Mantuirea in afara Bisericii

[tikkun_olam]

În prealabil postat de HoratiuM

Ca răspuns la problema foarte actuală ridicată de acest thread, am să vă spun o povestioară care ilustrează bine problema asta:

E Eschatonul, toţi cei mântuiţi sunt în Împărăţie şi nu mai este suferinţă şi plângere. Domnul Dumnezeu îl ia pe Sfântul Petru şi începe să Se plimbe printre Neamuri.

Ajunge în raiul budiştilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt cei care s-au mântuit prin Nirvana. Au lepădat toate cele lumeşti şi s-au dus după Legea Ta pe care le-ai pus-o în inimă, chiar dacă nu Te cunoşteau cu adevărat." Şi Domnul a intrat în marele templu budist unde a fost întâmpinat cu slavă şi mare bucurie.

Ajunge în raiul musulmanilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aici sunt iubitorii de pace şi cei care s-au supus Ţie pentru toată viaţa lor şi care ţi-au dat slavă. Ei nu au suferit să cunoască Adevărul Tău aşa cum este El, dar au venit după chemarea Ta pe care le-ai sădit-o în inimi". Şi Domnul a pătruns în marea moschee unde a fost întâmpinat cu mare slavă şi multă iubire.

Ajunge în raiul evreilor: "Iată, Doamne", spune Sfântul Petru, "aceştia sunt fiii tăi. Aceştia sunt cei care s-au luptat mereu cu tine ca nişte ţapi neascultători, iar unii dintre ei Te-au răstignit. Dar au zburdat de bucurie la Glasul Tău căci au înţeles la sfârşit că Tu eşti în toate şi că Tu i-ai chemat la fiinţă din veşnicie când i-ai întocmit, Tu i-ai legănat şi i-ai alăptat, Tu i-ai hrănit şi i-ai crescut, Tu le-ai dat un nume printre Neamuri." Şi Domnul a pătruns în marele templu unde s-au auzit strigăte de bucurie şi lacrimi de biruinţă.

Apoi, Domnul a ajuns în faţa unei cetăţi mari, mândre şi înalte până la tăriile Cerului, cu ziduri de diamant şi cremene, tot atât de înalte, semeţe şi ameninţătoare, ferecată şi fără porţi de intrare sau ieşire. Mirat, Domnul l-a întrebat pe Sfânt: "Ce este aceasta oare? Nu e oare aici raiul? Cine mai stă în rai cu porţile ferecate şi nu mai lasă pe nimeni să intre când Eu am hotărât să las înăuntru pe aceia de care-Mi va plăcea?"

Trist şi rugător, Sfântul Petru se uită stăruitor la Domnul şi-I spune:
"Să nu te mânii, Doamne, căci aici nu mai poate fi mânie. Dar acesta e raiul ortodocşilor şi-şi ţin cetatea ferecată şi semeaţă pentru că ei se ştiu atât de drepţi încât cred că numai ei s-au mântuit..."

Toată această povestioară nu se susţine cu adevărat din mai multe motive. Unul ar fi că în împărăţia lui Dumnezeu nu poate intra nimeni care nu este născut din apă şi din Duhul Sfânt, nimeni care nu este născut din Dumnezeu; iar criteriile naşterii din nou din Dumnezeu sunt specificate de Sfânta Scriptură. Neexistând mântuire în afara Bisericii lui Hristos şi neexistând posibilitatea regenerării mântuitoare în afara harului lui Dumnezeu care lucrează prin Sfânta Biserică, în mod implicit nu poate exista o mântuire autentică, adevărată pentru cei din afara Bisericii. Pentru ei poate fi luată în calcul acea posibilitate a unei salvări în temeiul jertfei şi învierii lui Hristos şi în temeiul a ceea ce se cheamă în povestioară "legea din inimă", etc. Însă această salvare nu este identică cu mântuirea, nefiind vorba despre lucrarea harului transformator al metanoiei şi al reconfigurării după chipul lui Hristos Cel Înviat. Una este deci salvarea de la "naufragiu" şi cu totul altceva este împărăţia lui Dumnezeu în care nu intră decât cei născuţi din nou din Dumnezeu. Care sunt criteriile şi condiţiile unei autentice naşteri din Dumnezeu se specifică la locul corespunzător.

