Din cuvantul de deschidere a sedintei Sfantului Sinod al BOR [8 iulie] al IPS Daniel

[continuarea postului precedent]

Pr. Serafim vedea speranţa micii comunităţi în greutăţile personale suferite în viaţă de către membrii ei din felurite pricini. „Toţi adulţii din comunitate“, scria el în Cronică, „au suferit mult. […] Este un semn bun pentru ca ei să ră*mână neclintiţi în Ortodoxie“. Având în minte acest lucru, el a ţinut cândva o cuvântare la Etna asupra învăţăturii patristice despre durerea inimii, despre cum să învăţăm a primi încercările şi necazurile ca pe însăşi calea mântuirii. Suferinţele, le-a spus el, erau vizita lui Dumnezeu la ei.

Când Alexei a început să lărgească paraclisul de pe proprietatea sa, Pr. Se*rafim l-a avertizat să nu se grăbească să îl transforme în parohie. „Ne bu*curăm să aflăm despre progresele lucrărilor de la paraclis“, îi scria el Iui Alexei. „Nu-ţi face griji în privinţa Vlădicăi Antonie. Fireşte că trebuie să ştie când eşti gata să deschizi o «biserică», iar dacă îl vei informa acum, va socoti că deschizi într-adevăr o «biserică» - ceea ce va fi o capcană, fiindcă nu eşti încă pregătit. Să nu începi să-ţi numeşti şopronul îmbunătăţit «biserică» sau să începi să-ţi faci planuri măreţe. Sunteţi doar un mic grup de creştini ortodocşi, şi nu o «parohie», adică ceva «înregistrat oficial» în «eparhie»“.

La câţiva ani după moartea părintelui Serafim, Alexei îşi amintea: „Nu o dată Pr. Serafim mi-a scris/spus: «Să nu cumva să înveţi ruseşte. Dacă o să ştii ruseşte, vei auzi toate bârfele şi vei fi ispitit să iei parte la ele. Şi să nu intri în nici un consiliu parohial. Fugi de politica parohială ca de ciumă!» Fireşte că eu şi familia mea am fost încurajaţi să luăm parte la Liturghie în diferite parohii şi să primim Sfintele Taine, dar am fost descurajaţi să participăm la alte activităţi parohiale care, simţea el, m-ar fi abătut de la «chemarea» ce credea că-mi fu*sese trimisă de Dumnezeu, adică de la lucrarea misionară prin scris, învăţat şi publicat. Ca urmare, mulţi laici ruşi mă numeau «de rit vechi»!”



În scrisoarea către corespondentul lui Alexei din Grecia, Pr. Serafim explica nevoia unor comunităţi, precum cea a lui Alexei, de a scăpa de influenţa lu*mescului: „În condiţiile de azi este nevoie de un efort conştient pentru a nu ne lăsa prinşi de lume, şi astfel, marilor oraşe le vom prefera localităţile mici şi ne vom elibera (pe cât posibil) de televizor, ziare, telefon etc. Şi chiar mai mult: va trebui să existe o distanţare de duhul lumesc chiar în viaţa bisericească; aceasta înseamnă îndepărtarea chiar şi de viaţa parohială obişnuită, dacă e cu putinţă, fiindcă şi ea a devenit astăzi foarte lumească“.

„Comunitatea din Etna nu este în nici un caz o comunitate cu totul «ideală» sau «experimentală»; ci mai curând o dezvoltare naturală în nişte condiţii spe*ciale, deosebit de favorabile pentru o autoconservare ortodoxă - fireşte, cu condiţia ca zelul şi ardoarea ortodoxă de temelie să fie prezente încă de la înce*put, în mod paradoxal, cea mai mare binecuvântare a acestei comunităţi este faptul că se află departe de o parohie ortodoxă - ceea ce i-a silit să iasă de pe făgaşul pe care merg atâţia ortodocşi de astăzi care iau ca pe un lucru de la sine înţeles tot ceea ce ţine de Biserică, socotind că altcineva «are în sarcină» Biserica şi slujbele etc. Aceşti oameni au fost siliţi să facă ei înşişi slujbele şi astfel le-au îndrăgit cu mult mai mult; iar greutăţile prin care trebuie să treacă spre a ajunge la un preot şi a primi Sfânta Împărtăşanie sunt aşa de mari încât păstrează cu scumpătate acest privilegiu şi efectiv îşi lucrează mântuirea cu fri*că şi cutremur. Fireşte, noi americanii mai avem şi binecuvântarea ca tot ce ţine de Ortodoxie să fie nou pentru noi şi deci preţios - fiece nouă traducere a Vieţii sau slujbei unui sfânt este pentru noi o nouă descoperire, şi cu atât mai mult dacă putem participa noi înşine la ea“.

