Invidia

[cristiboss56]

În prealabil postat de florin.oltean75

Invidia este rezultatul comparatiei propriului sine cu sinele altora.

Cauza imediata a invidiei este lipsa virtutii denumita "exultarea in sinele altora".

Cauza profunda a invidiei este "parerea de sinele propriu" si "parerea de sinele celuilalt".

Invidiosul este orb duhovniceste. Intotdeauna invidia in sufletul omului il conduce la necredinta. Sfantul Nichita Stethatos spune ca "necredinta este un rau al vicleniei, zgarceniei si samanta invidiei foarte fatarnica. Si astfel daca necredinta este un mare rau, cu cat mai mare este invidia care o naste ? Invidiosii, deoarece se consuma in patima invidiei, "defaimeaza cele bune ca fiind rele si creatii ale ratacirii si nici nu accepta si nu cred cele ale duhului, nici nu pot sa vada pe Dumnezeu sau sa-l recunoasca cu putina credinta" (Sfantul Grigorie Sinaitul). Adica, dupa cum este clar aici, invidiosii nici nu accepta cele ale duhului, nici nu pot sa vada sau sa cunoasca pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de costel

Cred ca e loc pentru toti. Iar acest lucru este descoperit in fiinta lui Dumnezeu - stau laolalta trei persoane egale. NU au de ce sa caute sa ia locul celuilalt, pentru ca atat de mult s-au unit incat ce are unul, are si celalalt. Sau mai bine zis, atat de mult s-au uitat pe ei incat s-au umput de ceilalti. Asa putem intelege cuvintele lui Hristos: Cel ce Ma vede pe Mine, Il vede pe Cel ce M-a trimis..."

Invidia aduce tristetea pentru succesul aproapelui, se opune iubirii aproapelui. Asa ca eu cred ca invidia naste fals progresul si competitia. E adevarat ca intr-o lume imorala, consideri ca numai prin invidie vei reusi sa ai victorii. Dar cand omul leaga viata si de lucrarea lui Dumnezeu, altfel e privit progresul si competitia.

Primul ucenic al diavolului in patima invidiei este Cain. "Primul ucenic al diavolului si invidia si crima de catre acesta fiind invatat", a ajuns sa-l omoare pe fratele lui cel drept, Abel (Sfantul Vasile cel Mare).

[Mosh-Neagu]

Am recitit mai multe pagini de pe acest topic si mi-a lasat un gust tare amar... Vorbim despre invidie, dar ne incearca rautatea dincolo de firesc. Si in loc sa plecam folositi, ne tulburam, ca nu ne mai sta gandul nici la Dumnezeu, nici la pace...
Acum, daca tot am trecut pe-aici, sa incerc sa spun si eu cate ceva despre invidie...
La romani este o vorba care sugereaza intr-un mod... artistic, invidia: "sa moara capra vecinului!" Intelesul cuvintelor poate fi dat in fel si chip, dupa cat ne duc puterile, sau dupa starea in care ne aflam... In mod normal, de ce ne-ar interesa pe noi "capra vecinului"? De ce sa-i mearga rau, omului? Cu ce ne incalzeste daca el o duce mai rau decat noi? Eu cred ca pentru unii, nu invidia sta la baza acestor vorbe, ci pe de o parte rautatea, iar pe de alta parte, ingrijorarea fata de starea noastra de pace! In mod firesc, ar trebui sa ne bucuram daca vecinului ii merge bine, ca poate avand mai mult, macar nu mai apeleaza la noi... Nenorocirea este ca, cel care incepe dintr-o data sa aiba mai mult, nu devine neaparat mai bun, ci dimpotriva, este mai arogant, mai artagos, mai simandicos, mai fandosit! Cred ca de fapt asta deranjeaza cel mai mult constiinta omului care priveste si se cruceste: aerul de superioritate pe care-l adopta peste noapte, posesorul de capre frumoase si laptoase!... El uita ca nimic nu i se datoreaza lui, ci numai lui Dumnezeu, si astfel se pretinde mai destept, mai bun gospodar, mai cu drepturi asupra gardului, mai cu influente asupra "judecatorului" din sat, etc... Si uite-asa, ajunge omul sa cada in genunchi si sa zica: "Doamne, de ce-a trebuit sa-i dai o asa capra, vecinului? Din cauza ei, am ajuns sa ne dusmanim? Omoara-i, Doamne, capra, ca sa devina iar omul cel bun cu care ma intelegeam pe cand n-o avea!..." Si Dumnezeu aude, si face chiar mai mult... Si omul iar cade in genunchi si intreaba: "Doamne, da' cu calu' ce-ai avut?..."

