Cred că imaginea e mai nuanțată decât pare. În primul rând, statutul oficial al Oastei Domnului nu e ambiguu: în 1990, Sfântul Sinod a recunoscut-o ca „mădular viu și fidel al Bisericii Ortodoxe”, aprobându-i statutul de funcționare. Patriarhul Daniel însuși a afirmat că mișcarea, „când rămâne profund înrădăcinată în tradiția Ortodoxiei, constituie un sprijin major în misiunea Bisericii”. Greu de numit sectă ceva pe care Patriarhul îl laudă explicit.
În al doilea rând, eticheta de „sectă” are o istorie murdară. A fost pusă prima dată de Consistoriul Sibiu, care era în conflict cu Trifa, apoi, după 1948, Securitatea îi identifica pe ostași cu sectanții neoprotestanți, deci eticheta vine și din propaganda comunistă. Traian Dorz a făcut 17 ani de pușcărie pentru această „sectă” ortodoxă.
Criticile tale legate de influența protestantă în unele adunări sau lipsa rădăcinilor filocalice sunt observații pe care le fac și teologi serioși, nu le contest, dar ele descriu derive ale unor grupuri, nu esența mișcării. Același raționament s-ar putea aplica multor parohii BOR unde Filocalia nici nu a fost deschisă vreodată.
|