Într-o scrisoare către Alexei, Pr. Serafim scria: „Ar trebui să-I mulţumeşti lui Dumnezeu din toată inima pentru că ai prilejul să trăieşti retras şi in*dependent, acolo unde Ortodoxia poate intra cu adevărat în viaţa ta de zi cu zi”. Iar într-o altă scrisoare, comentând revista Nikodemos: „Ne bucurăm să vedem cum sămânţa autenticei Ortodoxii prinde rădăcini şi dă mlădiţe, deschi*zând o «dimensiune» a vieţii ortodoxe ce nu prea s-a văzut până acum în Ame*rica: o ortodoxie laică, dar care nu e lumească, care caută rădăcinile mai adânci şi simte că nu se poate acomoda cu lumea; care nu se mulţumeşte a fi ca toţi ceilalţi, doar cu «un punct de vedere ortodox» asupra a tot ce se petrece; care caută răspunsuri la Părinţi, nu la întrebări academice sau teologice, ci la între*bări legate de felul cum să trăiască. Se întrezăreşte aici o ortodoxie ce nu este pur şi simplu «adăugată» stilului de viaţă american, ca apoi să-şi ceară scuze şi să devină pe înţelesul neortodocşilor, «acomodându-se» ca o a patra religie ma*joritară, ci mai curând o ortodoxie ce preschimbă viaţa, face ca poporul ortodox să fie sminteală lumii şi creşte pe temeiul propriilor principii, separat de lumea din jur, rămânând totuşi sănătoasă şi normală în sine“.

Însă, în acelaşi timp, Pr. Serafim şi-a dat seama cât de fragile sunt aceste pre*ţioase comunităţi mici şi cu câtă putere încearcă diavolul să le slăbească şi să le distrugă. „Fără o nevoinţă duhovnicească constantă şi conştientă”, scria el, „chiar şi cea mai bună viaţă sau comunitate ortodoxă poate deveni o «seră», o atmos*feră ortodoxă artificială în care manifestările exterioare ale vieţii ortodoxe sunt doar «degustate» sau luate ca atare, în vreme ce sufletul rămâne neschimbat, fi*ind relaxat şi în largul său, în loc să rămână încordat în lupta pentru mântuire. O, cât de des se întâmplă ca o comunitate, devenind prosperă şi renumită, să-şi piar*dă preţioasa osârdie şi unimea cugetului din primele zile de grele încercări! Nu există o «formulă» a unei vieţi ortodoxe cu adevărat plăcute lui Dumnezeu; orice lucru exterior poate deveni fals; totul depinde de starea sufletească, care trebuie să fie una de cutremur înaintea lui Dumnezeu, având legea Dumnezeiască în faţa ochilor în orice domeniu al vieţii, punând cu cinstire cele ale lui Dumnezeu pe primul loc în viaţă în orice clipă”. Pr. Serafim se ruga cu înfocare ca oamenii din comunitatea din Etna să rămână aşa cum sunt: cu frica lui Dumnezeu şi cu dragoste unul faţă de altul, preţuind „verigile vii” ale Tradiţiei, cum era Episco*pul Nectarie. lată ce scria în Cronică în septembrie 1975, la întoarcerea dintr-o vizită făcută acolo: „Deşi comunitatea e mică şi slabă, se străduieşte totuşi să trăiască în adevăratul duh al cucerniciei ortodoxe şi poate că acum se află în cea mai bună perioadă a sa - înainte de a fi crescut prea mult spre a-şi pierde esenţiala unitate a cugetului şi a sufletului sau de a lua ortodoxia ca pe un lucru de la sine înţeles. Comunitatea a fost foarte mult insuflată de vizita Episcopului Nectarie la începutul săptămânii, iar Pr. Serafim a ţinut un cuvânt după Vecer*nie (în paraclisul lărgit) despre păstrarea cu scumpătate a contactului cu Tradi*ţia ortodoxă prin Vlădica Nectarie şi chiar prin nou-aşezata catapeteasmă, care provine de la Biserica Maicii Domnului Kazanskaia din Sacramento, biserică zidită de către Alexei Makuşinski - fost membru al Bisericii Ruse din Cata*combe, care cântase în corul sfântului loan din Kronstadt şi se tămăduise la Moscova la moaştele Fericitului Vasile cel nebun pentru Hristos… Dumnezeu să-i păzească pe toţi întru unimea cugetului şi a sufletului!“

Următoarea treaptă pentru comunitate era aceea de a avea un preot în mijlocul ei, lucru ce avea să vină la timpul statornicit de Pronia lui Dumnezeu. Între timp comunitatea îşi construia o solidă temelie duhovnicească de rugăciune comună zilnică, o temelie care astăzi poate sluji drept model pentru cei ce cau*tă o insulă liniştită de creştinism nelumesc în mijlocul noianului materialistei noastre societăţi post-creştine”.

(Din: Ierom. Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”, Editura Sophia, 2005)

Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!
razvan_m

Deci, Fericitul Serafim Rose afirma ca nu este neaparat obligatoriu ca Sfintele Slujbe sa fie oficiate de preoti, dupa cum este credinta in popor, le pot oficia si simplii mireni [ceea ce trebuie sa spuna preotul va fi sarit de catre slujitorii mireni la acele slujbe! ]daca le invata si invata si tipicul dupa care se slujesc acestea. E obligatoriu, numai ca din cand in cand [o data pe luna] sa mergem la parintele nostru duhovnic, ce trebuie sa fie un parinte cu har duhovnicesc, pentru Sfintele Taine ale Spovedaniei si Impartasaniei.


