Viata = un sir lung de pacate

[gpalama]

În prealabil postat de calatorul

De ce tot ce facem, gandim e considerat mai intotdeauna pacat. Avem libertate si in acelasi timp nu o avem. In toate cultele religioase suntem indemnati sa ne incadram intr-un tipar al omului ce se vrea a fi "perfect", curat sufleteste, fizic, atotstapan asupra gandurilor si faptelor noastre. De ce omul imperfect este indemnat sa devina perfect in special din punct de vedere moral? Nu e ciudat faptul ca Dumnezeu asteapta ca noi sa reusim sa ne depasim conditia de om imperfect, robit de pacate prin noi insine?
Cand murim suntem judecati pentru felul cum am trait viata noastra. Daca viata noastra e un dar, de ce suntem judecati pentru ea? Inseamna ca nu e a nostra. Nu cred ca voi reusi niciodata sa fiu pe placul lui Dumnezeu, nu pot, in fiecare zi pacatuim cu gandul, cu vorba, cu faptele, constient sau inconstient. Chiar daca suntem in general oameni intelegatori, iubitori de semeni, totul e in zadar cand totul se prabuseste in fata unui singur pacat. Oricum, raiul il pot dobandi doar cei cu inima complet curata. Cred ca multi vom ajunge in Iad, pentru ca nu exista o cale de mijloc.

Asta este o viziune mai sumbra asupra vietii, exagerata din dorinta monahilor si a celor care isi doresc o viata mai buna de a dori o viata duhovniceasca mai curata si mai inalta.

Sunt infierate gandurile rele, comportamentul desert, si alte multe rele.

Dar sa stii ca sunt multi oameni care vorbesc frumos, se comporta frumos, au ganduri curate si corecte si care sunt fericiti in lume.

Daca stii in viata sa-ti tii putin gura sa stii ca vei fi fericita. Bine zice Hristos: "pe gura ies relele ".


Nu mai exagera si intotdeauna povatuieste-te cu altcineva. Gandurile astea pe care le ai sunt de deznadejde si sunt de la diavol, sa te supere si sa te mahneasca pe calea asta.
Diavolul iti spune: "vezi in ce hal esti?", vezi cat de jos poti sa fii? vezi ca nu mai ai nici o sansa?
Cand realitatea este putin alta, ca tu de fapt incepi sa inveti cele duhovnicesti.


Hristos a zis frumos Sfantului Siluan Athonitul: "tine-ti mintea in Iad si nu deznadajdui".

Viata are multe mizerii si pacate; la orice faci zi Doamne iarta-ma, si Doamne nadajduiesc in mila ta, si in iertarea ta. Cum a zis pe cruce: "Pomeneste-ma si pe mine Doamne intru imparatia Ta".


Tu sa faci cele ce le poti in viata ta, sa ai constiinta impacata ca ai facut tot ce ai putut.
Iar restul gandurilor lasa-le ca nu le stii adevaratul lor sens.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cata tristete in cuvintele dvs domnule/doamna calator...

Poate aceste cuvinte ale lui din capitolele 8 si 9 din Epistola catre Romani va vor imbarbata dar poate in ochi inca vor mai fi lacrimi.

Si asa a fost cand am citit printre randurile tale. Ti-am simtit caldura sufletului tau de om bun.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

"Dragostea nu va pieri niciodata" si fiindca dvs prin credinta inradacinata in dragoste veti cunoaste dragostea si mantuirea lui Hristos atunci veti trece de la moarte la viata si de la tristete la bucurie.

Sa stii ca de multe ori m-am gandit ca noi de fapt suntem "morti" si ca ne putem trezi la viata prin dragoste fata de Dumnezeu, Hristos, de semeni.

În prealabil postat de Dumitru73

crezi că Dumnezeu ar mai fi creat Lumea, stiind că majoritatea ajunge în iad?

Nu stiu daca Dumnezeu chiar stie viitorul nostru, daca l-ar sti.. am fi simple marionete supuse unui destin ce nu poate fi schimbat.

În prealabil postat de N.Priceputu

Păcat înseamnă despărțire de Dumnezeu..

Intr-adevar pacatul inseamna indepartare de Dumnezeu, iar Iadul lipsa lui Dumnezeu = singuratate si intuneric. Ce poate fi mai aspru de atat?

