calugaria moderna

În prealabil postat de ory

"Calugaria moderna"...nu stiu,imi suna a non sens

nu este un non sens, titlul topicului exprima in mod contras ideea calugariei in vremurile de azi, moderne. la fel ca si "femeia necurata" si altele, care nu trebuie luate ad literam, ci intelese pur si simplu ca un titlu care exprima pe scurt o idee.

În prealabil postat de cozia

vezi Marius ca ai inceput sa vorbesti ca Machiavelli in carte sa "Principele" unde enumerind calitatile unui conducator spunea ca cu cit lumea il uraste mai tare cu atit este mai puternic si mai IMPORTANT iar lumea il va iubi de frica...insa tu poti sa stai calm ca nu ai "onoarea" asta

Andrei IARTA_MA ca te-am facut sa urasti asa tare!
Nu sint nici important si nici asa cult nu sint cum ma crezi tu (nici macar Machiavelli n-am citit)
Adevarul te face liber, ura cu siguranta nu!
Inca odata iatata-ma! Intentia mea a fost buna (sa-ti arat ca gresesti DUPA PAREREA MEA, desigur)dar ori tu nu gresesti ori eu inteleg altfel lucrurile.

[alexandra28again]

o zi din viata unui calugar http://www.youtube.com/watch?v=FTfDaHd4wNM
continuare moartea unui calugar http://www.youtube.com/watch?v=LoQrhFA8NmE

[Gavriil-Monahul]

pentru ce atatea discutii contradictorii? pentru ce atata ura? ca sa mai aveti ce adauga la spovedania urmatoare? iertare

[mihailt]

Dom-le a crede ca materia e rea este o idee yoghisto-gnostica.
Materia asta e opera de arta a Sfintei Treimi si este foarte buna atata vreme cat se foloseste bine adica spre mantuire.
Pai ce daca folosesc internetul spre mantuirea lumii?
Sfantul Ioan de Kronstadt nu traia in mare lux?
Ba traia.
Unii au cazut fara materie numai in gand - vedeti ingerii care au devenit diavoli.
Raul vine din noi insine si nu de la diavol , de la materie sau de la fratii nostri.
De acestea se serveste Dumnezeu pentru a ne face constienti de propria noastra rautate si a ne mana spre mantuire.
Mentalitatea asta cu "dom-le s-au stricat lucrurile" este modul unora de a vedea lucrurile.
Adevarul insa nu e cine stie ce concept ci este Domnul nostru Iisus Hristos si dansul stie acestea mai bine.
Nu ne-a pus pe noi Dumnezeu sa ii judecam pe altii sau situatia actuala ci pe noi insine si nici nu o sa ne intrebe la judecata particulara ce au facut altii ci ce am facut si ce nu am facut noi.

[mihailt]

Mai soro Alexandra pe youtube umbla Pacman mancand clipuri video!
Asa a disparut linkurile alea de le pusesei tu.
Daca au disparut este clar ca era de bine despre calugari.
Daca ar fi fost de rau ramanea.

[dorstor]

Cam toti aveti dreptate dar nu intelegeti ceva: in trecut erau calugari care numai aparent erau calugari si azi este la fel.Dar traditia a retinut mai mult datele despre acei calugari care slujeau cu adevarat lui Hristos,iar numele celor multi care mimau calugaria s-au pierdut din amintirea bisericii ca niste nume ale unor nevrednici.Tot asa se vor pierde si numele celor nevrednici de acum!Dar sunt si calugari vrednici!

