sotul vs familia de origine

[anna21]

În prealabil postat de andrei25

Buna Irina! Nu sunt de acord cu ce spui. Totul pleaca de la credinta in Dumnezeu. Discutiile aprinse dintre soti, nu se datoreaza bunei intentii a parintilor, a prezentei lor, sau a sfaturilor lor, chiar daca uneori nu sunt asa bune, ci se datoreaza PUTINEI LOR (tinerilor casatoriti) CREDINTE si lipsei DRAGOSTEI. Daca tinerii casatoriti ar avea credinta si dragoste, ar putea discerne si alege ce e bine si ce e rau, din ale parintilor lor, ca si eu mai gresesc. Dar sa nu uitam, ca Proorocul David spune sa tinem cont de sfatul celui batran, bineinteles, atunci cand nu ne desparte de Dumnezeu, pentru are o experineta de viata, pe care noi, cei tineri, nu o avem. De cate ori nu ne-au zis parintii: "lasa, ca ai sa ai si tu copii, si-ai sa vezi". Asta e problema de astazi. Vad foarte multi tineri (gineri si nurori, mai ales la nurori, Doamne fereste, nici pe dracul nu-l urasc asa de tare), care nu vor sa aiba nicio legatura cu socrii. Trebuie sa intelegem ca cea mai simpla cale sa ne mearga bine in familie si in viata noastra, este sa ne iubim unii pe altii. Sfantul Apostol Ioan, a carui adormire abia am praznuit-o ( 26 sept), spre sfarsitul vietii sale, in predicile sale nu mai vorbea mult despre una, despre alta, ci spunea numai atat: "Fratii mei, iubiti-va unii pe altii". Numai bine si Doamne ajuta!

Eu nu zic ca parintii gresesc. Ci pur si simplu interventia lor creeaza probleme.
Parintii mei mi-au dat de multe ori sfaturi bune, excelente chiar, pe care nu le-am pus in aplicare deoarece sotul meu avea alte idei.. Si chiar daca stiam ca rezultatul actiunilor noastre va fi prost, in general am evitat sa insist sa se faca cum stiu eu ca e bine (si cum m-au sfatuit parintii) ci accept solutia sotului ca sa avem pace in casa. Si cred ca sotul meu este suficient de inteligent incat sa acepte in sinea lui ca greseste si sa capete intelepciune in timp. Asta este calea cea mai grea, zic eu: sa inveti din propriile greseli.


Cat priveste intelepciunea celor batrani, cred ca toti sunt de acord ca uneori varsta NU aduce un plus de intelepciune.
Sunt unii oameni care se straduiesc toata viata sa obtina ceva (lucruri, faima, stiinta etc..) si la vremea batranetii, in loc sa concluzioneze ca NU acesta este scopul vietii noastre, isi imping copii sa faca mai departe ceea ce au inceput ei.

Tu, Andrei, nu ai copii si de aceea nu stii ceea ce este un lucru de mirare si pt mine: cat de modelabili sunt copiii!
Efectiv poti sa le modelezi felul in care vad lumea. Si acest lucru se intampla oricum: voluntar sau involuntar.
Copilul meu de doi ani ne imita pana si in cele mai mici detalii: ne imita uneori si expresia faciala. Daca eu stau pe scaun, isi aduce si el un scaun mic si sta langa mine, daca eu gatesc, se preface ca gateste, etc.. (de aceea stau mai putin pe net, nu vreau sa invete copiii ca aceasta este o activitate normala sau placuta) Asta este ocupatia lui: observa si imita. Imita timbrul vocal al celui mare (desi ei au voci diferite) astfel incat eu nu recunosc cine a vorbit. Etc.

