Intrebari si nu numai

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

Chiar, ce stii tu ca este mantuirea sufletului? Care este predania bisericii?

Am ales sa spun ce gandesc si sa nu vin cu citate de pe site-uri. Pentru ca citate stim sa cautam cu totii. Mai ales ca am vazut ca e o intrebare directa , adresata mie. Insa sa stiti leonte, ca nu e mare lucru raspunsul meu. Iaca o pacatoasa cu simtirile ei si atat.

Cea dintai datorie a mea este de a folosi timpul in folosul mantuirii mele. Nu stiu cat timp mai am, de aceea este foarte important pentru mine sa nu las timpul sa treaca fara folos. Si asa am pierdut destul timp pana acum cu lucruri desarte si pacatoase. In plus am constatat ca orice nevointa se face in timp, treptat, adica nu te pui in seara asta cu capul pe perna, pacatoasa fiind si maine te trezesti curatata de pacate. Nu ne stim sfarsitul, poate fi in seara asta si regret amarnic vom avea ca nu am pus inceput bun pocaintei mai devreme. Delasarea ce am trait-o in trecut mi-a risipit timpul in cele desarte. Daca socotesc ca am risipit jumatate din viata, si tinand cont de faptul ca nu se stie cat mai am de trait socotesc ca mare greseala am facut. Regret asta si plang asta ca orice pacat infaptuit.

Mantuirea sufletului nostru inseamna izbavirea noastra de pacate, inseamna despatimirea, inseamna dobandirea Duhului Sfant.

Am vazut in propria mea viata atat de multe pacate incat nu stiu daca imi va ajunge timpul ce-l mai am sa curat sufletul meu. De aceea nu stiu daca ma voi mantui ceea ce pot face este doar sa am nadejde la Dumnezeu si sa cer mereu mila Sa. Simtirile de Har nu asigura mantuirea. Deci daca cineva a simtit Harul lui Dumnezeu asta nu inseamna ca gata e mantuit si nici nu are mai multa indreptatire la mantuire fata de ceilalti. Toate sunt cu mila Domnului ca o iconomie si ca o pedagogie. Un pacatos poate simti Harul lui Dumnezeu spre indreptare, spre schimbarea sa, spre pocainta sa. Dumnezeu iubitor fiind iubeste toti oamenii si ii voieste mantuiti.

La mantuire lucram atat noi prin vointa cat si Dumnezeu prin Harul Sau. Sf. Ioan Gura de Aur spunea: "Harul oricat ar fi de har ii mantuieste numai pe cei ce voiesc." Si aceasta este consecinta a faptului ca avem libertatea alegerii.
Am ales sa urmez pe Hristos, am ales sa recunosc ca sunt o pacatoasa ce doreste din tot sufletul sa traiasca intru Hristos. Doresc sa inving neputintele mele, ma straduiesc sa fac cat mai putine pacate (ceea ce este greu si necesita o trezvie permanenta, sa fii in primul rand paznic propriei minti), doresc sa ma bucur de Harul Duhului Sfant. Este un tel inalt insa am invatat ca pentru a reusi in ceva trebuie mai intai sa stabilesti stacheta. Adica, sa stabilesti unde vrei sa ajungi. Eu am stabilit ca vreau sa ajung sa ma mantui. Cat voi reusi insa din acest tel stie doar Bunul Dumnezeu pentru ca eu nu mai contenesc in a pacatui.

Pe drumul mantuirii sunt mai multe trepte. prima este constientizarea starii de pacat in care te afli (Slava lui Dumnezeu), a doua este hotararea de a spune stop pacatului deci vointa proprie a schimbarii insotita de frica de Dumnezeu, a treia este cunostiinta de sine, sa iti cunosti bine slabiciunile si neputintele si faptul ca fara Dumnezeu nimic nu putem face, si apoi nevointa, lucrarea mantuirii, dobandirea virtutilor iar aceasta nu se poate face decat prin ascultare, prin indrumarea unui duhovnic (cu toate ce vin din aceasta - in principal Sfintele Taine in cadrul Bisericii) si prin rugaciune.

