Parabolele lui Iisus

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

ma retrag precum un viitor bosorog acru care mereu bombane nemultumit ca a uitat unde si-a pus notitele in vraful de hartii care-l inconjoara :)

Aş avea eu o hârtiuţă care te-ar putea mulţumi cât de cât, deşi nu e chiar ca acelea din vraful pe care parcă îl şi văd...:) (Îmi amintesc anii când eram şi eu înconjurat cu vrafuri).
Aş scoate-o la iveală, în legătură cu parabolele, dar mă tem că pică prost acum.
Inima îmi şopti să îţi spun doar atât, deocamdată: când vei epuiza toate hârtiuţele şi vei rămâne tot necăjit, dă un semn şi, cine ştie, precum de la crăiasa albinelor/furnicilor s-ar putea să ai o mică şi transparentă aripioară care să te treacă iazul.

P.S. Toate dicţionarele sunt înlăuntrul nostru. Dar am uitat cheiţa şi drumul spre bibliotecă, cuprinşi de alte chei şi biblioteci. Parabola este una din modalităţile de acces la dicţionarul lăuntric, cel uitat şi mult dispreţuit de către oameni.

Nu stii pe cine tocmai ti-ai bagat in casa Ioane,sa nu spui ca nu ti-am zis.Sa nu ramin dator,poate la anul,daca ingaduie Dumnezeu,sa mergi alaturi de noi in Tara Sfanta,sa nu crezi ca sunt singurul nebun :) Ai grija de tine prietene!

[arwein]

Pelerinule, permite-mi te rog o sugestie: mergi la Inviere!..daca ai unde...

[glykys]

Pelerinule, eu ma simt cam prost, nu am vrut sa te supar si nu eram deloc ironica atunci cand ziceam ca ai preocupari duhovnicesti in aceasta zi, cum se cuvine sa avem toti, chiar daca unii erau printre oale.
Arwen ti-a dat un sfat foarte bun: mergi la Inviere! S-ar putea sa gasesti chiar acolo veriga care iti lipseste din cercetarea ta.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de arwein

Pelerinule, permite-mi te rog o sugestie: mergi la Inviere!..daca ai unde...

Iartă-mă, Pelerinule că nu îţi pot întări sugestia. Am vrut să îţi scriu câteva vorbe şi m-am ruşinat să recunosc că mai degrabă aveam eu nevoie de cuvântul tău.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

sa mergi alaturi de noi in Tara Sfanta

O, Pelerinule, Ţara Sfântă este înlăuntrul nostru!
Nu dealuri de pământ, nici câmpii înverzite, nici munţi de piatră nici ape, nici coloane de aer
nu ne despart de Ea,
ci numai lenevirea, moartea noastră.

Cândva, o, Pelerinule, eu am văzut aievea Cerul Ei!
Şi cărţile Ei erau mari, aurite... Nesfârşite...
Şi Focul care Se renaşte din El Însuşi, păzindu-i Poarta şi Meterezele...

Iar imprejur era întuneric.

Când mă voi întoarce, pentru totdeauna, la Ea,
mi-aş dori să vă iau şi pe voi.
Şi vei vedea că nebunia, da, a fost aici.

Foarte bine atunci Ioane,cu atat mai mult vino cu noi,ti-o aratam pe cea de pe pamant si tu ne inveti sa-o gasim pe cea din noi.Daca ingaduie Domnul sa mai apucam acele clipe atunci ar fi frumos sa gasim Imparatia precum in cer asa si pe pamant.Iti las si eu o urare in aceste clipe de bucurie,cand stati alaturi de cei dragi.Asa cum spicele de grau,oriunde ar fi fost ele, se strang intr-o paine asa sa va stranga Domnul pe toti in Imparatia Lui.

[cezar_ioan]

.............:)
Slavă lui Dumnezeu!

Un nou pasaj îmi reține atenția și țin să vi-l împărtășesc, pentru a discuta, eventual, pe marginea lui. Este un comentariu la pilda talanților:

Dogma nu ți se dă ca o doctrină oarecare, ca un bloc înghețat de sentințe definitive, care trebuie „executate” somnambulic. E nevoie de trezie, de „lucrare” intimă, de libertatea și forța de a digera adevărul revelat în așa fel încât el să te locuiască în chip fertil, să te transforme, să se resoarbă în chimia unică a persoanei tale. Evident, „a lucra” îndrăzneț cu mesajul hristic e o întreprindere riscantă. Poți deraia, poți inventa „pogorăminte” acomodante, poți sfârși prin a impune, în mod interesat, adevărului limitele propriei tale inaptitudini sau fantezii. Dar,după învățătura parabolei, riscul e, chiar și în aceste condiții, preferabil conservării hapsâne. Nu ni se spune cum ar fi reacționat stăpânul dacă cele două slugi cu aptitudini lucrative ar fi pierdut totul, în încercarea lor de a înmulți talanții căpătați. Ni se spune doar că riscul e mai rentabil decât imobilitatea temătoare a slugii „păstrătoare”. Păstrătoare, strict păstrătoare, e litera. Duhul e un agent multiplicator, o avere pusă în act, un potențial de îmbogățire practic nelimitat.
Nu e acesta, oare, raportul între Scriptură și Tradiție? Tradiția e ceea ce ni se dă „în plus”, prin creativitatea și îndrăzneața înțelepciune a Părinților. Revelația e un dar, iar Tradiția, ca paradosis, e preluarea și transmiterea continuă, multiplicată, a darului: predanie, datină (distinctă de „cutuma” strict omenească [...]. Atitudinea de tip sola Scriptura e atitudinea slugii „păstrătoare”, înfricoșată de riscul unei conviețuiri mereu reînnoite cu textul sacru. La fel - par să spună Evangheliile - opacitatea celor care, respectând Legea cea Veche în rigoarea ei formală, refuză vestea cea bună a Legii Noi stă sub primejdia paraliziei spirituale, a unui letal imobilism. Nici adepții Legii celei Noi nu sunt însă scutiți de această primejdie, dacă se conformează crispat preceptelor ei. Diferența dintre primele două slugi și sluga a treia este diferența dintre adepții care se supun însărcinării primite cu bucurie, cu o anumită vervă procedurală, și cei care o fac de frică, preocupați numai de securitatea lor personală. Multiplicatorii acționează pentru profitul altuia. Păstrătorul se gândește numai la siguranța sa, la obținerea maximei certitudini pe principiul minimei rezistențe. Multiplicatorii sunt invitați să „intre” în spațiul sărbătoresc al răsplății, să treacă, așadar, din afară înăuntru. Dimpotrivă, păstrătorul „leneș” e azvârlit în „întunericul cel mai din afară”. (op. cit. p. 180)

