Prietena mea este sectanta

[AlinB]

În prealabil postat de guardian knight

Foarte frumos ati explicitat multe aspecte, si atitudinea dvs. echilibrata si comprehensiva ar fi bine sa fie mai larg raspandita si in masa acelor "ritualisti de duminica" ,care confunda ritualul cu fapta crestina !
Acesti crerstini de duminca, sunt foarte puternici si fanatici,chiar, in ce priveste "ritualul pentru ei", insa cand vine vorba de "fapta concreta pentru altii",aicea nu stiu, ei cat de bine stau ! (oricum,eu stau cel mai prost, si sunt cel mai slab si ticalos !)

Deci, fapte nu vorbe !
Asta cred,ca asteapta Cel de Sus de la noi !!!
Vorbarie mai putina si ritualism mai redus, insa fapte multe clare si concrete !!!

Da, cum sa nu, tu fiind un clasic exemplu despre ce inseamna "pentru altii", care iti pierzi probabil duminicile in fata calculatorului si care nu suporti ideea ca prietena ta saruta icoanele, sau daca mergi la biserica o faci ca sa-ti inchipui preotul in haine liturgice aflat in crasma, cine este de fapt cel INTOLERANT si fanatic ca sa nu mai zic de prost crescut sau de fapt mai bine complet alienat spiritual?

În prealabil postat de guardian knight

Era mai pe la inceputul slujbei, cand un gand ma ispitea ca sa-l vad pe preot cum umbla imbracat in hainele de oficiere pe strada, sau cum sta astfel imbracat intr-o crasma cu mana pe pahar si capul in palma, si aceste imagini mentale imi provocau un ras pe care cu greu in stapaneam in interior ca sa nu iasa afara (chiar ma-m gandit sa fug afara sa imi pot da drumul ) !
Din ce ma sileam sa ma stpanesc de aceea hohotele parca vroiau sa iasa, mai tare si mai zgomotos !

[laurastifter]

În prealabil postat de guardian knight

Foarte frumos ati explicitat multe aspecte, si atitudinea dvs. echilibrata si comprehensiva ar fi bine sa fie mai larg raspandita si in masa acelor "ritualisti de duminica" ,care confunda ritualul cu fapta crestina !
Acesti crerstini de duminca, sunt foarte puternici si fanatici,chiar, in ce priveste "ritualul pentru ei", insa cand vine vorba de "fapta concreta pentru altii",aicea nu stiu, ei cat de bine stau ! (oricum,eu stau cel mai prost, si sunt cel mai slab si ticalos !)

Deci, fapte nu vorbe !
Asta cred,ca asteapta Cel de Sus de la noi !!!
Vorbarie mai putina si ritualism mai redus, insa fapte multe clare si concrete !!!

"Foarte frumos ati explicitat multe aspecte, si atitudinea dvs. echilibrata si comprehensiva ar fi bine sa fie mai larg raspandita si in masa acelor "ritualisti de duminica" ,care confunda ritualul cu fapta crestina !"
Vă mulţumesc mult pentru aprecieri!

[yvette]

În prealabil postat de guardian knight

Nu cred ca religia trebuie sa strice relatiile dintre oameni,daca acestea sunt foarte bune !!!

Numai niste minti inguste fundamentaliste pot face din religie motiv de galceava, lupta si neintelegere intre oameni !

Sa nu uitam ca, religia prost inteleasa de oamenii pacatosi,a dus in cursul istoriei la intolerante si razboaie sangeroase, in care oamenii si-au dat efectiv in cap la propriu in numele unei religii, prost intelese, ma repet !!!

Religia trebuie sa fie motiv de legatura intre oameni si nu de conflicte !

Dumnezeu a lasat formula triadica a crestinismului, cu cele trei ramuri ale sale :ortodoxia,catolicismul si protestantismul !
Cred ca este o atitudine gresita ca sa sutinem ca una din ele este mai buna decat alta, si e o atitudine inteleapta sa spunem ca sunt mai degraba complementare si sa le tratam in mod egal cu intelegere frateasca !!!

Dacă tu ai fi într-o situaţie asemănătoare-doi prieteni având religii diferite-ai accepta religia ei,în numele păstrării relaţiei dintre oameni, sau ai determina-o să treacă la religia ta?

[laurastifter]

În prealabil postat de yvette

Dacă tu ai fi într-o situaţie asemănătoare-doi prieteni având religii diferite-ai accepta religia ei,în numele păstrării relaţiei dintre oameni, sau ai determina-o să treacă la religia ta?