Mare lucru este sa discernem in ce ne punem nadejdea mantuirii. Sf. Teofan Zavoratul ne invata asa:
"Dreptatea desăvârşită, sau virtutea atotcuprinzătoare, se compune din următoarele trei
componente:
1) Din faptele bune vizibile tuturor, săvârşite cu trupul, la vreme potrivită şi în locul
potrivit.
...toată viaţa omului trebuie să fie lanţ neîntrerupt de fapte bune, din
momentul în care devine conştient pe această lume şi până când iese din ea...
2) Cea de-a doua parte, care intră în componenţa dreptăţii săvârşite, constă din bunele
simţăminte şi dispoziţii, ascunse sub faptele săvârşite în mod văzut. Acestea sunt iubirea,
pacea, răbdarea, blândeţea, mila, stăpânirea de sine, smerenia, evlavia, renunţarea la toate şi
altele. Faptele bune săvârşite în mod văzut, ca să fie într-adevăr bune şi să slujească mântuirii,
trebuie să fie negreşit expresia unuia dintre bunele simţăminte lăuntrice; astfel încât, dacă la
baza lor nu se află un simţământ bun, de care acestea trebuie să fie însufleţite, atunci ele sunt
netrebnice şi neplăcute lui Dumnezeu. Astfel, de pildă, îndreptarea evlavioasă a minţii şi a
inimii către Dumnezeu este o dispoziţie interioară bună şi bineplăcută lui Dumnezeu. Când ea
există în suflet, ea cere, indiscutabil, şi fapte pe măsura ei, cum se şi întâmplă, şi anume:
rugăciunea de acasă, metanii îndelungate, mersul la slujbe, la biserica lui Dumnezeu, vizitarea
locurilor sfinte, cinstirea icoanelor, aprinderea candelelor şi a tămâii şi altele.
Acelaşi lucru trebuie să spunem şi despre toate celelalte fapte văzute: că adevărata lor
valoare este stabilită de dispoziţia lăuntrică... Căci altminteri se poate ca, de pildă, cu trupul să
fii în biserică, iar cu sufletul în rătăcire, cu limba să ierţi cu mărinimie, iar în inimă să
osândeşti, prin atitudinea corpului să arăţi preţuire, iar înlăuntrul tău să nutreşti dispreţ, cu
ochii, în aparenţă să nu te uiţi la feţele oamenilor, dar în suflet să te aprinzi de pofte trupeşti,
şi aşa mai departe.
Privite din afară, toate aceste fapte sunt bune, însă valoarea lor este anulată în faţa lui
Dumnezeu de simţămintele nutrite în suflet la săvârşirea lor. Ca urmare, ne putem întemeia
mântuirea pe dreptate numai atunci când putem fi încredinţaţi că toate simţămintele şi
dispoziţiile noastre sufleteşti sunt drepte şi pe placul lui Dumnezeu - şi asta nu numai pentru
un ceas-două, ci pentru toată viaţa şi fără întrerupere.
Aşadar, vino aici, cel ce vrei să-ţi întemeiezi mântuirea pe buna ta purtare, şi spune: în
spatele faptelor tale bune vădite, nu s-au strecurat niciodată simţăminte rele, care să le
murdărească?... Dacă nu (dar cine poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta;
dar dacă s-au strecurat - aşa cum oricine trebuie să recunoască - atunci resemnează-te şi caută
o altă temelie pentru nădejdea mântuirii tale!
3) Cea de-a treia parte a dreptăţii desăvârşite o constituie râvna, tare ca moartea, spre
slava lui Dumnezeu, însufleţită de iubirea înflăcărată de Dumnezeu şi însufleţitoare a tuturor
simţămintelor bune ale inimii şi a tuturor faptelor bune văzute.

