Implicarea Bisericii in politica , un aspect deloc de neglijat !

[AlinB]

În prealabil postat de Laura19

...
Dar chestiunile acestea se stiu, numai sa nu vrei si sa nu le pui cap la cap.

1. Cifra adus in discutie de "Decebal" nu se apropia nicidecum de cele 21 milioane de avorturi, deci vorbea probabil despre altceva.

2. Nu planificarea familiala in sine este condamnabila, ci metodele si motivele (in masura in care sunt vinovate).

[cristiboss56]

În prealabil postat de AlinB

Nu planificarea familiala in sine este condamnabila, ci. . .

atitudinea noastra in general este cu adevarat de condamnat ! Suntem tari in scris si-n teorii , caci la practica suntem 0 barat ! ! !

[AlinB]

În prealabil postat de cristiboss56

atitudinea noastra in general este cu adevarat de condamnat ! Suntem tari in scris si-n teorii , caci la practica suntem 0 barat ! ! !

Ignoranta, pe langa uitare si lene sunt cei mai mari dusmani ai sufletului.

Daca nici macar ignoranta nu ne straduim sa o punem la pamant..

[cristiboss56]

În prealabil postat de AlinB

Daca nici macar ignoranta nu ne straduim sa o punem la pamant..

Pana vedem ce reusim sa punem la pamant , eu iti spun noapte buna , pentru ca la 7 trebuie sa fiu la Biserica !
Pe maine. . . !

[Decebal]

În prealabil postat de AlinB

Nu e singurul topic unde dl. "Decebal" incearca sa faca "reeducare" in sensul ca Biserica sa se lase de trebusoarele duhovnicesti si sa faca morala cu bata societatii majoritar-cvasi-atee si rare-(une)-ori formal-prin-botez-ortodoxe.

Unde am spus eu ca Biserica să se lase de "trebuşoarele duhovniceşti"? Ba dimpotriva nu am spus niciodată aşa ceva, iar din postările anterioare se poate vedea exact contrariul. Toată problema este că dumneavoastră vă înşelaţi şi consideraţi că astfel de lucruri ca politica, etc nu ar intra în orizontul spiritualităţii, al religiei, al credinţei; nu v-am văzut până acum să aduceţi vreun argument pentru a vă susţine poziţia, iar viziunea pe care o aveţi dumneavoastră, şi despre care pretindeţi că ar fi ortodoxă deşi nu este, păcătuieşte prin aceea că scoate dimensiunea politică din viaţa creştinului ortodox ca şi cum creştinul ortodox ar trăi sau ar trebui să trăiască într-o lume imaginară, apolitică şi că trebuie să accepte orice ar veni din sfera politicului, indiferent cât ar fi de ticălos, nedrept, nebun, etc. Ori această viziune şi poziţie pe care o aveţi v-am spus şi deja v-am argumentat foarte clar de ce nu este nici creştină, nici ortodoxă, nici legitimă; creştinul trăieşte în societate, iar una dintre componentele participării sale este aceea de a fi cetăţean, ori aceasta implică moralitatea, şi prin urmare un creştin trebuie să ia decizii cât mai morale şi cât mai drepte şi în acord cu voinţa lui Dumnezeu, iar atâta timp cât anumite facţiuni politice sau anumiţi politicieni sunt împotriva voii lui Dumnezeu creştinul rebuie să se dezică de aceştia şi să îi respingă, făcând deasemenea încercări de a convinge şi pe alţii, adică opinie publică, împotriva factorilor negativi. Suspendarea judecăţii morale şi a celei politice şi cetăţeneşti, ca şi consecinţă a suspendării atitudinii morale, este împotriva voinţei lui Dumnezeu şi este caracterizată printr-un indiferentism moral ne-creştin şi de natură să favorizeze instaurarea şi dăinuirea haosului moral într-o societate.

De fapt "re-educarea" sunteţi dumneavoastră cel care o faceţi, promovând voit sau nu indiferentismul moral şi suspendarea judecăţii şi responsabilităţii morale a creştinului ortodox, adică un păcat extrem de grav şi împotriva voinţei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, printre multe alte argumente, este chiar acela de la Sfânta Liturghie, unde se spune "Şi toată viaţa lui Christos Dumnezeu să o dăm", ori această dăruire în întregime a vieţii pentru Christos implică în mod necesar, nu facultativ, şi dimensiunea judecăţii şi responsabilităţii morale, inclusiv în materie de politică, altfel fiind încălcată voinţa lui Dumnezeu şi făgăduinţa sfântă făcută la Sfânta Liturghie în biserică înaintea Sfântului Altar.

Dumneavoastră faceţi o altă confuzie atribuindu-mi mie că Biserica ar trebui "sa faca morala cu bata societatii majoritar-cvasi-atee si rare-(une)-ori formal-prin-botez-ortodoxe", de parcă eu vorbeam despre vreo violenţă oarecare. Nu am vorbit despre nici o metodă violentă, ci despre necesitatea atenţionării, promovării, şi a propagandei din partea autorităţilor ecleziale, dar nu numai pentru că şi ceilalţi creştini au obligaţii, în anumite aspecte politice, dar nu exclusiv politice, cetăţenii de religie creştină ortodoxă asumându-şi ei responsabilitatea pentru propriile lor acţiuni, pentru că Biserica nu poate să stea în cabina de vot a unui cetăţean şi să vadă ce face cu votul lui.