Copilul cel mare preia deja ideile noastre. Vrea sa stie ce credem despre un lucru sau altul si le preia drept adevaruri absolute. Si aici este partea cea mai dureroasa deoarece sotul meu este ateu (cred ca este cel putin a treia generatie de ateism in familia lui). Acum este mic si pot sa-i pun bine in minte ideea a Dumnezeu exista, ca ne iubeste si vegheaza asupra noastra, ca ne asculta rugaciunile si se bucura cand facem bine etc.. Dar inevitabil va sosi momentul cand tatal lui ii va expune propriile pareri. Sau va afla teoria evolutionista la scoala.
De aceea cresterea unui copil in ziua de azi o vad ca o batalie cu timpul.. incerc sa folosesc cat mai bine acest scurt timp pe care il am si in care am ocazia sa-i insamantez niste idei in minte de care sa nu se indoiasca multa vreme de acum inainte.

Ateismul sotului meu a fost invatat de la parintii lui (care de fapt zic ca sunt crestini, dar nu merg niciodata la biserica si cred vorbele lui Marx ca religia este opiumul popoarelor). Nu poti sa te nasti ateu. Ateismul este doar un set de idei care se invata. El a fost invatat de mic ca viata a aparut din combinatii intamplatoare ale elementelor etc.. (ceea ce am aflat si eu in copilarie), dar sotul meu a fost invatat si concluziile darwinismului: omul este in evolutie (deci exista oameni mai evoluati si oameni mai aproape de maimute.. unii avand mai multe drepturi in virtutea legilor supravietuirii celui mai bun/evoluat), morala, binele si raul sunt relative (evident). Acestea sunt ideile care stau la baza conceptiei despre lume a sotului meu, idei pe care NU le pune sub semnul intrebarii deoarece sunt de prea multa vreme in mintea lui.
Si in astfel de conditii eu nu pot deculpabiliza parintii!
Faptul ca X nu s-a casatorit este vina educatiei (a parintilor), nu o intamplare! Nu stiu daca ma fac inteleasa.
Si consider ca in general cand omul este ateu, vina o poarta parintii.
Cunosc multi atei si cunosc multi parintii care si-au pregatit copiii doar pentru a "reusi" social, pentru a avea acces la bunuri materiale, la satisfactii intelectuale etc...
Si atunci ma intreb ce sfaturi pot da astfel de oameni?
Poate ca tocmai greul vietii familiale (fara interventii externe) este sansa tinerilor de a se maturiza, de a-si pune intrebari existentiale.

[ioanmaria]

În prealabil postat de Daniel777

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

Draga Irinelu, Daniel777 are dreptate, Dumnezeu asa ne spune sa facem.
Casatoria este o Sfanta Taina, nu e o jucarie sa o lasi daca dupa trei zile nu-ti place, nici nu o cunosti de fapt doar dupa 1-2-3 ani, este o Taina daruita voua de Dumnezeu si trebuie sa lupti pentru ea. Categoric NU se vor agrava lucrurile mai tarziu, timpul va calma si linisti pe toata lumea.
Evita prilejurile si confidentele in care oricine iti spune ceva rau oricat de mic de sotul tau, doar il iubesti si te-ai casatorit cu el, sunteti o familie, doar a voastra, fii prima lui aparatoare. Chiar si daca crezi in sufletul tau ca a gresit ceva, spune-i doar lui, fata de altii toti apara-l cu dintii. Tu esti el si el e tu acum.

Si eu am trecut prin ceva asemanator, dar rugandu-te TOTUL se va indrepta, absolut TOTUL. Sa nu cumva sa deznadajduiesti, sa ii iubesti si pe parinti si pe sot, nu uita nici o clipa de ce te-ai casatorit, sa nu le reprosezi nici unora nimic si sa nu ii fortezi ("Sa avem intelegere pentru neputinta omeneasca" spune parintele Arsenie Boca, eu mereu ma gandesc la asta cand sunt prinsa la mijloc si imi vine sa ii judec de sa ii usuc pe toti :)), dar tu sa te rogi mereu de parca ai muri peste o clipa. Si ai rabdare. Cand parintii vor una si sotul alta trebuie sa asculti de sot, dar vorbeste mereu si cere si sfatul duhovnicului.
Cauta un duhovnic si lasa-te deplin pe mana lui. Eu ca sa imi gasesc duhovnicul m-am rugat la Maicuta Domnului.
Ar fi bine daca si sotul tau ar merge la acelasi duhovnic, daca nu, nu, nu te necaji, Dumnezeu e mare.

