Viata = un sir lung de pacate

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Cata tristete in cuvintele dvs domnule/doamna calator...

Poate aceste cuvinte ale lui din capitolele 8 si 9 din Epistola catre Romani va vor imbarbata dar poate in ochi inca vor mai fi lacrimi.

Si asa a fost cand am citit printre randurile tale. Ti-am simtit caldura sufletului tau de om bun.

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

"Dragostea nu va pieri niciodata" si fiindca dvs prin credinta inradacinata in dragoste veti cunoaste dragostea si mantuirea lui Hristos atunci veti trece de la moarte la viata si de la tristete la bucurie.

Sa stii ca de multe ori m-am gandit ca noi de fapt suntem "morti" si ca ne putem trezi la viata prin dragoste fata de Dumnezeu, Hristos, de semeni.

În prealabil postat de calatorul

Sa stii ca de multe ori m-am gandit ca noi de fapt suntem "morti" si ca ne putem trezi la viata prin dragoste fata de Dumnezeu, Hristos, de semeni.

Asa este,daca Duhul Sfant nu-l ridica pe om de la moarte spre viata suntem,dupa cum spunea un autor drag mie,precum regele David cand a imbatranit :,,era batran si inaintat in varsta;il acopereau cu haine si nu se puteau incalzi"(I Imparati 1:1).Dar cand Dumnezeu randuieste sa aiba loc in om lucrarea Duhului cea de viata datatoare atunci abia putem spune precum ucenicii ce mergeau spre Emaus:,,Nu ne ardea inima in noi?"Fie ca Duhul lui Dumnezeu sa va ajute sa strigati catre Cel ce va este Tata,prin Fiul Sau,precum un om din vechime :,,Nu merg in ceruri sa fiu onorat,nu conteaza unde voi sta,daca voi avea un loc de seama sau umil.Conteaza sa iubesc,sa slavesc si sa fiu pe placul lui Dumnezeu".Asa sa va ajute Cel de Sus.

[Dumitru73]

În prealabil postat de calatorul

De ce tot ce facem, gandim e considerat mai intotdeauna pacat. Avem libertate si in acelasi timp nu o avem. In toate cultele religioase suntem indemnati sa ne incadram intr-un tipar al omului ce se vrea a fi "perfect", curat sufleteste, fizic, atotstapan asupra gandurilor si faptelor noastre. De ce omul imperfect este indemnat sa devina perfect in special din punct de vedere moral? Nu e ciudat faptul ca Dumnezeu asteapta ca noi sa reusim sa ne depasim conditia de om imperfect, robit de pacate prin noi insine?
Cand murim suntem judecati pentru felul cum am trait viata noastra. Daca viata noastra e un dar, de ce suntem judecati pentru ea? Inseamna ca nu e a nostra. Nu cred ca voi reusi niciodata sa fiu pe placul lui Dumnezeu, nu pot, in fiecare zi pacatuim cu gandul, cu vorba, cu faptele, constient sau inconstient. Chiar daca suntem in general oameni intelegatori, iubitori de semeni, totul e in zadar cand totul se prabuseste in fata unui singur pacat. Oricum, raiul il pot dobandi doar cei cu inima complet curata. Cred ca multi vom ajunge in Iad, pentru ca nu exista o cale de mijloc.

crezi că Dumnezeu ar mai fi creat Lumea, stiind că majoritatea ajunge în iad?

În prealabil postat de Dumitru73

crezi că Dumnezeu ar mai fi creat Lumea, stiind că majoritatea ajunge în iad?

Nu stiu daca Dumnezeu chiar stie viitorul nostru, daca l-ar sti.. am fi simple marionete supuse unui destin ce nu poate fi schimbat.

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

Nu stiu daca Dumnezeu chiar stie viitorul nostru, daca l-ar sti.. am fi simple marionete supuse unui destin ce nu poate fi schimbat.

Nu, nu e asa. Dumnezeu le stie pe toate, El este atotstiutor, stie si ce vom face noi. Doar stie, nu predestineaza. Nu suntem marionete, avem liber arbitru.

Imagineaza-ti ca vezi un spectacol de teatru sau un film si ca stii de dinainte ce se va intampla, pentru ca ori l-ai mai vazut o data ori ai citit cartea. Cu toate astea, iubesti asa mult actorii, incat le urmaresti orice miscare scenica, chiar daca tu stii bine de dinainte cum se vor desfasura acestea. Ba chiar de multe ori te roaga sa urci si tu pe scena, sa le dai o mana de ajutor, cand nu isi mai dau seama cum sa isi joace rolul, pentru ca isi dau seama ca tu stii cum ar trebui ei sa joace. Tu accepti, vii si ii ajuti. Se poate spune ca actorii sunt marionetele tale?