Iar faptul că societatea nu ar fi aşa cum trebui de creştină prea puţin îmi stă mie în responsabilitate, ci stă pe spatele altora care mai şi sunt plătiţi, au tot felul de beneficii, etc pentru asta şi au datoria să îşi îndeplinească obligaţiile. Autorităţile Bisericii Ortodoxe au obligaţia din acest punct de vedere, lucrarea lor pentru conştinţa morală a credincioşilor nu este una facultativă, ci obligatorie, cei care nu se achită de această datorie fiind nişte trădători de neam, de ţară, de Biserică, de popor, de naţiune, de Dumnezeu şi de Christos şi împotrivitori ai Duhului Sfânt. Dacă dumneavoastră promovaţi, mai direct sau indirect, indiferentismul moral, trădarea jurămintelor sfinte, trădarea faţă de Christos, închinarea la mai mulţi dumnezei, călcarea voinţei lui Dumnezeu şi împotrivirea faţă de Duhul Sfânt, atunci îmi pare sincer rău pentru dumneavoastră şi pentru cei care gândesc şi acţionează asemenea dumneavoastră. În esenţă, atitudinea pe care dumneavoastră o afişaţi se încadrează fără nici o problemă şi fără nici o discuţie la erezie şi este condamnată de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică.

În prealabil postat de Decebal

Unde am spus eu ca Biserica să se lase de "trebuşoarele duhovniceşti"? Ba dimpotriva nu am spus niciodată aşa ceva, iar din postările anterioare se poate vedea exact contrariul. Toată problema este că dumneavoastră vă înşelaţi şi consideraţi că astfel de lucruri ca politica, etc nu ar intra în orizontul spiritualităţii, al religiei, al credinţei; nu v-am văzut până acum să aduceţi vreun argument pentru a vă susţine poziţia, iar viziunea pe care o aveţi dumneavoastră, şi despre care pretindeţi că ar fi ortodoxă deşi nu este, păcătuieşte prin aceea că scoate dimensiunea politică din viaţa creştinului ortodox ca şi cum creştinul ortodox ar trăi sau ar trebui să trăiască într-o lume imaginară, apolitică şi că trebuie să accepte orice ar veni din sfera politicului, indiferent cât ar fi de ticălos, nedrept, nebun, etc. Ori această viziune şi poziţie pe care o aveţi v-am spus şi deja v-am argumentat foarte clar de ce nu este nici creştină, nici ortodoxă, nici legitimă; creştinul trăieşte în societate, iar una dintre componentele participării sale este aceea de a fi cetăţean, ori aceasta implică moralitatea, şi prin urmare un creştin trebuie să ia decizii cât mai morale şi cât mai drepte şi în acord cu voinţa lui Dumnezeu, iar atâta timp cât anumite facţiuni politice sau anumiţi politicieni sunt împotriva voii lui Dumnezeu creştinul rebuie să se dezică de aceştia şi să îi respingă, făcând deasemenea încercări de a convinge şi pe alţii, adică opinie publică, împotriva factorilor negativi. Suspendarea judecăţii morale şi a celei politice şi cetăţeneşti, ca şi consecinţă a suspendării atitudinii morale, este împotriva voinţei lui Dumnezeu şi este caracterizată printr-un indiferentism moral ne-creştin şi de natură să favorizeze instaurarea şi dăinuirea haosului moral într-o societate.

De fapt "re-educarea" sunteţi dumneavoastră cel care o faceţi, promovând voit sau nu indiferentismul moral şi suspendarea judecăţii şi responsabilităţii morale a creştinului ortodox, adică un păcat extrem de grav şi împotriva voinţei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, printre multe alte argumente, este chiar acela de la Sfânta Liturghie, unde se spune "Şi toată viaţa lui Christos Dumnezeu să o dăm", ori această dăruire în întregime a vieţii pentru Christos implică în mod necesar, nu facultativ, şi dimensiunea judecăţii şi responsabilităţii morale, inclusiv în materie de politică, altfel fiind încălcată voinţa lui Dumnezeu şi făgăduinţa sfântă făcută la Sfânta Liturghie în biserică înaintea Sfântului Altar.

Dumneavoastră faceţi o altă confuzie atribuindu-mi mie că Biserica ar trebui "sa faca morala cu bata societatii majoritar-cvasi-atee si rare-(une)-ori formal-prin-botez-ortodoxe", de parcă eu vorbeam despre vreo violenţă oarecare. Nu am vorbit despre nici o metodă violentă, ci despre necesitatea atenţionării, promovării, şi a propagandei din partea autorităţilor ecleziale, dar nu numai pentru că şi ceilalţi creştini au obligaţii, în anumite aspecte politice, dar nu exclusiv politice, cetăţenii de religie creştină ortodoxă asumându-şi ei responsabilitatea pentru propriile lor acţiuni, pentru că Biserica nu poate să stea în cabina de vot a unui cetăţean şi să vadă ce face cu votul lui.

