Adventistii neaga viata sufletului dupa moarte

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Deci reintrarea deplină pnevmatic-corporală a lui Hristos în solidaritate cu lumea, e o reintrare prin Duhul, de Care e plin trupul Lui înviat. Acesta va fi evenimentul Cincizecimii universale şi de supremă putere. Apariţia lui Hristos şi prefacerea lumii înseamnă o ridicare a lumii într-o stare transfigurată de Duhul care este în Hristos, sau o extensiune deplină a Duhului, de Care este plin El, asupra lumii. Duhul nu va mai lucra atunci în mod ascuns în lume, ca acum, ci îşi va arăta efectul lucrării şi la vedere. Strălucirea de pe Tabor se va extinde asupra lumii întregi. Lumea va fi atunci Taborul generalizat. Viaţa dumnezeiască din trupul lui Hristos va umple lumea întreagă. Dar aceasta nu va fi fiinţa divină, ci lumina şi slava ce pornesc din ea ca plinătatea energiilor necreate. Prin aceasta zidirea întreagă devine pnevmatică, incoruptibilă, îndumnezeită, transparentă, deşi pentru a se face capabilă de o astfel de înnoire trebuie să moară forma actuală a lumii, după cum trebuie să se strice forma actuală a trupului pentru a învia într-o formă capabilă de a fi vas deplin al Duhului dumnezeiesc. Aceasta va da o frumuseţe neînchipuită lumii.[/SIZE]
[SIZE=3]
[/SIZE]

[SIZE=3][1] Sf. Simeon Noul Teolog, Cuv. 45, ed. Siros, p. 21 2: "Precum trupurile noastre când se desfac nu devin cu totul nimic, ci se înnoiesc iarăşi prin înviere, aşa şi cerul şi pământul şi toate cele din ele sau toată zidirea, fiindcă s-a învechit şi s-a murdărit de păcatele noastre, se vor desface de către Făcătorul Dumnezeu prin foc, adică se vor topi şi se vor face noi şi neasemănat mai strălucitoare de cum sunt acum". Iar Metodiu de Olimp zice (Ex libro de resurrectione, P.G., 18, col. 273-276): "Rămâne, aşadar, ca zidirea să se înnoiască spre mai bine... ca sculându-ne noi şi scuturând mortalitatea trupului, eliberându-ne de păcat, să se elibereze şi ea de stricăciune... Deci e necesar ca şi pământul şi cerul să fie părtaşe la arderea şi fierberea tuturor", sf. Maxim Mart, Ep. 1, P.G., 91, col. 389: "Căci trece (lumea) şi cele din ea se veştejesc. Căci va veni cu adevărat vremea când va suna o trâmbiţă înfricoşătoare, cu un sunet străin şi totul se va desface, nimicindu-se orânduirea văzută a ei. Şi lumea văzută va trece, luându-şi sfârşitul propriu. Iar lumea ascunsă acum a celor inteligibile se va arăta aducând taine cu totul străine ochilor şi urechilor şi minţii". Sau tot el zice (Ep. IV, P.G., 91, 416): "Toate... cele văzute vor trece deodată, stihiile arzând şi desfăcându-se în focul care va curaţi mai înainte zidirea întinată de noi pentru venirea Celui curat".[/SIZE]

[SIZE=3][2] Sf. Isaac Şirul spune că arătarea lui Hristos e foc pentru cei respinşi (Ed. Theotoke, Cuv. 84, p. 480-481). Dar întrucât ei nu simt pe Hristos în acest foc, El le poate apărea ca foc material. Pentru cei păcătoşi, dar nu cu totul de condamnat, Domnul va lucra ca un foc pe de o parte dureros, pe de alta transformator. Simeon Metafrastul spune: "Când mă gândesc, suflet nenorocit şi ticălos al meu, la venirea şi arătarea înfricoşătoare a Domnului, tremur şi mă tem şi-mi ies cu totul din minte şi sunt cuprins de cutremur şi de frică şi nu ştiu ce să[/SIZE]