M-a mai ajutat faptul ca am citit ca un avva (parinte sfant) a spus ca sotul/sotia este calea pe care ne-a dat-o Dumnezeu catre mantuire.

De asemenea cred ca in casatorie suntem datori sa ne taiem voia, ca si in calugarie, pentru a ne apropia de Dumnezeu mai mult si mai mult.
Cred ca o casatorie ne invata cu blandete si dragoste si smerenia si rabdarea.
Cred ca rugandu-te asa pentru familia ta vei incepe sa te rogi lui Dumnezeu doar pentru Dumnezeu si dragostea Lui, fapt care bineinteles ca indirect iti va ajuta si familia.

Poate ca aceasta dificultate este o chemare a Domnului adresata tie prin care vrea sa te apropie de El, sa Il descoperi, sa iti ofere dragostea deplina si care nu te lasa niciodata, statornica si indestulatoare.

Nu fii necajita, roaga-te si ai rabdare si intre timp da-le tuturor dragoste, chiar daca te supara uneori, tu raspunde cu iubire si nu auzi si nu vedea sicanele, doar iubeste-i.

Mai gandeste-te la faptul ca tu ii vezi si ii iubesti pe parinti prin prisma sangelui comun, altfel decat poate sa ii vada sotul tau, pentru sotul tau sunt practic straini care trebuie sa il accepte, incurajeze sa aiba incredere in ei si sa il respecte.
Pe sot il vezi prin iubirea ta pentru el, dar pentru parinti el este un strain, nu pot sa il vada asa perfect cum il vezi tu; asta nu inseamna ca pt tine nu este perfect, este pentru ca il iubesti, este jumatatea ta care Dumnezeu stie ca te completeaza, iubirea ta pentru el estompeaza micile scame pe care le vad parintii tai, aceste scame pentru tine nu conteaza.

Nu il acuza pe sotul tau, ii e teama de parintii tai, stiu despre ce vorbesc. Va trebui ca parintii sa si-l apropie cu incredere si drag, pur si simplu pt ca tu esti fiica lor, sangele lor, ei te-au educat, iar tu l-ai ales pe el ca acela ales pentru totdeauna.
Nici pe parinti nu te supara, te iubesc, sunt ingrijorati si vor sa fii fericita, de aceea cauta petele din soare, pentru ei tu esti perfecta, iar el trebuie sa fie pe masura ta.

Nu e nimic grav, e normal la inceput peste tot sa se intample asa, nu te speria. Si sa stii ca chiar si niste socrii de 90 ani tot isi mai pun ginerele sub lupa, astia suntem noi oamenii.
Mai apare cate un puseu din asta cand se naste cate un copil, dar trece, trece, stai linistita.

Roaga-te la Maica Domnului. Si o sa fie bine !

Dumnezeu sa te ajute !

[penticostalulmantuibil]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune...

Multumiti-i lui Dumnezeu. Sunt o multime de familii in care lucrurile scartaie rau. Daca problema cea mai mare este cea pe care o relatati mai jos sunteti una din putinele femei cu maaari sanse la fericire in casnicie :)

În prealabil postat de irinelu

... pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei.

Ii este frica.

Familia dumneavoastra s-a opus casatoriei voastre.
Rana lui nu s-a vindecat.
In mintea lui el este un ginere respins de socri.

Cheia vindecarii acestei relatii intre sotul si parintii dumneavoastra este chiar in mana dumneavoastra.

El trebuie sa simta ca il iubiti pe el mai mult decat va iubiti parintii. Pentru ca asa ar si trebui sa fie.
Inainte de a se casatori cei doi ar trebui sa stie ca exista niste conditii pe care trebuie sa le indeplineasca si abia apoi sa intemeieze o familie.

Una dintre conditii este aceasta: sa fie in stare „sa lase” familiile din care vin.
Sa fie gata sa le lase emotional, sa le lase financiar sa le lase din orice punct de vedere.

Isi intemeiaza o familie daca sunt in stare sa isi lase familiile din care vin, pentru a intemeia o noua familie.
Daca nu, sa nu se castoreasca. Sa stea langa mami si langa tati. Ma refer si la baieti si la fete.