[Noiembrie]

Invidia isi are izvorul in rautatea din noi, in acel ungher in care zace ascuns intunericul. In orice moment avem putinta de a discerne, de a opta pentru bunatate, adevar si iubire. Mai facil este insa sa judecam aproapele, sa tragem cu ochiul la ce are el si nu putem avea noi...Si cat de naivi putem fi...Nimic nu merita un gram de invidie ! Poate doar cu ghilimelele de rigoare sa invidiem pe cei curati sufleteste, pe cei care s-au scuturat de toate "bubele" acestei lumi in care se da o lupta decisiva intre bine si rau. Sa nu invidiem, sa nu judecam pe aproapele, sa nu clevetim ci numai sa iubim asa cum ne invata Tatal Nostru !Amin!

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Noiembrie

Invidia isi are izvorul in rautatea din noi, in acel ungher in care zace ascuns intunericul. In orice moment avem putinta de a discerne, de a opta pentru bunatate, adevar si iubire. Mai facil este insa sa judecam aproapele, sa tragem cu ochiul la ce are el si nu putem avea noi...Si cat de naivi putem fi...Nimic nu merita un gram de invidie ! Poate doar cu ghilimelele de rigoare sa invidiem pe cei curati sufleteste, pe cei care s-au scuturat de toate "bubele" acestei lumi in care se da o lupta decisiva intre bine si rau. Sa nu invidiem, sa nu judecam pe aproapele, sa nu clevetim ci numai sa iubim asa cum ne invata Tatal Nostru !Amin!

Da! Foarte bine punctat. Acum imi amintesc un moment cand chiar am invidiat pe cineva. Un foarte bun prieten care murise in bratele mele. Privindu-l in biserica, am avut sentimentul sigur ca el a reusit sa se mantuiasca, fiindca fusese un om tare bun, iar la inmormantarea lui au venit toti cei care aveau o mie de motive sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte!" Cat despre dusmani, nu-mi amintesc sa fi suparat pe cineva vreodata!
Iata un motiv de invidie! Cati dintre noi reusim sa plecam astfel "dincolo"?

[Noiembrie]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Da! Foarte bine punctat. Acum imi amintesc un moment cand chiar am invidiat pe cineva. Un foarte bun prieten care murise in bratele mele. Privindu-l in biserica, am avut sentimentul sigur ca el a reusit sa se mantuiasca, fiindca fusese un om tare bun, iar la inmormantarea lui au venit toti cei care aveau o mie de motive sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte!" Cat despre dusmani, nu-mi amintesc sa fi suparat pe cineva vreodata!
Iata un motiv de invidie! Cati dintre noi reusim sa plecam astfel "dincolo"?

MINUNAT ! Dar nu stiu de ce imi flutura prin gand niste cuvinte care spun ca daca ne-am cobori in iad, am ramane surprinsi de cei pe care i-am zari acolo...Nu mai stiu efectiv unde am citit asta. Nu am scris-o vizavi de ce ai postat tu !!! Da ma roade chestiunea asta...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

.. Nenorocirea este ca, cel care incepe dintr-o data sa aiba mai mult, nu devine neaparat mai bun, ci dimpotriva, este mai arogant, mai artagos, mai simandicos, mai fandosit!Cred ca de fapt asta deranjeaza cel mai mult constiinta omului care priveste si se cruceste: aerul de superioritate pe care-l adopta peste noapte, posesorul de capre frumoase si laptoase!... El uita ca nimic nu i se datoreaza lui, ci numai lui Dumnezeu, si astfel se pretinde mai destept, mai bun gospodar, mai cu drepturi asupra gardului, mai cu influente asupra "judecatorului" din sat, etc...

Intr un fel ai pus punctul pe "I" . Mult adevar , din PACATE !