În prealabil postat de glykys

Nu, nu e asa. Dumnezeu le stie pe toate, El este atotstiutor, stie si ce vom face noi. Doar stie, nu predestineaza. Nu suntem marionete, avem liber arbitru.

Imagineaza-ti ca vezi un spectacol de teatru sau un film si ca stii de dinainte ce se va intampla, pentru ca ori l-ai mai vazut o data ori ai citit cartea. Cu toate astea, iubesti asa mult actorii, incat le urmaresti orice miscare scenica, chiar daca tu stii bine de dinainte cum se vor desfasura acestea. Ba chiar de multe ori te roaga sa urci si tu pe scena, sa le dai o mana de ajutor, cand nu isi mai dau seama cum sa isi joace rolul, pentru ca isi dau seama ca tu stii cum ar trebui ei sa joace. Tu accepti, vii si ii ajuti. Se poate spune ca actorii sunt marionetele tale?

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

Aceste gânduri, iartă-mi opinia, cred că sunt ale unei minţi care se ţine cu voluptate ruptă de inimă.
De vei ţine mintea sus, cocoţată departe de fiorul inimii îndrăgostite de Domnul, vei umple mii de pagini cu astfel de neînţelesuri amare.
Mintea ruptă de inimă e ca o pasăre plouată şi speriată. Ea naşte monştri negri de eresuri. Şi pentru că aceste gânduri sunt în propria minte, noi ne şi contopim cu ele, vai, le considerăm ca fiind bune, îndreptăţite, naturale. Că doar sunt ale noastre, zicem noi.
Şi e adevărat numai pe jumătate, un trist adevăr: câtă vreme ne ţinem ciopârţiţi în noi înşine, câtă vreme refuzăm gestul statornic al umilei căutări înlăuntrul nostru, prin rostirea deasă a Sfânt Numelui Domnului cu ochii minţii puşi în inimă, mintea rămâne într-adevăr speriată şi urâtă. Şi tot urâtul se coboară peste noi şi ne cuprinde, schimonosindu-ne omenitatea.
Iartă-mi îndrăzneala de a te sfătui: zvârle filosofia nihilistă precum arunci un şarpe din mână şi pune mintea în inimă. Ţine-o acolo, aşa cum ne învaţă Părinţii şi vei afla cum, încet-încet, clipă de clipă şi zi după zi mintea va părăsi norii de gânduri negre şi va întrezări Aurora iubirii. Mai scrie-ne atunci, ca să ne bucurăm!
Deocamdată cred că te autosabotezi grosolan şi te mai şi lauzi cu asta în public. Te rog frumos, dă-ţi seama, nu se cuvine!...

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

Acum ma intristez si eu ca Pelerinul...
In Psalmul 81 spune: "Eu am zis: Voi dumnezei sunteti, si toti fii ai Celui Preainalt". Nu a creat Dumnezeu omul ca sa il arunce in iad, ci ca sa il faca dumnezeu, ca El. Numai ca omul e liber, ori sa Il urmeze pe Dumnezeu ori sa se indeparteze de El - ca asta e pacatul de fapt, indepartarea de Dumnezeu. Nu ne pedepseste El, noi singuri ne pedepsim, indepartandu-ne.

E adevarat ca Dumnezeu stia dinainte ca Adam si Eva vor face ce vor face si ca va veni un timp cand a doua Persoana a Treimii se va pogori de pe pamant ca sa salveze lumea. Dar a creat lumea din dragoste, nu ca sa ii pedepseasca pe oameni, ci ca sa le acorde sansa de a deveni si ei dumnezei. Dragostea e generoasa, cand iubesti pe cineva, iti doresti sa fii mereu cu acea persoana, ai face totul pentru ea, te-ai sacrifica, ai imparti tot ce ai cu acea persoana... Se spune si in Evanghelia lui Ioan ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Fiul Sau sa fie rastignit.

Lasa gandurile astea grele din mintea mea, zi Doamne iarta-ma si lumineaza-ma sa Te cunosc!

Sper sa te ajute acest articol - http://ortodoxia.md/articole-preluat...-omul-in-pcat-

[dobrin7m]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

De ce a creat pe om?
Din marea Sa iubire pentru om.

Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Nu.
Argument sunt multimea de oameni care s-au sfintit de-a lungul timpului. Pentru acestia si pentru toti pacatosii care se pocaiesc si se sfintesc. si pentru toti oamenii din marea Sa iubire si dreptate. toti au sansa sa fie cu Dumnezeu, in comuniune cu Dumnezeu.

finalul luptei dintre bine si rau este binele pentru cei ce se pocaiesc si se indreapta si se sfintesc si este raul pentru cei care nu vor si gandesc ca nu au nici o sansa de mantuire, predandu-se astfel neconditionat in bratele raului.

A crede ca nu ai nici o sansa de mantuire intru-cat pacatuiesti mereu si nu poti sa te indrepti este pacat impotriva Duhului Sfant. Oricate rele si pacate ai avea, ajunge o clipa de pocainta ca Domnul sa te primeasca in bratele Sale. Insa dupa aceea trebuie statornicie. Cel mai mare dusman al crestinului este nestatornicia. Un an este pocait si adevarat credincios si apoi cade atat de rau incat devine nestatornic se schimba si se pierde. Atunci cand vin ganduri de schimbare in rau, de ratacire, de pierzanie, tine-te cu dintii de credinta si fii statornic cu rabdare, ca ispita va pleca.

Acum as dori sa iti explic asa cum stiu eu, un lucru. Tu vezi lucrurile radical, ai pacatuit - iadul te mananca, nu pacatuiesti - vezi raiul. Insa eu iti spun asa: fa in asa fel incat sa pacatuiesti cat mai putin iar faptele tale bune de credinta sa prisoseasca pacatului si vei vedea raiul. asa sa iti ajute Dumnezeu si asta sa fie nadejdea ta.
Nu deznadajdui , ca la judecata vor atarna si faptele bune in balanta asa ca intelept este sa faci ca balanta sa se incline mai mult in favoarea faptelor tale cele bune.

Incepe sa te rogi la Dumnezeu , cheama in sprijin pe Maica Domnului, striga la toti sfintii sa te sprijine , sa te ajute sa te tii departe de pacat. Degrab te vor ajuta. Incepe sa tii paza mintii ca de acolo pleaca radacina pacatului. orice gand cerceteaza-l si verifica-l daca este in concordanta cu poruncile Domnului. Ce nu e bun, azvarle-l ca pe o stricaciune.
Pleaca de la mine gand rau, Doamne ma ajuta. Cand vin ganduri multe, rele, ca un roi, goleste-ti mintea cu vointa si pune acolo numele Domnului. Si stai asa cu rugaciune pana dispar toate gandurile rele.
Spovedeste duhovnicului gandurile ce te incearca si nu uita: toti pacatuim , nimeni nu este fara de pacat. Totul este sa reusim sa pacatuim cat mai putin.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de calatorul

Daca Dumnezeu cunoaste viitorul, atunci a stiut dinainte ca Adam si Eva vor intra in pacat. De ce a mai creat pe om? Doar ca sa greseasca si sa-l pedepseasca?
Daca Dumnezeu stie viitorul atunci stie si finalul luptei dintre bine si rau. Ce sens ar mai avea toate in lumea asta?