[SIZE=3]gândesc. Căci cine va putea sta în faţa slavei Lui, când se va arăta să sfărâme pământul? Cine va putea să suporte mânia Lui năpraznică împotriva mea, când puterile cerului se vor clătina, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei? Ce frică va fi atunci, ce cutremur le va cuprinde, când toate seminţiile pământului vor vedea pe Domnul slavei venind pe norii cerului cu putere şi slavă multă!" "Atunci cerurile vor pieri cu zgomot şi stihiile vor arde", cum a spus fruntaşul apostolilor, Petru: "pământul şi cele din el vor arde" (2 Petru 3, 10). Deci, suflete al meu, dacă toate acestea se săvârşesc astfel, cum trebuie să fim când toate se vor topi de frica Domnului? Căci atunci va fi cer nou şi pământ nou, când trâmbiţa va sufla cu putere" (Op. cit., Cuv. 29, p. 149. Descrierea aceasta repetă în parte pe cea a Sfântului Maxim Mărt. (Ep. I către George, prefectul Africii, P.G., 91, 380). Expresia "toate se vor topi de frică" indică efectul pe care îl are un sentiment puternic asupra tuturor celor create, în primul rând asupra sufletelor şi prin ele asupra celor create. Intre suflet şi cele materiale nu e o discontinuitate.[/SIZE]

[SIZE=3][3] Sfi Ioan Damaschin, De Gde orth., P.G., 94, 1220.[/SIZE]

[SIZE=3][4] Cuvânt etic I, în: Symeon le Nouveau Theologien, Traites theolog. et. ethiques, voi. I, p. 213, 215.[/SIZE]

[SIZE=3][5] Idem, Cuv. etic I, în Traités théolog. et. éthiques, p. 211 (ed. Siros, cuv. 45, p. 212).[/SIZE]