Nu ma intelegeti gresit: nu spun ca trebuie „sa-i lase” de izbeliste, in mod special daca sunt in varsta sau bolnavi. Trebuie sa-i respecte si sa-i iubeasca in continuare dar prioritar este partenerul de viata.

Si aceasta nu este o lege moderna. Nici din Evul Mediu. Nici din antichitate. De la creeatie, Dumnezeu a hotarat asa:
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Geneza 2:24

In concluzie:
1. Daca il vei face pe sotul tau sa simta ca il iubesti pe el mai mult decat pe parintii tai vei putea sta cu zilele la ei in casa. Nu se va mai simti amenintat. In mod special daca parintii tai ii vor transmite in timp ca si ei si-au schimbat pozitia si il doresc cu adevarat.
2. Daca sotul tau nu va ajunge sa simta si sa creada ca il iubesti pe el mai mult decat pe mama ta, toata viata veti fi in conflict pe aceasta tema.

P.S. Dupa cum se poate vedea in ID-ul meu, eu nu sunt ortodox.
Ti-am spus ceea ce as fi sugerat oricarei credincioase (sau credincios) din biserica mea daca ar fi prezentat problema ta.

Fii binecuvantata...

[glykys]

Irinelu, voi sunteti casatoriti in fata lui Dumnezeu, la biserica? daca sunteti casatoriti, atunci e valabil pasajul din Geneza. Daca nu...

[heaven]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Cred ca este o persoana teribil de nesigura pe ea si posesiva,numai ca tu nu esti o posesie,ci un OM!
Este inuman sa ii ceri celui de langa tine sa taie legatura cu familia de origine si daca acum la inceputul casniciei nu vei reglementa situatia asta,mai tarziu iti va fi aproape imposibil sa mai ajungi la un acord cu el.
Viata de cuplu presupune sa il iubesti pe celalalt asa cum este el si sa ii dai libertate,nu sa ajungi sa ii interzici sa se vada cu familia,prietenii,sa mai socializeze,eventual sa nici nu mai iasa din casa prea mult daca se poate si sa il inchizi intr-o colivie.
Faptul ca are astfel de simtaminte fata de un copil e ceva patologic si te rog sa ai grija cu el:nu uita ca iubirea si casnicia au un cu totul alt scop,nicidecum sclavia si desfiintarea personalitatii noastre.
Incurajandu-i acest comportament prin acceptarea situatiei,nu vei reusi decat sa strangi latul si mai mult in jurul tau pana nu vei mai sti cum sa iesi din acest cerc vicios.
Da,asteapta-te cand vei refuza sa ii faci pe plac,sa se dezlantuie si sa provoace un adevarat iures,sa incerce sa te manipuleze in fel si chip,insa nu ceda daca vrei sa iti duci familia pe calea echilibrului.
Comunica cu el in acelasi timp si determina-l sa te faca sa intelegi ce temeri are si asigura-l ca sunt nefondate,eventual iti poti implica si parintii in acest demers.
Mai presus de barbatul tau trebuie sa conteze Dumnezeu,iar El nu vrea ca noi sa punem un om mai presus de toti si de El,iar cand ajungem sa uitam de noi insine,de oamenii dragi,de misiunea pe care o da Dumnezeu fiecaruia in aceasta lume exact asta facem.

[I.Calin]

