Frica de Dumnezeu

[George.m]

Prin frica de Dumnezeu ne apropiem de El. Aceasta izvoraste din credinta si e de fapt a doua treapta a urcusului nostru duhovnicesc. Daca nu avem frica de Dumnezeu, credinta noastra nu e vie, ii lipseste caracterul existential, e doar teoretica.

Parintele Staniloae remarca: "O credinta care n-a ajuns la frica, sau nu e insotita de frica, nu si-a castigat o eficienta indestulatoare pentru pornirea la fapte.

Nefiind in stare de la inceput sa simtim bucuriile de care ne va face parte Dumnezeu, deci neputand fi dezlipiti prin ele de lume, trebuie sa fim dezlipiti de lume printr-un act de putere, de inspaimantare, printr-o frica mai mare, prin cea de Dumnezeu.

Frica de pacat prin alipire la lume este in fond frica de Dumnezeu. Daca prin credinta ni se daruieste un inceput de evidenta a prezentei lui Dumnezeu, prin frica ni se sporeste revelarea acestei evidente, si acest spor il simtim ca o forta atat de puternica, incat e in stare sa inmoaie sau sa rupa toate legaturile care ne inlantuiesc de lume: impatimirea, frica, grija lumeasca."

În prealabil postat de Rodica50

din frica de Dumnezeu se naste dragostea de Dumnezeu.

Mi se pare o aberatie.Cum sa iubesti pe Cineva de care ti-e frica? Niciodata frica nu va naste dragoste.Cum sa-ti fie frica de Cineva care te iubeste neconditionat si nu-ti face niciodata rau?
Omul caruia ii e frica e foarte usor de manipulat.Nu trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu! Ci de noi insine!Si de consecintele actiunilor noastre!

[Rodica50]

În prealabil postat de Melissa

Mi se pare o aberatie.Cum sa iubesti pe Cineva de care ti-e frica? Niciodata frica nu va naste dragoste.Cum sa-ti fie frica de Cineva care te iubeste neconditionat si nu-ti face niciodata rau?
Omul caruia ii e frica e foarte usor de manipulat.Nu trebuie sa ne fie frica de Dumnezeu! Ci de noi insine!Si de consecintele actiunilor noastre!

De la frica de Dumnezeu la iubirea de Dumnezeu este cale lunga. Dar ele exista.Si frica de Dumnezeu este un inceput bun- de a nu face rau, de a ierta...si poti spune ca este o jertfa sa nu faci rau din dragoste de Dumnezeu, sa ierti si sa iubesti chiar si pe vrajmasi din dragoste de Dumnezeu,mai mult - sa faci binele din dragoste de Dumnezeu.Nu ne nastem sfinti, dar ce mare lucru este ca macar din frica de Dumnezeu sa dovedim ca suntem oameni!Chiar cu frica de Dumnezeu- o frica sfanta , te trezesti iubindu-L pe Tatal Nostru .

"Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii."

[George.m]

În prealabil postat de Rodica50

De la frica de Dumnezeu la iubirea de Dumnezeu este cale lunga. Dar ele exista.Si frica de Dumnezeu este un inceput bun- de a nu face rau, de a ierta...si poti spune ca este o jertfa sa nu faci rau din dragoste de Dumnezeu, sa ierti si sa iubesti chiar si pe vrajmasi din dragoste de Dumnezeu,mai mult - sa faci binele din dragoste de Dumnezeu.Nu ne nastem sfinti, dar ce mare lucru este ca macar din frica de Dumnezeu sa dovedim ca suntem oameni!Chiar cu frica de Dumnezeu- o frica sfanta , te trezesti iubindu-L pe Tatal Nostru .

"Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii."

Foarte bine ati spus, de la frica de Dumnezeu pana la iubirea Lui e cale lunga. Iubirea e cea mai inalta si cea mai importanta virtute si nu o dabandim inaintea fricii de Dumnezeu. In Scriptura citim ca frica de Dumnezeu duce la viaţă. Dar trist e faptul ca multi se declara iubitori de Dumnezeu, tinandu-se totodata de gat cu diavolul. Dovedesc atat lipsa iubirii, cat si a fricii de Dumnezeu.

E foarte frumoasa acea expresie populara: "om cu frica de Dumnezeu", ce desemneaza persoana in care se poate avea incredere, omul de nadejde.

Bine ar fi nu dam uitarii indemnul Sfantului Apostol Pavel: Iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu!

[Mihnea Dragomir]

Da ! Scris este că frica de Dumnezeu e începutul înţelepciunii ! Iar iubirea de Dumnezeu, aş putea spune că este rodul înţelepciunii.
Din păcate, există mereu riscul ca oamenii, spre nenorocirea lor, să sară peste etape. Iubirismul nu este altceva decât trecerea directă la o falsă iubire de fals dumnezeu. Dacă aş căuta o definiţie sintetică a acestei erezii a timpului nostru, aş spune că iubirismul este iubirea de Dumnezeu fără frica de Dumnezeu.