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

Nu stiu daca Dumnezeu chiar stie viitorul nostru, daca l-ar sti.. am fi simple marionete supuse unui destin ce nu poate fi schimbat.

Nu, nu e asa. Dumnezeu le stie pe toate, El este atotstiutor, stie si ce vom face noi. Doar stie, nu predestineaza. Nu suntem marionete, avem liber arbitru.

Imagineaza-ti ca vezi un spectacol de teatru sau un film si ca stii de dinainte ce se va intampla, pentru ca ori l-ai mai vazut o data ori ai citit cartea. Cu toate astea, iubesti asa mult actorii, incat le urmaresti orice miscare scenica, chiar daca tu stii bine de dinainte cum se vor desfasura acestea. Ba chiar de multe ori te roaga sa urci si tu pe scena, sa le dai o mana de ajutor, cand nu isi mai dau seama cum sa isi joace rolul, pentru ca isi dau seama ca tu stii cum ar trebui ei sa joace. Tu accepti, vii si ii ajuti. Se poate spune ca actorii sunt marionetele tale?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de calatorul

In toate cultele religioase suntem indemnati sa ne incadram intr-un tipar al omului ce se vrea a fi "perfect", curat sufleteste, fizic, atotstapan asupra gandurilor si faptelor noastre. De ce omul imperfect este indemnat sa devina perfect in special din punct de vedere moral?

Eu nu cunosc aşa pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Ne-a cerut să fim sfinţi, asemenea Tatălui nostru din Ceruri, iar nu să fim perfecţi. Perfecţiunea este o aspiraţie străină de Duhul Bisericii. Sfinţenia, însă, este un rod al iubirii.

În sufletul fiecărui creştin dorul de Dumnezeu. El zvâcneşze, pulsează în noi, aşa cum inima iubitului tresaltă după inima iubitei.

Omul care începe să Îl iubească pe Dumnezeu tânjeşte după Dumnezeu, caută la Faţa Lui, cugetă ziua şi noaptea la Cel iubit, se sileşte să se apropie de El. Nu de perfecţiune îi arde omului, ci de apropierea şi contopirea cu Cel iubit.
Nu mai poate sufletul omului să traiască precum trăia înainte să fi fost g[sit de Iubirea Domnului. De cum a prins foc inima lui, fie şi cât un fir de iarbă uscată, totul e gata vâlvătaie pentru totdeauna: cale de întoarcere nu mai este.

Cu timpul, cu încercările de a-şi afla Iubitul, sufletul omului începe să priceapă ce are de făcut. Numim aceasta pocăinţă, o lucrare de aruncare peste bord a tot ce ne împiedică să ne apropiem de Domnul. Nesimţirea proprie (numită elegant împietrire) începe să se întrevadă în toată hidoşenia ei, obişnuinţele păcătoase îşi arată duritatea de piatră, plăcerile toate asaltează simţurile, gândurile, sentimentele, vorbele, faptele. Omul se vede pe sine tot mai trivial, tot mai grosolan şi astfel, întrezărindu-se puţin câte puţin, simte nevoia să se gătească, mireasă, pentru Mirele pe Care Îl iubeşte.
Aşa se face că inima începe să plângă şi să cânte, gândul se zburleşte asupra lui însuşi şi caută în Sus către Cel Iubit, ajutorul... Că-s dureroase fostele iubiri... E aspră dezlipirea, carne ruptă de pe os, sângerare mare în sufletul celui care începe să urască tot ce iubit mai nainte. Toată curvia sufletului acum e o rană.
Şi, nădăjduind că va deveni în întregime iubire nouă, iubire în Hristos, nădăjduind că astfel Îi va răspunde Iubirea, sufletul omului suferă preschimbări minunate, amestec de durere şijale mare dar şi nespusă bucurie tainică. Ce desfătare în clipele de mângâiere, de izbăvire... Cum sunt uitate durerile toate, cum îşi pierd importanţa, cât de bucuros e omul că le-a purtat, că le-a depăşit traversîndu-le....

Nu despre perfecţiune este vorba aici (ce cuvânt rece, ce pietroi de vorbă!), ci despre iubire.
Suntem chemaţi la iubire, suntem mânaţi de obârşia noastră Dumnezeiască la contopirea deplină, de nespus în vorbe omeneşti, cu Pacea Duhului Sfânt, cu Iubitul nostru Hristos.