Nu este destul să ai bune sentimente şi dispoziţii (care pot fi şi naturale, înnăscute), ci
mai trebuie ca ele să fie conduse de o dispoziţie de căpătâi: râvna întru slava lui Dumnezeu,
ele trebuie să fie pătrunse de această râvnă şi să fie expresia ei. Dacă asta nu există sau dacă
nu există în măsura cuvenită, toată bunătatea noastră nu este nimic în faţa lui Dumnezeu, Care
va spune cândva: Depărtaţi-vă de Mine, nu vă cunosc! (Matei 7, 23; 25, 12). „Nu vă cunosc
pe voi, întrucât, în cursul vieţii voastre, nu Mi-aţi dat de ştire despre voi, căci nu Mi-aţi
închinat Mie sentimentele şi faptele voastre bune!”
Aşadar, tu, cel ce îţi aştepţi mântuirea de la dreptate, vino şi spune dacă întotdeauna, şi
dacă întotdeauna în măsura cuvenită, a existat în tine râvna întru slava lui Dumnezeu şi dacă
întotdeauna ea era cea care îţi însufleţea bunele sentimente şi fapte? Dacă este aşa (dar cine
poate spune aceasta?), atunci linişteşte-te în dreptatea ta, iar dacă nu - caută-ţi un alt mijloc
pentru îndreptăţirea ta înaintea lui Dumnezeu şi un alt sprijin pentru mântuirea ta!
Aşadar, cine vrea, poate să-şi întemeieze nădejdea mântuirii şi pe dreptate, dar să facă
aşa încât această dreptate să fie desăvârşită, deplină şi atotcuprinzătoare... adică, toată viaţa lui
să fie un şir neîntrerupt de fapte bune, fără întreruperi şi omisiuni, iar în spatele acestor fapte
să se afle întotdeauna bune sentimente şi dispoziţii, a căror expresie văzută trebuie să fie, şi ca
toate aceste sentimente şi dispoziţii să fie însufleţite numai de râvna întru slava lui Dumnezeu,
sau să fie jertfe aduse lui Dumnezeu..."

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

Tot rationamentul tau este fals, ca rationament si nu ca trimiteri si principii invocate. Principiile pe care le-ai invocat in textul tau, sunt in general corecte. Dar rationamentul porneste de la o falsa ipoteza, pe care am si bolduit-o.

Probabil ca aici se naste intrebarea fireasca: daca nu-ti vine tie in minte, de unde stii? La aceasta intrebare nu pot sa iti raspund decat: stie Domnul, draga mea sora.

p.s. ceea ce am observat ca este gresit in declaratia mea, este ca am dat de inteles ca absolut toti monahii cad in aceeasi capcana. Sa ma ierte cei 2 sau 5% dintre monahii care nu iau aminte la latratul cainilor sau la bazaitul mustelor, deci implicit, nu se afla in aceeasi oala cu restul majoritatii. Ceea ce voiam sa spun de fapt, este ca numarul celor care sunt doar imbracati monahi, este covarsitor fata de numarul celor care sunt calugari (unii mai drepti, altii mai pacatosi, dar cu aceeasi Tinta). Daca ar fi sa apelam la proverbul cu padurea, pot spune ca padurea noastra este mai mult uscata decat verde. Este atat de uscata, incat verdeata este un miracol.

Acea falsa ipoteza, cuvintele bolduite, va apartin. de la ele am pornit tocmai pentru ca am vazut ca este un rationament fals. redau cuvintele dvs:

"Din pacate, in veacul acesta dominat de fatarnicie si superficialitate, acestea "haine" au devnit ranguri. Calugarii se cred mai presus decat mirenii si sporesc in mandrie ori de cate ori li se face plecaciune, pana ajung sa-si piarda discernamantul."

Si da tocmai asta va intrebam:

"Probabil ca aici se naste intrebarea fireasca: daca iti vine tie in minte, de unde stii ca asa e? La aceasta intrebare nu pot sa iti raspund decat: stie Domnul, dragul meu frate."

Cu iertare

[dobrin7m]

În prealabil postat de Ana Tr.

Nici cum nu e bine. Eu mi-am exprimat parerea si am spus ce nu as putea face eu.