[sophia]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Am recitit mai multe pagini de pe acest topic si mi-a lasat un gust tare amar... Vorbim despre invidie, dar ne incearca rautatea dincolo de firesc. Si in loc sa plecam folositi, ne tulburam, ca nu ne mai sta gandul nici la Dumnezeu, nici la pace...
Acum, daca tot am trecut pe-aici, sa incerc sa spun si eu cate ceva despre invidie...
La romani este o vorba care sugereaza intr-un mod... artistic, invidia: "sa moara capra vecinului!" Intelesul cuvintelor poate fi dat in fel si chip, dupa cat ne duc puterile, sau dupa starea in care ne aflam... In mod normal, de ce ne-ar interesa pe noi "capra vecinului"? De ce sa-i mearga rau, omului? Cu ce ne incalzeste daca el o duce mai rau decat noi? Eu cred ca pentru unii, nu invidia sta la baza acestor vorbe, ci pe de o parte rautatea, iar pe de alta parte, ingrijorarea fata de starea noastra de pace! In mod firesc, ar trebui sa ne bucuram daca vecinului ii merge bine, ca poate avand mai mult, macar nu mai apeleaza la noi... Nenorocirea este ca, cel care incepe dintr-o data sa aiba mai mult, nu devine neaparat mai bun, ci dimpotriva, este mai arogant, mai artagos, mai simandicos, mai fandosit! Cred ca de fapt asta deranjeaza cel mai mult constiinta omului care priveste si se cruceste: aerul de superioritate pe care-l adopta peste noapte, posesorul de capre frumoase si laptoase!... El uita ca nimic nu i se datoreaza lui, ci numai lui Dumnezeu, si astfel se pretinde mai destept, mai bun gospodar, mai cu drepturi asupra gardului, mai cu influente asupra "judecatorului" din sat, etc... Si uite-asa, ajunge omul sa cada in genunchi si sa zica: "Doamne, de ce-a trebuit sa-i dai o asa capra, vecinului? Din cauza ei, am ajuns sa ne dusmanim? Omoara-i, Doamne, capra, ca sa devina iar omul cel bun cu care ma intelegeam pe cand n-o avea!..." Si Dumnezeu aude, si face chiar mai mult... Si omul iar cade in genunchi si intreaba: "Doamne, da' cu calu' ce-ai avut?..."

Asa este!

Cand vad cate rautati sunt scrise aici numai la adresa celui ce invidiaza, dar nici un cuvant despre mandria si transformarea celui ce are si este invidiat.
Nu pot sa inteleg.
Eu am tot incercat sa explic. Nu e vorba sa vrem ce este al altuia, dar sunt oameni care nu au si le este foame fie ca e vorba de ceva material, sau imaterial.
Este vorba asa cum spune Mosh-neagu de cel care are mult si tot mai vrea si uita sa si imparta cu cel de langa el. Si se transforma.
Acum ca se ajunge si la conflicte. Da, este adevarat si este pacat.

Nu, nu cerem sa moara capra, ca aia n-are nici o vina. Ci dorim sa fie omul mai bun, mai modest.
Si da, nu este (numai) meritul lui pentru ceea ce are. Tocmai de aceea trebuie sa nu se schimbe si sa fie smerit si sa imparta.

[Noiembrie]

În prealabil postat de sophia

Asa este!

Cand vad cate rautati sunt scrise aici numai la adresa celui ce invidiaza, dar nici un cuvant despre mandria si transformarea celui ce are si este invidiat.
Nu pot sa inteleg.
Eu am tot incercat sa explic. Nu e vorba sa vrem ce este al altuia, dar sunt oameni care nu au si le este foame fie ca e vorba de ceva material, sau imaterial.
Este vorba asa cum spune Mosh-neagu de cel care are mult si tot mai vrea si uita sa si imparta cu cel de langa el. Si se transforma.
Acum ca se ajunge si la conflicte. Da, este adevarat si este pacat.

Nu, nu cerem sa moara capra, ca aia n-are nici o vina. Ci dorim sa fie omul mai bun, mai modest.
Si da, nu este (numai) meritul lui pentru ceea ce are. Tocmai de aceea trebuie sa nu se schimbe si sa fie smerit si sa imparta.