Aşa cred că ne tâlcuieşte Biserica întâmplările neînţelese, tainice, ale germinaţiei omului nostru lăuntric. Suntem lumină care caută să se împlinească în Lumină, iubind pe Domnul! AMIN+

În prealabil postat de glykys

Nu, nu e asa. Dumnezeu le stie pe toate, El este atotstiutor, stie si ce vom face noi. Doar stie, nu predestineaza. Nu suntem marionete, avem liber arbitru.

Imagineaza-ti ca vezi un spectacol de teatru sau un film si ca stii de dinainte ce se va intampla, pentru ca ori l-ai mai vazut o data ori ai citit cartea. Cu toate astea, iubesti asa mult actorii, incat le urmaresti orice miscare scenica, chiar daca tu stii bine de dinainte cum se vor desfasura acestea. Ba chiar de multe ori te roaga sa urci si tu pe scena, sa le dai o mana de ajutor, cand nu isi mai dau seama cum sa isi joace rolul, pentru ca isi dau seama ca tu stii cum ar trebui ei sa joace. Tu accepti, vii si ii ajuti. Se poate spune ca actorii sunt marionetele tale?

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

Aceste gânduri, iartă-mi opinia, cred că sunt ale unei minţi care se ţine cu voluptate ruptă de inimă.
De vei ţine mintea sus, cocoţată departe de fiorul inimii îndrăgostite de Domnul, vei umple mii de pagini cu astfel de neînţelesuri amare.
Mintea ruptă de inimă e ca o pasăre plouată şi speriată. Ea naşte monştri negri de eresuri. Şi pentru că aceste gânduri sunt în propria minte, noi ne şi contopim cu ele, vai, le considerăm ca fiind bune, îndreptăţite, naturale. Că doar sunt ale noastre, zicem noi.
Şi e adevărat numai pe jumătate, un trist adevăr: câtă vreme ne ţinem ciopârţiţi în noi înşine, câtă vreme refuzăm gestul statornic al umilei căutări înlăuntrul nostru, prin rostirea deasă a Sfânt Numelui Domnului cu ochii minţii puşi în inimă, mintea rămâne într-adevăr speriată şi urâtă. Şi tot urâtul se coboară peste noi şi ne cuprinde, schimonosindu-ne omenitatea.
Iartă-mi îndrăzneala de a te sfătui: zvârle filosofia nihilistă precum arunci un şarpe din mână şi pune mintea în inimă. Ţine-o acolo, aşa cum ne învaţă Părinţii şi vei afla cum, încet-încet, clipă de clipă şi zi după zi mintea va părăsi norii de gânduri negre şi va întrezări Aurora iubirii. Mai scrie-ne atunci, ca să ne bucurăm!
Deocamdată cred că te autosabotezi grosolan şi te mai şi lauzi cu asta în public. Te rog frumos, dă-ţi seama, nu se cuvine!...

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

Acum ma intristez si eu ca Pelerinul...
In Psalmul 81 spune: "Eu am zis: Voi dumnezei sunteti, si toti fii ai Celui Preainalt". Nu a creat Dumnezeu omul ca sa il arunce in iad, ci ca sa il faca dumnezeu, ca El. Numai ca omul e liber, ori sa Il urmeze pe Dumnezeu ori sa se indeparteze de El - ca asta e pacatul de fapt, indepartarea de Dumnezeu. Nu ne pedepseste El, noi singuri ne pedepsim, indepartandu-ne.

E adevarat ca Dumnezeu stia dinainte ca Adam si Eva vor face ce vor face si ca va veni un timp cand a doua Persoana a Treimii se va pogori de pe pamant ca sa salveze lumea. Dar a creat lumea din dragoste, nu ca sa ii pedepseasca pe oameni, ci ca sa le acorde sansa de a deveni si ei dumnezei. Dragostea e generoasa, cand iubesti pe cineva, iti doresti sa fii mereu cu acea persoana, ai face totul pentru ea, te-ai sacrifica, ai imparti tot ce ai cu acea persoana... Se spune si in Evanghelia lui Ioan ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Fiul Sau sa fie rastignit.