În prealabil postat de catalin2

Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mantuire, fiind in comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decat omenesc; ea este fiica diavolului, nascocirea lui, e o nelegiuire apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc adesea inchinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinta; in inchinarea la idoli diavolul isi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el ii face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatai: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie "Faptele apostolilor" se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea ingrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neintrerupta, va vedea cat sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi .... Cu deosebire se remarca la ei ura neimpacata catre fiii adevaratei Biserici ....

Erezia se conjuga cu incrancenarea inimii, cu o groaznica intunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu incapatanare in sufletul molipsit de ea si cat de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine intrinsa hula impotriva Duhului Sfant: fie huleste o dogma a Duhului Sfant, fie o lucrare a Duhului Sfant, dar neaparat huleste Duhul Sfant. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfantul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sange marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotararea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie in urmatoarele cuvinte:

"Eutihie, pana acum iereu, arhimandrit, fiind intrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atat prin faptele lui trecute cat si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea incapatanata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat in seama sfaturile noastre si povetele catre primirea invataturii sanatoase. Si, de aceea, plangand si suspinand pentru pieirea lui definitiva, declaram in numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut in hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dand tuturor de stire ca de acum incolo, cine va sta la sfat cu el sau il va vizita, va cadea el insusi sub afurisenie."

Aceasta hotarare e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarare e recunoscuta de intreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta in aceea ca el nu marturisea in Hristos, dupa intrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atat!... Amuzant prin ignoranta, si demn de plans prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfantul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atat de potrivnica duhului crestinismului, pentru cateva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osanda in invatatura lui Arie -care difera intrucatva in stilul de formulare a cuvintelor si atata tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, in care chipurile nu e nimic de osandit, nu fac altceva decat ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!

Naruiesc asadar toata credinta crestina – si atata tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvantului si deformau dogma intruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfantului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele in care Biserica recunostea lucrarea Sfantului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti – si inca mai nerusinat: superstitii, ratacire!

Desigur dumneavoastra nu vedeti in erezie nici talharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfant – nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o invatatura hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu talhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mantuirea?!... Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta in adanca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, cand in societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei invataturi crestine, sunteti intrutotul expus sa primiti un gand mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gand adevarat, sa vi-1 insusiti si, odata cu el, sa va insusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atatea semne de intrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mantuire.

Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plange vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (...) studiati in scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce ganduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai inainte sa bata ceasul, ceasul de spaima in care va trebui sa va prezentati la judecata in fata lui Dumnezeu, agonisiti-va indreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.

Unde as putea sa gasesc Scrierile Sfintilor Parinti se gasesc pe Internet sau in librariile ortodoxe? imi puteti da cateva exemple sau linkuri. Va multumesc

În prealabil postat de catalin2

Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mantuire, fiind in comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decat omenesc; ea este fiica diavolului, nascocirea lui, e o nelegiuire apropiata de inchinarea la idoli. Parintii numesc adesea inchinarea la idoli nelegiuire, iar erezia – rea credinta; in inchinarea la idoli diavolul isi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el ii face pe acesti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatai: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie "Faptele apostolilor" se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea ingrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neintrerupta, va vedea cat sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi .... Cu deosebire se remarca la ei ura neimpacata catre fiii adevaratei Biserici ....