Invidia nu creaza ci numai transforma, lumina in intuneric...Altereaza orice sclipire care ar apropia de Domnul!Cel care are si tot mai vrea e LACOM, iar un crestin adevarat nu poate invidia un astfel de individ. Insa da, mult mai bine ar fi sa putem vedea doar exemplele celor ce au stiu a se lepada de toate, au stiut sa abandoneze mandriile ieftine, s-au descaltat si acum smeriti si curati stau cu sufletul ingenuncheat inaintea Lui . Sunt destul de putini, important insa e ca exista! Doamne ajuta!
ps. Chestia cu "capra vecinului"din nefericire este foarte adanc implementata in memoria mintii umane. Oricum , poate unul din cele mai aprige "razboaie" pe care le purtam este cel cu noi insine.Daca izbandim insa, rasplata ne e mantuirea.Adica asa cred eu.Doamne ajuta!

[cristiboss56]

Nu-i bine sa-ti marturisesti in public pacatele si nici realizarile , caci aceasta-i slava desarta , dar imi asum acum si aici acest risc , acest pacat .
Nu am invidiat in viata mea niciodata , ci totdeauna am visat si m-am rugat sa am si eu ceva din ce au altii , dar nu am pizmuit si nici nu am invidiat , iar fata de cei aroganti in bogatia lor , am avut si am un sentiment de compatimire , caci de multe ori Dumnezeu mi-a aratat cat de scurta e fericirea si calea lor . Chiar mi-e mila de multi dintre acestia , si nu mi-as dori sa fiu in pielea lor , sa am casnicia lor si mediatizarea asta excesiva . Totul este fum si ceata , atat de trecator , chiar nu merita , va spun sincer .
Problema care ma obsedeaza de la un timp , este rusinea ce ma incearca ca sunt om si nu un animal , oricare ar fi el , un pom , o floare , orice , dar nu om ! Va spun sincer ca este groznic acest sentiment , si pe deasupra si un mare pacat , dar asta-i realitatea , asta simt , asta scriu acum .
Ieri la un post tv . aratau copii parasiti de ai lor parinti prin spitale , legati de paturile lor , singuri , flamanzi , in planset continuu , iar cand reporterul s-a apropiat de ei , zambeau , parca ii asteptau . . . Groaznic ce imagine , de nedescris ! Apoi , citeam pe net de copii gasiti in ghene de gunoi , de copii maltratati , abuzati . . . Pai , cum mai "oameni buni " cateaua isi ingrijeste puii pana la sacrificiul suprem , fuge cu iei in gura , le schimba locul , doar pentru a-i salva de eventualii dusmani . Mai toate animalele sunt parinti desavarsiti , si noi ce suntem Doamne ?
Nu exista zi fara violuri , talharii , crime , cruzime peste tot , sange , durere , saracie , ura , vrajba , sadism . Apoi , stateam eu si ma gandeam la mai tot trecutul asta al omenirii , cate conflicte , razboaie , milioane de cadavre , experiente pe copii , pe mame , torturi in masa . . . Sunt momente cand nu gasesc nimic in apararea noastra ca oameni , ca finte rationale . Efectiv pe zi ce trece imi este rusine cu titulatura de om !
Uitati ce am facut si cu planeta data noua spre folosinta , am distrus tot , am incercat sa schimbam pana si legile naturii , iar in loc de carti la scolile vestite din unele tari "democratice" de traditie , se folosesc pistoale , arme albe , se macelaresc intre ei , totul a devenit o nebunie , parca suntem intr un mare spital de nebuni . De aceea spun ca mi-e rusine ca sunt om , o spun cu regret si cu mare durere .
Uitati si aici , pe acest forum , care la scara planetara e un nimic , cata vrajba , cata ura , cate vorbe grele , cate judecati aiurea , si asta intr o comunitate de crestini . Totul este alterat si viata reala si cea virtuala , si singurul care ne mai suporta este Dumnezeu , pana cand nu stiu ! Cu adevarat este o iubire aparte si o rabdare iesita din comun , care depaseste intelegerea noastra , dar va spun sincer ca pe zi ce trece nu mai am nici un motiv sa ma bucur ca sunt om , cand vad toate grozaviile prezente si citesc despre cele din trecut .
Va rog sa ma iertati , dar am simtit nevoia sa ma destainui si sa-mi usurez sufletul in fata voastra , caci cu voi ma intalnesc aici zi de zi de peste sapte ani !
Inca odata , iertare de aceasta postare !