Ecleziastul 3:18-22

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de Dumitru73

M-am lamurit ...
Toate interpretarile sunt facute in asa fel incat sa sa fie in concordanta, cat de cat, cu doctrina actuala. Adica cu orice doctrina.

nu e chiar asa.
In Vechiul Testament avem un fel de disperare existentiala sheolica.
Cu importanta Invierii si teozei in ortodoxism, s-a cam rasturnat totul prin insasi ideea crestinismului.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Patrie si Credinta

nu e chiar asa.
In Vechiul Testament avem un fel de disperare existentiala sheolica.
Cu importanta Invierii si teozei in ortodoxism, s-a cam rasturnat totul prin insasi ideea crestinismului.

înseamnă ca VT este o colecţie de povesti şi nimic altceva.

[Patrie si Credinta]

În prealabil postat de Dumitru73

înseamnă ca VT este o colecţie de povesti şi nimic altceva.

nu.
Cu riscul de a parea ca imi dau aere, gandeste-te la mecanica newtoniana si cuantica.
Cand am gasit-o pe a doua, calculele au picat in cap.
Dar 2+2=4 in continuare.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Dumitru73

M-am lamurit ...
Toate interpretarile sunt facute in asa fel incat sa sa fie in concordanta, cat de cat, cu doctrina actuala. Adica cu orice doctrina.

Nicolae Steinhardt zicea că Biblia e plină de paraxoduri - și așa e. Cu toate că e inspirată de la Dumnezeu, e scrisă de oameni și tradusă de oameni.

M-am uitat pe dervent.ro să văd dacă Anania a comentat textul și văd că nu a făcut-o.

[glykys]

Ce bine ca a inviat Hristos!

[MariS_]

În prealabil postat de Dumitru73

"18. şi am zis iar în inima mea despre fiii oamenilor: "Dumnezeu a orânduit să-i încerce, ca ei să-şi dea seama că nu sunt decât dobitoace".
19. Căci soarta omului şi soarta dobitocului este aceeaşi: precum moare unul, moare şi celălalt şi toţi au un singur duh de viată, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Şi totul este deşertăciune!
20. Amândoi merg în acelaşi loc: amândoi au ieşit din pulbere şi amândoi în pulbere se întorc.
21. Cine ştie dacă duhul omului se urcă în sus şi duhul dobitocului se coboară în jos către pământ?
22. Şi mi-am dat seama că nimic nu este mai de preţ pentru om decât să se bucure de lucrurile sale, că aceasta este partea lui, fiindcă cine îi va da lui putere să mai vadă ceea ce se va întâmpla în urma lui?"
Ecleziastul cap. 3

explicaţii? răspunsuri? interpretări?

Mie mi-a placut Eclesiastul foarte, foarte mult, desi concluzia e trista: desertaciunea desertaciunilor! La aceeasi concluzie am ajuns si eu pe cand eram ateu (sau necredincios, mai bine zis) si cred ca multi altii, care nu eram nici macar credinciosi, darmi-te sa fi adiat prin preajma noastra o unda de har. Niica, da' niica, niica. Si totusi concluzia era aceeasi cu a marelui Solomon. Mai sa fie, care sa fie atunci "iesplicatia"? Explicatia e ca ne-am folosit doar ratiunea. Tu, draga Dumitru73, ai o ratiune brici, am observat asta si esti un cautator sincer de adevar. Eu, unul, prefer sa gandesc mai mult cu inima. Poate n-ar fi rau sa incercam asta toti cei ce suntem, deobicei, mult prea rationali.
Bucurii!

În prealabil postat de MariS_

Mie mi-a placut Eclesiastul foarte, foarte mult, desi concluzia e trista: desertaciunea desertaciunilor! La aceeasi concluzie am ajuns si eu pe cand eram ateu (sau necredincios, mai bine zis) si cred ca multi altii, care nu eram nici macar credinciosi, darmi-te sa fi adiat prin preajma noastra o unda de har. Niica, da' niica, niica. Si totusi concluzia era aceeasi cu a marelui Solomon. Mai sa fie, care sa fie atunci "iesplicatia"? Explicatia e ca ne-am folosit doar ratiunea. Tu, draga Dumitru73, ai o ratiune brici, am observat asta si esti un cautator sincer de adevar. Eu, unul, prefer sa gandesc mai mult cu inima. Poate n-ar fi rau sa incercam asta toti cei ce suntem, deobicei, mult prea rationali.
Bucurii!

Stimate coleg, aveti un cuvint cu putere, ca si fratii Scotian si N.Priceputu, de altfel. Acum, o intrebare deopotriva on-topic si personala: cum sa fie aplicata aceasta cale, a inimii, la niste sceptici ca mine, care cunosc foarte multe, prea multa poate, istorie a credintelor si filosofiei, si sunt complet inghetati in privinta trairii religioase? Nu sunt ateu, precum exteem de luciul nostru coleg Dumitru, dar cumva cred ca am atins piscul scepticismului in materie de credinta. Cum bunul meu amic Catalin are un "vinat", namely "ecumenism", eu am altul numit "subiectivism". Ei bine, din acest motiv nu voi crede niciodata in ceva compilat de altii. Problema e ca acest mod de gindire ucide inima duhovniceasca, sau, cum ii zic yoginii, Annahata Chakra. Unde e sabia pestru acest nod gordian? Cumva, cred ca cineva ca dvs si cei enumerati aveti raspunsul.