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

[laurastifter]

Antiecumenism,
Doamne ajută!
În primul rând, această discuţie nu are nici o legătură cu facultatea şi cu stimaţii mei profesori (în majoritate preoţi şi duhovnici) pe care, dacă i-aţi cunoaşte, v-aţi modifica, în mod sigur, această percepţie total incorectă pe care o aveţi despre dânşii. Părinţii profesori teologi sunt persoane deosebite, creştini autentici şi preoţi cu vocaţie!
Acum, referindu-mă la ceea ce aţi scris şi citat, desigur că vă respect sincer punctul de vedere, deşi am, în mare parte, opinii diferite.
Despre relaţiile interconfesionale am mai postat numeroase mesaje aici, pe forum şi, de aceea, nu voi mai repeta ceea ce am scris pe alte topic-uri. Dacă aveţi curiozitatea de a şti ce gândesc în această privinţă, puteţi citi, de exemplu, primele pagini ale topic-ului "Aceleaşi realităţi pot fi privite din perspective diferite - îndemn la deschidere" - topic iniţiat de mine la rubrica "Biserica Ortodoxă în relaţia cu alte confesiuni".
Acum aş dori să fac doar câteva precizări în legătură cu materialele pe care le-aţi postat.
1. Părintele Stăniloae a participat multă vreme la dialogul ecumenic (chiar şi-n vremea comunismului a plecat în Occident cu acest scop, era mult respectat de către teologi protestanţi, catolici, el însuşi a studiat câţiva ani în Apus, pe când era foarte tânăr). Nu ştiu de unde şi până unde ar fi asociat sfinţia sa ecumenismul cu masoneria. Am găsit cândva, mai demult, o înregistrare în care părintele ar fi spus asta, dar autenticitatea înregistrării îmi pare îndoielnică (aşa, ca să mă exprim într-un mod diplomatic...). Mai exact, era vocea părintelui, dar nu se auzeau întrebările ce i se puneau, iar părintele spunea cam aşa: "da, asta da..." (ca şi cum, iniţial, chiar îi contrazisese pe cei cărora le acorda interviul), apoi sunetul de fundal s-a schimbat (se auzea, în a doua parte a înregistrării, un zgomot de fond care nu era la început, ceea ce-mi dă de bănuit că a fost tăiat ceva din înregistrare, sau au fost combinate înregistrări cu răspunsuri ale părintelui date în împrejurări total diferite, nicicum în acelaşi interviu) şi părintele spunea că "este produsus masoneriei", dar era imposibil să-ţi dai seama dacă se referea la ecumenism sau la altceva.
2. Duhovnicii au opinii diferite în această privinţă (a se vedea, de exemplu, poziţia părintelui Steinhardt, mărturisitor al lui Hristos în închisorile comuniste, care avea un mod de gândire ecumenic şi chiar se declara susţinător al cauzei ecumenismului; de asemenea, părintele Teofil Părăian, dar şi alţii) şi, oricum, vă sugerez să căutaţi, pe wikipedia, informaţii despre eroarea de argumentare (sofism) numit "apelul la autoritate" sau "argumentul autorităţii".
3. Multe dintre argumentele prezentate în materialele citate de dvs pot fi acceptate drept obiecţii la adresa relativismului religios, care este diferit de mişcarea ecumenică creştină.
4. În mişcarea ecumenică (mă refer în special la C M B), sunt acceptate doar confesiunile şi denominaţiunile care asumă dogma trinitară şi cea hristologică (mai exact, credinţa că Iisus Hristos este Domnul). Prin urmare, nu se urmăreşte realizarea unităţii cu antitrinitarienii, cu cei care ar nega dumnezeirea lui Hristos etc. Astfel, analogia cu arienii, sabelienii etc este total neîntemeiată, fiindcă acei eretici erau antitrinitarieni!!!
5. Participanţii ortodocşi la mişcarea ecumenică (cel puţin părinţii duhovniceşti pe care-i cunosc eu, participanţi de mulţi ani la dezbaterile teologice din anumite instituţii ecumenice internaţionale) NU urmăresc trădarea credinţei (Doamne apără şi păzeşte!), ci, dimpotrivă, mărturisirea acesteia şi căutarea a ceea ce a rămas ortodox în celelalte confesiuni, cu scopul clădirii unităţii pe baza dogmelor şi trăirii ortodoxe.
6. Ortodoxia nu este doar o confesiune, delimitată conceptual, geografic şi instituţional, ci şi un mod de trăire, "firea omului" (cum a spus atât de frumos părintele Rafail Noica) şi, de aceea, ea poate fi găsită, într-un anumit sens, inclusiv în modalităţile în care confraţii noştri catolici şi protestanţi înţeleg să-şi trăiască relaţia cu Dumnezeu.
Ar mai fi multe de spus... dar mă opresc aici fiindcă, am scris de atâtea ori şi la atâtea topic-uri aceleaşi idei, încât... :)
Ar fi atât de bine ca părinţii care au o atitudine critică faţă de ecumenism să-şi exprime opiniile fără a-i numi "trădători" şi "eretici" pe cei care împărtăşesc puncte de vedere diferite de ale lor.
O noapte binecuvântată vă doresc!
P. S. Nu ne mântuim prin noi înşine, nici prin confesiunea din care facem parte.
Nu ne mântuim nici prin instituţii, nici prin anumite învăţături sau practici.
Ne mântuim, însă, printr-o Persoană: Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, unicul nostru Mântuitor şi Viaţa cea adevărată, a Căruia este slava şi puterea-n veci!
Amin!