Iar faptul că societatea nu ar fi aşa cum trebui de creştină prea puţin îmi stă mie în responsabilitate, ci stă pe spatele altora care mai şi sunt plătiţi, au tot felul de beneficii, etc pentru asta şi au datoria să îşi îndeplinească obligaţiile. Autorităţile Bisericii Ortodoxe au obligaţia din acest punct de vedere, lucrarea lor pentru conştinţa morală a credincioşilor nu este una facultativă, ci obligatorie, cei care nu se achită de această datorie fiind nişte trădători de neam, de ţară, de Biserică, de popor, de naţiune, de Dumnezeu şi de Christos şi împotrivitori ai Duhului Sfânt. Dacă dumneavoastră promovaţi, mai direct sau indirect, indiferentismul moral, trădarea jurămintelor sfinte, trădarea faţă de Christos, închinarea la mai mulţi dumnezei, călcarea voinţei lui Dumnezeu şi împotrivirea faţă de Duhul Sfânt, atunci îmi pare sincer rău pentru dumneavoastră şi pentru cei care gândesc şi acţionează asemenea dumneavoastră. În esenţă, atitudinea pe care dumneavoastră o afişaţi se încadrează fără nici o problemă şi fără nici o discuţie la erezie şi este condamnată de Dumnezeu şi de Sfânta Biserică.

Cu exceptia tonului de la final, dur, hiper-polemic, specific stilului colegului nostru, subscriu in totalitate asertiunilor lui Decebal. Biserica nu este/nu ar trebui sa fie o adunatura de rugatori serafici si visatori, care sunt dusi ca oile la taiere, la o adica, de orice sistem politic, si la care maxima aspiratie spirituala nu are reverberatii sociale, adica sa ne ajutam fratii si surorile sa nu cada in greseala morala sau dogmatica, ci de automatism habitual-organizational: mersul la biserica, si (eventual) cuminecarea, asta la un nivel aproape ovinizant de gregar si automat. Nu traim doar sa auzim aceleasi ritualuri si sa ingurigitam paine si vin, ci in primul rand sa aplicam acele invataturi, care totusi sunt dumnezeiesti la origine (sper ca nu se indoieste cineva de acest lucru!) in viata noastra. Mantuirea se lucreaza, nu se viseaza la ea in mod gregar, insectoid. Daca Cineva a zis "Tatal Meu lucreaza si Eu deasemenea lucrez", deci cu atat mai mult noi oamneii trebuie sa na facem partea, caci "jugul Meu este usor".
Nota: nu ma refer la BC sau BO, in particular, ci la BCrestina, asa cum a fost ea candva, Una, si ar/va trebui sa fie din nou, la modul ideal. Urasc ideea/atitudinea "ai nostri au intotdeauna dreptate".

[Decebal]

Şi cam care ar fi "trebuşoarele" ale duhovniceşti, domnule AlinB?

astea?

Cuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Justinian rostită la Institutul Teologic Bucureşti, cu prilejul adunării de doliu ce a avut loc în ziua funeraliilor lui I.V. Stalin, adunare la care au participat peste 300 de preoţi, corpul profesoral şi studenţii Institutului.

“Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cu inimile pline de adâncă întristare, credincioşii, clericii, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Noi personal, împărtăşim – laolaltă cu întregul nostru popor – nemărginita durere pe care o încearcă popoarele prietene din Uniunea Sovietică, prin încetarea din viată a conducătorului şi părintelui lor, Iosif Vissarionovici Stalin. Împărtăşesc această durere toate popoarele care şi-au cucerit libertatea datorită datorită istoricei biruinţe obţinute împotriva cotropitorilor fascişti de Armatele Sovietice, conduse cu înţelepciune şi eroism, de Iosif Vissarionovici Stalin; împărtăşesc această durere milioane şi sute de milioane de oameni iubitori de pace, care ştiu că îşi datorează viaţa lor tihnită, muncii fără de odihnă şi luptei neşovăitoare a lui Iosif Vissarionovici Stalin, împotriva celor care pun la cale deslănţuirea unor noi războaie; împărtăşesc această durere, partizanii păcii din lumea întreagă, pe care el i-a invăţat că “pacea va fi menţinută şi consolidată dacă popoarele vor lua în propriile mâini cauza menţinerii păcii şi o vor apăra până la capăt” – determinându-i să-şi strângă rândurile în uriaşul front al luptei pentru apărarea Păcii, al cărui steag l-a purtat cu vrednicie Iosif Vissarionovici Stalin.

Multe şi îndreptăţite sunt temeiurile pentru care noi – slujitorii şi închinătorii altarelor Bisericii Ortodoxe Române – ne simţim sufletele îndoliate, în aceste zile în care întreg pământul este cutremurat de vestea morţii celui care a fost şi va rămâne pildă vie dragostei de oameni, a celui care şi-a închinat viaţa luptei pentru fericirea, pacea şi înfrăţirea popoarelor şi a oamenilor.