Mereu am fost de părere că păcatul ancestral este paradigmatic pentru toate păcatele, arătând cât de puţin ne-am schimbat. Adam şi Eva ştiau că nu este posibilă cunoştinţa binelui şi răului decât prin legătura cu Dumnezeu. Dar dacă, totuşi, ar mai fi o cale, mai scurtă şi mai puţin anevoiasă ? Dacă am putea să ajungem la asemenea rezultat mâncând nişte mere ? Foarte rar oamenii păcătuiesc ca să facă rău. De obicei păcătuiesc pentru un scop nobil, dar urmând o scurtătură. Adică altă Cale decât Cristos.

[ronico]

eu cred ca toti cind incepem sa ne intrebam de rostul nostru pe acest pamint suntem indemnati de frica de dumnezeu care e in inima noastra de la inceput,iar daca avem fericirea de a intelege ca fara tatal nu suntem nimic,atunci putem sa cintam de bucurie ca suntem pe drumul mintuiri dar daca raminem numai cu frica e rau ,spune biblia ca si draci cred si se infioara de frica eu cred, de acea sa ne rugam ca sa nu raminem numai cu frica de dumnezeu ci sa avem si roadele frici

[George.m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Din păcate, există mereu riscul ca oamenii, spre nenorocirea lor, să sară peste etape. Iubirismul nu este altceva decât trecerea directă la o falsă iubire de fals dumnezeu. Dacă aş căuta o definiţie sintetică a acestei erezii a timpului nostru, aş spune că iubirismul este iubirea de Dumnezeu fără frica de Dumnezeu.

Foarte bine ati spus. Iubirismul acesta pare a fi o momeala demonica pe care multi prefera sa o muste cu mare placere. Odata muscata, alunga din suflet frica de Dumnezeu si il scoate din starea de pocainta.

Autorul Scarii dumnezeiescului urcus ne da un sfat pretios: "Plangand, sa nu primesti niciodata pe cainele acela care iti strecoara gandul ca Dumnezeu e iubitor de oameni. Caci scopul lui e sa alunge de la tine plansul si frica neinfricata.
Acest gand iti este bun numai cand te vezi pe tine tarat in adanca deznadejde."

[camy_d]

În prealabil postat de Rodica50

Cum se manifesta dorul de Dumnezeu in sufletul nostru?

Prin dependență de Sf. Liturghie. Nu mă simt bine, nici dacă lipsesc o duminică.

In Vechiul Testament se poate observa faptul ca marii oameni ai Credintei nu erau chemati de Dumnezeu in functie de statutul lor social sau de forta lor ci pe alte criterii.De exemplu Dumnezeu l-a ales pe Ghedeon pentru a-i elibera pe israeliti de sub asuprirea mandianitilor.Ghedeon a fost extrem de mirat de acesta alegere: ,,Doamne, cum să izbăvesc eu pe Israel? Iată neamul meu este cel mai sărac din seminţia lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu"(Judecatori 6:15).

Cu toate acestea,o data in plus,se poate observa ca Cel de Sus lucreaza dupa un anumit tipar: ii alege pe cei slabi, neinsemnati, smeriti si dispretuiti pentru a realiza ceva imposibil la prima vedere si asta pentru ca ,,Nu te uita la infatisarea si inaltimea staturii lui, caci l-am lepadat. Domnul nu Se uita la ce se uita omul; omul se uita la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul Se uita la inima." (I Samuel 16:7).

Acelasi principiu apare si in Noul Testament,mai ales in cazul Apostolului Pavel care,in ochii lumii,ar fi avut putine motive sa fie ales de catre Cel de Sus.Cu toate acestea Cel de Sus a transformat un prigonitor in Apostolul Neamurilor si iata chiar marturia lui Pavel: ,,Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine"(I Corinteni 15:9-10).

O frumoasa descriere a eroilor Credintei o gasiti in Epistola catre Evrei a Apostolului Pavel, capitolul 11.

Cel de Sus alege lucrurile slabe si nebune in ochii lumii cu un anumit scop:,,Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari.Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii si lucrurile dispretuite, ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt;pentru ca nimeni sa nu se laude inaintea lui Dumnezeu"(I Corinteni 1:27-29).Acest aspect a fost confirmat si de catre Mantuitor: ,,Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor"(Matei 11:25).

Voia lui Dumnzeu,cu privire la noi,este extrem de bine descrisa in Isaia 46:9-10: ,,Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu şi nu este nimeni asemenea Mie.De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!"

Avand in vedere aceste aspecte eu cred ca trebuie sa privim in directia Celui de Sus in urmatorul mod: ,,A Ta este, Doamne, marirea, puterea si maretia, vesnicia si slava, caci tot ce este in cer si pe pamant este al Tau; a Ta, Doamne, este domnia, caci Tu Te inalti ca un stapan mai presus de orice!(I Cronici 29:11)

[cristiboss56]

În prealabil postat de camy_d

Prin dependență de Sf. Liturghie. Nu mă simt bine, nici dacă lipsesc o duminică.

Cea mai bună dependenţă , căci altfel rătăcim şi Îl trădăm pe Hristos prin "biserici" sectare !