[isaia]

Dacă vrei să scapi de patimi, poţi: fie ţii posturile întregi, cu ulei şi fără ulei; fie nu-ţi laşi canonul, închinăciunile sunt cele mai bune; fie nu te mai îndrăgosteşti, căci şi aceasta se canoniseşte, ca fiind mângâiere şi sărutare, vreo patruzeci de zile; fie citeşti din când în când cartea de canoane ale Sfântului Ioan Postitorul, că-ţi pire şi mama poftei doar că le citeşti, fie renunţi la medicamentele şi apa roşie excitante de care scapi doar cu apă şi frunză de nuc, fie, Dumnezeu ştie câte căi mai sunt, numai să nu te atingi de tine şi să cauţi a vieţui ca Hristos: născut din Tată, fecioreşte, din mamă Fecioară şi trăind toată viaţa fecioreşte aşa cum frumos amintea Părintele Cleopa. ,,Fecioria este pododaba cea mai de preţ a Bisericii. “( Sfinţii Părinţi)

[isaia]

Canoanele Sfântului Ioan Postitorul



Canonul I


A scurta anii de pocăinţă, după cum socotesc eu, nu se va părea lucru fără socoteală celor ce judecă drept, deoarece nici la marele Vasile şi nici la cei mai vechi dumnezeieşti Părinţi ai noştri nu s-au hotărât celor ce greşesc post sau priveghere sau număr de metanii, ci numai depărtarea de Împărtăşanie. Pentru aceasta noi am socotit că se cuvine celor ce se pocăiesc curat sau se sârguiesc să-şi chinuiască trupul cu vieţuire aspră şi petrec cu mulţumire o viată potrivnică răutăţii celei dintâi, să le măsurăm lor după măsura înfrânării şi împuţinarea timpului de pocăinţa, adică dacă va accepta cineva să nu bea vin atâtea zile rânduite , am judecat şi noi să-i scădem un an din anii certării celei rânduite de Părinţi.
Asemenea, dacă făgăduieşte înfrânare de carne pentru o vreme, am socotit să-i împuţinăm încă un an; şi dacă se va înfrâna de brânză, de ouă, de peşte sau de untdelemn la fiecare dintre acestea să-i reducem câte un an. Dacă voieşte să-l îmblânzească pe Dumnezeu şi cu metanii dese, îi vom reduce şi mai mult dacă arată voinţă spre milostenie, nu mai jos de cât îi este puterea. Iar dacă după cădere a venit la viaţa cea iubitoare de Dumnezeu şi călugărească,am socotit că este bine să-i dăm lui iertare în mai puţină vreme , fiindcă vrea să-şi petreacă toată viaţa lui în multă pătimire, care se cuvine vieţuirii călugăreşti.


Însemnare

Vezi Canonul 12 al Sinodului I; Canonul 102 al Sinodului al VI-lea; Canoanele 2, 5 si 7 ale Sinodului celui din Ancira; Canoanele 2, 3, 74, 84 ale Marelui Vasile; 4, 5, 7 si 8 ale Sfântului Grigorie de Nyssa; acestea răspunzând pentru împuţinarea anilor pe care a făcut-o Postitorul şi spun si ele că, după aşezarea şi pocăinţa celor ce se spovedesc, aşa trebuie să se împuţineze şi anii canonisirii lor.
Motivul pentru care Părinţii rânduiau atunci celor ce greşeau, în loc de canon numai depărtarea de Împărtăşanie este, precum socotesc, acela că atunci creştinii aveau atâta dragoste ca să se împărtăşească, încât socoteau mare paguba a se lipsi de ea. Pentru aceasta şi Părinţii cei de atunci, nu au aflat altceva cu care să-i oprească de la păcat, decât depărtarea de Împărtăşanie.


Canonul 2


Tulburarea dulceţii inimii, care se face prin gânduri, nu se canoniseşte deloc, deoarece nu a fost făcut încă păcatul.


Însemnare

Tulburarea este un gând subţire sau o aducere aminte a diavolului, care îndemna să faci un lucru sau altul. Supărarea este din cele fără de voie, fiindcă nu are drept pricină voinţa noastră ca să ne supere gândurile, ci pe vrăjmaşul. Pentru aceea este şi necanonisită.


Canonul 3


Unirea cu gândul se spală cu douăsprezece metanii.


