasi pentru toti : curateste-te ca sa poti sa ai iubirea, care te mantuie. Nu exista alta regula in afara iubirii. Si nu exista iubire fara cunoasterea greselilor proprii. Mantuirea nu e ceva ascuns si mistic, e transparenta si accesibila fiecaruia din noi, daca ne dam jos valul obsesiei de sine care ne orbeste. Nu mantuirea e ascunsa, ci noi nu avem credinta nici macar cat grauntele, de aceea pare asa grea. |
|
#48
|
|||
|
|||
|
Concret îți zic!
Seara trecută ,mai târziu puțin decât acum,citeam un text,n-am să-l numesc fiindcă este din categoria texte REVELATE,de prim rang. Probabil cel mai vechi text revelat,pretins a avea undeva în jur 33.000 de mi de ani vechime în forma sa inițială. Se găsește o traducere și in română. Și am parcurs din El câteva bucăți, efectiv se simțea puterea din el și faptul că nu era alterat și lucrează viu mesajul din el. Repet, evit să-l numesc tocmai din cauza a ce urmează să spun. După am adormit cumva prins in acel mesaj...., M-am trezit paralizat,doar ochii îmi erau deschiși și am simțit o prezența cum se apropie ,foarte puternică și negativă. Imediat a intrat efectiv în mine,nu în sensul de posesie,ci în sensul de energie. Sentimentul,starea,senzația nu prea există cuvinte de a explica. Am mai avut atacuri de genul,dar mai puțin intense și fără a întra asa total,erau mai degrabă apasari, presiune etc. Eu am început sa zic Tatăl Nostru, nu știu dacă și vocal sau doar mental sau. L-am zis tot,așa cu ochii deschiși ,cu fața în jos,total incapabil să mă mișc și cu entitatea în mine efectiv. După aceea L-am chemat pe Iisus! Iar apoi am urlat sau știu io ce am făcut ,am mormăit, nu știu dacă se auzea ceva,că stau singur. Abia apoi am reușit să ies din stransoarea ăia. Era în jur de 12 noaptea... Foarte epuizat am fost, nu neapărat înfricoșător...,Fiindcă de obicei am lupte de genul.., Ulterior am cercetat și am descoperit ca majoritatea celor care au studiat acel text au avut asemenea lupte și experiența. Probabil gardieni, sau demoni care păzesc accesul la adevăr. Deci,asta înseamnă Iisus pentru mine... CONCRET Nu mă rog des,nu Îl invoca dar,în momente cheie apare.,,,
__________________
Cheamă-Mă, și-ți voi răspunde și îți voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoști.(Ieremia 33:3) |
|
#49
|
||||
|
||||
|
Citat:
Iisus știa ca nimeni altul ce se afla în inimile oamenilor, știa că va fi trădat nu doar de Iuda, ci chiar și de Petru, știa că o mulțime la fel cu cea care acum Îl adula va cere să fie răstignit. Și îl durea. Însă nu atât ce avea să I se întâmple Lui, cât nefericirea, mult mai mare, a celor care-l vor trăda. Căci intrând în Ierusalim, îi plânge pe ei: „Și când S-a apropiat și a văzut cetatea, a plâns pentru ea, zicând: «Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.»” (Luca 19, 41-42) Mai târziu, pe drumul Crucii, iarăși le spune să nu-L plângă pe El, ci pe ei înșiși; iar pe Cruce fiind, îi iartă și se roagă tocmai pentru cei care-L răstigniseră. Adică pentru noi, căci pentru păcatele noastre a venit, să primească răstignire și să ne izbăvească în felul ăsta de moarte. Așadar, Iisus intră în Ierusalim trist pentru omenire, dar ca un adevărat împărat, sigur de biruința pe care o pregătea. Nimeni nu înțelegea atunci ce fel de împărat este și ce fel de biruință – răsturnată față de valorile lor – urma să aducă. Smerenie, jertfă de sine până la moartea în chinuri, iertarea păcatelor... Abia mai târziu, luminați de Duhul Sfânt, creștinii vor începe să înțeleagă toate acestea și să facă și ei la fel. Iar noi, în Săptămâna Patimilor fiind, cred că putem să rămânem până la capăt de partea celor care L-au adorat și L-au plâns, conștientizând că propriile noastre păcate au pricinuit Crucea în aceeași măsură cu Iuda, fariseii sau romanii. Și să simțim și noi pentru omenirea căzută (din care facem parte, spre deosebire de El) mila, iertarea, dragostea pe care El însuși le-a manifestat.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|
|