Iertati-ma, fratilor si surorilor intru Domnul Hristos, si va rugati si pentru mine, pacatosul!

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!
razvan_m



Varsta : 22
Localizare : Suceava

Bunul si dreptcredinciosul Parinte Arhimandrit Justin Parvu l-a desfiintat pe IPS Patriarh al BOR Daniel intr-un interviu pe care i l-a acordat ziaristului Victor Roncea [cotidianul "Ziua"] in legatura cu "NECESITATEA REDEFINIRII DOGMELOR ORTODOXE", imediat dupa decizia sinodala de a nu-i caterisi pe ereticii mitropolitul Nicolae al Banatulu si episcopul Sofronie al Oradei. Iata fragmentul din acest interviu care face referire la marea si infricosatoarea erezie a Patriarhului Daniel Ciobotea:

...- Si in Biserica se vorbeste acum de un duh nou, de o redefinire a dogmelor. Avem dreptul sa redefinim dogmele?

- Aceasta este o indrazneala prea inalta, la care nici nu indraznesc sa ma gandesc - ca noi sa revizuim dogmele. Inseamna sa ne taiem capul. Sa ramana numai picioarele, capul sa se duca in alta parte; capul sa mearga intr-o parte, iar picioarele intr-alta. Cam asa inteleg eu. Ce sa redefinim? Putem noi sa ne intoarcem impotriva Sf. Vasile? Pot sa ma iau eu de Sf. Ioan Gura de Aur? Putem noi sa ne ridicam impotriva celor sapte sinoade ecumenice? Putem oare sa ne ridicam impotriva jertfelor care au pecetluit cu sangele aceste canoane si randuieli? Eu ma inspaimant numai cand trebuie sa dau numai un canon de penitenta. Tremur in fata Sf. Vasile cel Mare cand ma simt nevoit sa reduc un canon de 20 de ani pentru pacate grave, cum ar fi avortul, la sapte ani sau mai putin, in functie de pocainta fiecaruia - daramite sa redefinim dogmele? Ma cutremur cand ma pun in postura ca eu sa fiu mai mare decat Sf. Vasile. Is duhurile astea asa de grele, incat acum noi ca aproape numai avem glas. Nu vedeti ca toate incercarile noastre de a limpezi cumva o stare de lucru nu ajung decat sa fim sfidati si considerati nebuni fata de lumea aceasta? Homosexualii care marsaluiesc insa pe strazile Bucurestiului sunt in regula, de ei nu se mai leaga nimeni. De aceea si spun: cat priveste viata noastra bisericeasca, noi nu putem sa avem nici o stare buna, atata vreme cat vom avea in fruntea Bisericii o ceata de talhari si de vanzatori. Toate relele vin tot din cauza tradatorilor care au fost cumparati. Am ajuns la ora actuala sa nu ma mai intereseze uniformele si coroanele, cand vad in ce hal am ajuns noi, incat sa ne renegam existenta noastra spirituala si morala.

- Vedeti ca ei vin acum cu duhul acesta impaciuitor si ne zic sa nu mai folosim cuvantul “eretic”, pentru ca nu mai intra in acord cu Uniunea Europeana…

- Doar aceste cuvinte nu sunt inventate de noi - “eretic”, “schismatic”, “apostat” - sunt tot inventia Sfintilor Parinti, inspirati nu de altcineva decat de Duhul Sfant. Si sa nu amestecam lucrurile. Uniunea Europeana are alt scop, noi avem alt scop. Ei sunt cu scopul pamantului, noi avem, pe langa aceste scop, si scopul cerului. E mare deosebire intre unul si altul. Nu putem discuta terminologia lor si convingerile noastre. Ei au o lume a lor, cu totul aparte; noi intotdeauna am avut o lume a noastra, aparte si, in general, foarte putin ne-am potrivit noi cu occidentul. Si aceasta datorita numai acestei mari frumuseti care a mai ramas in lume - ortodoxia. Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decat ortodoxia. De aceea trebuie sa fim consecventi, sa fim putin mai curajosi, sa avem oleaca de intentie buna si Dumnezeu ne va dezbraca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca sa putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge asa de greu, pentru ca toti se opun acestui ideal crestin-ortodox.

Dumnezeu sa-i ierte pe toti ai nostri si ma rog ca sa le lumineze bunul Dumnezeu mintile, ca sa fie cat mai aproape de adevarul acesta ortodox. Pentru ca daca nu vor fi atenti si vor lua numai partea acesta a veniturilor si a afacerilor, atunci noi ne vom prabusi. Dar sigur, ca intotdeauna, va ramane totusi si o elita de oameni, care vor lua asupra destinul tarii. Intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit : “Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin".

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...pul/#more-3813