Însemnare

Unirea este primirea de bunăvoie a gândului trimis de vrăjmaşul şi vorbirea sufletului cu dânsul.


Canonul 4


Lupta este vrednică sau de cununi sau de chinuri.


Însemnare

Lupta este o putere a sufletului, întocmai puternică cu gândul cel ce luptă, cu care, de va voi sufletul, biruieşte gândul şi ia cununi; iar, de nu va voi, este biruit de el şi primeşte pedeapsă.


Canonul 5


Învoiala este pricină şi început al canonisirilor.


Însemnare

Învoiala este plecarea cu dulceaţă a sufletului către gândul cel pătimaş, care îl luptă; pentru care zice dumnezeiescul Postitor, că acesta este începătură şi pricină a canonisirilor. Pentru aceea şi Ioan Zonara, la sfârşitul cuvântului împotriva celor ce socotesc că sămânţa cea firească este necurată, spune: cei ce au primit gândul cel pătimaş şi au vorbit cu dânsul cu dulceaţă prin unire şi învoială, aceştia nu vor scăpa de canonisire, chiar dacă nu au pătimit scurgere în somn, nici nu au văzut nălucire. Tulburarea, unirea, lupta şi învoiala sunt la toate păcatele, dar dumnezeiescul Postitor a adus pildă numai din păcatele trupeşti, ca să le cunoaştem mai bine pe cele mai grosolane.


Canonul 6


Cel ce s-a întinat în somn cu patima scurgerii, o zi se îndepărtează de Împărtăşanie. Citind Psalmul 50 şi făcând 4 metanii, să creadă că s-a curăţit de întinare.


Însemnare

Canonul 4 al Sfântului Dionisie spune că cei care pătimesc scurgerea fără de voie a seminţei, aceştia să urmeze conştiinţei lor. Dacă acesta îi mustră că au pătimit scurgerea din gând pătimaş şi nălucire urâtă sau din altă patimă oarecare, să nu se împărtăşească; iar de nu, să se împărtăşească. Canonul 12 al lui Timotei spune că cel ce a pătimit pentru că a poftit femeie nu trebuie să se împărtăşească, iar dacă a pătimit numai din ispita diavolului, să se împărtăşească. Părinţii Anastasie Sinaitul (Răspuns 80) şi Grigorie Sinaitul (în Filocalia) spun că scurgerea în somn se face din multă mâncare şi multă băutură, din somn mult, din odihnă şi moliciune a trupului, din osteneală multă, din poftă, din băutură rece din obiceiul rău spre desfrânare şi din zavistia dracilor; încă şi din prisosinţa firii. Deci de vreme ce cu greu poate cineva să judece când se întâmplă din pricina sa şi când din altă pricină şi zavistie diavolească, mai bine este să nu se împărtăşească în ziua aceea – după cum spune şi acest Canon, aşa fără de hotărâre şi cum spune şi marele Vasile(hotărârea pe scurt 309 şi întrebarea a 3-a a cuvântului 2 pentru Botez), încă şi Simeon, arhiepiscopul Tesalonicului (Răspuns 14 şi 15), Ioan al Chitrului (Răspuns 28) şi Valsamon (Răspuns 10), de comun acord spun că preoţii şi mirenii care vor pătimi scurgere în somn se opresc în ziua aceea de la Sfintele Taine; doar dacă nu este nevoie ca să se împărtăşească mireanul sau preotul să slujească, întâmplându-se vreo zi însemnată, întru care trebuie să fie Liturghie – atunci cu adevărat trebuie să se sfărâme cursa diavolului şi să se înalţe puterea preoţiei.


Canonul 7


Iar cel ce s-a întinat, treaz fiind cu trupul, şapte zile se opreşte de la Împărtăşanie, în fiecare zi citind Psalmul 50 şi făcând 49 de metanii.


