Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat ajung sa iubesc mai mult animalele

În prealabil postat de Yasmina

Cum spunea si altcineva tot aici,nimic nu este mai frumos decat a avea o curte plina de copii, animale si flori...si de ce nu o gramada de prieteni care sa vina in vizita...

Si daca in curtea asta este si iubire sub obladuirea lui Dumnezeu, banuiesc ca tocmai ai schitat ... Raiul!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!

Foarte interesant un "peisaj" de vara trecuta.In centrul unui oras frumos din tara noastra, era o zona verde foarte frumos amenajata,plina de rondouri de flori si de 32 de caini maidanezi(i-am numarat),care stateau tolaniti in amurg. Nimic anormal pana aici intr-o tara ca a noastra.Insa panoul care trona peisajul si pe care scria mare ceva de genul "AMENDA 500 LEI PENTRU STAPANII CARE-SI LASA CAINII IN SPATIUL VERDE",era de-a dreptul hilar..:-))

Nu stiu ce era mai de rasu`-plansu`..maidanezii sau panoul..sau faptul ca se aflau in acelasi loc..

[Hermiod]

În prealabil postat de Melissa

Foarte interesant un "peisaj" de vara trecuta.In centrul unui oras frumos din tara noastra, era o zona verde foarte frumos amenajata,plina de rondouri de flori si de 32 de caini maidanezi(i-am numarat),care stateau tolaniti in amurg. Nimic anormal pana aici intr-o tara ca a noastra.Insa panoul care trona peisajul si pe care scria mare ceva de genul "AMENDA 500 LEI PENTRU STAPANII CARE-SI LASA CAINII IN SPATIUL VERDE",era de-a dreptul hilar..:-))

Nu stiu ce era mai de rasu`-plansu`..maidanezii sau panoul..sau faptul ca se aflau in acelasi loc..

Intrebare: crezi ca poti contribui la schimbarea ..peisajului? Te-ai gandit vreodata ca ai putea face ceva pentru soarta maidanezlior? Te-ai gandit vreodata ce masuri ar trebui luate si cum s-a ajuns la un asemenea fapt? Ma intereseaza raspunsurile concrete. Multumesc.

În prealabil postat de Hermiod

Intrebare: crezi ca poti contribui la schimbarea ..peisajului? Te-ai gandit vreodata ca ai putea face ceva pentru soarta maidanezlior? Te-ai gandit vreodata ce masuri ar trebui luate si cum s-a ajuns la un asemenea fapt? Ma intereseaza raspunsurile concrete. Multumesc.

Daca aveam o astfel de preocupare,cautam un forum despre cainii maidanezi.


PS-nu-ti inteleg tonul acuzator ,dar poate ai impresia ca lucrez la primarie si n-am facut adapost cainilor maidanezi..:-))

[Hermiod]

În prealabil postat de ioan cezar

Parerea mea este sa mergem MAI INTAI la unul din spitalele din Bucuresti unde vin zilnic oamenii muscati de cainii fara stapan.
Inclusiv copiii muscati de cap si mutilati pe viata.
Inclusiv parintii copiilor mancati de caini (vezi cazurile mediatizate deja).
In ce ma priveste, eu sunt interesat nu atat de problema cainilor fara stapan, cat despre problema OAMENILOR FARA STAPAN. Si fara limite.
Iertare pentru ca mi-am pierdut rabdarea de a citi discutiile despre caini (pe care, desigur, ii iubesc si eu, ca pe orice alt animal de pe lumea asta). Dar prefer o dezbatere cu relevanta teologica, indiferent de subiectul de la care se porneste.
Sanatate multa va doresc, atat voua cat si cainilor vostri!

