|
#271
|
|||
|
|||
Am inteles ca dansul e retinut la Vaslui.Intru numele domnului nostru Iisus Hristos,trebuie sa ne organizam cat mai multi de ori unde am fi,ce posibilitati avem fiecare sa-l cercetam si sa-l intarim.Personal cred ca a picat nevinovat.
|
#272
|
||||
|
||||
Citat:
|
#273
|
|||
|
|||
Revin la concluziile pe care, cine doreste, poate să le descopere si supra (acum le reformulez, spre a nu mai pluti în teorie ori filosofie, cum îmi reprosează cineva): Pr. Daniel Corogeanu împreună cu măicutele de la Tanacu nu s-au abătut de la practicile ortodoxe (personal, am asistat la o exorcizare la Sihăstria în urmă cu zece ani; e drept, că femeia respectivă nu era violentă precum Biata Irina Cornici, doar urla ininteligibil, se zvîrcolea pe jos etc. si nici nu optase pentru călugărire, ci era o simplă mireană). Preotul întemnitat nu este vinovat de crimă, asa cum a considerat tribunalul, ci doar că a aplicat regulile medicale într-o biserică (în spitale se efectuează legarea - sau ca să-i facem pe plac lui "mirean", RĂSTIGNIREA - de paturi fără ca vreunui legiuitor să-i treacă prin cap să-i dea pe medici si pe asistente pe mîna justitiei, pentru "privare de libertate"!!), spre a mentine "pacienta" sub puterea rugăciunilor si că a stăruit în aceste rugăciuni mai mult decît i-o permiteau nivelul duhovnicesc atins, în momentul respectiv. Cîte morti nu se produc zilnic în spitalele României, nemediatizate, ne..."procesate" etc. etc.?! Cu toate acestea, cîte procese de "mal praxis" s-au instrumentat pînă acum? În afara aceluia intentat d-rului Ciomu (desigur, fiindcă era vorba despre un organ ce place enorm mass-media!) nu-mi amintesc vreunul! Dar la Tanacu a fost prilejul de a se lovi în oamenii BOR, în traditia maslului, în crestinism s.a.m.d. După opinia mea, Irina Cornici nu se putea vindeca; erau prea grave afectiunile ei trupesti si mai ales sufletesti. În rîvna sa (ori, dacă preferați: în ambitia, în orgoliul său profesional), pr. Corogeanu a vrut ceea ce, o stim din Evanghelie, nici apostolii de talia acelora pe care i-am celebrat astăzi n-au izbutit!
Cît despre subiectul ecumenist, atins în treacăt de cineva, spre cinstea lui, pr. Daniel Corogeanu era de aceeași parte a baricadei ca si pr. Iustin Pîrvu, pr. Arsenie Papacioc s.a. Mă întreb dacă nu si acesta a fost un motiv pentru care BOR, prin ierarhii săi, a reactionat tardiv la "cazul Tanacu"! |
#274
|
|||
|
|||
Citat:
Preotul nu a fost acuzat de crima, cum am mai spus, ci de "privare de libertate", caci a asta a facut: incercand sa faca o fapta buna a "dat-o-n bara" (stiti dvs., ca la fotbal). Personalul sanitar are pregatire de specialitate: nu leaga bolnaviica sa se apuce de rugaciuni la capu lor, nici nu le acopera gura cu prosoape ca sa nu faca galagie! Si bine ar fi sa stiti ca, cu boala Irinei Cornici (diagnosticata cu schizofrenie) se traieste o viata lunga, iar medicamentele (le lua si Irina pana sa-i spuna Corogeanu sa intrerupa tratamentul) amelioreaza simptomele (acea agitatie prihomotorie pe care un habotnic/bigot o poate confunda cu demonizarea). Procese de malpraxis au fost, dar nu au fost toate mediatizate. Sunt doctori care au pierdut (cel putin) dreptul de a practica medicina. Totusi, unele dintre acestea au fost mediatizate. Daca urmariti stirile (la TV macar) ati vedea ca numai in ultimele luni au fost cateva cazuri de acest fel... Referitor la preferintele media si la organele la care faceti tendentios referite....iertati-ma, dar vulgaritatile de acest fel, mai ales prezentate pe un forum ortodox, ma dezgusta profund! Sau poate nu sunt, ca dvs., un cunoscator al preferintelor mass-media... Pentru clarificare: BOR a fost acuzata ca a actionat rapid/pripit, nu tardiv, cum spuneti dvs. |
#275
|
|||
|
|||
Multumesc, "mirean", pentru promptitudinea răspunsului. Constat însă că nu ti-ai clintit cu mult pozitia initială, situatie în care, în alte circumstante, m-ar fi obligat la felicitări... În cazul Tanacu, regret, gresesti fundamental, bazîndu-te exclusiv pe ceea ce s-au întemeiat dintotdeauna ateii, liber cugetătorii și păgînii: RATIUNEA UMANA. Acolo, la mînăstirea aceea uitată de ierarhi si de civilizatie, unde s-a muncit pe rupte ani de-a rîndul în numele Domnului (ceea ce a stîrnit, deopotrivă, aprecierea mirenilor localnici si a celor veniti de la mari distante - toti cu alte vedrei decît ale d-tale, de bună seamă! - dar si mînia dracilor), acolo, la Tanacu, stimate domn, a fost vorba de o picătură de vointă divină, ceea ce nu încape, din nefericire, decît rarisim în discutiile unora de formatia exclusivista a d-tale! Nu lungimea de zile a cuiva contează dinaintea lui Dumnezeu, ci mîntuirea!...