Noi nu vom uita niciodată că de numele marelui Stalin se leagă viaţa liberă pe care o trăieşte astăzi poporul nostru; nu vom uita niciodată că fără jertfele eroice ale ostaşilor lui Stalin, ţara noastră n’ar fi putut zdrobi lanţurile robiei în care o încătuşaseră fasciştii şi n-ar fi putut reîntregi Ardealul nostru drag; noi nu vom putea niciodată uita că Marea Uniune Sovietică, consolidată prin munca şi înţelepciunea lui Iosif Vissarionovici Stalin, este chezăşia libertăţii şi independenţii Partiei noastre dragi, este chezăşia păcii lumii întregi.

Pentru aceea, în clipele acestea în care marele Stalin este condus spre locul de veşnică odihnă, gândurile îndurerate ale poporului nostru se întâlnesc cu gândurile sutelor de milioane de oameni, care – cu inimile şi feţele îndoliate – îl însoţesc pe Iosif Vissarionovici Stalin pe cea din urmă cale.

Ca unii care ne iubim din tot sufletul Patria şi poporul, ai cărui fii suntem, ca unii care nu avem alte bucurii şi alte dureri decât acelea pe care le încearcă poporul nostru; ca unii care suntem şi vom fi luptători activi şi hotărâţi în mişcarea mondială a celor ce luptă pentru apărarea Păcii; – noi, clericii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, luăm parte la durerea poporului nostru şi a partizanilor păcii din lumea întreagă.

Dar, în calitatea noastră de închinători şi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, ca unii care suntem rânduiţi să veghem la împlinirea misiunii Bisericii noastre, – noi mai avem şi alte temeiuri deosebite, care sporesc durerea noastră şi dau un sens mai înalt participării noastre la doliul popoarelor sovietice şi al omenirii iubitoare de pace. Este, în primul rând, dragostea puternică şi frăţia credinţei care ne leagă de marea Biserică Ortodoxă Rusă, de credincioşii, clericii şi Întâistătătorul său. Ei toţi trăiesc în aceste clipe durerea neţărmurită a pierderii părintelui şi conducătorului lor. Viaţa fericită pe care şi-au făurit-o popoarele sovietice, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, s-a revărsat deopotrivă şi asupra credincioşilor Bisericii Ortodoxe Ruse; libertăţile largi pe care le-au dobândit oamenii sovietici, sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, s-au răsfrânt în egală măsură şi asupra Bisericii Ortodoxe Ruse, care abia în anii puterii sovietice a putut să-şi împlinească fără nici o stânjenire lucrarea ei sfântă. Este un adevăr pe care nimeni nu-l poate contesta: o reală libertate religioasă nu a existat în Rusia, înainte de instaurarea regimului sovietic. Este de asemenea stiut că în Rusia ţarită, încă de la 1700, Biserica Ortodoxă Rusă nu mai avea in Patriarh, iar de la 1721, însăşi instituţia Patriarhului a fost desfiinţată şi înlocuită prin aşa numitul “Sinod Conducător”, care era întru totul subordonat ţarului şi care nu putea lucra decât sub supravegherea unui “Oberprocuror”, menit să fie “ochiul împăratului şi apărătorul intereselor Statului” ţarist.

Vreme de două secole, Biserica Ortodexă Rusă s-a aflat în trista situaţie de slujitoare a intereselor ţarilor despotici, ne mai putând să-şi îndeplinească adevărata ei misiune apostolică. Vreme de două secole ea n-a mai putut lua hotărâri, decât acelea dictate de ţar, care devenise în fapt “Şef al Bisericii”. Asemenea stare de lucruri a dus în mod inevitabil la slăbirea legăturilor dintre cler şi credincioşi, la îndepărtarea Bisericii de popor, la transformarea clericilor din slujitori ai Altarelor, în slujbaşi ai ţarului şi în apărători ai unui Stat în care poporul cunoştea cea mai cumplită oprimare, cea mai neagră robie şi mizerie.

Restaurarea Patriarhului s-a făcut abia în 1917, iar restabilirea conducerii de sine a Bisericii Ortodoxe Ruse, a deplinei sale libertăţi şi a scoaterii ei de sub tutele Statului, au devenit realităţi numai in Statul Sovietic. Aplicând principiul libertăţii de conştiinţă şi al neamestecului Statului în treburile Bisericilor, Guvernul Sovietic – mai ales după înlăturarea unor duşmani strecuraţi în conducerea Statului, dar aflaţi în slujba vrăjmaşilor de totdeauna ai libertăţilor, în frunte cu Troţki -, a asigurat tuturor Cultelor libertatea de organizare şi funcţionare, fără nici o constrângere sau amestec din partea Statului.

Sub conducerea lui Iosif Vissarionovici Stalin, Guvernul Sovietic a vegheat ca aceste drepturi şi libertăţi acordate Cultelor religioase de puterea sovietică să fie respectate şi apărate cu sfinţenie. Nu poate fi trecută cu vederea consecvenţa marelui conducător în această problemă: încă din 1913 – din vremea în care lupta pentru frângerea lanţurilor în care erau ţinute popoarele din Rusia ţaristă – Iosif Vissarionovici Stalin a spus într-una din lucrările sale, că mişcarea politică – căreia el i-a închinat toată viaţa sa – “va lupta împotriva oricăror persecuţii religioase” şi va apăra totdeauna dreptul naţiunilor de a practica orice religie. Aceste principii sunt enunţate şi în Constituţia Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, legea fundamentală a Statului Sovietic care asigură tuturor cetăţenilor “libertatea de conştiinţă” şi “libertatea de manifestare a Cultelor religioase”.