Erezia se conjuga cu incrancenarea inimii, cu o groaznica intunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu incapatanare in sufletul molipsit de ea si cat de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine intrinsa hula impotriva Duhului Sfant: fie huleste o dogma a Duhului Sfant, fie o lucrare a Duhului Sfant, dar neaparat huleste Duhul Sfant. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfantul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sange marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotararea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie in urmatoarele cuvinte:

"Eutihie, pana acum iereu, arhimandrit, fiind intrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atat prin faptele lui trecute cat si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea incapatanata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat in seama sfaturile noastre si povetele catre primirea invataturii sanatoase. Si, de aceea, plangand si suspinand pentru pieirea lui definitiva, declaram in numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut in hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dand tuturor de stire ca de acum incolo, cine va sta la sfat cu el sau il va vizita, va cadea el insusi sub afurisenie."

Aceasta hotarare e un mic exemplu al parerii obstesti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarare e recunoscuta de intreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta in aceea ca el nu marturisea in Hristos, dupa intrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atat!... Amuzant prin ignoranta, si demn de plans prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane investite cu puterea acestei lumi catre sfantul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atat de potrivnica duhului crestinismului, pentru cateva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osanda in invatatura lui Arie -care difera intrucatva in stilul de formulare a cuvintelor si atata tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, in care chipurile nu e nimic de osandit, nu fac altceva decat ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – nu mai mult!

Naruiesc asadar toata credinta crestina – si atata tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvantului si deformau dogma intruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfantului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele in care Biserica recunostea lucrarea Sfantului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omenesti – si inca mai nerusinat: superstitii, ratacire!

Desigur dumneavoastra nu vedeti in erezie nici talharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfant – nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o invatatura hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu talhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mantuirea?!... Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta in adanca necunoastere a crestinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, cand in societate umbla nenumarate carti cu titluri crestine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei invataturi crestine, sunteti intrutotul expus sa primiti un gand mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gand adevarat, sa vi-1 insusiti si, odata cu el, sa va insusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mantui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atatea semne de intrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mantuire.

Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mantuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plange vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (...) studiati in scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie inteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce ganduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un crestin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si crestinismul. Mai inainte sa bata ceasul, ceasul de spaima in care va trebui sa va prezentati la judecata in fata lui Dumnezeu, agonisiti-va indreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Crestinismului.

Abia acum am descoperit cele 3 selectii din Sfantul Ignatie, pe care cu multa bunatate le-ati postat.
Ce text puternic! Slava lui Dumnezeu!
Imi amintesc de un prieten care, foarte posac cand ne-am intalnit intr-o zi, a oftat si mi-a zis: "Grea e ortodoxia noastra, foarte grea... E cea mai grea..." Atunci m-a mirat, eu fiind pe atunci in etapa cand gustam primele mangaieri ale darului credintei. Eram exaltat si imi parea curios ca un om se gandeste la greu, cand are atatea bucurii inlauntrul lui, date de Hristos...
Acum insa pricep mai bine amaraciunea lui.
As fi vrut sa il incurajez atunci si sa ii spun da, e drept ce spui, Ortodoxia nu e joaca ci e purtarea cu adevarat a Crucii, si totodata NU DEZNADAJDUI!
Acum ii pot spune, acum o stiu (fie si doar prea putin din practica iar mai ales din lecturi).
Puternic textul postat! Va multumesc si ma iertati ca nu am ajuns la el pana azi.
Dumnezeu sa va ocroteasca!
Sa ne rugam unii pentru altii. AMIN+

[Veti replica poate: "Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta". Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute![/font]

El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta."[/quote]

Puteti sa imi dati va rog exemple de fapte de credinta pentru ca eu nu prea inteleg care e diferenta intre faptele bune si cele de credinta, concret.
Multumesc

[dobrin7m]

În prealabil postat de TunsDiana

[Veti replica poate: "Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta". Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute![/font]

El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta."

Puteti sa imi dati va rog exemple de fapte de credinta pentru ca eu nu prea inteleg care e diferenta intre faptele bune si cele de credinta, concret.
Multumesc

Ai dreptate Diana. La fel gandesc si inteleg si eu.
deosebirea dintre fapta buna si fapta de credinta tocmai ai aratat-o in exemplul faptei Patriarhului Avraam.
exemple de fapte de credinta las pe altii sa le expuna, care sunt mai traitori in faptye de credinta si stiu.

