Nevoia credintei

[Kronos]

În prealabil postat de nutucutu

Pentru ca DUmnezeu este dragoste nu se razbuna platind omului pacatul. Omul, alegind pacatul, alege sa fie departe de Dumnezeu. Iar departarea de Dumnezeu genereaza suferinta pe care EL INSUSI A ALES-O. Iar omul pactos, mindru fiind, spune ca Dumnezeu s-a razbunat cind de fapt el a ales sa stea in compania diavolului si nu a lui Dumnezeu.

Iar Dumnezeu, iubire si milostivire fiind, asteapta la nesfirsit ca omul sa decida singur (pentru ca e liber sa decida cum vrea) sa se intoarca la fericire. Iar omul sta in pacat si nefericire spunind ca Dumnezeu l-a condamnat cind de fapt a ales el insusi nefericirea.

Asta nu are treabă cu necesitatea credinței pentru mântuire. Eu nu înțeleg de ce mântuirea e condiționată de credință. Că păcatul îl desparte pe om de Divin e una. Și chiar și-așa... de ce nu s-ar mai putea întoarce la Dumnezeu după moarte dacă tot îl așteaptă atât pe om? Dar asta e altă problemă.

Până la urmă, pentru a fi vrednic de Dumnezeu trebuie să te asemeni cu El. Și-atunci ce rost mai are credința? Te asemeni cu Binele făcând bine și dorind bine. Credința oamenilor într-un om îi oferă o mare protecție, în primul rând, și putere, în al doilea rând, celui care s-a impus ca lider al mulțimii de adepți. De aceea Mohamed a pornit o religie nouă și a cerut credință. De aceea iehoviștii, budiștii etc. cer credință. Și fiecare religie amenință cu suferința lipsa credinței. Pentru că necrezând, nu susții liderul sau gruparea. Și nesusținând-o, pierde putere. Cu ce se deosebește Iisus de ceilalți care și el, la rândul lui, a cerut credință în el, cu toate că putea foarte bine să arate calea și să ceară credință într-un Dumnezeu Atotprezent și nu musai în el?

[AndreiM]

Daca faci fapte bune fara gandul la Hristos e ca si cum ai spune ma mantuiesc singur, nu am nevoie de Dumnezeu, ceea ce e absurd. Dumnezeu ne cheama la dumnezeire, caci precum a spus sfantul, adanc pe adanc cheama. Iar Dumnezeu ca sa ne mantuiasca s-a facut om, a patimit toata grozavia, a luat asupra lui pacatele noastre si noi nu vrem sa ne gandim la El? Dumnezeu nu e un tonomat de bine, care daca faci fapte bune te trimite in Rai si daca faci fapte rele te baga in iad. El vrea o relatie personala cu noi, vrea sa Il cunoastem. Daca ai o mare mosie si vrei sa chemi pe cineva la stea cu tine tot restul vietii, nu vrei sa il cunosti intai, sa stii ca poate sta cu tine, ca merita sa fie acolo. Noi am fost anuntati de aceasta Mosie, de Raiul Dumnezeiesc, dar daca nu ne gandim la Stapan si nici la Mosie atunci cum sa mergem acolo?

[Kronos]

În prealabil postat de AndreiM

Daca faci fapte bune fara gandul la Hristos e ca si cum ai spune ma mantuiesc singur, nu am nevoie de Dumnezeu, ceea ce e absurd.

Nu neapărat. Știu că în final decizia Îi aparține lui Dumnezeu. Dar chiar dacă aș zice asta..ce dacă? Nu aș vedea după că Dumnezeu e cel care m-a mântuit?

El vrea o relatie personala cu noi, vrea sa Il cunoastem.

Și ce-L împiedică să aibă una după moartea noastră?

Daca ai o mare mosie si vrei sa chemi pe cineva la stea cu tine tot restul vietii, nu vrei sa il cunosti intai, sa stii ca poate sta cu tine, ca merita sa fie acolo.

Eu aș fi un biet om care nu știe nimic despre celălalt. Ori nu acesta e cazul unui Dumnezeu Atotștiutor.

[AndreiM]

Frate, nu vreau sa ma uit la litera Legii. Eu am credinta ca Dumnezeu e unul al milei, dragostei si blandetii. De ce sa nu ma apropii de El? El e mila, dragoste si blandete, ce poate fi mai important decat sa fiu cu El si El cu mine?

[AllegroNonTroppo]

De ce credinta? Simplu. Pentru ca credinta are puterea de a oferi oricarui om mediocru aceasta iluzie cum ca de fapt el ar fi special in vreun fel. Nimanui nu-i pasa de tine? Nici o problema, Dumnezeu te iubeste. Ghici ce? Nu sunteti speciali.