[MariS_]

În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia

Stimate coleg, aveti un cuvint cu putere, ca si fratii Scotian si N.Priceputu, de altfel. Acum, o intrebare deopotriva on-topic si personala: cum sa fie aplicata aceasta cale, a inimii, la niste sceptici ca mine, care cunosc foarte multe, prea multa poate, istorie a credintelor si filosofiei, si sunt complet inghetati in privinta trairii religioase? Nu sunt ateu, precum exteem de luciul nostru coleg Dumitru, dar cumva cred ca am atins piscul scepticismului in materie de credinta. Cum bunul meu amic Catalin are un "vinat", namely "ecumenism", eu am altul numit "subiectivism". Ei bine, din acest motiv nu voi crede niciodata in ceva compilat de altii. Problema e ca acest mod de gindire ucide inima duhovniceasca, sau, cum ii zic yoginii, Annahata Chakra. Unde e sabia pestru acest nod gordian? Cumva, cred ca cineva ca dvs si cei enumerati aveti raspunsul.

O, dragul meu, eu nu am raspuns decat pentru mine, nu am pentru altii si nici nu cred in raspunsuri oferite pe tava. Raspunsul pe care l-am gasit pentru mine e ca ar trebui sa practic "teologia" aproapelui. Adica sa incerc sa ajung la inima aproapelui, sa-l cunosc, sa-i simt caldura, trairile, emotiile, sentimentele, gandurile, sa-l stimez, sa-l incurajez si .. pe cat imi permite inima asta impietrita .. sa-l si iubesc. Si, daca nu pot sa-l ajut, atunci macar sa nu-l judec. Dar nu recomand nimanui sa urmeze aceasta "teologie", caci stiu ca locul meu e in iad, pentru ca si la asta sunt codas, ce sa mai zic de acelea mai .. inalte!
Bucurii!

Cele spuse de MariS sunt, cu adevărat, o cale de cunoaștere a lui Dumnezeu, în care și eu cred. Mai mult decât în cunoașterea cu mintea cred în cunoașterea inimii. Iar aceasta e ajutată mai degrabă de o minte simplă. Cred că atunci când vrei să te apropii de Dumnezeu trebuie să lași deoparte tot ceea ce ai citit și gândit, care, cu cât sunt mai multe, cu atât te adâncesc în relativ. Cred că printr-o cunoaștere tot mai aprofundată pătrunzi tot mai adânc și în misterul Creației, te minunezi tot mai mult...
Însă această cunoaștere - rațională - nu este de ajuns pentru a te uni cu Dumnezeu. Te poate și înălța, dar te poți și prăbuși de unde te-a înălțat, și căderea va fi cu atât mai dureroasă sau catastrofală cu cât ai urcat mai sus.

Există și oameni fericiți, care în apropierea lor de Dumnezeu se bucură și de cunoașterea minții, însă asta e din cauză că înainte au pus cealaltă cunoaștere. La Dumnezeu ajunge mai ușor smeritul. E un paradox, însă mă gândesc că zona smereniei este locul întâlnirii cu Hristos, cel care atât de mult S-a smerit, fiind, totodată, inaccesibilă diavolului, care este încremenit în mândrie. Când ai, însă, multă cunoaștere, este mult mai ușor să te mândrești decât să te smerești.

Știm că în Biblie „a cunoaște” înseamnă „a te uni”. Iar unirea cu Dumnezeu se face după cum ne-a arătat Hristos: în stare de jertfă. Aceasta poate fi experimentată ca post sau ca nevoințe sfinte. Postul înseamnă o simplificare și o limitare a preocupărilor pentru lume, pe care le avem în mod obișnuit: simplificând și reducând hrana, reducem senzațiile. Iar senzațiile care nu sunt corelate cu hrana trebuie limitate despărțindu-ne de obiectul lor: TV-ul, clipurile, filmele. Însă și mintea are nevoie să se golească, iar moara ei să înceapă să macine altă „materie”. De fiecare dată când sunt tulburat sau simt că inima mi s-a răcit, o liniște deosebită îmi dă Filocalia, o bună așezare pe cale (cum ar fi Sf. Isaac Sirul).

În felul ăsta pregătim vasul inimii pentru rugăciune și pentru primirea harului, care este sporit de Spovedanie, Împărtășanie și celelalte Taine ale Bisericii. Atunci, abia, începe cunoașterea.

Mă tem că am îndrăznit prea mult, neținând cont de sfatul sfântului Isaac Sirul care spune că cine povățuiește fără să facă e ca o desfrânată care vorbește despre feciorie. Ceea ce cunosc eu este ceea ce-mi lipsește.

Ce am scris mai sus îmi pare incomplet: cunoașterea inimii, deși esențială, nu este suficientă. Dumnezeu ni s-a adresat și minții, înțelegerii. S-a revelat. E drept că aici începem să ne încurcăm, mai ales dacă plecăm urechea la învățături străine. Calea dreaptă cred că poate fi găsită prin împletirea celor două tipuri de cunoaștere.

Iubirea încălzește rațiunea (care este rece dacă ține să fie singură), iar rațiunea luminează iubirea (care altfel e proastă: își poate ușor greși ținta).

Se formează, astfel, triada: iubire, rațiune, lumină. Și toate astea, primind Revelația; care trebuie luată ca atare, fără a fi supusă prea mult analizelor. Sensul se face cunoscut abia după ce o iei în serios, după ce începi s-o pui în practică.