Ma bucur sa aflu ca iubesti cainii si ca te intristeaza cazurile oamenilor muscati de caini. De asemenea este un lucru si mai bun ca te intereseaza oamenii fara stapan. Te rog, spune-mi ce ai facut sau ce faci pentru ei, pentru ajutorarea lor? Practic. Crezi ca sta in puterea ta sa schimbi ceva? Atat in privinta acelor oameni cat si in privinta maidanezilor? Ma intereseaza raspunsurile concrete, practice. Multumesc

În prealabil postat de Hermiod

Ma bucur sa aflu ca iubesti cainii si ca te intristeaza cazurile oamenilor muscati de caini. De asemenea este un lucru si mai bun ca te intereseaza oamenii fara stapan. Te rog, spune-mi ce ai facut sau ce faci pentru ei, pentru ajutorarea lor? Practic. Crezi ca sta in puterea ta sa schimbi ceva? Atat in privinta acelor oameni cat si in privinta maidanezilor? Ma intereseaza raspunsurile concrete, practice. Multumesc

Dragul meu, o sa iti raspund cu toata onestitatea la intrebare, exact la ce m-ai intrebat. Si totodata voi incerca sa caut relevanta teologica a subiectului, asa cum am spus mai inainte ca incerc mereu sa fac (chestiunile care incep cu o problema fierbinte si raman in aceeasi zona dar nu iau inaltime spre Cer, se cheama preocupari lumesti iar eu ma feresc de asa ceva mai ales acum, in timpul Postului; caut sa fiu ancorat in Hristos nu in lumesc).
Mai intai, doresc sa afli ca in copilaria mea doream sa devin medic veterinar. Pana la 14 ani principala mea pasiune a fost cresterea si ingrijirea animalelor. De atunci am ramas cu un obicei: privesc un om in ochi si imi dau seama de sufletul lui inclinat spre bine sau spre rau, deoarece am invatat de la contactul cu animalele sa inteleg privirea unei fiinte. (La om e nitel mai complicat, am intalnit oameni cu ochi inocenti de vitel, mari si umezi, rotunzi si catifelati dar care baga in tine cutitul fara sa ezite.) Tot din copilarie, de la ingrijirea animalelor am deprins mila. Avea sa ma ajute in exersarea pentru dobindirea milei crestine, precum si in plan profesional (lucrez in domeniul de acordare a ajutorului specializat catre oamenii suferinzi psihic).
Ce fac eu concret, iata 2 exemple:
a) mergand la spitalul Fundeni am trecut pe langa un tufis din care se auzeau scancete ca de copil, un vaitat prelungit, tipat; m-am oprit o clipa, pregatit sa intru in postura bunului samaritean, speriat chiar de gandul ca ar putea fi un copil abandonat. Ei bine nu, era doar un catel in varsta de cateva zile, abandonat acolo de stapinii care l-au aruncat la gunoi, probabil pentru ca iesise corcitura din aventurile unei lady de rasa, cu vreun catel vagabond (ca in desenele animate Doamna si vagabondul). M-am apropiat sa il cercetez si am vazut ca nu ii dadusera ochii. Am oftat si am dat sa plec, blestemind in gandul meu rautatea oamenilor si soarta grea a unor fiinte. Dar am observat ceva cumplit: din urechea catelului ieseau... viermi. Asta m-a revoltat: care va sa zica acel mic catzel era mancat de viu de viermi... Mi-am imaginat imediat ca ar putea sa nu ii fi patruns inca la creier, probabil ca se aflau doar la nivelul pielii din urechea externa sau medie. Nu am putut sa plec mai departe (desi imi imaginam ce avea sa patesc acasa): am luat puiul, cu oarecare scarba deoarece mirosea deja, l-am bagat cu grija in geanta unde aveam niste ziare si o punga apoi am fugit acasa si 2 zile am avut o singura grija: cum sa ii acord primul ajutor. I-am scos viermii din ureche cu penseta. Prietene, nu a fost deloc o placere, nici pentru mine si banuiesc nici pentru animal, crede-ma si daca nu crezi exerseaza si tu.