Lasa gandurile astea grele din mintea mea, zi Doamne iarta-ma si lumineaza-ma sa Te cunosc!

Sper sa te ajute acest articol - http://ortodoxia.md/articole-preluat...-omul-in-pcat-

[antiecumenism]

Sfantul Siluan Athonitul – Despre smerenie


"Cum să înţelegem dacă sufletul e sănătos sau bolnav? Sufletul bolnav se mândreşte, dar sufletul sănătos iubeşte smerenia, aşa cum l-a învăţat Duhul Sfânt, şi dacă nu o cunoaşte încă, se socoteşte pe sine mai rău decât toţi.

Domnului i s-a făcut mare milă de mine şi mi-a dat să înţeleg că trebuie să plâng toată viaţa. Aceasta este ca*lea Domnului. Şi iată, acum scriu din milă faţă de oamenii care, asemenea mie, sunt mândri şi din această pricină se chinuie. Scriu ca ei să înveţe smerenia şi să-şi găsească odihna în Dumnezeu.

Unii zic că aceasta a fost cândva, de demult, dar că acum toate acestea s-au învechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodată, numai noi ne schimbăm, ne facem răi şi astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul îi dă toate [Mt 7, 7-8], nu pentru că am merita aceasta, ci pentru că El este milostiv şi ne iubeşte.
Mare lucru bun este a învăţa smerenia lui Hristos; cu ea viaţa e uşoară şi bucuroasă şi toate se fac dragi inimii. Numai celor smeriţi li Se arată pe Sine Domnul prin Duhul Sfânt dar, dacă nu ne smerim, nu vom vedea pe Dumnezeu.

Noi ne-am împietrit cu totul şi nu înţelegem ce e smerenia sau iubirea lui Hristos.Sufletul smerit are o mare odihnă, dar sufletul mândru se chinuie pe sine însuşi. Omul mândru nu cunoaşte iubirea lui Dumnezeu şi e departe de Dumnezeu. Se făleşte pentru că e bogat sau învăţat sau slăvit, dar nu cunoaşte, nenorocitul, sărăcia şi căderea sa, pentru că nu cunoaşte pe Dumnezeu. Dar pe cel ce luptă împotriva mândriei Domnul îl ajută să biruie această patimă.Domnul ne iubeşte mult, dar noi toţi cădem pentru că nu avem smerenie.

Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet şi în trup?

Pentru aceasta trebuie să iubeşti pe toţi oamenii ca pe tine însuţi şi să fii gata de moarte în fiecare ceas. Când sufletul îşi aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie şi se predă cu totul voii lui Dumnezeu şi doreşte să fie în pace cu toţi şi să iubească pe toţi oamenii.

Când pacea lui Hristos vine în suflet, atunci el este bucuros să şadă ca Iov pe gunoi şi să-i vadă pe ceilalţi în slavă; atunci sufletul este bucuros că e mai rău decât toţi. Taina acestei smerenii a lui Hristos e mare şi cu neputinţă de dezvăluit. Din iubire sufletul doreşte fiecărui om mai mult bine decât pentru sine însuşi şi se bucură când vede că alţii stau mai bine decât el şi se întristează când îi vede că sunt chinuiţi.

Domnul iubeşte pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-şi cunoască neputinţa şi să se smerească şi, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.Tu zici: „Viaţa mea e tare amară”. Dar eu îţi voi spune sau mai degrabă Domnul însuşi îţi spune: „Smereşte-te şi vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă aşa încât te vei minuna şi vei spune: „De ce mă chinuiam şi întristam atât altădată?

Dacă vom fi smeriţi, atunci după iubirea Lui, Domnul ne va face cunoscute toate, ne va descoperi toate tainele, dar vai nouă dacă nu ne smerim, ne mândrim şi, căzând în slava deşartă, ne golim şi ne chinuim şi pe noi înşine şi pe ceilalţi.

Dacă vom iubi pe vrăjmaşi, atunci mândria nu va avea loc în suflet, căci în iubirea lui Hristos nu este ridicare deasupra. Mândria mistuie ca un foc tot ce-i bun, dar smerenia lui Hristos e de nedescris şi dulce. Dacă oamenii ar şti aceasta, tot pământul ar învăţa această ştiinţă."

Sfantul Siluan Athonitul