În prealabil postat de heaven

Cred ca este o persoana teribil de nesigura pe ea si posesiva,numai ca tu nu esti o posesie,ci un OM!
Este inuman sa ii ceri celui de langa tine sa taie legatura cu familia de origine si daca acum la inceputul casniciei nu vei reglementa situatia asta,mai tarziu iti va fi aproape imposibil sa mai ajungi la un acord cu el.
Viata de cuplu presupune sa il iubesti pe celalalt asa cum este el si sa ii dai libertate,nu sa ajungi sa ii interzici sa se vada cu familia,prietenii,sa mai socializeze,eventual sa nici nu mai iasa din casa prea mult daca se poate si sa il inchizi intr-o colivie.
Faptul ca are astfel de simtaminte fata de un copil e ceva patologic si te rog sa ai grija cu el:nu uita ca iubirea si casnicia au un cu totul alt scop,nicidecum sclavia si desfiintarea personalitatii noastre.
Incurajandu-i acest comportament prin acceptarea situatiei,nu vei reusi decat sa strangi latul si mai mult in jurul tau pana nu vei mai sti cum sa iesi din acest cerc vicios.
Da,asteapta-te cand vei refuza sa ii faci pe plac,sa se dezlantuie si sa provoace un adevarat iures,sa incerce sa te manipuleze in fel si chip,insa nu ceda daca vrei sa iti duci familia pe calea echilibrului.
Comunica cu el in acelasi timp si determina-l sa te faca sa intelegi ce temeri are si asigura-l ca sunt nefondate,eventual iti poti implica si parintii in acest demers.
Mai presus de barbatul tau trebuie sa conteze Dumnezeu,iar El nu vrea ca noi sa punem un om mai presus de toti si de El,iar cand ajungem sa uitam de noi insine,de oamenii dragi,de misiunea pe care o da Dumnezeu fiecaruia in aceasta lume exact asta facem.

Se vede că nu ești căsătorită sau dacă ești mă îndoiesc că ți-ar merge prea bine în căsnicie.
Nu am intervenit deloc cu răutate, e doar o constatare și dacă vrei să înțelegi, bine, dacă nu vrei, iarăși bine, e doar viața ta în joc. Cât despre credința noastră: Să-l punem mai presus pe Dumnezeu și să uităm de mofturile "traiului" cu prima familie ("va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa"), cel mai important este traiul cu persoana pe care ți-ai ales-o să-ți fie soț / soție pe viață.

Cred că bănuiesc de unde vine înverșunarea ateilor sau "căldiceilor" de a nu accepta ca unică (sau, mă rog, prioritară) familia ta și nu familia extinsă. Cred că este vorba de acceptarea tacită a faptului că soțul / soția nu e pe viață, dar părinții sunt unici, nu-i așa, stimabili atei sau "căldicei"? Ateul sau "căldicelul" își va lua tot timpul o "marjă de siguranță", el nu va avea încredere desăvârșită în partenerul de viață, fiindcă nu are încredere desăvârșită în însuși Creatorul său. Fiindcă dacă ar avea încredere în Dumnezeu și și-ar închina viața întru Hristos, ar IUBI și n-ar mai avea atâtea probleme despre ce, cât și cum are, va conta doar ceea ce este.

În concluzie, fiecare soț / soție să-și vadă de propria familie (e prima noastră obligație), ceea ce nu exclude respectul și atenția față de părinții noștri sau chiar ajutorul nostru când aceștia au nevoie. În nici un caz, nu înseamnă naveta zilnică (sau aproape zilnică) între domiciliul părinților și domiciliul conjugal. Nu contează dacă e vorba de băiețelul mămichii sau fetița mămichii, e și responsabilitatea unor părinți care nu pot pricepe că soții trebuie să-și vadă de viața lor, iar ceea ce se întâmplă între ei e numai problema lor. Acest tip de părinți, probabil că ar trebui să-și vadă de frustările și neîmplinirile lor pe parcursul vieții și să nu influențeze relația tinerilor soți cu tot soiul de prejudecăți și "sfaturi utile".

[heaven]

I Calin,initiatoarea topicului spune doua lucruri grave in opinia mea:
-isi viziteaza parintii o ora la 3-4 saptamani si atunci se alege cu un scandal monstru si cu tot felul de atacuri verbale la adresa familiei ei;
-sotul este inversunat inclusiv pe membrul cel mai mic al familiei de doar cativa anisori,ceea ce este deja ceva ce tine de patologic,nu de judecata unui om normal.