In fine, cainele acela pe care l-am numit Spot (avea pete maronii, era o corcitura de Brac german) afost ingrijit in casa mea ca la carte (am cumparat carti pentru ingrijirea animalelor). Apoi, cand nu a mai fost posibil sa il crestem, dupa aproximativ un an, am plecat cu el la tara si i-am ales cu mare grija un stapan iubitor. Nu l-am aruncat pe strazile Capitalei! A ajuns caine de vaza la o stana din Baragan, ultima data l-am vazut in urma cu niste ani, m-a recunoscut de departe, a venit in salturi mari la mine si nu m-a lasat sa mai plec pana cand nu l-a pus in lant gros ciobanul.
Al doilea lucru practic, concret, cum ceri tu, l-am facut ceva mai recent, am luat de aceasta data 2 caini aflati in aceeasi situatie (abandonati pe gunoaie langa Stadionul National) si i-am hranit cu biberonul. Mai greu era noptile, cand dadeau sa moara, intrau in spasme ale intregului corp si nu mai respirau din cauza deshidratarii si a lipsei laptelui matern cu anticorpi. Salvarea de la urgentele pentru animale nu m-a ajutat, acolo erau doctori plini de importanta care radeau de mine ca ma zbat pentru niste cadavre vii care vor putrezi in curind, ziceau ei plictisiti de telefoanele mele (cateii erau in coma, se zbateau in tremurul mortii).
Acum iata un fapt pentru care iti multumesc ca mi-ai dat prilejul sa scriu aici si sper sa citeasca aceste randuri si alti oameni. E ceva inexplicabil pentru mine, aproape de domeniul miracolului.
Pe cei doi pui i-am botezat Goe (cel strengar si jucaus, facea mereu nazdravenii) si Ursu (solid, greoi, cuminte, pe el te puteai baza!). ei bine, in a doua noapte de ingrijire, Goe a inceput primul sa intre in crizele de spasme ale corpului, spasmele mortii. La cateva minute imi amintesc ca a inceput si Ursu. Neputincios cu totul in fata inevitabilului, am sunat la cateva centre veterinare dar mi s-a spus sa ma resemnez. Nimeni nu mi-a indicat nimic, nici un fel de tratament si m-au luat peste picior. Mesajul era clar: moare, domne, moare! E doar o javra, ce te tot agiti? dar, vai, eu nu puteam accepta fiindca ... ii tineam in bratele mele si imi venea sa pling de neputinta. Nu vroiam sa ii vad murind in bratele mele. Imi era foarte mila de ei... Atunci, nemaistiind ce sa fac, i-am luat si ... i-am bagat sub pulover, la piept, langa inima. I-am strans acolo, pe amindoi micutzii si i-am mangaiat usor ca sa le pun sangele in miscare, apoi, poate crezi ca sunt nebun, le-am cantat un cantecel de leagan si am spus cateva rugaciuni. A durat cateva minute tot procedeul asta si.... minune, spasmele au incetat, cateii s-au linistit iar a doua zi sugeau voiosi din pipeta (abia dupa cateva zile am trecut la biberon).
Dupa cateva saptamini sotia m-a anuntat ca ... a ramas gravida! Primul nostru copil, Petru, a primit viata pe pamantul asta dupa ce noi, parintii lui, i-am salvat de la moarte pe Goe si pe Ursu. Acum cainii sunt la tzara, in zona Calarasi, si am vesti bune despre ei.
Iata, asadar, prietene, ca nu sunt un om care trece dispretuitor pe langa toata faptura lui Dumnezeu. Sper ca ma crezi pe cuvint si ca tot ce am relatat aici e relevant. dar eu unul am facut exact ce ai vazut mai sus. In loc de 3 caini morti sau 3 caini vagabonzi pe strazi, am ales varianta de a-i salva si a-i trimite la tara, intr-un mediu potrivit pentru ei, iar nu pe cimentul oraselor. Nu am putut sa fiu nepasator dar nici sa complic existenta oamenilor de aici doar pentru ca iubesc eu animalele. Iubirea presupune si discernamint, nu doar lacrimioare si sentimentalisme, cred eu.
Sfantul Paisie Aghioritul era mare iubitor de animale. In cartea "Patimi si virtuti" (ti-o recomand din tot sufletul) il poti vedea cu un pitzigoi in palma, hranindu-l cu firimituri de paine. DAR SFANTUL TRAIA SI SCRIA PENTRU OAMENI! Asta e prioritatea unui om.
Celelalte sunt importante, in ordinea lor, secundara desigur.
Dumnezeu sa ne aiba in grija Lui si sa devenim mai buni cu prilejul acestui Post.
Doamne ajuta!