[catalin2]

În prealabil postat de TunsDiana

Puteti sa imi dati va rog exemple de fapte de credinta pentru ca eu nu prea inteleg care e diferenta intre faptele bune si cele de credinta, concret.
Multumesc

Nici eu nu intelegeam la inceput, acum abia am inceput sa ma dumiresc mai bine. Pentru ca auzisem ca milostenia trebuie sa se faca in numele lui Hristos si nu act de caritate si eu nu am inteles atunci. Am dat in completare ce spune parintele Cleopa http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=26
"Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 )"
De exemplu ascultarea lui Avraam este fapta credintei. Dar si paganii isi omorau copii ascultand de zeii lor, aceea nu era fapta buna. Milostenia este fapta credintei, dar si ateii fac actiuni de caritate. Rugaciunea este fapta credintei, spovedania, impartasania, postul, etc. Sfantul Serafim de Sarov arata cate ceva cum putem acumula harul prin faptele credintei.

In legatura cu scrierile Sfintilor parinti, se gasesc de toate pe internet. Daca stii engleza se gasesc in engleza multe din ele. Dar eu am citit la inceput din vietile sfintilor si tot la acelea am ramas, pentru ca nu cred ca sunt atat de avansat sa inteleg scrierile mai profunde. Vietile sfintilor le putem gasi aici: http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html
Restul se gasesc pe internet, depinde ce te intereseaza, de exemplu pt. sf. Ioan Gura de Aur exista si un site cu scrierile lui.

În prealabil postat de catalin2

Nici eu nu intelegeam la inceput, acum abia am inceput sa ma dumiresc mai bine. Pentru ca auzisem ca milostenia trebuie sa se faca in numele lui Hristos si nu act de caritate si eu nu am inteles atunci. Am dat in completare ce spune parintele Cleopa http://www.crestinortodox.ro/forum/s...2&postcount=26
"Faptele numai atunci se socotesc bune cand vor fi unite cu dreapta credinta si se vor face spre slava lui Dumnezeu ( Matei 6, 1-4; Efeseni 5, 9-10; Coloseni 1, 10; 2, 23 )"
De exemplu ascultarea lui Avraam este fapta credintei. Dar si paganii isi omorau copii ascultand de zeii lor, aceea nu era fapta buna. Milostenia este fapta credintei, dar si ateii fac actiuni de caritate. Rugaciunea este fapta credintei, spovedania, impartasania, postul, etc. Sfantul Serafim de Sarov arata cate ceva cum putem acumula harul prin faptele credintei.

In legatura cu scrierile Sfintilor parinti, se gasesc de toate pe internet. Daca stii engleza se gasesc in engleza multe din ele. Dar eu am citit la inceput din vietile sfintilor si tot la acelea am ramas, pentru ca nu cred ca sunt atat de avansat sa inteleg scrierile mai profunde. Vietile sfintilor le putem gasi aici: http://paginiortodoxe.tripod.com/vieti.html
Restul se gasesc pe internet, depinde ce te intereseaza, de exemplu pt. sf. Ioan Gura de Aur exista si un site cu scrierile lui.

Multumesc pentru precizari! In engleza se scrie Saint Fathers?
Doamne ajuta!

[catalin2]

În prealabil postat de TunsDiana

Multumesc pentru precizari! In engleza se scrie Saint Fathers?
Doamne ajuta!