[Parascheva16]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Si ce facem daca vrem sa ne casatorim? Nu mai primim Taina? Sau calcam in picioare canoanele si facem nunta mixta, ca si asa e la moda acum!

Mai devreme sau mai tarziu, unul din cei doi va trebui sa ia o decizie.

[Florinvs]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

[AlinB]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.

O cale chiar mai proasta decat aceea de a-si vedea fiecare de drumul sau.
Si nu vorbesc atat din perspectiva cuplului, la care legatura pe orizontala se dovedeste mai puternica decat cea pe verticala (iarasi, discutii complicate aici) cat din perspectiva copiilor care ma tem ca nu vor fi cu adevarat practicanti a unici uneia dintre credinte.
SAU, o vor alege pe cea mai proasta, mai rar un caz fericit dintr-o astfel de "imperechere".

Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.

Realitatea demonstreaza ca "unica ratiune suficienta" de cele mai multe ori se dovedeste dorinta de a-l multumi pe celalalt, credinta personala fiind de fapt cu totul ambigua si relativa.

Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Eu as zice ca e o idee PROASTA.

Pentru ca, ramanind in credinta lui:

1. Nu va putea participa cu adevarat la viata Bisericii, participare prin care ar putea, poate, sa descopere profunzimile ortodoxiei. Din exterior nu e imposibil, dar mai dificil.
De ce, te las pe tine sa descoperi din ceea ce crezi ca stii despre chestiunea asta.

2. Foarte posibil sa fie frustrat de aceasta diferenta iar cum bine se stie, sectarii au prostul obicei (bun, din perspectiva lor proasta) sa preseze pe membrii lor care sunt in familii mixte, sa puna la randul lor presiune pe membrii familiei de a se converti la ratacirea lor. Iar daca adultii nu ii pot convinge, macar copii sa-i convinga, sau macar sa le opreasca botezul (ortdodox) sa ii boteze in credinta lor, etc.

[stireana]

În prealabil postat de laurastifter

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Mulţi melci, melci codobelci şi albinuţe poposind pe corole, bzzzzzzz!

Viaţa e alta decât cea pictată-n culori vii, cu puternice reflexe ecumeniste.

[guardian knight]

În prealabil postat de yvette

Dacă tu ai fi într-o situaţie asemănătoare-doi prieteni având religii diferite-ai accepta religia ei,în numele păstrării relaţiei dintre oameni, sau ai determina-o să treacă la religia ta?

Femeia trebuie sa-si urmeze barbatul ! E scris si in biblie ! Numai asa,prin acest sacrificiu in anumite aspecte,ea poate demonstra prin fapte, si nu prin vorbe,iubirea pe care o are !
Daca nu poate face acest mic sacrificiu, insemana ca nici iubire suficienta nu are ! Nu ?!
In schimb barbatul ai ofera fidelitate si credinta,sprijin si ajutor in orice situatie !
In orice relatie inter-umana fiecare trebuie sa dea ceva celuilalt !
O relatie in care numai unul da si lasa de la el in mai multe aspecte, iar celalalt nu face nici un compromis, e deja suspecta si falsa !