Pasajul ăsta îmi pare lămuritor cu privire la raportul dintre dogmă și creativitate, dintre ce primim și ce suntem chemați să dăm, să lucrăm.

Problema aceasta se poate vedea foarte bine,sunt multe studii pe aceasta tema,intr-o anumita fateta a iudaismului.Intreaga lor istorie este relatata precum o poveste:a exodului,a judecatorilor,a lui David,a lui Ilie,a exilului,samd.Mergand mai in trecut povestea genezei si a patriarhilor,etc.Povestea aceasta era inteleasa intr-un anumit fel,incerc sa simplific cat pot de mult,precum la masa de Sederului,in cadrul Pesach-ului,unde fiecare actiune era o rememorare a povestii cu speranta retrairii ei in prezent,fiecare familie reunita la aceea masa intruchipand speranta israelita colectiva.Aceasta poveste formata din mai multe povesti era inteleasa in cheie fixa,cu o semnificatie strica,considerandu-se in acest fel ca este ferita de inovatii si influente pagane.Intr-un anumit sens era o paralizie spirituala pt ca nu vedeau profunzimea ei,reducand-o la nivelul lor ingust de intelegere,ca fiind singurul valid.Si erau extrem de inclinati spre furie fara retineri fata de oricine le modifica povestea,simbolul lor dorit a fi unul iarasi viu.Manifestarea exterioara a acestei inchistari,poate de inteles intr-o anumita masura cand esti inconjurat de pagani si te consideri (inca) intr-un exil dpdv al implinirii sperantelor religioase,a fost sintetizarea in reguli(cu privire la Templu,Sabat,mancare kosher,etc)fixe si obsedante a ceea ce s-a considerat a fi miezul intangibil al credintei care putea asigura,in intelegerea lor,implinirea promisiunilor legamantului.Exista printre farisei un curent in care se credea ca daca intr-o singura zi toti evreii ar implini regulile si Legea atunci totul s-ar implini pentru ei,o asemenea jertfa colectiva curata garantand implinirea voii lui Dumnezeu.

Mai mult decat atat,dupa arata studii pe aceasta tema,targumurile,care traduceau din ebraica veche in aramaica timpului textele adaugau note explicative care la randul lor din texte explicative au devenit,fara ca toti sa le impartaseasca viziunea reguli normative ale traditiei,dovada a obsedantei lor frici de a nu scapa ceva nereglementat si controlabil in felul lor.Fata de aceste aspecte predicile lui Isus pur si simplu le-au pulverizat si dupa cum spunea un analist militar,,Poti sa spui unuia orice dar sa nu-i dai foc la drapel".Oamenii isi iubesc simbolurile,mai ales cele atasate de sperante nationale si le iubesc fix in forma care ar implini fix doar voia lor.Ceea ce le-a aratat Mantuitorul le-a pus sub semnul intrebarii nu doar unul ci toate simbolurile in care credeau in cheia lor de interpretare.Reactia lor a fost pe masura (Luca 23:21-23).Creativitatea,eliberatoare in adevarata ei profunzime mantuitoare,a Fiului Omului a primit raspunsul traditiei lor.

Ulterior apare un fost fariseu,Pavel,care,cum spunea cineva,reunea in el tot geniul Mediteranei si spune aceiasi poveste,a lui Dumnezeu,a adevaratului Israel,insa intr-o noua interpretare,reunita si implinita in Hristos.In acest mod,dupa cum arata un analist,mare apostol a folosit VT nu numai pt a-si intemeia rationamentul pe Scriptura (cand spun ,,Scriptura"in acest context ma refer la VT,NT fiind la acel moment inca in forma embrionara din punct de vedere al scrierii textelor)ci pentru a arata ca acelsi text se eliberase cumva de traditia statica de interpretare iudaica gasindu-si implinirea in acelasi mod in care Hristos nu a anulat Legea ci a implinit-o.Aceasta creativitate in Duh apostolului,alaturi de aratarea trairii si intelegerii corecte de catre Hristos,au fost de fapt loviturile de ciocan pentru orice tentativa reductionista care desi pare a conserva de fapt mumifica si goleste de viata povestea,facand-o un interesant exponat mort.