Spovedanie sau psihoterapie?

[anamariar]

Fratilor, psihologia luata strict teoretic.....este precum spuneti, mult balast. Da, sunt informatii care nu pot fi preluate de un psiholog care are in vedere SUFLETUL pacientului, iar nu SUBIECTUL, cum isi intituleaza multi psihologi pacientii. Acum, privind lucrurile separat de acest "balast", se pot gasi informatii care sa fie de folos. Dar care sunt de folos si de ce sunt de folos, nu ai cum sa stii pana nu treci prin toate ramurile acestei stiinte.
Fireste ca apar acele intrebari,ce-i spune un om aflat intro stare de depresie (de pilda)...unui psiholog si ce-i spune unui preot. Nu este vreo diferenta de "zicere" sau de vreo formulare mai "nu stiu cum". Psihologul crestin poate ajuta mult preotul si poate sa fie ajutat mult de preot. Este o impreuna lucrarea, cum bine spunea psihiatrul D. Avdeev. Insa psihologul crestin trebuie sa stie clar care este granita, pana unde are voie sa intervina el si unde e nevoie sa intervina preotul. Mai e ceva, psihologul crestin nu cauta sa se faca pe sine un fel de dumnezeu, vindecator care creeaza dependenta (cum fac psihanalistii sau comportamentalistii)...ci este doar un ajutor pana ce pacientul isi insuseste mecanismele principale pentru a lupta impotriva "bolii" sale.
Orice boala porneste de la lipsa de pocainta si am aici in vedere mai ales bolile sufletesti si mentale. Deci psihologul crestin, daca vrea sa ajute, cu aceasta trebuie sa inceapa, cu indemnul spre pocainta. Nu o pocainta seaca, vazuta ca o parere de rau pentru cele savarsite, ci una plina de nadejde in mila si iertarea lui Dumnezeu, precum si cu speranta ca...ajutat de El va invinge boala.
Ar fi multe de spuns, insa ma opresc aici...prefer sa ma ocup de cazuri practice, pentru ca oricum sunt multi care au nevoie.
Iertati-ma, poate am gresit cu ceva, sau nu am fost prea explicita!

[cristiboss56]

În prealabil postat de anamariar

Fratilor, psihologia luata strict teoretic.....este precum spuneti, mult balast. Da, sunt informatii care nu pot fi preluate de un psiholog care are in vedere SUFLETUL pacientului, iar nu SUBIECTUL, cum isi intituleaza multi psihologi pacientii. Acum, privind lucrurile separat de acest "balast", se pot gasi informatii care sa fie de folos. Dar care sunt de folos si de ce sunt de folos, nu ai cum sa stii pana nu treci prin toate ramurile acestei stiinte.
Fireste ca apar acele intrebari,ce-i spune un om aflat intro stare de depresie (de pilda)...unui psiholog si ce-i spune unui preot. Nu este vreo diferenta de "zicere" sau de vreo formulare mai "nu stiu cum". Psihologul crestin poate ajuta mult preotul si poate sa fie ajutat mult de preot. Este o impreuna lucrarea, cum bine spunea psihiatrul D. Avdeev. Insa psihologul crestin trebuie sa stie clar care este granita, pana unde are voie sa intervina el si unde e nevoie sa intervina preotul. Mai e ceva, psihologul crestin nu cauta sa se faca pe sine un fel de dumnezeu, vindecator care creeaza dependenta (cum fac psihanalistii sau comportamentalistii)...ci este doar un ajutor pana ce pacientul isi insuseste mecanismele principale pentru a lupta impotriva "bolii" sale.
Orice boala porneste de la lipsa de pocainta si am aici in vedere mai ales bolile sufletesti si mentale. Deci psihologul crestin, daca vrea sa ajute, cu aceasta trebuie sa inceapa, cu indemnul spre pocainta. Nu o pocainta seaca, vazuta ca o parere de rau pentru cele savarsite, ci una plina de nadejde in mila si iertarea lui Dumnezeu, precum si cu speranta ca...ajutat de El va invinge boala.
Ar fi multe de spuns, insa ma opresc aici...prefer sa ma ocup de cazuri practice, pentru ca oricum sunt multi care au nevoie.
Iertati-ma, poate am gresit cu ceva, sau nu am fost prea explicita!

Nu, a fost foarte pe inteles si mi se pare cea mai de folos legatura asta , crestin- psiholog- crestin , asta poate justifica de ce din ce in ce mai multi Preoti studiaza si psihologia. Cine stie, potate in viitor, va fi materie obligatorie la Teologie si psihologii atei , vor dispare, vor da faliment.