[SIZE=3][6] Simultaneitatea apariţiei Domnului şi a învierii trupurilor se vede şi din aceea că unii scriitori bisericeşti, urmând lui Matei 25, 32, spun că întâi va fi arătarea Domnului şi apoi învierea oamenilor la judecată (Theophanes Kerameus, horn. 10, P.G., 132, col. 397).[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Conform Sfintei Scripturi, deşi nu se va putea prevedea cu siguranţă momentul sfârşitului lumii, totuşi vor fi unele semne care pot să indice cu oarecare probabilitate apropierea sfârşitului. Desigur că şi aceste semne sunt supuse unei ambiguităţi. De aceea, Sfânta Scriptură spune pe de o parte că sfârşitul va veni pe neaşteptate, dar pe de altă parte, dă unele semne ale apropierii lui.[/SIZE]
[SIZE=3]Sfântul Apostol Petru înfăţişează caracterul ambiguu al apropierii sfârşitului, declarând că şi atunci unii se vor îndoi de apropierea lui. De aceea sfârşitul va veni "ca un fur". "întâi trebuie să ştiţi că în zilele cele de apoi, veni-vor cu batjocură batjocoritorii, care vor umbla după poftele lor şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când au adormit părinţii, toate rămân aşa ca de la începutul zidirii... Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzând se vor desface şi pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul (2 Pt. 3, 3-4, 10).[/SIZE]
[SIZE=3]Pe de o parte semnele sfârşitului date de Scriptură par să fíe foarte caracteristice. Dar pe de altă parte, din cauza echivocului care va persista, nici aceste semne nu pot fi identifícate cu siguranţă deplină. Ele sunt: 1) predicarea Evangheliei la toate popoarele (Mt. 24, 14); 2) convertirea poporului iudeu la creştinism (Rom. 11, 25); 3) înmulţirea fărădelegii şi răcirea dragostei între oameni (Mt. 24, 10, 12), căderea multora de la credinţă, amăgiţi de prooroci mincinoşi (Mt. 24, 4 şi urm.), înmulţirea războaielor şi a veştilor de războaie (Mt. 24, 67), mari catastrofe în natură (Mt. 24, 7, 29); 4) venirea lui Enoh şi Ilie (Apoc. 19, 1); 5) venirea lui Antihrist (2 Tes. 2, 3-11; 1 In. 2, 18) care va lucra împreună cu apostolii săi mincinoşi tot felul de semne ca să amăgească pe oameni; substituindu-se lui Hristos, el va prigoni cu furie pe aleşii Domnului (Mt. 24, 5, 11); 6) arătarea pe cer a "semnului Fiului omului" (Mt. 24, 30), adică a crucii.[/SIZE]
[SIZE=3]Semnele 1 şi 3 sunt ceva prea general, ca să se poată cunoaşte exact când s-au produs. Convertirea poporului iudeu nu ştim în ce sens are să se înţeleagă. Celelalte semne cuprind pe de o parte ceva misterios, pe de alta nu vor avea o aparenţă lipsită de echivoc. De aceea mulţi vor putea să le indice ca prezente, înainte de a se produce real, şi mulţi vor putea contesta realitatea lor, când se vor produce de fapt.[/SIZE]
[SIZE=3]Astfel istoria va putea ajunge obiectiv de multe ori aproape de sfârşit, dar oamenii nu vor putea subiectiv să cunoască aceasta; sau unii oameni o vor considera aproape de sfârşit, fără să fie de fapt. De aceea ei vor continua să se căsătorească şi să se ocupe cu celelalte treburi ale lor, chiar în preajma sfârşitului ei real. Istoria nu va ajunge la sfârşit prin ea însăşi, ci prin voia lui Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=3]Dumnezeu îi pune capăt când vrea, dar aceasta, se pare că atunci când continuarea ei nu ar mai avea într-adevăr un rost, chiar dacă multor oameni li s-ar părea dimpotrivă. Numai din viaţa lor de dincolo vor vedea şi ei că o continuare a istoriei ar fi fost inutilă. De aceea Scriptura cere ca oamenii să fie pregătiţi pentru sfârşit, dar nu să fixeze un soroc al lui (Mt. 24, 42).[/SIZE]