Draga Ana, pe langa aceasta ai spus si o eventuala motivatie. Ai spus asa:
"Eu nu m-as duce la manastire pentru ca mie mi se pare imposibil sa traiesti fara iubire, si nu atat a primi cat a oferi, si cand spun asta ma refer la sensul cel mai frumos si decent."

Ai insinuat ca monahii traiesc fara iubire, adica fara a oferi iubire ceea ce este cat se poate de fals.

[glykys]

În prealabil postat de leonte

Am sa va spun o mica anecdota, sper sa nu para a fi pe langa subiect.

Exista paine fara munca (adica pomana), exista munca fara paine (culmea PROSTIEI), dar exista si paine pe masura muncii (adica DREPTATE). Cam asa e si cu jerfirea de sine. Cel ce se jertfeste pentru vreo porunca idolatra sa nu aiba pretentie de vesnicie!

Draga Leonte, eu am spus numai ce am vazut si ce vad saptamanal la preotii din biserica la care merg. Se straduiesc sa ii slujeasca Domnului si oamenilor, si sunt oameni jertfitori. Mai au pana la desavarsire, fireste, au si ei neputintele lor, dar sunt ai nostri si ii iubim asa cum sunt. Acum nu stau sa iscodesc: oare pentru ce fac asta? oare cum ii rasplateste Dumnezeu, oare se gandesc la vreo rasplata? Nu e treaba mea, asta e intre ei si Dumnezeu. Nu, doar vad roadele lor concrete - si le vad mai ales in sufletul meu -, ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos in cale asemenea preoti si ma bucur de acest dar. Sa ii tina Dumnezeu sanatosi si sa ajungem cu totii in rai!
Ai vazut ce s-a intamplat cu Zaheu, de aici rezulta ca tot omul are sansa lui la mantuire, oricat de pacatos ar fi. Nu stim noi ce planuri are Domnul cu oameni care nu sunt asa cum trebuie sa fie.

[dobrin7m]

"56. Despre neosândirea altora

Scrieţi despre N.N. Ce fel de suflet mai are şi ea, că reuşeşte să-i umbrească prin
vorbele ei pe toţi şi pe toate!
Pe toate treptele există păcătoşi, şi milostivirea lui Dumnezeu îi acoperă, aşteptându-le
întoarcerea. Nu trebuie să generalizăm cazurile particulare, adică pe baza unui singur caz să
tragem concluzii despre caracterul unui om, şi pe baza unui singur om, despre o întreagă clasă
de oameni. Este timpul să nu-i mai daţi crezare, acoperind totul cu o glumă. Şi întotdeauna
ţineţi-vă de regula de a nu da crezare învinuirilor. Un stareţ bătrân, când a venit la el cineva şi
a început să-l vorbească de rău pe un altul, l-a întrebat: „De unde ştii asta?”. Acela i-a
răspuns: „Un om bun mi-a povestit”. „Ba nu, nu a fost un om bun - i-a răspuns bătrânul. Dacă
ar fi fost bun, n-ar fi vorbit de rău pe altul”. La fel trebuie să facem şi noi. Domnul să ne
izbăvească de vederea greşelilor altora, iar zvonurilor să nu le dăm crezare, şi sufletul ne va fi
curat. Dar cu păcatul osândirii ce ne vom face? Căci, de îndată ce osândirea faptelor altora se
împleteşte cu dispreţuirea lor, iar nu cu suferinţa frăţească pentru ei şi cu păstrarea cinstirii
pentru persoana lor - aceasta înseamnă osândire şi este un mare păcat! Luaţi aminte!" Sfantul Teofan Zavoratul - Invataturi si scrisori despre viata crestina

[leonte]

În prealabil postat de dobrin7m

Acea falsa ipoteza, cuvintele bolduite, va apartin. de la ele am pornit tocmai pentru ca am vazut ca este un rationament fals. redau cuvintele dvs:

"Din pacate, in veacul acesta dominat de fatarnicie si superficialitate, acestea "haine" au devnit ranguri. Calugarii se cred mai presus decat mirenii si sporesc in mandrie ori de cate ori li se face plecaciune, pana ajung sa-si piarda discernamantul."

