am si eu o nelamurire

[Askeladd]

Compasiunea nu este ceva rau si nu ar trebui sa te izolezi de suferinta altora.
Daca vrei sa simti ca ajuti, poti sa intri ca voluntara intr-o organizatie care ajuta nevoiasii, sau sa faci lobby pentru construirea caselor pentru batrani etc.

În prealabil postat de Askeladd

Compasiunea nu este ceva rau...

bineinteles ca nu, dar daca stai sa-i plangi de mila oricarui om care iti iese in cale... inseamna ca ori te prefaci, ori ai ceva probleme cu capul.

[ANITZA]

În prealabil postat de mirelat

bineinteles ca nu, dar daca stai sa-i plangi de mila oricarui om care iti iese in cale... inseamna ca ori te prefaci, ori ai ceva probleme cu capul.

Mirela ,daca ai compasiune pt.aproapele inseamna ca indeplinesti porunca lui Dumnezeu ,iubeste-ti aproapele.
Din pacate lumea a ajuns unde a ajuns din cauza ca nu mai exista iubire de aproapele ,compasiune.
Sa ne bucuram ca nu avem inima impietrita .
Despre compasiune scrie cuviosul Paisie in una din cartile lui,"de vorba cu parintele Paisie".

[ory]

Eu nu inteleg de ce atata framantare si mister in acest subiect stiut de toti oamenii.Ce e de facut?In felul nostru,toti suntem constienti de cele cate putem face pentru a ajuta aproapele,intr-o masura sau alta,nu cred ca ne este de-ajuns sa zacem in cugete disperate de compasiune...si-atat!
Dar nici nu putem sa schimbam noi suferinta societatii,ea face parte categoriile ce o intregesc,este determinata de foarte multi factori interni si externi,este prea complicat sa ne gandim noi cum ar fi ideal,insa putem face ceva...ceva mai mult decat sa ne limitam la mila si lacrimi desarte.Acel ceva,cat de mic ar fi el,se aduna si poate readuce zambetul pe chipurile incercate de atata nedreptate sociala si esec individual.

În prealabil postat de mirelat

bineinteles ca nu, dar daca stai sa-i plangi de mila oricarui om care iti iese in cale... inseamna ca ori te prefaci, ori ai ceva probleme cu capul.

Eu cred ca ai dreptate,si nu inima impietrita asa cum spune cineva pe aici.
Este adevarat nu putem sa ajutam intodeauna sau pe toti si nici nu puten chiar de vrem sa oprim suferinta lumii,sunt situatii si situatii.
Ei bine,mi-am luat inima in dinti si am fost la aceea cunostinta a mea.Nu i-am dus nici macar o floare pentruca mi-a spus sa nu-i duc nimic ca nu primeste .
Am ascultat-o cu rabdare,am incercat sa-i vorbesc despre Dumnezeu,despre Maica Domnului,despre vindecari miraculoase,despre sfantul Maslu.Nu m-a ascultat, spunandu-mi in cele din urma sa ma rog pentru ea ca sa moara.Eu nu am vazut niciodata pe cineva atat de disperat si nu din cauza saraciei ci,dupa parerea mea din cauza lipsei oricarui orizont spiritual! Cum sa o ajut???
Deci iata ca........am si eu o nelamurire si cred ca nu sunt singura.

Cu bolnavii trebuie multa radbare, Dorina draga, ca noi nu suntem IIsus Hristos sa spunem "Scoala-te!" si sa se scoale. Poate in felul acesta ne e pusa si noua credinta la incercare. Un bolnav, care se crede pe moarte, nu mai are putere sa execute ce i se spune; el trebuie putin impins de la spate, pana face primul pas.
Am citit zilele acestea din "Daruind vei dobandi" a lui Nicolae Steinhardt si el spune asa: Dumnezeu nu ne cere sa dam din ce avem, ci din ce nu avem. Deci daca nu ai rabdare, da-i rabdare si vei primi rabdare.
Cine stie ce o fi in inima bietei femei! Nimeni, din cei care se simt iubiti nu-si doresc sa moara. Daca s-ar simti iubita, ar avea pentru ce trai. A uitat ca Dumnezeu o iubeste.
De aceea te rog nu fii dezamagita de atitudinea ei, si nu trece pe langa ea, ci du-te la ea si ajut-o pe cat poti. Da-i din ce nu ai.