[SIZE=3]Unii Părinţi bisericeşti văd motivul sfârşitului lumii la un moment dat, într-un plan intern al lui Dumnezeu. Sfârşitul ei va veni prin Dumnezeu, atunci când ea şi-a împlinit rostul conform planului lui Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=3]Ambele aceste idei: sfârşitul lumii prin Dumnezeu, dar atunci când ea îşi va fi împlinit rostul prevăzut de Dumnezeu, se cuprind în afirmarea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi a Sfântului Simeón Noul Teolog, că întâi trebuie să se împlinească lumea de sus şi apoi va veni sfârşitul. După cel dintâi, lumea de sus se va împlini când toate mădularele se vor strânge în jurul capului - Hristos, casă fie trupul lui Hristos complet[COLOR=#0000ff][1][/COLOR]. Cel de al doilea dezvoltă ideea aceasta, adăugând că pentru a se întregi trupul lui Hristos cu toţi cei mai înainte rânduiţi, trebuie ca aceştia să se nască pe pământ. "Deci, fiindcă Biserica este trupul lui Hristos şi mireasa Lui şi lumea de sus şi locaşul lui Dumnezeu, iar mădularele trupului Lui sunt toţi sfinţii; şi fiindcă nu s-au născut încă toţi, nici n-au bineplăcut, este vădit că nici trupul lui Hristos nu e complet şi nu s-a umplut încă lumea de sus, adică poporul Bisericii lui Dumnezeu, ci se află încă mulţi în lume şi până azi mulţi care nu cred, dar vor crede în Hristos. Sunt şi mulţi păcătoşi şi risipitori care se vor pocăi şi mulţi neascultători care vor asculta. Şi încă mulţi se vor naşte şi vor bineplăcea lui Dumnezeu până la glasul trâmbiţei din urmă. De aceea e de trebuinţă sa se nască toti cei mai-înainte-ştiuti de Dumnezeu şi să se umple lumea Bisericii de deasupra lumii acesteia, a Ierusalimului celor întâi-născuţi, în cele cereşti. Şi atunci se va umple plinătatea trupului lui Hristos de cei ce sunt mai înainte-rânduiţi de Dumnezeu ca să se facă după chipul Fiului Său, care sunt fiii luminii şi ai zilei aceleia. Aceştia sunt toţi mai înainte-rânduiţi şi scrişi şi măsuraţi şi se vor uni şi se vor lipi de trupul lui Hristos şi atunci va fi întreg şi desăvârşit trupul lui Hristos şi nu va mai lipsi nici un mădular"[COLOR=#0000ff][2][/COLOR].[/SIZE]
[SIZE=3]Ideea a exprimat-o mai înainte Sfântul Grigorie de Nyssa care zice: "Prin cei ce se adaugă continuu la credinţă, Hristos Se zideşte pe Sine însuşi. Şi El va înceta să Se zidească pe Sine, când va ajunge la măsura de creştere şi desăvârşire a trupului şi nu va mai lipsi ceva care să trebuiască să se adauge prin zidire, toţi fiind zidiţi pe temelia proorocilor şi apostolilor... Dacă deci, cap fiind El, îşi zideşte corpul Său în continuare prin cei ce se adaugă mereu, închegându-i şi articulându-i pe toţi în ceea ce i se potriveşte fiecăruia după măsura lucrării lui, ca să fie, fie mână, fie picior, fie ochi, fie ureche, fie altceva din cele ce completează trupul, pe măsura credinţei fiecăruia, iar făcând aceasta Se zideşte pe Sine, precum s-a zis, e clar că sălăşluindu-Se în toţi, pe toţi îi primeşte în Sine, pe cei ce se unesc cu Sine prin împărtăşirea de trupul Său şi pe toţi îi face mădulare ale trupului Său, ca să fie mădulare multe, dar un trup"[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][3][/COLOR][/SIZE][SIZE=3].[/SIZE]
[SIZE=3]Sfârşitul lumii va veni deci când se va completa lumea din punct de vedere spiritual, sau trupul lui Hristos, ca o spiritualitate unitară şi armonică. Unitatea acelei lumi trebuie să cuprindă totalitatea formelor de încorporare individuală a spiritualităţii divino-umane a lui Hristos. Desigur deplinătatea unirii se va realiza dincolo. Dar dincolo se realizează cele năzuite aici.[/SIZE]
[SIZE=3]Dar de ce este definită prin număr această totalitate şi nu implică mai degrabă o infinitate de forme individuale, e greu de înţeles. Poate pentru spiritul finit e necesar acest caracter definit al totalităţii formelor de spiritualitate, ca să le poată cuprinde fiecare pe toate. Spiritualitatea divină exprimată umanprimeşte un contur definit, fără a înceta să fie experiată ca infinită în adâncimea ei. Poate însă motivul principal pentru care numărul persoanelor care completează Trupul tainic al Domnului e definit, să fie acela că un număr infinit de persoane nu poate fi iubit. Iubirea infinită cere şi o concentrare a ei spre persoane de număr finit. Nici dumnezeirea nu e un număr infinit de persoane. Dar ipostasurile ce se iubesc sunt ele înseşi infinite. Tot aşa experiază infinitul persoanele umane ce se iubesc în trupul Domnului cu iubirea unitară din El, sau din Sfânta Treime, dar nu din infinite centre divine.[/SIZE]