Conform învătăturii bisericii ortodoxe, ar fi trebuit să nu-ti mai fi răspuns demult pe acest forum, căci d-ta ai ochi de văzut dar esti tinut să nu vezi; ai urechi de auzit si esti tinut să nu auzi (reciteste, rogu-te, dacă vrei să întelegi paradoxul, Marcu 16, 11-14 etc. etc.)... O fac, totuși, din inertie/deformatie - zi-i cum doresti! - pedagogică. Iartă-mă, te rog, pentru duritatea celor scrise în această problemă deloc simplă: am socotit însă că modalitatea aceasta directă e nimerită ca să ne definim odată pentru totdeauna pozitiile. Ti-as rămîne recunoscător dacă-ti vei aminti să te rogi si pentru mine, asa cum voi face, la rîndu-mi, pentru d-ta, bineînteles dacă-mi vei aproba gestul crestinesc. |
#276
|
|||
|
|||
Errata: citeste supra "si", "alte vederi", "totusi". Multumiri!
|
#277
|
|||
|
|||
Citat:
Nu stiu daca eu sau dvs suntem "tinuti" sa nu vedem si sa nu auzim (credeti-ma am sesizat ... metafora). Cred, totusi, ca gresiti atunci cand il aprati pe Corogeanu. Fie si numai pentru faptul ca parerea dvs este straina de BOR. De altfel, Corogeanu, ca persoana este irelevant in discutia de fata. El este un simbol, un reprezentant a ceea ce NU trebuie sa se intample in BOR, un reprezentant al celor care inventeaza practyici straine de Ortodoxie. |
#278
|
|||
|
|||
Să vă dau, mirean, un exemplu foarte recent, ca să-mi întelegeti indignarea fata de amploarea conferita nenorocirii de la Tanacu de către mass-media. Este vorba despre o femeie tot cu probleme psihice grave, care - scriu jurnalistii într-un articol de 7-8 rînduri, nicidecum pe pagini întregi de interpretări răuvoitoare la practicile mînăstiresti pe care vă siliti să nu le recunoasteti - a murit după ce s-a aruncat din ambulanta cu care era transportată din localitatea mehedinteană Cujmir la Spitalul Judetean din Drobeta-Turnu Severin. Titlul articolului spune mai mult decît voia jurnalistul: S-a sinucis în drum spre spital.
Prin comparatie, Irina Cornici a murit spovedită, împărtăsită... Comentati, rogu-vă, si acest caz, dacă se poate în viziunea ortodoxă pe care, se pare, o cunoasteti mult mai bine decît mine... |
#279
|
|||
|
|||
Citat:
Referitor la afirmatia dumneavostra - "la practicile mînăstiresti pe care vă siliti să nu le recunoasteti", va spun clar: va inselati! Am mers in manastiri, am vazut asa-zisii demonizati, nu neg prezenta unor astfel de persoane. In cazul Cornici discutia este intre medici (care ii dadusera un diagnostic) si preot (care a negat acest diagnostic si a trecut la exorcizare). La acesta se adauga problemele ascultarii si respectarii practicilor si canoanelor ortodoxe. Intrebati duhovnicii din manastiri (lasati sa se inteleaga ca ati fi familiarizata cu aspecte ale vietii monahale) si va vor spune ca nu trec la "exorcizari" in cazul bolnavilor psihic. Asta pentru simplul fapt ca bolile psihice sunt acceptate de Biserica, au existenta reala, unele sunt tratabile, pentru altele exista tratamente de "ameliorare"... Iar de la rugaciuni, sau Taina Sf. Maslu - specifica acestor cazuri, pana la "tehnicile" lui Corogeanu este cale lunga. Aspect sesizat si de reprezentantii BOR care au venit sa cerceteze cazul... Referitor "femeie tot cu probleme psihice grave, care - scriu jurnalistii într-un articol de 7-8 rînduri"la cele, regreat ca ma reper, dar sunteti din nou in eroare. Asta pentru simplul fapt ca ati citit cele cateva randuri dintr-un anumit ziar si nu ati cautat si in alte surse media. Ati fi aflat, astfel, ca femeia nu ar fi putut descuia masina din interior, ca, poate, nu a fost sinucidere si ca in acest caz este o ancheta in desfasurare... Imi cereti un comentariu, ma conformez: as fi preferat ca Irina Cornici sa traiasca pana la adanci batraneti "spovedită, împărtăsită"... |
#280
|
|||
|
|||
Încă o dată: dv., "mirean", doar vă considerati ortodox! Uimitor este că nu vă preocupă deloc calitatea vietii cuiva, ci cantitatea (i.e. numărul de ani) ei! Să vă ajute Ce de Sus, în milostivirea Lui!
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Parintele Daniel Corogeanu si filmele horror | Ekaterina | Stiri, actualitati, anunturi | 52 | 08.01.2014 09:41:56 |
Sfântul Ștefan - primul martir al Domnului Hristos | laurastifter | Craciunul - Nasterea Domnului | 15 | 28.12.2013 00:50:50 |
Noi avem nou martir | mihaiB | Stiri, actualitati, anunturi | 9 | 07.11.2012 19:51:45 |
Sfantul Maxim Marturisitorul- martir pentru dreapta credinta | georgeval | Diverse Sarbatori | 7 | 03.04.2012 00:34:34 |
CRESTINISMUL SAU BISERICA? de Sfantul Ierarh si Nou Martir Ilarion Troitki | andrei_im | Generalitati | 1 | 18.01.2010 18:30:28 |
|