Ti-a scapat esentialul. Eu nu am spus ca "Atunci cand privesc monahii si imi vine in minte ideea ca". Acest "imi vine in mine," este falsa ipoteza. Mie nu-mi "vine in minte" ca mare parte dintre calugari sufera de boala pe care am expus-o eu, eu am alta sursa de informatie decat "mi se pare ca/ imi vine in minte ideea ca". Aici e mica greseala despre care am vorbit.

În prealabil postat de leonte

Ti-a scapat esentialul. Eu nu am spus ca "Atunci cand privesc monahii si imi vine in minte ideea ca". Acest "imi vine in mine," este falsa ipoteza. Mie nu-mi "vine in minte" ca mare parte dintre calugari sufera de boala pe care am expus-o eu, eu am alta sursa de informatie decat "mi se pare ca/ imi vine in minte ideea ca". Aici e mica greseala despre care am vorbit.

Eu nu stiu daca se cred mai presus sau nu, pentru ca intotdeauna cand vorbeste preotul (ieromonah) se refera si la el ca este pacatos s.a.m.d. Iar cat despre faptul ca citisem undeva de calugari falsi sau ca doar hainele au legatura cu credinta si atat, am sa va povestesc o intamplare adevarata dintr-o zona apropiata de unde locuiesc eu. Un preot slujea la o biserica, si ca orice preot ii indemna pe mireni sa posteasca, si posteau oamenii si respectau tot ce le spunea el pentru ca erau extrem de credinciosi. Si ce credeti ca facea preotul dupa ce se termina slujba? Se bucura de bucate alese, manca carne si tot felul de bunatati. Si ce credeti ca face preotul la un moment dat? Vazandu-i pe oameni atat de buni si credinciosi nu mai poate si le marturiseste ce facea el si ulterior renunta la aceasta meserie. Si zic eu acum daca nu esti pentru a fi monah, si vezi ca vin oameni batrani si iti pupa mainile si ingenuncheaza in fata ta, oare nu te simti vinovat? Asta e valabil chiar si in cazul in care mergi la manastire doar pentru siguranta zilei de maine.

[dobrin7m]

"Ingerii ne impart gandurile curate, demonii pe cele murdare. Fiecare da celorlalti din ceea ce are."

"Fiecare trebuie sa ajunga la punctul sa le vada pe toate curate. Pe toate trebuie sa le justifice in sensul cel bun."

"Din calitatea gandurilor unui om se vede starea lui duhovniceasca. Oamenii judeca lucrurile potrivit cu continutul pe care il au inlauntrul lor. Daca nu au continut duhovnicesc, trag concluzii gresite si-l nedreptatesc pe aproapele lor."

"Cea mai buna intreprindere (actiune) a omului este sa-si faca o fabrica de ganduri bune. Atunci chiar si pe cele rele mintea sa le va face bune." Par. Paisie Aghioratul

[leonte]

În prealabil postat de glykys

Draga Leonte, eu am spus numai ce am vazut si ce vad saptamanal la preotii din biserica la care merg. Se straduiesc sa ii slujeasca Domnului si oamenilor, si sunt oameni jertfitori. Mai au pana la desavarsire, fireste, au si ei neputintele lor, dar sunt ai nostri si ii iubim asa cum sunt. Acum nu stau sa iscodesc: oare pentru ce fac asta? oare cum ii rasplateste Dumnezeu, oare se gandesc la vreo rasplata?

Sunt intru totul de acord cu faptul ca se jerfesc, dar tocmai asta e problema pe care incercam eu sa o semnalez. Nu orice jerfa este la fel de valoroasa. De aceea am zis ca exista munca fara paine, adica jerfa inutila, din punct de vedere al roadelor.