[geo.nektarios]

[SIZE=3]Insa conturul definit al spiritualităţii se referă probabil nu numai la numărul limitat de persoane în care se experiază, ci şi la modalităţile de experienţă şi exprimare a spiritualităţii lui Hristos de către lumea spiritelor create, fără ca să se excludă trăirea infinitului de către ele şi o înaintare în Hristos cel infinit şi Unul prin fiecare modalitate. Persoanele se grupează pe pământ pentru a experia modalităţi mai bogate ale încorporării spiritualităţii divine a Capului noii umanităţi, Hristos, în legături variate şi mereu schimbate. Dar în lumea viitoare fiecare persoană, deşi reprezintă o modalitate de încorporare a spiritualităţii infinite a lui Hristos, va avea şi va înţelege în legătură cu ea pe toate celelalte într-un mod infinit mai deplin ca aici, încât fiecare va trăi întreaga spiritualitate a lui Hristos, a trupului tainic al Lui, dar în altă formă. Iar pe de altă parte, întreaga spiritualitate dumnezeiască şi ome­nească concentrată în Hristos, Capul trupului omenirii îndumnezeite, se va afla actualizată prin mădularele acestui trup al Său. Nimic din comoara aflată în Hristos nu va fi nevalorificat în trupul Lui tainic, datorită nenumăratelor capacităţi naturale, înălţate de har, pe care le reprezintă mădularele Lui.[/SIZE]
[SIZE=3]Sfântul Grigorie de Nyssa spune că Dumnezeu priveşte în viziunea Sa omenirea ca un întreg şi dacă n-ar fi prevăzut căderea ei, oamenii s-ar fi născut altfel şi ar fi apărut toţi în existenţă deodată[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][4][/COLOR][/SIZE][SIZE=3]. Faptul că în urma păcatului se nasc succesiv, face ca fiecare să aştepte realizarea sa deplină până la naşterea tuturor. Oarecum naşterea deplină a fiecăruia e condiţionată de naşterea tuturor la sfârşitul lumii. Chipul dumnezeiesc e comun întregii omeniri. "La început, când puterea divină a produs natura existenţelor, ţinta lor a fost creată în imediată corespondenţă cu începutul lor... în acelaşi moment cu începutul lor apare perfecţiunea lor finală. Natura umană era în număr. Ca şi celelalte creaturi ea trebuia să aibă perfecţiunea sa chiar în momentul creaţiei, imediat"[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][5][/COLOR][/SIZE][SIZE=3]. Datorită căderii, specia umană "are durerea să regăsească prin generaţii succesive integritatea ei numerică şi ontologică, adică libertatea completă sau, mai bine zis, libertatea de jugul păcatului"[/SIZE][SIZE=3][COLOR=#0000ff][6][/COLOR][/SIZE][SIZE=3].[/SIZE]
[SIZE=3]îmbinând motivele dezvoltării istoriei spre sfârşit cu motivul opririi ei când va vrea Dumnezeu, s-ar putea spune că lumea se va sfârşi atunci când, pe de o parte, nu vor mai creşte în ea oameni care să o completeze de sus spre a exprima vreuna din trăsăturile spiritualităţii lui Hristos, pe de alta, când cei ce vor apărea nu vor mai lua din ea nimic pentru a o dezvolta în cadrul ei. Se va sfârşi atunci când nu va mai fi posibilă în ea o dezvoltare a spiritualităţii infinite concentrate în Hristos. Epuizarea istoriei în acest rol al ei nu va fi nici accidentală, nici silită de providenţa divină, ci se va datora unei misterioase convergenţe şi întâlniri a acesteia cu orânduirea divină, care nu exclude nici libertatea umană, nici lucrarea dumnezeiască. Refuzul lui Dumnezeu de a mai revela adâncimi noi prin creaţie va coincide cu neputinţa ei de a mai sesiza şi dezvolta aceste adâncimi. Epuizarea puterii creatoare sau revelatoare de spiritualitate a istoriei va fi un semn că lumea de sus s-a completat.[/SIZE]
[SIZE=3]Prin îmbinarea acestor două cauzalităţi în explicarea sfârşitului istoriei, se dă un răspuns afirmaţiei eventuale că istoria, sfârşind printr-o epuizare a posibilităţilor ei de a mai sesiza şi dezvolta în cadrul ei virtualităţile sădite în ea de Dumnezeu şi concentrate, actualizate şi descoperite în Hristos, e un eşec al operei lui Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=3]însuşi faptul că omenirea e destinată învierii, a cărei bază a pus-o Hristos, şi anume învierii în solidaritate, pe un plan de viaţă absolut şi etern fericită, arată că Dumnezeu a pregătit pentru omenire ceva cu mult mai înalt, şi istoria creaţiei e numai o etapă de existenţă omenească în care să contribuie şi omenirea la creşterea ei pentru această viaţă absolut fericită.[/SIZE]
[SIZE=3]Apoi, istoria a dezvoltat dacă nu într-un mod uniform, măcar în mod dublu (ambiguu) virtualităţile puse în ea de Dumnezeu şi reînnoite şi desăvârşite în Hristos. Ea a pus în lumină ultimă, în limitele relative ce ţin de ea, tema omului ca fiinţă supremă a creaţiei vizibile, destinată să cunoască opera lui Dumnezeu şi să se cunoască pe sine însăşi în valoarea ei superioară tuturor creaturilor. Dacă nu toti folosesc această dezvoltare maximă a virtualitătilor umane, ca prin ele să vadă dincolo de ele şi să se unească cu Dumnezeu cel întrupat, pentru o dezvoltare infinită dincolo de imanenţa finită, aceasta se datoreşte libertăţii omului, pe care Dumnezeu nu voieşte să o anuleze.[/SIZE]


