Cultura Duhului - cuvant la lansarea cartii al Parintelui Rafail

[salmo]

PĂRINTELE RAFAIL – Cuvânt la lansarea cărţii „Cultura Duhului” (partea a II-a)

Eu zic aşa: noi, dacă vrem să apărăm Ortodoxia, să ştim ce apărăm! Am zis de multe ori un lucru pe care l-am trăit pe viu: Ortodoxia nu este altceva decât firea omului! Nu este o denominaţie cum se zice în Apus, nu este o confesiune între altele, nu este o filosofie între altele. Ortodoxia nu se defineşte prin separare de alte filosofii, Ortodoxia este însuşi acel lucru pe care îl caută omul dintru început şi-l va căuta până în sfârşit. Asta este ce nu trebuie să pierdem! Dacă Cuvântul care s-a dat, Cuvântul mântuirii, a trebuit să fie dat de Dumnezeu Însuşi întrupat în condiţiile noastre, prin jertfa pe care a suferit-o acest Cuvânt al lui Dumnezeu, apăi se cade, din nepăsare sau din neştiinţă, să pierdem însuşi înţelesul acestui Cuvânt, care este mântuirea?
Şi mântuirea ce este? Mântuirea astăzi, cât suntem noi în trupul ăsta, în sângele ăsta, e devenirea noastră adevărată. Dacă devenirea noastră este adevărată, trebuie să o simţim concret în trupul, în sângele, în oasele noastre, iar mântuirea la sfârşit este să vedem, cum zice Sfântul Ioan în prima Epistolă: Îl vom vedea precum este, pentru că vom fi asemenea Lui! Dacă astăzi vom deveni asemenea Lui, Îl vom vedea cum este. Dacă nu Îl vom vedea, este vorba despre întunericul cel mai din afară. De asta este vorba, de veşnicie! Asta este ce apărăm noi!
Mult am fost mâhnit, de-a lungul vieţii mele, să aud lucruri dintr-astea, că uite – în termenii noştri români, dar am auzit şi de la greci, şi de la ruşi –, ca noi să fim buni români, trebuie să fim ortodocşi, că asta e religie strămoşească! Ştiţi unde este erezia? Într-o expresie engleză: este coada care dă din câine! Dacă avem nevoie de identitatea nostră naţională pentru a păstra dreapta slăvire, pentru asta ne-o păzim şi identitate naţională. Sfântul Cosma al Etoliei a propovăduit în nordul Greciei (ucis de turci în 1733), în Epir, într-un moment al istoriei în care toţi deveneau turci! Grecii aproape că nu mai ştiau greaca, toţi învăţau numai turca, deveneau musulmani. El a propovăduit şi elenismul! De ce? Pentru că prin mijlocul elenismului aveau să-şi păstreze dreapta credinţă, dreapta slăvire. Dreapta şi adevărata mântuire. Ăsta e lucrul cel important şi sensul vieţii noastre!
Ca om precum fiecare dintre noi şi, ca să zic aşa, ca monah care m-am bălăcit în aceste gânduri toată viaţa mea, asta este ce-aş vrea să împărtăşesc dintru bun început poporului meu. Pe mine mă interesează toate. Ortodoxia nu mă interesa în nimic altceva decât în cele specific religioase. Toate sunt importante în istoria aceasta şi m-au interesat puţin, cât am auzit din simpozionul de astăzi – că am venit cu întârziere – mă interesează toate zbuciumurile prin care a trecut lumea asta. Şi văd importanţa, relativă, dar mare de cele mai multe ori a acestor zbuciumuri, când zbuciumul duce în direcţia adevărată; importanţa negativă a tot ce se face pentru a distruge această cale a omului.
Până la urmă ştiţi ce se întâmplă în viziunea pe care vă propun a ceea ce este dreapta slăvire? Să ştiţi că este, istoria este împărţită în două: istoria este devenirea întru fiinţă a omului sub îndrumarea lui Dumnezeu, Care este Cel ce este. Dumnezeu este Fiinţa şi devenirea noastră este întru fiinţă şi Fiinţa este a lui Dumnezeu. Asta este istoria. Dar în istorie s-a născut şi taina nelegiuirii, unde omul este în libertatea lui capabil şi îngăduit de Dumnezeu să-şi facă libera alegere şi luptă împotriva acestei faceri a lui Dumnezeu, naşterea şi îndumnezeirea omului scos din nefiinţă.