[nutucutu]

În prealabil postat de Kronos

Până la urmă, pentru a fi vrednic de Dumnezeu trebuie să te asemeni cu El. Și-atunci ce rost mai are credința? Te asemeni cu Binele făcând bine și dorind bine. Credința oamenilor într-un om îi oferă o mare protecție, în primul rând, și putere, în al doilea rând, celui care s-a impus ca lider al mulțimii de adepți. De aceea Mohamed a pornit o religie nouă și a cerut credință. De aceea iehoviștii, budiștii etc. cer credință. Și fiecare religie amenință cu suferința lipsa credinței. Pentru că necrezând, nu susții liderul sau gruparea. Și nesusținând-o, pierde putere. Cu ce se deosebește Iisus de ceilalți care și el, la rândul lui, a cerut credință în el, cu toate că putea foarte bine să arate calea și să ceară credință într-un Dumnezeu Atotprezent și nu musai în el?

Facind binele, de fapt crezi. Cum vine asta? Am sa va dau un exemplu.
Sa presupunem ca intr-o firma vin doua persoane la angajare, pentru postul de secretara. Sint angajate amindoua si intra imediat la lucru, fara sa li se faca vreo instruire. Una din ele vine la servici cu 5 minute inainte, isi face datoria constiincios, la plecare lasa lucrurile in ordine, daca este vreo treaba urgenta nu ezita sa ramina jumatate de ora peste program pentru a-si duce treburile la bun sfirsit. Cealalta persona intirzie, isi ia concedii medicale false, in timpul programului isi rezolva problemele personale. Dupa doua saptamini seful ia persoana neadaptata si ii spune ca ii va face o instruire iar ea trebuie sa se supuna sau nu. Deci angajatul rau are alternativa de a CREDE in cuvintele sefului si de a se supune sau de a fi dat afara. Aceasta credinta inseamna de fapt faptele care o insotesc.
Credinta insemna sa credem ca cuvintele spuse de Domnul nostru Isus Cristos sint adevarate si sa incercam sa le urmam. Ce ne ofera Domnul nostru in schimbul acestei credinte? Ne face "actionari la firma" adica ne face mostenitori ai imparatiei cerurilor, asa cum ne-a spus. Domnul nostru Isus Cristos (spre deosebire de Buda sau Mahomed) este Dumnezeu. Iar in cazul crestinilor credinta nu insemna credinta oarba. Credinta inseamna a respecta Cuvintul Domnului, exact cum ati spus: facind binele, de exemplu.
Daca faceti binele dar spuneti ca nu credeti va aflati in postura fiului care face voia tatalui, chiar daca cuvintele lui nu spun asta:
" Iisus a rostit pilda aceasta:
„Un om avea doi fii. El s-a dus la cel dintâi şi i-a zis:
- Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.
- Mă duc, Doamne, i-a răspuns acesta. Dar nu s-a dus.
Mergând la al doilea fiu, tatăl i-a zis aceleaşi cuvinte.
- Nu vreau, a răspuns acesta. Dar mai apoi, părându-i rău, s-a dus.”
- Care dintre aceşti doi fii a făcut voia Tatălui? a întrebat Iisus.
- Cel de-al doilea, au răspuns aceia.
- De aceea vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia cerurilor. Căci a venit Ioan la voi, să vă arate calea dreptăţii, şi n-aţi crezut în el. Dar vameşii şi desfrânatele au crezut."

Din parabola de mai sus, spusa chiar de Domnul Isus Cristos vedem ca cei care cred nu sint cei care vorbesc ci cei care fac ceva, adica binele, caritatea etc. Si pentru ca i-ati mentionat pe Mahomed si Budha, amintiti-va ca nici unul dintre ei nu a facut faptele pe care le-a facut Isus. Conducatori de osti au fost destui in istorie, intemeietori de sisteme filosofice deasemenea, dar nimeni nu a facut orbii sa vada sau mortii sa invie. Doar Isus Cristos si asta pentru ca EL e Fiul Lui Dumnezeu.

[korinna]

În prealabil postat de Kronos

de ce nu s-ar mai putea întoarce la Dumnezeu după moarte dacă tot îl așteaptă atât pe om? Dar asta e altă problemă.

pana la sfarsitul lumii si cei care merg in iad, daca se caiesc, probabil randuieste Dumnezeu, vreun urmas ceva, sa se roage si pentru sufletele lor sa-i scoata de-acolo (asa zice parintele Arsenie Boca)... deci vezi frate ca mila Domnului se duce si dincolo de moarte... nu e batut in cuie...