Multe sunt si in romaneste, scrii doar numele sfantului respectiv pe google si iti da si lucrari. La inceput e bine sa citim ceva mai usor, ca vietile sfintilor sau patericul, pentru ca poate nu o sa intelegem scrierile mai profunde. Daca doresti aici sunt in romaneste cateva din lucrarile sf. Ioan Gura de Aur: http://www.ioanguradeaur.ro/ Sfantul Vasile cel Mare e si aici: http://www.sfantulvasilecelmare.info/carti-scrieri.php

[Decebal]

Pe lângă cele pe care le-am spus până acum, am tot mai mult convingerea că Marele Dumnezeu nu îi trece şi nu îi va trece vreodată cu vederea pe cei care L-au slujit, fie şi fără să îşi dea seama, fie şi fără să fie creştini ortodocşi, prin diverse slujiri prin intermediul cărora s-au "racordat" cumva la spiritul adevărului. Sunt mari slujitori ai Moralităţii, ai unei moralităţi universale şi în acord cu pretenţiile divine, care au slujit cu mult mai mult decât majoritatea ortodocşilor sau chiar decât toţi ortodocşii, şi care au adus astfel nepreţuite servicii cauzei Luminii Divine în lume. Noi ortodocşii ar trebui să ne ruşinăm foarte când vedem că alţii, neortodocşi, ne-au luat-o cu mult înainte în împărăţia spiritului şi a adevărului, dar nu o facem, ci o facem pe micii torţionari ortodoxişti, în narcisismul nostru şi în ignoranţa şi obrăznicia noastră cărora nu le-a fost pusă oprelişte la vremea potrivită. Sunt mari slujitori ai ADEVĂRULUI, ai MORALITĂŢII, ai RESPONSABILITĂŢII şi CONŞTIINŢEI, ai SPIRITULUI faţă de care noi, ortodoxeii, suntem nişte simpli pigmei şi măscărici, piperniciţi foarte dar cu gura mare, nepleznită la vremea potrivită de Duhul adevărului prin marea Lui îngăduinţă. Dar vremea a tot venit, tot vine şi va tot veni, spre trezirea noastră, cât om mai avea timp, spre a renunţa nu la ortodoxie, ci la ortodoxism, la această boală, la această interpretare exclusivistă, greşită, iresponsabilă, lipsită de conştiinţă şi de smerenie, MAI ALES DE SMERENIE, plină de infatuare, plină de nesimţire şi nerecunoaştere a marilor sau micilor valori ale celorlalţi, ale CELUILALT, care s-a născut în altă parte, neortodoxă, dar care ne-a întrecut cu mult la capitolul caracter, conştiinţă, responsabilitate, moralitate, adevăr chiar. Noi, ortodoxeii, noi care avem atât de multe de învăţat, care avem atât de multe de făcut, noi care suntem repetenţi sau pur şi simplu absenţi la foarte multe capitole, noi, în lipsa noastră de smerenie, în grandomania, megalomania, triumfalismul nostru, îndrăznim să ne credem deasupra altora, deşi suntem cu mult sub ei. E boală veche lipsa de conştiinţă şi de responsabilitate, lipsa de caracter şi de verticalitate, lipsa de moralitate autentică şi de dimensiuni înalte la care să fie practicată moralitatea, însă vedem că broscuţa deşi este mică tare cască totuşi gura mare. Noi să ne vedem de dezvoltarea conştiinţei noastre creştineşti, care tare mai este subdezvoltată sau nedezvoltată, dar se ridică cu impertinenţă împotriva slujitorilor neştiuţi, care slujesc şi ei neştiut poate nici de ei, Dumnezeului Preaînalt, pentru simplu fapt că nu sunt din gaşca noastră, trecând şi peste faptul că gaşca noastră fost-a cam trândavă şi la propovăduire, şi la conştiinţă şi la moralitate, şi la fapte, dar nu este trândavă la impertinenţă, la obrăznicie, la triumfalism nejustificat. Prin faptele lor slujitorii ştiuţi şi neştiuţi ai Preaînaltului Dumnezeu, s-au racordat, s-au pus cumva de acord cu spiritul adevărului, cu Duhul adevărului, cu Raţiunea prin care şi întru care au fost toate proiectate şi făcute, adică cu Logosul, care era la Dumnezeu şi care Dumnezeu era, şi este. Îndeplinind cu râvnă şi cu sacrificiu slujiri în acord cu Raţiunea Dumnezeiască, slujiri la care ortodoxeii nu se bagă că ei nu au timp şi nici responsabilitate pentru ele, pe ei nu-i frământă lucrurile mari dar beştelesc, din mijlocul lucruşoarelor lor mici pe ceilalţi, aprind lumânări, pupă icoane dar scuipă venin şi fiere în stânga şi-n dreapta; prin aceste slujiri deci slujitorii fideli ai Adevărului şi-au câştigat şi îşi câştigă locuri în faţă în Împărăţia Spiritului şi a Adevărului, spre mărirea Dumnezeirii Tainice care i-a călăuzit şi îi călăuzeşte la adevăr.