Cat priveste ce fac eu pentru oamenii fara stapan, precizez mai intai ca inteleg prin stapan ce se intelege din aceasta rugaciune importanta pentru Postul in care ne aflam:

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul:
Doamne si Stapanul vietii mele,
Duhul trandaviei, al grijii de multe (deznadejde, "abattement" in fr., n.tr.)
al iubirii de stapanie si al grairii in desert
nu mi-l da mie!
Iar duhul curatiei, al gandului smerit,
al rabdarii si al dragostei,
daruieste-mi mie, slugii Tale!
Asa, Doamne, Imparate,
daruieste-mi ca sa-mi vad greselile mele
si sa nu osandesc pe fratele meu,
ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul (306 - 373) marcheaza slujbele Postului Mare. Este repetata de trei ori si insotita de trei metanii mari, inchinaciuni cu fruntea pana la pamant.
Metania (metanoia) desemneaza tocmai pocainta ca eliberare a noastra de sub toata stapanirea acestei lumi.

Am spus in postarea anterioara ca lucrez in domeniul acordarii de sprijin specializat pentru oamenii cu probleme psihice. Si in educatie.
Dincolo de ce am invatat la scoala, incerc sa lucrez cu mine, pentru despatimirea si dezvoltarea mea ca om, ca om al lui Dumnezeu. Cat de rezonabil sunt eu, cata omenitate imi mai pastrez, atat lucru bun pot face in relatia mea cu oamenii care sufera de lipsa unui Stapan iubitor.
Ma rog pentru ei si Il rog pe Bunul Dumnezeu sa imi dea taria sa rezist in meseria mea grea. Sa nu devin o bruta, un cinic, un nesimtit. Exersez grija de aproapele, toleranta, rabdarea. Mi-e greu, mi-e greu (datorita limitelor mele, a pamantului din mine, a egoismului meu nenorocit) si de aceea Il rog pe Hristos si pe Preasfanta Nascatoare si pe Sfinti sa ma ajute sa nu devin din om neom. Asta fac, deocamdata.
Domnul sa ne binecuvinteze!
Post luminat, fratilor si surorilor! NADEJDE in Domnul!

[Yasmina]

Acum sa auzim ce ANUME a facut Hermiod pt salvarea cainilor fara stapan si a adoptarii lor!
De obicei nu cei care sunt impotriva lor se implica cu ceva...ci tot cei care-i iubesc...
Personal,ma bucur ca ati integrat 3 sufletele care v-au iesit in cale, fiinte condamnate la moarte !
Felicitari!

[heaven]