Însemnare

Există o diferenţiere, la Anastasie al Antiohiei, pentru scurgerea pe care o pătimeşte cineva fiind treaz. Scurgerea pe care o face cineva fiind treaz, o face sau la sine sau la altul.
Scurgerea cea de la sine se face: sau cu pipăirea mâinii şi se canoniseşte 40 de zile (aceasta fiind însăşi malahie) sau fără pipăirea mâinii. Aceasta sau se face numai din supărare şi se canoniseşte o zi; sau se face cu unirea gândului fără de învoială şi pipăire şi se canoniseşte 3 zile; sau se face cu unirea gândului şi cu pipăire, fără de învoială şi se canoniseşte 7 zile; sau se face şi cu învoială fără de pipăire şi se canoniseşte 20 de zile; sau şi cu pipăire şi se canoniseşte 30 de zile.
Iar scurgerea cea care se face către altcineva, sau se face fără tăvălire împreună, sau cu tăvălire împreună. Cea care se face fără de tăvălire împreună, ci cu apucări şi cu sărutări, sau fără de pipăire se face, se canoniseşte 20 de zile; sau se face şi cu pipăire şi se canoniseşte 30 de zile. Iar cea care se face cu tăvălire împreună, sau către cel de un neam, se canoniseşte 80 de zile; sau către cel de alt neam, adică la dobitoace, se canoniseşte 7 ani.
Iar cei ce, fiind treji, pătimesc scurgere din neputinţa trupului, şi cei ce scot sămânţa amestecată cu udul, nu sunt supuşi la nimic, pentru că amândoi o pătimesc fără de supărare, sau unire sau învoiala gândurilor. Pentru aceasta nici Anastasie nu pomeneşte nimic de aceştia.


Canonul 8


Cel ce a făcut malahie se canoniseşte 40 de zile cu mâncare uscată (adică cu pâine şi apă) petrecând şi făcând în fiecare zi 100 de metanii.