Datorită acestor reale libertăţi asigurate de Statul Sovietic, Biserica Ortodoxă Rusă a putut să-şi desfăşoare lucrarea ei sfântă fără nici o stânjenire şi să-şi reia locul de cinste pe care-l ocupă în rândul Bisericilor Ortodoxe Autocefale din lume. Descătuşată de orice obligaţii faţă de Stat, ea a putut să-şi consacre întreaga ei activitate numai împlinirii misiunii sale apostolice şi să ajungă în scurtă vreme în fruntea acţiunii de refacere a unităţii Ortodoxiei, după ce îşi reîntregise turma credincioşilor prin readucerea la dreapta credinţă a celor 10 milioane de greco-catolici răpiţi de Vatican cu 350 de ani în urmă.

Biserica Ortodoxă Rusă a iniţiat Consfătuiri şi conferinţe între Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Autocefale – Consfătuiri şi Conferinţe în cadrul cărora s’a evidenţiat unanima dorinţă a închegării unui front ortodox, menit să sporească prestigiul Ortodoxiei în lume şi să opună rezistenţă puternică acţiunilor duşmănoase desfăşurate de Vatican. Cârmuitorii Bisericii Ortodoxe Ruse au putut relua legăturile străvechi cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale; Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a putut face vizite frăţeşti altor Patriarhi otrodocşi şi a avut posibilitatea – datorită deplinei libertăţi şi ajutorului acordat de Guvernul Sovietic, în fruntea căruia s’a aflat Iosif Vissarionovici Stalin – să primească la Moscova vizita a numeroşi Întâistătători şi Patriarhi ai celorlalte Biserici Ortodoxe; Biserica Ortodoxă Română a avut bucuria să primească cu dragoste frăţească, pe Prea Fericitul Patriarh Alexei al Moscovei şi al întregii Rusii şi să transmită Bisericii-soră din Uniunea Sovietică, solia dragostei, prin răposatul Patriarh Nicodim şi prin Noi inşine, în mai multe rânduri. Legătura dragostei în Hristos s-a restabilit astfel între Bisericile Ortodoxe surori, datorită iniţiativei Bisericii Ortodoxe Ruse, care se bucură de cea mai deplină libertate în Statul Sovietic. Consfătuirea Pan-Ortodoxă ţinută în vara anului 1948 la Moscova, a făcut să răsune în toată lumea cuvântul Ortodoxiei, chemând la acţiune împotriva celor ce uneltesc războaie de distrugere, conştiinţa întregii creştinătăţi.

Au urmat Consfătuirile din 1950-1951 – tot la Moscova -, unde s-au lansat alte Apeluri către lumea creştină, pentru apărarea Păcii. În 1952, toate Cultele religioase din U.R.S.S. au ţinut o Consfătuire istorică, cu răsunet în toată lumea, îndreptând chemări la luptă pentru Pace către clericii şi credincioşii tuturor credinţelor religioase din lume.

Pentru conformitate: revista “Biserica Ortodoxa Romana”, nr. 2-3/1953 pag. 137-143

sursa: https://roxanaiordache.wordpress.com.../#comment-6784

[Decebal]

continuare

Pilda Bisericii Ortodoxe Ruse, care s’a dovedit cea dintâi în îndeplinirea îndatoririlor pe care Hristos le-a statornicit Bisericii Sale, a fost rodnică pentru întreaga Ortodoxie, care a înscris cele mai măreţe acte istorice în timpul conducerii staliniste.

Nu putem trece cu vederea reorganizarea Bisericii Ortodoxe din Polonia şi Cehoslovacia, cărora Biserica Ortodoxă Rusă le-a acordat autocefalia şi ajutorul său.

Faţă de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Ruse, marele Stalin a manifestat toată solicitudinea sa prin acordarea numeroaselor decoraţii Ierarhilor şi preoţilor cari s-au distins în războiul pentru apărarea Patriei Sovietice de cotropirea fasciştilor, iar recent prin decorarea Prea Fericitului Patriarh Alexei cu Ordinul “Drapelul Roşu al Muncii”, pentru activitatea sa din timpul războiului şi în lupta pentru Pace.

Mergând pe calea învăţăturii evanghelice, în frăţească unire cu Biserica Ortodoxă Rusă, noi am putut dovedi lumii că, Creştinismul slujeşte vieţii, nu morţii, slujeşte pacea şi osândeşte războiul.

