Ilogica

[Dumitru73]

În prealabil postat de Marius22

Logica ne poate conduce la Dumnezeu dar din ea nu se poate "hrani" o relatie personala, nu poate deveni "hrana imbelsugata". Cel mult ne ajuta intr-o faza incipienta. De altfel, este o cale lunga de la ceea ce noi numim logica pana la credinta. Ce inseamna credinta daca nu decizia de a renunta la (i)logica noastra pentru logica (ratiunea, rostul) lui Dumnezeu?

Dumnezeu nu se deduce, ci mai degraba El ne "seduce", in sensul cel mai nobil al acestui cuvant. Trebuie sa fim indragostiti de Dumnezeu, sa-L iubim "cu toata inima, cu tot cugetul si cu tot sufletul". Dar pentru ca acest lucru nu prea se intampla, ajungem a ne cladi viata pe ilogica pacatului.

Logica ne poate conduce la Dumnezeu - exemple te rog.

[I.Calin]

În prealabil postat de florinbrasov0

Si nici noi n-avem vreo scuza pentru pacate, plus ca la noi sunt mai mari caderile cand facem un pacat, pentru ca L-am cunoscut pe Dumnezeu.

Corect. În plus, căința trebuie să țină locul justificărilor căderilor. Iubirea lui Dumnezeu este infinită. Și importantă, din acest punct de vedere, este ridicarea. Ai căzut, ridică-te: Iisus Hristos în nemărginita sa iubire, iartă. Dar, noi, ne mai iertăm, oare? Tocmai fiindcă, l-am cunoscut pe Dumnezeu. Și ne este rușine. Și întotdeauna vor fi binevoitori, printre oameni și draci, să-ți aducă aminte. Greutatea depășirii unui păcat este mult mai grea pentru unul care L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă rușinea și aducerea-aminte sunt obstacole greu de trecut. Să ne ferească Dumnezeu de păcate grele pe cei din preajma Sa. Doare cu atât mai mult cu cât proporția păcatului propriu capătă valențe de neimaginat.

Pe scurt, un credincios autentic iartă ușor pe ceilalți, dar, neacceptând păcatul și totuși, căzând el însuși, se va ierta mai greu pe sine. Rușinea și imposibilitatea de a se ierta (și exacerbarea unor fapte de ispășire închipuite sau reale), când însuși Dumnezeu l-a iertat, sunt pericolele care-l pasc pe cel l-a cunoscut pe Dumnezeu deja.

[camy_d]

În prealabil postat de ai2

2) Facem pariu (daca tot e sa pariem) ca nici tu nu crezi in D-zeu asa cum pretinzi?

Bine, dar cum vrei să demonstrezi asta?

[I.Calin]

În prealabil postat de ai2

1) Pariul lui Pascal este cat se poate de ilogic. Poate de aceea esti enervanta crezand ca esti logica.

Măi, măi, vierme de pământ, Blaise Pascal, și-a argumentat propriile opinii. Ce-ar fi să demonstrezi, dumneata, nevaliditatea raționamentului lui B. Pascal.

[Dumitru73]

În prealabil postat de I.Calin

Corect. În plus, căința trebuie să țină locul justificărilor căderilor. Iubirea lui Dumnezeu este infinită. Și importantă, din acest punct de vedere, este ridicarea. Ai căzut, ridică-te: Iisus Hristos în nemărginita sa iubire, iartă. Dar, noi, ne mai iertăm, oare? Tocmai fiindcă, l-am cunoscut pe Dumnezeu. Și ne este rușine. Și întotdeauna vor fi binevoitori, printre oameni și draci, să-ți aducă aminte. Greutatea depășirii unui păcat este mult mai grea pentru unul care L-a cunoscut pe Dumnezeu, fiindcă rușinea și aducerea-aminte sunt obstacole greu de trecut. Să ne ferească Dumnezeu de păcate grele pe cei din preajma Sa. Doare cu atât mai mult cu cât proporția păcatului propriu capătă valențe de neimaginat.

Pe scurt, un credincios autentic iartă ușor pe ceilalți, dar, neacceptând păcatul și totuși, căzând el însuși, se va ierta mai greu pe sine. Rușinea și imposibilitatea de a se ierta (și exacerbarea unor fapte de ispășire închipuite sau reale), când însuși Dumnezeu l-a iertat, sunt pericolele care-l pasc pe cel l-a cunoscut pe Dumnezeu deja.

Nu confunda iertarea ce vine din firea omului si din educatie cu cea impusa de frica de pedeapsa.

[Dumitru73]

În prealabil postat de I.Calin

Măi, măi, vierme de pământ, Blaise Pascal, și-a argumentat propriile opinii. Ce-ar fi să demonstrezi, dumneata, nevaliditatea raționamentului lui B. Pascal.

Sa inteleg ca te prinzi si tu in acest pariu?

[Marius22]

În prealabil postat de Dumitru73

Logica ne poate conduce la Dumnezeu - exemple te rog.

Cunoasterea lui Dumnezeu prin creatia Sa. Altfel spus, constatarea si contemplarea ratiunilor sadite de El in creatie, a "logicii" lui Dumnezeu. Din aceasta perspectiva, existenta lui Dumnezeu nu mai este un postulat sau o simpla ipoteza, ci o evidenta.

[camy_d]

Haide-ţi, acum nu mai vreţi să-mi demonstraţi că nu cred în Dumnezeu? V-aţi dat seama că nu puteţi citi gândurile omului?

[I.Calin]

În prealabil postat de Dumitru73

Nu confunda iertarea ce vine din firea omului si din educatie cu cea impusa de frica de pedeapsa.

Domnul meu, eu, personal, nu mă tem de pedeapsă, fie ea și divină. Iubirea lui Dumnezeu este mult prea mare decât aș putea duce. Și îmi doresc prea mult să urc, chiar dacă mi-am făcut parte de un "urcuș sinuos".
Și referitor la ce am scris mai sus, nu frica mă motivează, ci rușinea de-a nu putea acționa potrivit darurilor multe cu care Dumnezeu m-a înzestrat.

[I.Calin]

În prealabil postat de Dumitru73

Sa inteleg ca te prinzi si tu in acest pariu?

Nu mă prind în pariu, fiindcă nu am nevoie de acest raționament pentru a fi creștin. Pascal a formulat acest pariu pentru cei ca tine, atei / falși atei / căldicei. Pentru voi se pune problema de-a te "prinde".