Evident ca atunci cand te casatoresti si iti intemeiezi o familie,aceea sa fie prioritara,insa in cazul de fata deja avem de a face cu o extrema.
Casatoria si familia nu inseamna sclavie,oameni buni,iar cand iubesti pe cineva nu ii pui lanturile de gat!
I Calin,nu stiu cui te adresezi cu "atei si caldiceli",insa si eu ti-as putea povesti despre persoane care isi ascund frustrarile in spatele unui crestinism prost inteles,sfarsind prin a deveni mai ceva decat fariseii din timpurile lui Iisus,insa nu despre asta discutam aici,nu-i asa?

[codana]

În prealabil postat de heaven

I Calin,initiatoarea topicului spune doua lucruri grave in opinia mea:
-isi viziteaza parintii o ora la 3-4 saptamani si atunci se alege cu un scandal monstru si cu tot felul de atacuri verbale la adresa familiei ei;
-sotul este inversunat inclusiv pe membrul cel mai mic al familiei de doar cativa anisori,ceea ce este deja ceva ce tine de patologic,nu de judecata unui om normal.

Evident ca atunci cand te casatoresti si iti intemeiezi o familie,aceea sa fie prioritara,insa in cazul de fata deja avem de a face cu o extrema.
Casatoria si familia nu inseamna sclavie,oameni buni,iar cand iubesti pe cineva nu ii pui lanturile de gat!
I Calin,nu stiu cui te adresezi cu "atei si caldiceli",insa si eu ti-as putea povesti despre persoane care isi ascund frustrarile in spatele unui crestinism prost inteles,sfarsind prin a deveni mai ceva decat fariseii din timpurile lui Iisus,insa nu despre asta discutam aici,nu-i asa?

sa interzici jumatatii tale sa-si vizite parintii, inseamna cred io, dictatura.conform legilor laice, o astfel de atitudine inseamna incalcarea drepturilor omului si cetateanului,iar religios, inseamna incalcarea poruncii:cinsteste pe tatal tau si pe mama ta,pentruca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da domnul,dumnezeul tau.
doamna respectiva are mult de luptat cu sotul ei,dumnezeu sa o intareasca.

[I.Calin]

În prealabil postat de codana

sa interzici jumatatii tale sa-si vizite parintii, inseamna cred io, dictatura.conform legilor laice, o astfel de atitudine inseamna incalcarea drepturilor omului si cetateanului,iar religios, inseamna incalcarea poruncii:cinsteste pe tatal tau si pe mama ta,pentruca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da domnul,dumnezeul tau.
doamna respectiva are mult de luptat cu sotul ei,dumnezeu sa o intareasca.

Doamna respectivă are mult de luptat, într-adevăr. Dar singura luptă de luptat este cu noi înșine. Să nu-mi spuneți că împotrivirea soțului doamnei nu vine dintr-un "teren fertil" că nu o cred. Am înțeles că părinții doamnei nu au fost de acord cu căsătoria. Și acum soțul ce să spună: "Du-te draga mea, în mod regulat, la mămică-ta și tăticu-tău, o să aibă ei grijă să te întoarcă împotriva mea?" Mie să nu-mi spuneți că niște părinți care nu sunt de acord cu o anumită căsnicie, vor fi vreodată? Extrem de rar... În preajma mea, nu s-au întâmplat minuni de genul ăsta. Ba mai degrabă altele de genul "vezi-ți, mamă, de treaba ta, e treaba mea cum mă înțeleg cu ea. Nu-ți convine, du-te cât de iute la casa ta". Părinții ăștia "protectori" care-și bagă nasul, "vezi Doamne, din iubire pentru copii", nu fac decât să distrugă vieți. Da, ați citit bine: astfel de părinți distrug viața copiilor lor.