Regimurile de democraţie populară – instaurate intr’o serie de ţări eliberate de sub jugul fascist de Armatele Sovietice, conduse de marele Stalin -, au urmat exemplul Uniunii Sovietice şi au asigurat Cultelor religioase aceeaşi deplină libertate de organizare şi funcţionare. Între aceste ţări se află şi scumpa noatră Patrie, în care luminoasele idei ale lui Iosif Vissarionovici Stalin sunt urmate cu sfinţenie de cârmuitorii poporului nostru. Sub soarele acestei eliberări de sub tutela şi conducerea Statului, Biserica Ortodoxă Română a pornit la desfăşurarea nestânjenită a misiunii ei apostolice, cu o vigoare pe care nu i-au îngăduit-o nicicând trecutele regimuri. Ea a îndepărtat din activitatea sa şi a clericilor ei, orice preocupări străine de duhul Evangheliei lui Hristos. Ea şi-a întregit turma prin revenirea clerului şi credincioşilor greco-catolici, răpiţi cu 250 ani în urmă, de Vatican. Ea a desprins din învăţătura ei porunca sfântă a slujirii Păcii şi – laolaltă cu Biserica Ortodoxă Rusă şi cu alte Biserici Ortodoxe din lume – s-a alăturat cu hotărâre marelui front al celor ce luptă pentru pacea lumii. Participarea Bisericii noastre la Congresele Partizanilor Păcii, de la Varşovia şi Viena; adeziunea noastră unanimă la Apelul de la Stockholm şi la Apelul pentru încheierea unui Pact al Păcii; participarea clerului şi credincioşilor noştri la acţiunea de apărare a Păcii desfăşurată de poporul nostru; – toate aceste împliniri ale îndatoririi noastre sfinte nu ar fi fost cu putinţă dacă Patria noastră nu ar fi fost eliberată de oştile marelui Stalin şi dacă conducătorii Statului nostru nu ar fi aplicat întru totul luminoasele idei ale lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Iată de ce noi purtăm astăzi în sufletele noastre zăbranicul negru al doliului, pentru pierderea neuitatului conducător al Uniunii Sovietice şi a neînfricatului stegar al luptei pentru Pace. În clipa în care, de la Berlin până la Vladivostoc, de la Oceanul îngheţat de Nord până la podişurile Tibetului, sute de milioane de oameni încearcă cea mai profundă durere prin încetarea din viaţă a lui Iosif Vissarionovici Stalin, – noi, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române, deplângem pierderea celui care a deschis o eră nouă în viaţa omenirii, a celui care – în lupta pentru apărarea Păcii – a fost conducătorul nostru cel mai înţelept şi cel mai iubit.

Partizanii Păcii din lumea întreagă, trec prin aceeaşi încercată durere, căci faţă de toţi, el era neînfricat stegar şi părinte. Printre cei mai vrednici luptători pentru Pace, care au fost răsplătiţi cu premiul internaţional Stalin, se află şi doi preoţi: Johanson, Decan de Canterbury, şi pastorul James Endicott, din Canada. Nobilele idei staliniste în problema naţională au asigurat pentru totdeauna pacea şi prosperitatea popoarelor libere. Ele au asigurat tăria de granit a lagărului Partizanilor Păcii din lumea întreagă şi sunt chezăşia înfrângerii aţâţătorilor la războaie.

Partizanii Păcii nu pot face alt legământ mai sfânt faţă de marele lor stegar, decât acela de a continua fără şovăire lupta pentru apărarea Păcii şi de a nu face niciodată drum comun cu duşmanii de totdeauna ai Păcii.

Tot astfel şi noi, fiii Bisericii Ortodoxe Române, făgăduim că vom păstra veşnic în inimile noastre amintirea numelui şi luptei eroice a lui Iosif Vissarionovici Stalin, pentru pacea şi libertatea omenirii muncitoare.

Către Domnul Dumnezeul nostru înălţăm rugi fierbinţi, ca să ne dăruiască puteri să ducem până la capăt lupta pentru Pace şi munca pentru prosperitatea poporului nostru, pe calea pe care ne cârmuieşte astăzi discipolul lui Iosif Vissarionovici Stalin, iubitul conducător al poporului şi Statului nostru, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Gloria marelui Stalin să rămână pururea vie între noi, iar amintirea şi pomenirea lui să fie veşnică.

Cuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Patriarh Justinian a fost ascultată cu deosebită atenţie de toţi cei prezenţi. Pe feţele tuturor era întipărită marea durere pricinuită de încetarea din viaţă a marelui Stalin, dar şi hotărârea dârză de a urma îndemnul Întâistătătorului Bisericii noastre, luptând cu şi mai mult avânt pentru apărarea Păcii şi muncind pentru întărirea legăturilor frăţeşti între poporul nostru şi popoarele sovietice.”

Pentru conformitate: revista “Biserica Ortodoxa Romana”, nr. 2-3/1953 pag. 137-143

sursa: https://roxanaiordache.wordpress.com.../#comment-6784

[Decebal]

Sau poate astea:

Biserica Ortodoxă Romană
Buletinul oficial al Patriarhiei Române
Anul LXXI
nr. 2-3
februarie-martie 1953

La 5 Martie 1953, ora 9 si 50 minute seara, a încetat din viaţă, dupa o boală grea,
IOSIF VISSARIONOVICI STALIN
Preşedintele Consiliului de Miniştrii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, eliberatorul şi prietenul poporului nostru şi marele stegar al luptei pentru apărarea Păcii mondiale.
Numele lui Stalin va trai pururea în inima popoarelor sovietice, a poporului nostru şi a tuturor oamenilor iubitori de pace de pe pământ.