În prealabil postat de ioan cezar

Dragul meu, o sa iti raspund cu toata onestitatea la intrebare, exact la ce m-ai intrebat. Si totodata voi incerca sa caut relevanta teologica a subiectului, asa cum am spus mai inainte ca incerc mereu sa fac (chestiunile care incep cu o problema fierbinte si raman in aceeasi zona dar nu iau inaltime spre Cer, se cheama preocupari lumesti iar eu ma feresc de asa ceva mai ales acum, in timpul Postului; caut sa fiu ancorat in Hristos nu in lumesc).
Mai intai, doresc sa afli ca in copilaria mea doream sa devin medic veterinar. Pana la 14 ani principala mea pasiune a fost cresterea si ingrijirea animalelor. De atunci am ramas cu un obicei: privesc un om in ochi si imi dau seama de sufletul lui inclinat spre bine sau spre rau, deoarece am invatat de la contactul cu animalele sa inteleg privirea unei fiinte. (La om e nitel mai complicat, am intalnit oameni cu ochi inocenti de vitel, mari si umezi, rotunzi si catifelati dar care baga in tine cutitul fara sa ezite.) Tot din copilarie, de la ingrijirea animalelor am deprins mila. Avea sa ma ajute in exersarea pentru dobindirea milei crestine, precum si in plan profesional (lucrez in domeniul de acordare a ajutorului specializat catre oamenii suferinzi psihic).
Ce fac eu concret, iata 2 exemple:
a) mergand la spitalul Fundeni am trecut pe langa un tufis din care se auzeau scancete ca de copil, un vaitat prelungit, tipat; m-am oprit o clipa, pregatit sa intru in postura bunului samaritean, speriat chiar de gandul ca ar putea fi un copil abandonat. Ei bine nu, era doar un catel in varsta de cateva zile, abandonat acolo de stapinii care l-au aruncat la gunoi, probabil pentru ca iesise corcitura din aventurile unei lady de rasa, cu vreun catel vagabond (ca in desenele animate Doamna si vagabondul). M-am apropiat sa il cercetez si am vazut ca nu ii dadusera ochii. Am oftat si am dat sa plec, blestemind in gandul meu rautatea oamenilor si soarta grea a unor fiinte. Dar am observat ceva cumplit: din urechea catelului ieseau... viermi. Asta m-a revoltat: care va sa zica acel mic catzel era mancat de viu de viermi... Mi-am imaginat imediat ca ar putea sa nu ii fi patruns inca la creier, probabil ca se aflau doar la nivelul pielii din urechea externa sau medie. Nu am putut sa plec mai departe (desi imi imaginam ce avea sa patesc acasa): am luat puiul, cu oarecare scarba deoarece mirosea deja, l-am bagat cu grija in geanta unde aveam niste ziare si o punga apoi am fugit acasa si 2 zile am avut o singura grija: cum sa ii acord primul ajutor. I-am scos viermii din ureche cu penseta. Prietene, nu a fost deloc o placere, nici pentru mine si banuiesc nici pentru animal, crede-ma si daca nu crezi exerseaza si tu.
In fine, cainele acela pe care l-am numit Spot (avea pete maronii, era o corcitura de Brac german) afost ingrijit in casa mea ca la carte (am cumparat carti pentru ingrijirea animalelor). Apoi, cand nu a mai fost posibil sa il crestem, dupa aproximativ un an, am plecat cu el la tara si i-am ales cu mare grija un stapan iubitor. Nu l-am aruncat pe strazile Capitalei! A ajuns caine de vaza la o stana din Baragan, ultima data l-am vazut in urma cu niste ani, m-a recunoscut de departe, a venit in salturi mari la mine si nu m-a lasat sa mai plec pana cand nu l-a pus in lant gros ciobanul.
Al doilea lucru practic, concret, cum ceri tu, l-am facut ceva mai recent, am luat de aceasta data 2 caini aflati in aceeasi situatie (abandonati pe gunoaie langa Stadionul National) si i-am hranit cu biberonul. Mai greu era noptile, cand dadeau sa moara, intrau in spasme ale intregului corp si nu mai respirau din cauza deshidratarii si a lipsei laptelui matern cu anticorpi. Salvarea de la urgentele pentru animale nu m-a ajutat, acolo erau doctori plini de importanta care radeau de mine ca ma zbat pentru niste cadavre vii care vor putrezi in curind, ziceau ei plictisiti de telefoanele mele (cateii erau in coma, se zbateau in tremurul mortii).
Acum iata un fapt pentru care iti multumesc ca mi-ai dat prilejul sa scriu aici si sper sa citeasca aceste randuri si alti oameni. E ceva inexplicabil pentru mine, aproape de domeniul miracolului.
Pe cei doi pui i-am botezat Goe (cel strengar si jucaus, facea mereu nazdravenii) si Ursu (solid, greoi, cuminte, pe el te puteai baza!). ei bine, in a doua noapte de ingrijire, Goe a inceput primul sa intre in crizele de spasme ale corpului, spasmele mortii. La cateva minute imi amintesc ca a inceput si Ursu. Neputincios cu totul in fata inevitabilului, am sunat la cateva centre veterinare dar mi s-a spus sa ma resemnez. Nimeni nu mi-a indicat nimic, nici un fel de tratament si m-au luat peste picior. Mesajul era clar: moare, domne, moare! E doar o javra, ce te tot agiti? dar, vai, eu nu puteam accepta fiindca ... ii tineam in bratele mele si imi venea sa pling de neputinta. Nu vroiam sa ii vad murind in bratele mele. Imi era foarte mila de ei... Atunci, nemaistiind ce sa fac, i-am luat si ... i-am bagat sub pulover, la piept, langa inima. I-am strans acolo, pe amindoi micutzii si i-am mangaiat usor ca sa le pun sangele in miscare, apoi, poate crezi ca sunt nebun, le-am cantat un cantecel de leagan si am spus cateva rugaciuni. A durat cateva minute tot procedeul asta si.... minune, spasmele au incetat, cateii s-au linistit iar a doua zi sugeau voiosi din pipeta (abia dupa cateva zile am trecut la biberon).
Dupa cateva saptamini sotia m-a anuntat ca ... a ramas gravida! Primul nostru copil, Petru, a primit viata pe pamantul asta dupa ce noi, parintii lui, i-am salvat de la moarte pe Goe si pe Ursu. Acum cainii sunt la tzara, in zona Calarasi, si am vesti bune despre ei.
Iata, asadar, prietene, ca nu sunt un om care trece dispretuitor pe langa toata faptura lui Dumnezeu. Sper ca ma crezi pe cuvint si ca tot ce am relatat aici e relevant. dar eu unul am facut exact ce ai vazut mai sus. In loc de 3 caini morti sau 3 caini vagabonzi pe strazi, am ales varianta de a-i salva si a-i trimite la tara, intr-un mediu potrivit pentru ei, iar nu pe cimentul oraselor. Nu am putut sa fiu nepasator dar nici sa complic existenta oamenilor de aici doar pentru ca iubesc eu animalele. Iubirea presupune si discernamint, nu doar lacrimioare si sentimentalisme, cred eu.
Sfantul Paisie Aghioritul era mare iubitor de animale. In cartea "Patimi si virtuti" (ti-o recomand din tot sufletul) il poti vedea cu un pitzigoi in palma, hranindu-l cu firimituri de paine. DAR SFANTUL TRAIA SI SCRIA PENTRU OAMENI! Asta e prioritatea unui om.
Celelalte sunt importante, in ordinea lor, secundara desigur.
Dumnezeu sa ne aiba in grija Lui si sa devenim mai buni cu prilejul acestui Post.
Doamne ajuta!