Să lupte "doamna respectiva cu sotul ei"? Dar de ce să nu lupte cu ea însăși și cu părinții ei să demonstreze, totuși, acelui soț neacceptat că părinții ei îl iubesc cu adevărat și l-au acceptat ca și pe un copil al lor? Nu copii sunt vinovați. Singurii vinovați sunt părinții. De ei depinde până și dragostea copiilor față de ei. L-au invitat pe acel soț acasă la ei? Au încercat împăcarea amiabilă? Acel soț este ca și un copil "refuzat la export"! V-ați gândit la asta când îl tot condamnați? V-ați obișnuit să credeți că părinții după o anumită vârstă nu mai au responsabilități și numai copii sunt cei care le au fiindcă, vezi Doamne, ei sunt bătrâni. Haida de... Toți avem responsabilități până când moartea ne va lua. Și cu atât mai mult părinții față de copii și NU INVERS. (Am și eu copii și pot să spun că nu mi-s datori cu nimic, nici măcar cu iubire dacă vor considera că trebuie să fie așa; "să nu mă caute în veci" dacă consideră că așa e bine; datoria este NUMAI A MEA: ei nu au cerut să se nască, eu i-am adus pe lume, obligațiile sunt ale mele și drepturile ale lor).

Așadar, părinții acelei doamne să-și vadă de lungul nasului și în calitate de părinți să caute împăcarea și nu să i-o ceară unui copil pe care "l-au dușmănit" și l-au refuzat pe motiv că fata lor "ar fi meritat ceva mai bun". Dacă fata lor a considerat că asta i se cuvine și ăsta este binele care i se cuvine, stimabilii părinți să facă bine să accepte situația și "să nu știe ei mai bine, că au ei experiență". Revolta tânărului soț este justificată. Nejustificată este atitudinea părinților ei, care probabil, din prea multă știință și de "dragul" propriilor progenituri, urăsc știința altora și progeniturile altora. V-ați pus problema că și acel tânăr soț este copilul cuiva și probabil că are o mamă care suferă că propriul ei prunc este desconsiderat de niște părinți "ultraînțelepți"?
Hai, să vedem problema din toate perspectivele și să nu spunem "doamna respectiva are mult de luptat cu sotul ei,dumnezeu sa o intareasca" sau că respectivul are ceva patologic că-i refuză pe socrii săi "iubitori". Oare nu are soțul de luptat cu niște oameni care-și ascund frustrările proprii în spatele unor recomandări și sfaturi utile? Și-l văd pe dracu' în propriul ginere când ar trebui să-l vadă și în ei înșiși? Și oare doamna respectivă s-a măritat sau este încă fetița mămichii și a tăticului? E pregătită oare pentru o familie, are nevoie de mămica sau de soțul ei să schimbe scutecele pruncilor viitori?

[dianadi]

pentru a fi inteleasa problema cu adevarat initiatoarea topicului ar trebui sa mai dea cateva amanunte:- sotul isi viziteaza parintii? sau...ii mai are in viata?...si de aici pot aparea probleme-dc el nu mai are pe nimeni sau nu are o legatura stransa cu ei poate sa simta ca casatoria lui nu e completa si ca te imparte cu altii{rudele tale};
Eu dupa ce m-am casatorit am simtit nevoia sa stau izolata sa nu stie nimeni nimic despre planurile mele,despre ce fac, nimic. Eram bucuroasa de familia mea nou formata si nu voiam sfaturi de la nimeni-nici bune nici rele- voiam sa fiu lasata in pace...sa gresesc, sa imi fie greu ,sa simt ca am familia mea, doar a mea. In timp sentimentul de izolare s-a mai diminuat dar totusi nu imi place sa am o relatie prea stransa cu parintii:nici ai mei nici ai lui...ii sunam, vorbim dar fara prea multe dulcegarii. Poate sotul tau simte in acelasi fel cu mine iar daca Irina? cand aduce vorba de parinti mai scapa o vorba de genul "mamica"....nu ii avantajeaza deloc situatia.
Trebuie analizata situatia mai amanuntit si cu rabdare iar sfaturile primite prin care ti se zice sa renunti la sotul tau mi se par un pic prea aspre. Citisem intr-o carte despre un baiat care a mers la duhovnic ca avea probleme cu sotia si mama lui...a primit un sfat "barbatul sa-si iubeasca femeia mai mult decat pe mama sa si decat pe oricare alta ruda sau persoana iubita. dragostea lui fata de parintii sai sa se canalizeze prin intermediul femeii sale. Fireste ca, acelasi lucru trebuia sa-l fac si femeia"-cuviosul Paisie Aghioritul,vol4-viata de familie.