[SIZE=3]lslAmigua, P.G„ 91, 1280-1281.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][2][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Cuv. 45, ed. cit, p. 219.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][3][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] In illud, tune ipse Filius subjecitur, P.G., 44, col. 1317-1320.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][4][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] P.G., 44, col. 72. Conf. J. Gaïth, La conception de la liberté chez Grégoire de Nysse,1953, p. 55: "Dans le premier dessein divin toute espèce allait être réalisée instantenement dans sa totalité.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][5][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] P.G, 44, 1100 C.[/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#0000ff][6][/COLOR][/SIZE][SIZE=3] Gaïth, op. cit., p. 5-6.[/SIZE]

[vasinec]

În prealabil postat de mihai07

In legatura cu articolul: care e ideea ca nu am inteles?

Repostez link-ul cu articolul. http://www.sfaturiortodoxe.ro/drumul.htm Cred ca multi ortodocsi, dupa ce-l vor citi, sa vor gandi daca sa creada cele scrise, sau sa le treaca la categoria s.f.

Iata ce spune si Sfantul Iustin Martirul, in lucrarea "Dialog cu iudeul Tryphon":
"DACA INTALNESTI PERSOANE CARE ISI ZIC CRESTINI, DAR CARE NEAGA INVIEREA MORTILOR SI SUSTIN, DIMPOTRIVA, CA SUFLETELE LOR VOR FI LUATE LA CER DE INDATA CE MOR, PE ACESTIA SA NU-I SOCOTESTI CRESTINI". Spusele Sfantului se impaca foarte bine cu versetele din Sfanta Scriptura.