"Calatorule", opreste-te o clipa din mersul tau grabit spre nicaieri si priveste in jur. Poate n-ai observat, dar a venit primavara. Toate se trezesc la viata? Oare tu chiar nu stii sa asculti? Nu stii sa privesti? Nu se poate sa nu observi dincolo de acest "urat" al oamenilor, acel dumnezeiesc "frumos" al celor ce te inconjoara. Priveam intr-o zi, cand inca nu se topise toata zapada, cum o pereche de vrabii faceau baie intr-o groapa din asfalt. Spectacolul era fascinant. Astazi, trebaluind prin gradina, ma imbatam de placere ascultand cintezoii si alte pasari cantand despre care noi oamenii nu stim absolut nimic, dar muzica lor ne infrumuseteaza viata... Daca omul ar iubi, asa cum asteapta Dumnezeu de la fiecare dintre noi, Pamantul asta zbuciumat nu s-ar mai numi Planeta albastra, ci intr-un fel pe care mintea omului n-o poate defini, fiindca Soarele ca termen de comparatie, ar fi un biet opait. Oare Dumnezeu n-ar avea destula energie pentru fiecare pamantean, daca ar fi sa straluceasca precum sfintii in rugaciunile lor? De ce vorbesti de iad ca si cum Dumnezeu este deja un resemnat? Ti se pare ca nu gasesti destula frumusete in jur pentru care sa-I multumesti in fiecare clipa? Ti se pare ca nu se duce in fiecare clipa cu fiecare dintre noi o lupta continua, pentru ca sa ne curatam inimile si sa-I facem Mantuitorului Hristos salas curat in sufletele noastre? In ciuda aparentelor, lupta nu este a noastra, ci a ingerilor lui Dumnezeu, in conflict cu ingerii cazuti... Iar noi "alegem" sa ne atasam de o parte sau de alta in acest conflict. Din pacate nu intelegem ca mandria din noi ne face sa gresim mereu si mereu... Suntem convinsi ca suntem cu Mantuitorul Hristos, dar il tradam intr-una, facand jocul inamicului... Si de aici deznadejdea si... nonsensul... E doar o treapta pe care trebuie neaparat s-o depasim... Si nu oricum, ci in mod pozitiv. Fiindca aceasta stare este ca o sabie cu doua taisuri, ca o raspantie de drumuri... unul duce spre iad, iar celalalt... ar putea duce spre rai, dar nu e foarte sigur ce alegeri vom face la viitoarele raspantii... E adevarat ca trebuie sa tinem mintea in iad, dar iadul de care este vorba nu e altceva decat propriile noastre pacate si limite. Pacate fiindca nu trebuie sa uitam o clipa ca - fara fatarnicie si falsa smerenie, suntem cu adevarat imbacsiti de patimi, iar limite, fiindca fara mila si voia lui Dumnezeu, de nimic bun nu suntem in stare. Cine se crede grozav in harul lui, e pierdut, saracu'!...

În prealabil postat de Dumitru73

crezi că Dumnezeu ar mai fi creat Lumea, stiind că majoritatea ajunge în iad?

Iata cu adevarat o ipoteza extrem de trista... Sa ne amintim de caderea Babilonului, de Sodoma si Gomora... Sa ne amintim si de cei care s-au intors si s-au pocait, dupa ce Dumnezeu l-a trimis pe Iona sa duca vestea ultimatumului, poporului ninivitean... Intr-o lume de pacatosi, Dumnezeu a facut o intelegere cu Omul, iar daca va gasi macar si numai unul singur drept, va da soare, caldura si ploaie la vreme si peste cei pacatosi de dragul dreptului... Dar noi nu intelegem si ajungem exact unde vorbeste calatorul: sa nu vedem albina, sa nu vedem furnica, sa nu vedem florile si intreaga frumusete a naturii si sa ni se para ca pe toate le meritam...
De multe ori ne rugam si nu stim cum si cui ne rugam... Degeaba ne umplem de ganduri profunde, ca pe dinauntru suntem goi si indaradnici... Ieri fiul meu cel mic (14 ani) a avut un conflict la scoala si un individ certat cu toate ale bunului simt l-a lovit si i-a facut o vanataie... Dar n-a venit sa-mi spuna mie, stiind ce reactii pot avea pe moment... A mers si i-a spus mama-sei, iar cand a ajuns acasa era chiar bine dispus... Eu, prins in treburile mele, n-am vazut ce are la ureche... Abia seara m-au luat mai pe ocolite, ca sa ma pregateasca... Dar oricum m-am mahnit fiindca stiu bine ca acel individ multe rele face prin scoala si prin oras... Oricat incercam sa raman calm, simteam in mine revolta si durere si parca abia asteptam sa ma intalnesc a doua zi cu el si sa-l scutur nitel, sa se invete minte... Mai tarziu, cand m-am asezat la rugaciune si am ajuns la "...Si ne iarta noua, precum si noi iertam"... m-am desumflat instantaneu... Nici nu observasem ca incepusem rugaciunea in aceiasi stare de agitatie si de razbunare... Ma intrebam: Oare ce-a simtit Dumnezeu cand isi vedea Fiul batjocorit, scuipat, palmuit, biciuit, iar mai apoi rastignit pe Cruce? Dar ce L-a oprit pe El sa se razbune in acel moment pe toti care-I doreau raul Mantuitorului Hristos? Daca Dumnezeu a ingaduit ca fiul meu sa primeasca o vanataie din partea cuiva, de ce sa nu las eu lucrurile sa se aranjeze de la sine? De ce sa fac eu dreptatea dupa mintea mea, in timp ce poate Dumnezeu vrea altceva pentru fiul meu?...
Drumul spre mantuire este destul de anevoios, dar nu peste puterile noastre. Trebuie totusi sa ne ferim de furia momentului, iar pentru mine, aceasta cred ca este cea mai grea slabiciune... Toate pana la copii sau parinti...