Telegrama I.P.S. Patriarh Justinian către I.P.S. Patriarh Alexei al Moscovei şi a toată Rusia

Dând expresie sentimentelor de frăţească dragoste, care leaga pe clericii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române de clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Ruse, – Înalt Prea Sfinţitul Patriarh Justinian a trimis următoarea telegramă:

PREA FERICIRII SALE
PREAFERICITUL ALEXEI
PATRIARHUL MOSCOVEI ŞI A TOATĂ RUSIA

În numele credincioşilor şi slujitorilor altarelor Bisericii Ortodoxe Române, al Sfântului Sinod şi al Nostru personal, încredinţăm pe Sanctitatea voastră că împărtăşim întru totul adânca durere pe care o încearcă popoarele sovietice şi, laolaltă cu ele, clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Ruse, prin încetarea din viaţă a gloriosului eliberator de popoare, Iosiv Vissarionovici Stalin, conducătorul iubit al Patriei Voastre.

Reamintindu-ne cu acest prilej că prin eliberarea Patriei noastre de către armatele sovietice conduse de marele Stalin, noi am putut reînnoda firul străvechilor legături frăţeşti dintre Bisericile noastre, vom întări şi mai mult solidaritatea dintre noi, sporind neîncetat strădaniile noastre comune, în lupta pentru apărarea păcii, al cărei stegar a fost I. V. Stalin.
Al Vostru iubitor şi întru toate binevoitor frate
† JUSTINIAN
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

La această telegrama, Înalt Prea Sfinţitul Patriarh Justinian a primit din partea Prea Fericitului Patriarh Alexei al Moscovei şi a toata Rusia, următorul răspuns.

Sanctitatea Voastră,

Suntem profund mişcaţi de condoleanţele exprimate de Înalt Prea Sfinţia Voastră cu prilejul încetării din viaţă a lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Noi nu vom uita niciodată atitudinea sa întotdeauna dreaptă, înţelegătoare şi binevoitoare faţă de nevoile Bisericii, şi Biserica Ortodoxă Rusă îşi va aduce pururea aminte de el cu dragoste şi cu recunoştinţă sinceră.
Buna amintire ce i-o păstraţi este pentru noi foarte preţioasă şi eu vă mulţumesc din suflet.
PATRIARHUL ALEXEI
Moscova, 13 Martie 1953

sursa: https://roxanaiordache.wordpress.com.../#comment-6785

[Decebal]

Din presa vremii:

IOSIF VISSARIONOVICI STALIN

În seara zilei de 5 martie a.c. a încetat din viaţă genialul conducător şi învăţător al oamenilor muncii din lumea întreagă, Iosif Vissarionovici Stalin. Funerariile lui au avut loc în ziua de 9 martie a.c., când sarcofagul cu corpul neînsufleţit al lui I. V. Stalin a fost aşezat în Mausoleul din Piaţa Roşie, alături de sarcofagul lui V. I. Lenin.

Vestea încetării din viaţă a Marelui Conducător de popoare a îndoliat inimile tuturor oamenilor muncii din toate ţările. Într-adevăr I. V. Stalin şi-a închinat toată viaţa luptei pentru binele oamenilor muncii de pretutindeni, deschizând în istorie era democraţiei, socialismului şi păcii. Alături de Lenin, din tinereţe el a pregătit şi a condus Marea Revoluţie din Octombrie, prin care s-a pus capăt orânduirii feudalo-capitaliste din Rusia şi s-a întemeiat primul stat al muncitorilor şi al ţăranilor muncitori, primul stat socialist. Alături de Lenin el a dus la victorie împotriva intervenţioniştilor tânărul stat sovietic şi l-a consolidat. Continuator genial al lui Lenin, I. V. Stalin a condus opera de construire a socialismului în U.R.S.S. Prin planurile cincinale staliniste – dând prioritate industriei grele şi producătoare de maşini – a transformat Uniunea Sovietică în ţara cu cea mai puternică şi mai avansată industrie. De asemenea realizâd socializarea agriculturii, a făcut din Uniunea Sovietică ţara cu cea mai mecanizată şi mai avansată agricultură. Astfel statul sovietic se bazează pe industria socialistă şi pe agricultura socialistă, care sunt într-un permanent progres.

La uriaşul progres în domeniul economic se adaugă un progres asemănător în domeniul culturii, al ştiinţei, literaturii, artelor, – cultura sovietică fiind o cultură superioară şi de mare forţă creatoare şi fiind pusă în slujba poporului.

Tot acest progres economic şi cultural a fost realizat în folosul oamenilor muncii, al căror nivel de trai şi de cultură s-a ridicat mereu. Astfel oamenii sovietici au ieşit din întunericul exploatării, ignoranţei şi mizeriei şi au ajuns la o viaţă liberă, luminoasă şi îmbelşugată. Odată cu creearea unei economii şi culturi socialiste s-au format şi oameni noi, oameni crescuţi în spiritul socialist, în spiritul muncii cinstite pentru binele poporului şi al patriotismului socialist şi prieteniei cu toate popoarele.