Însemnare

Malahia este atât de urâtă lui Dumnezeu, încât pentru dânsa a omorât pe Onan, fiul Iudei (care a fost fiu al lui Iacov), pentru că el a fost cel dintâi care a arătat această răutate pe pământ şi de la care s-a şi numit malahia ,,onanie”. ,,Şi ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu, rău se arată (zice Scriptura la Facere 38, 10) şi l-a omorât pe el” (adică pe Onan). Socotesc unii dascăli că Dumnezeu atât de mult a urât pe acei mândri filosofi ai elinilor, încât i-a lăsat să se stăpânească de acest păcat, spre pedeapsa închinării lor la idoli, căci cunoscând pe Dumnezeu, nu ca pe un Dumnezeu l-au slăvit. Şi se asemuieşte aceasta din ceea ce spune dumnezeiescul Pavel despre dânşii: ,,Petru aceea i-a şi dat pe ei Dumnezeu la poftele inimilor lor spre necurăţie, ca să se necinstească trupurile lor întru sineşi” (Romani 1, 24); unde, prin ,,trupurile lor întru sineşi” a arătat malahia, adică acelaşi trup lucrează şi pătimeşte singur întru sine. Malahia, zice Ioan Scărarul (Cuvântul 15), este desfrânare care se face fără alt trup, prin care a căzut acel mare sihastru pentru care a zis dumnezeiescul Antonie că mare stâlp a căzut. Malahia aceasta este numită ,,moarte şi pierzare” (Cuvântul 15), care totdeauna se află în noi şi se poartă împreună cu noi, cu deosebire în vremea tinereţilor. Pentru aceasta, cu mare greu se depărtează de ea şi se pocăiesc cei care au fost prinşi odată de ea. Se aseamănă cu o mreajă mare a diavolului şi a iadului, cu care a tras lumea spre pierzare şi mulţi se prind în ea, dar puţini scapă. Şi se bucură inima diavolului pentru vânatul cel mult pe care-l face cu această mreajă şi o tămâiază că i-a prins multe bucate şi multe suflete – precum spune Avacum (2, 15): ,,Sfârşit cu undiţa a smuls şi l-a tras pe el cu mreaja (adică lumea a tras-o) şi l-a adunat pe el în năvoadele lui.” Pentru aceasta ,,Veseli-se-va şi se va bucura inima lui, va jertfi năvodului său şi va tămâia mrejei lui, căci cu ele îngraşă partea lui şi mâncărurile lui alese.”
Mai mult ce să spun? Malahia pricinuieşte vătămare veşnică nu numai sufletului, ci pricinuieşte vătămare şi sănătăţii trupului. Vătămare sufletului, căci îl lipseşte de împărăţia cerurilor şi îl osândeşte la munca cea veşnică – precum spune Pavel (I Corinteni 6, 9): ,,Nu vă înşelaţi: nici desfrânaţii, nici preadesfrânaţii, nici malahienii, nici închinătorii la idoli… nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Deşi Sfântul Ioan Gură de Aur şi Teofilact i-au tâlcuit pe cei ce fac malahie, că sunt cei ce desfrânează şi pătimesc cele urâte ca Sodomitenii, însă mulţi dascăli au înţeles prin malahieni pe cei care fac sufletul să-şi piardă fecioria, care este cel mai de preţ lucru din lume şi care, dacă se pierde, nu se mai dobândeşte niciodată, şi pentru faptul că îl face să se aducă jertfă diavolului prin sămânţa trupului său cum spune un Părinte.
Pricinuieşte şi vătămarea trupului, după cum spun doctorii, pentru că malahienii: 1) Îngălbenesc. 2) Le slăbeşte stomacul. 3) Le slăbeşte vederea ochilor. 4) Pierd glasul. 5) Pierd isteţimea şi ascuţimea minţii. 6) Pierd ţinerea de minte. 7) Pierd somnul, fiind tulburaţi de vise. 8) Le tremură trupul. 9) Pierd toată bărbăţia trupului şi a sufletului. 10) Li se întâmplă dambla. 12)Li se întâmplă des scurgere în somn; de multe ori şi când sunt treji. 13) Îmbătrânesc repede şi mor rău şi cu ticăloşie.
Păcatul acesta aşadar, este ca o ciumă şi stricăciune a neamului omenesc şi face pe malahieni, şi în lumea aceasta să petreacă o viaţă ticăloasă, şi în cealaltă viaţă să fie chinuiţi veşnic în focul chinurilor.
Malahia se face sau cu mâna sa, sau cu mâna altuia, sau cu lovirea peste coapse.
Trebuie să cunoască duhovnicii că şi femeile fac malahie.


Canonul 9


Iar amestecarea unuia cu altul, ceea ce înseamnă îndoită malahie, se canoniseşte până la 80 de zile.


Însemnare

Amestecare, adică nu păcatul deplin al sodomiei, ci când doi oarecari fac malahie unul la altul.


Canonul 10


Iar dacă cineva dintre clerici, mai înainte de a se preoţi, a căzut în patima malahiei, nesocotind poate că numai pentru aceasta se va opri de la preoţie, acesta primind mai înainte Canon, numai după aceea să se apropie de preoţie. Iar dacă s-a prins în această patimă după preoţie, 1 an întreg să fie oprit de la cele preoţeşti, timp în care să împlinească toate canoanele rânduite malahienilor, şi abia după aceea să se întoarcă la preoţie. Dacă după cunoştinţa păcatului, a doua oară, sau a treia oară aceasta va face, să înceteze preoţia şi să se pogoare în rânduiala citeţului.


Însemnare

Vezi că şi malahia singură opreşte de la preoţie.


Canonul 11


Şi aceea dintre femei, care a ajuns până la sărutări şi pipăiri de bărbat, însă nu s-a stricat, primeşte canonul malahiei.


Canonul 12

Isaia, nu mai scrie cu diacritice ca nu se intelege, nu sunt recunoscute de site.

Si mai las-o cu canoanele astea, ca nu suntem aici la canoniada!