Am sa iti dau un alt exemplu, in care nu sunt implicati preotii. Exemplul pe care il am in gand este sarbatoarea Cuvioasei Parascheva. Stim cu totii ce se intampla la Iasi in acea zi. Ori de cate ori am privit la TV, reportaje si stiri despre eveniment, am vazut un comportament ca al unor oameni care stau la coada la unt, nu ca al unor crestini care se jerfesc pentru aproapele. Caci nu exista vreun altfel de jerfa pentru Hristos, decat jerfirea pentru aproapele. [Fie ca iti pui viata ca sa le aduci fratilor tai vestea Evangheliei, fie ca te asociezi cu un vecin aflat in neputinta sau nedreptatit, beneficiarul imediat este tot aproapele, iar rasplata divina este o nadejde si nu o garantie contractuala.]

Si in acest caz, al praznuirii cuvioasei maicii noastre Parascheva, ma intreb ce cauta acolo niste oameni, foarte foarte multi, care nu dau nici un fel de dovada ca ar fi inteles crestinismul, dar cu toate astea abia asteapta sa atinga racla/sfintele moaste. Ca sa nu mai vorbim despre un alt fenomen idolatru din biserica ortodoxa: bazaconiile scrise pe pomelnicile. Oare nu cumva avem de-a face cu dovezi de un comportament total necrestin? Care este motivatia acestor oameni? Pentru ce vin la biserica? Pentru ce platesc pomelnice? Nu cumva se confunda puterea lui Dumnezeu cu pestisorul de aur, iar biserica devine lampa lui Aladin?

Cum s-a ajuns ca un astfel de comportament sa fie specific unei majoritati covarsitoare, iar nu unor besmetici rasleti pe ici pe colo? Nu cumva este intretinut de preotii parohi, fie din ignoranta, fie din motivatii financiare?

As vrea sa aud de un preot care predica enoriasilor ca toti banii dati de la biserica sunt ca o carpa lepadata inaintea lui Dumnezeu, daca nu e insotita de iubirea de vrajmasi, de binecuvantarea celor ce te blastama, de a intinde obrazul atunci cand esti lovit sau scuipat. Caci Dumnezeu nu vrea banii nostrii, daca nu sunt din inima curata. Eu sunt convins ca, PARADOXAL, acea parohie ar deveni cea mai bogata si mai renumita.

Si pentru a fi incredintata ca nu sunt un anarhist iata un preot pe care imi doresc sa il pot intalni, mai inainte de a muri. Imi doresc sa primesc o binecuvantare de la el si sa-l rog sa imi permita sa-i sarut mana si sa-i ofer macar o cana cu apa limpede, daca nu mai mult. http://www.youtube.com/watch?v=uE_xCrfrFlc

Si nu pentru proiectul caritabil pe care l-a demarat, ci pentru ceea ce vad in privirea lui, pentru ceea ce aud din glasul lui si pentru nadejdea din inima sa, care prea rar mi-a fost dat sa o vad: "Putem creste 30 de copii si avem 117..." Este clar ca omul acela nu face P.R. pentru imaginea unei institutii publice. Este clar ca dragostea de aproapele e motivatia lui, iar nu frica de iad. Si daca tot am vorbit despre frica de iad, stim cu totii proverbul: "De ce ti-e frica, chiar de aceea nu scapi!"

[glykys]

Leonte, eu ma mahnesc atunci cand citesc postarile tale, imi par atat de triste si aproape resemnate, fara sperante. Se vede ca ai avut numai experiente negative cu preotii. Preotul acesta batran, despre care am povestit ca a lesinat in biserica, la orice predica aduce in discutie faptul ca degeaba tinem noi post, mergem la biserica, ne rugam, daca pe aproapele nostru il dusmanim, il barfim si nu stim cum sa il ponegrim - citat aproximativ. Orice pericopa s-ar citi, la predica ajunge invariabil la treaba asta. De bani nu poate fi vorba, ce vrei, parohie de oameni in varsta, care de abia dau un leu in pomelnic...
Eu cand am fost la Sfanta Parascheva - nu de hram, dar acolo e mereu coada, indiferent de zi - le-am spus oamenilor de acolo ca trebuie sa ajung la gara si mi-au dat drumul. In rest, fiecare cu credinta lui, nu cred ca ni se va cere socoteala pentru straturile pe care nu le-am sadit sau udat noi.