Astfel statul sovietic a devenit cel mai puternic stat din lume.

Dar numele lui I. V. Stalin e legat nu numai de marile succese ale construcţiei socialiste din U.R.S.S. ci şi de victoria istorică a Uniunii Sovietice în cel de al doilea război mondial, prin care omenirea a fost salvată de jugul fascist, dovedindu-se astfel nu numai un genial constructor al socialismului, ci şi un genial conducător de oşti.

I. V. Stalin a fost totodată conducătorul şi învăţătorul oamenilor muncii din toată lumea. Prin dezvoltarea genială a învăţăturii marxist-leniniste în conformitate cu epoca în care trăim, I. V. Stalin a arătat tuturor oamenilor muncii calea spre libertate şi socialism; iar prin gigantica operă de făurire a socialismului în Uniunea Sovietică, le-a arătat că viaţa fericită pe care o doresc sutele de milioane de oameni ai muncii nu este o utopie ci o realitate. Măreţele idei staliniste despre pace şi prietenie între popoare au inspirat şi au dat forţă uriaşei mişcări a popoarelor pentru apărarea păcii. Geniul lui deschidea pentru Uniunea Sovietică, perspectiva epocii măreţe de construire a comunismului, iar pentru celelalte popoare perspectiva realizării unei vieţi mai bune şi mai fericite, unei orânduiri mai departe.

De aceea durerea poporului sovietic pentru pierderea marelui său Conducător este deopotrivă durerea oamenilor muncii din toată lumea. Poporul român împărtăşeşte din tot sufletul marea durere a poporului sovietic şi a oamenilor muncii de pretutindeni, pentru că de numele lui I. V. Stalin se leagă eliberarea ţării noastre de sub jugul fascist şi din exploatarea imperialistă şi toate succesele noastre în munca de construire a socialismului în ţara noastră. Viaţa cea nouă pe care o construim, lui i se datoreşte. El a fost prietenul cel mai bun şi cel mai drag al poporului român.

Biserica ortodoxă, care este întotdeauna alături de popor, împărtăşeşte împreună cu oamenii muncii şi poporul român, durerea profundă pentru încetarea din viaţă a acestui mare făuritor de istorie. Conducătorii cultelor din R.P.R. întruniţi la Patriarhie au adresat în acest sens un mesaj slujitorilor şi credincioşilor, în care arătând marile merite ale lui I. V. Stalin şi îndemnând pe toţi să intensifice munca de întărire a Patriei şi lupta de apărare a păcii, declară: “Clerul şi credincioşii tuturor cultelor religioase din ţara noastră, care sprijină munca de înflorire a Patriei şi sunt înrolaţi în marele front al păcii, împărtăşesc întru totul durerea pe care o încearcă popoarele prietene din U.R.S.S. şi orice om iubitor de pace din lume, în clipa morţii celui mai dârz şi mai neînfricat luptător pentru cauza păcii – Iosif Vissarionovici Stalin”. În zilele de 5-9 martie, la toate bisericile din ţară s-au tras clopotele, în semn de doliu, duminică 8 martie s-a vorbit în faţa credincioşilor despre viaţa şi opera Marelui Conducător al oamenilor muncii şi făuritor al socialismului, iar în ziua funeraliilor, 9 martie, s-a săvârşit slujba de pomenire, însoţită de un ponegric. Astfel a înţeles Biserica noastră să-şi manifeste durerea alături de întreg poporul român, pentru marea pierdere suferită de omenirea muncitoare prin încetarea din viaţă a lui I. V. Stalin.

Amintirea marelui Conducător şi învăţător al oamenilor muncii va rămâne neştearsă din inima popoarelor. Spiritul lui, ideile lui, vor călăuzi popoarele pe calea făuririi unei vieţi paşnice, unei vieţi mai bune şi mai fericite. De aceea amintirea lui permanentă este un legământ pentru toţi oamenii muncii de a merge cu fermitate înainte pe drumul pe care l-a luminat geniul său şi de a păstra veşnică recunoştinţă aceluia care a fost Marele Eliberator al popoarelor şi deschizător şi făuritor de veac nou în viaţa omenirii muncitoare, Iosif Vissarionovici Stalin.

Starea de spirit antiamericană este în creştere în toate ţările capitaliste. Este ceea ce recunosc americanii înşişi, când scriu: “Pretutindeni în Europa occidentală Statele Unite sunt supuse din partea necomuniştilor la atacuri care surprind, înspăimântă şi alarmează pe orice american care le aude. Acest cor antiamerican are puţini dirijori dar în el cântă milioane de oameni. Uneori zgomotul este asurzitor.” Sau pe scurt: “Orice am face, lumea din afara graniţelor Statelor Unite ne urăşte”. De ţările coloniale şi dependente nu mai vorbim

articol din: Telegraaful Roman 15 martie 1953 Sibiu, anul 101 nr 11-12
(ORGANUL OFICIAL AL ARHIEPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE DE ALBA-IULIA ŞI SIBIU ŞI AL EPISCOPIILOR CLUJ ŞI ORADEA)

sursa: https://roxanaiordache.wordpress.com.../#comment-6787