1. Cel ce moare nu-si mai aduce aminte de Tine; si cine Te va lauda in locuinta mortilor? (Psalmul 6:5)
2. "Ce vei castiga daca-mi versi sangele, si ma pogori in groapa? Poate sa Te laude tarana? Poate ea sa vesteasca credinciosia Ta"?(Psalmul 30:9)
3. Oare pentru morti faci Tu minuni? Sau se scoala mortii sa Te laude? Se vorbeste de bunatatea Ta, in mormant si de credinciosia Ta, in adanc? Sunt cunoscute minunile Tale in intunerec si dreptatea Ta in tara uitarii?(Psalmul 88:10-12)
4. Nu mortii lauda pe Domnul si nici vreunul din cei ce se pogoara in locul tacerii.(Psalmul 115:17)
5. Cei vii, macar stiu ca vor muri; dar cei morti nu stiu nimic.(Eclesiastul 9:5)
6. Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta! Caci, in locuinta mortilor, in care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuiala, nici stiinta, nici intelepciune. (Eclesiastl 9:10)
7. Totus Tu esti Tatal nostru! Caci AVRAM NU NE CUNOASTE, si Israel nu stie cine suntem. (Isaia 63: 16). (AVRAM NU NE CUNOASTE - a se revedea pilda bogatului nemilostiv din Luca 16).
8. Caci nu locuinta mortilor Te lauda, nu moartea Te mareste; si cei ce s-au pogorat in groapa nu mai nadajduiesc nimic. (Isaia 38:18)
9. Dar omul cand moare, ramane intins; omul cand isi da sufletul, unde mai este?(Iov 14:10).
10. Pana nu se intoarce tarana in pamant, CUM A FOST, si pana nu se intoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat. (Eclesiastul 12:7) - Moartea descrisa ca fiind procesul invers creatiei. Era cineva constient inainte de a fi creat?
11. David a adormit cu parintii lui, si a fost ingropat in cetatea lui David (1 Imparati 2:10)
12. Caci David nu s-a suit la ceruri (Faptele apostolilor 2:34)- spune apostolul Petru.
13. IAR TU, DU-TE, PANA VA VENI SFARSITUL; TU TE VEI ODIHNI, SI TE VEI SCULA IARASI ODATA IN PARTEA TA DE MOSTENIRE, LA SFARSITUL ZILELOR"(Daniel 12:13)
14. Apoi a ingenuncheat si a strigat cu glas tare: "Doamne, nu le tinea in seama pacatul acesta"! Si dupa aceste vorbe, a adormit. (faptele apostolior cap 7:60 - moartea diaconului Stefan).

[ovidiu-s]

În prealabil postat de vasinec

Iata ce spune si Sfantul Iustin Martirul, in lucrarea "Dialog cu iudeul Tryphon":
"DACA INTALNESTI PERSOANE CARE ISI ZIC CRESTINI, DAR CARE NEAGA INVIEREA MORTILOR SI SUSTIN, DIMPOTRIVA, CA SUFLETELE LOR VOR FI LUATE LA CER DE INDATA CE MOR, PE ACESTIA SA NU-I SOCOTESTI CRESTINI". Spusele Sfantului se impaca foarte bine cu versetele din Sfanta Scriptura.

Ai scos din context o frază pe care nu ai înţeles-o deloc. Aici sfântul îi condamnă pe cei care credeau că vor fi mântuiţi încă de pe lumea aceasta, înaintea Înfricoşătoarei Judecăţi a lui Dumnezeu, aşa cum ereziile baptiste şi alte culte protestante susţin că membri ei "au avut deja experienţa mântuirii personale" înainte de botez.

În prealabil postat de ovidiu-s

Ai scos din context o frază pe care nu ai înţeles-o deloc. Aici sfântul îi condamnă pe cei care credeau că vor fi mântuiţi încă de pe lumea aceasta, înaintea Înfricoşătoarei Judecăţi a lui Dumnezeu, aşa cum ereziile baptiste şi alte culte protestante susţin că membri ei "au avut deja experienţa mântuirii personale" înainte de botez.

Face si el ce stie mai bine. Scoate fraze din context

[Iustin32]

55. Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!
57. Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui.
58. Si scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar, numit Saul.
59. Si il bateau cu pietre pe Stefan, care se ruga si zicea: Doamne, Iisuse, primeste duhul meu!
60. Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a murit.