Şi istoria este împărţită în două din ziua în care Cain şi-a omorât pe fratele său Avel – şi continuă până astăzi şi până la clipa cea mai de pe urmă a istoriei, aşa cât o putem înţelege din prorocíi. Asta este lupta şi sensul luptei pe care o ducem şi asta este ce aş vrea nu numai să nu pierdeţi voi din vedere – o, cum aş dori lumea întreagă să înţeleagă!
Ortodoxia nu este o etichetă. Ortodoxia nu este a fi vrăjmaş cuiva, fiindcă legea lui Hristos este dragostea! Şi înfrăţirea. Legea lui Hristos ne porunceşte a iubi şi pe vrăjmaş. Un ortodox, în măsura în care este ortodox, nu poate fi vrăjmaş nimănui. Însă în acelaşi timp, dacă... Ortodoxia este înfrăţire cu tot omul, dar în acelaşi timp – atenţie! – conştiinţa dogmatică pe care trebuie să o avem şi trebuie să o cultivăm, este că în afara a ceea ce se numeşte cu adevărat Ortodoxie, nu este altceva decât rătăcire de diferite feluri şi, în urma urmelor, întunericul cel mai din afară!
Şi atuncea: pe de o parte vrem să ne înfrăţim cu tot omul, pe de altă parte, dacă omul nu vrea să se înfrăţească cu noi, căci omul este liber şi libertatea trebuie respectată, uitaţi cum Dumnezeu o respectă: Dumnezeu nu numai n-a făcut un pom interzis – pom oprit –, că atunci când Adam a vrut să mănânce din el, a mâncat din el; dar uitaţi-vă în lumea în care suntem, lumea unui păcat crescând până la dimensiuni de neînchipuit: unde e Dumnezeu în lumea asta? se întreabă mulţi. Este! Şi cine vrea şi cine Îl cheamă, Îl va afla! Şi am experienţe concrete despre aceasta. Şi totuşi lumea merge hai-hui în prăpastia pierzaniei fiindcă omul este liber. Şi trebuie! Istoria este acolo unde trebuie să ne manifestăm libertatea totală şi a venit mmentul în istorie când această libertate să se arate la nivel mondial!
Dar noi să ştim de unde venim şi să ştim unde mergem şi dacă mai este cineva care doreşte încă, care se trezeşte încă la aceste realităţi, cu acel cineva vom putea împărtăşi înfrăţirea pe care o aflăm din Hristos! Ecumenismul nu este a face o salată, un talmeş-balmeş din toate viziunile care au existat. Universalismul adevărat este Hristos, fiindcă El este Dumnezeu. În tot restul se amestecă câte ceva străin şi tot restul duce către întunericul cel mai din afară!
Deci Înalt Prea Sfinţite şi Părinţi şi fraţi – şi fraţi, am în gând şi surori, că pentru mine, cum zice, în Hristos nu mai este bărbat şi femeie, ci toţi suntem una – asta este ceea ce aş vrea să împărtăşesc cu voi, asta este ce am vrut să împărtăşesc prin cuvântările care s-au strâns în prima carte care îmi poartă numele şi carte pe care vreau s-o împărtăşesc cu voi astăzi. Nădăjduiesc că, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, să înţelegeţi cât mai drept, cât mai adânc. Eu sunt în ultima fază a vieţii acuma şi îmi e mai firesc să văd importanţa şi deşertăciunea vieţii de pe pământ. Importanţa alegerii fiindcă este veşnică! Deşertăciunea în măsura în care ne lăsăm prinşi prea exclusiv în ale istoriei, în ale Martei: Marto, Marto, te grijeşti şi te tulburi pentru multe, dar una este de folos. Asta nu înseamnă, Marto, să nu mai învârţi la mămăliga ta! Asta înseamnă: Marto, nu uita pentru ce învârţi la mămăligă! Şi aşa, fiecăruia aş vrea să zic: Să nu uităm pentru ce suntem în viaţa asta.
Şi cu asta aş încheia.