Pentru mine este o sarbatoare cand inalnesc oameni care iau decizii cu sufletul,atat in ce priveste oamenii,cat si animalutzele,copaceii etc,deci ma bucur mult sa te cunosc,chiar si virtual,draga Cezar!
Eu am trait niste lucruri incredibile cand ma implicam in cazuri de a ajuta animale,lucruri care m-au facut sa imi dau seama ca sunt ingeri care le ocrotesc,ca existenta lor are o mare importanta inaintea lui Dumnezeu,dar si un mare rol in evolutia noastra spirituala.

În prealabil postat de ioan cezar

Sfantul Paisie Aghioritul era mare iubitor de animale. In cartea "Patimi si virtuti" (ti-o recomand din tot sufletul) il poti vedea cu un pitzigoi in palma, hranindu-l cu firimituri de paine. DAR SFANTUL TRAIA SI SCRIA PENTRU OAMENI! Asta e prioritatea unui om.
Celelalte sunt importante, in ordinea lor, secundara desigur.

Ti-am mai pus si cu alta ocazie, sinceritatea ta si modul tau de a darui din tine, m-au cucerit instantaneu.
Subscriu celor de mai sus,asa cum am spus intr-o postare aseara.
Si eu am un caine,pe care l-am cules de la coltul strazii,cand era abandonat si mic cat jumatate de arici.Au trecut 10 ani de atunci si refuz sa-mi imaginez clipa cand nu va mai fi.

Cu toate acestea, in problema cainilor maidanezi,prioritatea o are omul.Atata timp cat exista copii,adulti,batrani, muscati,raniti,desfigurati,traumatizati si chiar si decedati din cauza acestor animale scapate de sub control,cainii maidanezi pentru mine reprezinta doar un pericol public.

Administratia locala este impotenta din acest punct de vedere.Primarul de aici mi-a spus ca NU AU CE SA FACA! Nu au fonduri pentru a face ceva pentru ei,plus de asta, cainii sunt hraniti de populatie,deci nu mor de foame,ca sa mai scada numarul lor.(probabil si din motivul expus de Andrei- alarma naturala!)