[Iustin32]

În prealabil postat de Iustin32

55. Iar Stefan, fiind plin de Duh Sfant si privind la cer, a vazut slava lui Dumnezeu si pe Iisus stand de-a dreapta lui Dumnezeu.
56. Si a zis: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu!
57. Iar ei, strigand cu glas mare, si-au astupat urechile si au navalit asupra lui.
58. Si scotandu-l afara din cetate, il bateau cu pietre. Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar, numit Saul.
59. Si il bateau cu pietre pe Stefan, care se ruga si zicea: Doamne, Iisuse, primeste duhul meu!
60. Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta! Si zicand acestea, a murit.

De ce esti fariseu si nu postezi tot textul? Doamne, Iisuse, primeste duhul meu!
Cum era duhul Sfantului Intai Mucenic Stefan: viu, amortit, adormit, mort sau cum si unde scrie asta?

[Iustin32]

De ce nu iei in seama ce spune el in fata mortii in Martiriul lui la cap. V, pag. 49:
,,Prefectul zice lui Iustin: Asculta tu cel numit invatat, care socotesti ca stii cuvintele adevarului. De vei fi biciuit si ti se va taia capul, crezi ca te vei sui la cer?
Iustin a spus: Sper ca voi avea locasurile Lui, daca rabd acestea. Caci stiu ca si celor ce au vietuit drept, li se daruieste harul dumnezeiesc pana la sfarsitul acestei lumi.
Rusticus prefectul a zis: Iti inchipui, deci, ca te vei sui la ceruri pentru a primi o buna rasplata? Iustin a raspuns:
Nu-mi inchipui, ci stiu sigur si sunt incredintat.,,

[Iustin32]

Iata si alte marturii din Actele Martirice:
Martiriul Sfantului Apollonius, 37 si 42 la pag. 97-98.
37. El ne-a invatat sa ne retinem mania, sa ne infranam pofta, sa ne stapanim placerile...sa credem ca sufletul este nemuritor, sa fim convinsi ca exista o judecata dupa moarte...,,
42. Iar daca acesta ar fi, cum spuneti voi, ratacire, anume ca sufletul este nemuritor, ca va fi judecata dupa moarte, ca la inviere va fi rasplatirea virtutii, ca Dumnezeu va fi judecator, am imbratisa cu placere aceasta ratacire...,,

La Sfantul Policarp sunt referiri la viata cu Hristos de dupa moarte la cap. XIX, pag. 34,
,,Caci prin rabdarea sa, biruind pe nedreptul dregator si primind astfel cununa nestricaciunii,se bucura cu Apostolii si cu toti dreptii, proslaveste pe Dumnezeu si pe Tatal Atottiitorul si binecuvinteaza pe Domnul nostru Iisus Hristos, Mantuitorul sufletelor si calauzitorul trupurilor noastre si pastorul Bisericii universale din lume.,,

In ceea ce priveste ce spune si Sfantul Iustin Martirul, in lucrarea "Dialog cu iudeul Tryphon":
"DACA INTALNESTI PERSOANE CARE ISI ZIC CRESTINI, DAR CARE NEAGA INVIEREA MORTILOR SI SUSTIN, DIMPOTRIVA, CA SUFLETELE LOR VOR FI LUATE LA CER DE INDATA CE MOR, PE ACESTIA SA NU-I SOCOTESTI CRESTINI".

Iata ce spune nota:
Este vorba despre gnostici si marcioniti. Sf Iustin nu concepe ca sufletele ar merge in cer mai inainte de invierea finala, ci arata ca in asteptarea invierii finale ele merg intr-un loc mai bun sau mai rau decat pamantul acesta (dupa cum dezvolta clar in capitolul V si VI) ,dupa cum ele apartin celor buni sau celor rai.
Oricum, nu este relevant citatul dat de tine pentru ca Biserica a invatat dintodeauna ca dupa ce moare sufletul este judecat dupa cum spune si Sf. Pavel,,27. Si precum este randuit oamenilor o datã sa moara, iar dupã aceea sa fie judecata, ,,(Evrei 9,27)