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Sunt mari slujitori ai Moralităţii, ai unei moralităţi universale şi în acord cu pretenţiile divine, care au slujit cu mult mai mult decât majoritatea ortodocşilor sau chiar decât toţi ortodocşii, şi care au adus astfel nepreţuite servicii cauzei Luminii Divine în lume. Noi ortodocşii ar trebui să ne ruşinăm foarte când vedem că alţii, neortodocşi, ne-au luat-o cu mult înainte în împărăţia spiritului şi a adevărului, dar nu o facem, ci o facem pe micii torţionari ortodoxişti, în narcisismul nostru şi în ignoranţa şi obrăznicia noastră cărora nu le-a fost pusă oprelişte la vremea potrivită. Sunt mari slujitori ai ADEVĂRULUI, ai MORALITĂŢII, ai RESPONSABILITĂŢII şi CONŞTIINŢEI, ai SPIRITULUI faţă de care noi, ortodoxeii, suntem nişte simpli pigmei şi măscărici, piperniciţi foarte dar cu gura mare, nepleznită la vremea potrivită de Duhul adevărului prin marea Lui îngăduinţă.

Ceea ce scrii tu tine de umanismul secular, ateu. Si in timpul Revolutiei franceze revolutionarii doreau sa faca o Republica a Virtutii.
Citeste despre pelagianism, se spune ca aceasta erezie a fost readusa la viata de ecumenism. Pelagianismul spunea ca omul poate obtine harul prin faptele sale bune, de aceea reducea rolul botezului.
Invatatura ortodoxa spune de faptele credintei, asa cum scrie si Sfantul Igantie. Aceeasi invatura o gasim si la Sfantul Serafim de Sarov, pe care te-am rugat si data trecuta sa il citesti: http://saraca.orthodoxphotos.com/bib...ea_duhului.htm
Sfantul ne spune ca doar faptele credintei sunt mantuitoare, faptele bune savarsite fara credinta nu. Bineinteles, e vorba de dreapta credinta, cum specifica si Parintele Cleopa.
Sfantul Serafim: "Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna."
"Astfel Domnul intrebuinteaza toate mijloacele Sale dumnezeiesti pentru a-i darui unui astfel de om, in schimbul faptelor sale bune, sansa de a nu-si pierde rasplata din viata ce va sa vina. Dar pana se sfarseste aceasta viata, trebuie sa punem inceput cu o dreapta credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi si care, prin dobandirea de catre noi a harului Duhului Sfant, aduce in inimile noastre Imparatia lui Dumnezeu si ne deschide calea spre castigarea binecuvantarilor vietii ce va veni. Dar primirea de catre Dumnezeu a faptelor bune care nu sunt savarsite din dragoste de Hristos se limiteaza la aceasta: Ziditorul daruieste mijloacele pentru a le face sa vieze (cf. Evrei 6:1).
Daca un om precum Cornelie este placut in fata Domnului pentru faptele sale bune, desi acestea nu sunt facute de dragul de Hristos, si apoi crede in Fiul Sau, asemenea fapte ii vor fi socotite ca fiind facute din dragoste de Hristos. Dar in situatia contrara, omul nu are nici un drept sa se planga atunci cand binele pe care l-a facut este nefolositor. "