Politica și conștiința creştină

In antichitate, despre libertate nu se faceau rationamente. Oamenii credeau ca a fi liber e tot atat de firesc cum e firesc sa respiri.

In zilele noastre, nu se vorbeste despre nimic mai mult decît despre libertate. Nici despre boli oamenii nu ar mai vorbi atîta, daca n-ar vedea pericolul lor.

Libertatea e in pericol, de aceea despre ea se vorbeste mult. Acest pericol n-a aparut azi. El a existat dintotdeauna, dar in zilele noastre e si mai mare.

In ce mod se poate atenta la libertate? To asa cum putem atenta la o paine straina, la la o proprietate, la demnitatea unui om sau a unui popor.

Omul atenteaza la pâinea vecinului sau, atunci cînd luându-i pâinea, isi imbogateste propriile rezerve, cand e ghiftuit, iar vecinul lui e mereu flamând.

Tot astfel stau lucrurile si cand e vorba de proprietate. Cineva isi insuseste bunuri straine de la cei care ramân fara acoperis deasupra capului, fara vatra.

La fel stau lucrurile si cu cinstea, si cu demnitatea si cu puterea.
La fel si cu libertatea. Pierderea libertatii inseamna trecerea ei de la mai multi la unul singur. Cu cat tirania e mai apriga, cu atît tiranul are mai multa libertate decât poporul. Iar când tiranul nu cunoaste limite, atunci el are libertatea deplina, poporul insa nu are libertate deloc. Asa a fost pe timpurile faraonilor, cand faraonul avea in proprietatea personala tot pamantul Egiptului, iar poporul nu avea nimic. Cel care detine toata proprietatea, acela are si libertate deplina, si viceversa.

O astfel de stare, creata legal sau prin teroare, nu putea fi indurata prea mult de popoare. De aici rezultau atentatele asupra sultanilor, regilor si dictatorilor, in general. De aici, nenumaratele comploturi, revolutii, razboaie sangeroase pe parcursul intregii istorii a omenirii.

Democratiile, si cele antice, si cele contemporane, au aparut ca antidot impotriva tiraniei. Puterea unuia er schimbata prin puterea celor multi sau prin puterea tuturor. Punctul de pornire al oricarei democratii a fost dorinta de a da libertate mai multor oaemnei sau de a da libertate tutror oamenilor.

Dar nici in democratie libertatea nu e garantata pentru toti. Asa cum scaunul nu se poate tine pe un singur picior, asa si libertatea nu poate rezista de una singura. Pentru a se mentine, ea are nevoie de inca doua lucruri, si anume: de adevar si de mila, mai bine zis de dragoste, daca mai putem folosi azi cuvantul.

Toate aceste trei notiuni garanteaza stabilitatea, renasc lumea, ridica puterea si sporesc sanatatea si bucuria. O, cât mi-as dori ca pe un astfel de scaun sigur sa se poata odihni si oamenii obositi si necajiti si mult-patimitele popoare.

De ce a cazut democratia ateniana? Minciuna si egoismul sunt cele doua prietene care atenteaza mereu asupra libertatii si de care libertatea fuge inspaimantata.

Ce pune in pericol libertatea din timpurile noastre? Singuratatea fara adevar si fara mila. In societatea democratica contemporana, libertatea e aparata de lege si e inscrisa in statutele democratice. Libertatea a devenit o notiune de stat si nationala, in timp de adevarul si mila au ramas notiuni particulare, ce tin de convingerile personale si de bunavointa fiecaruia.

De aceea, democratia contemporana a popoarelor crestine, ca si democratia popoarelor pagane, e asemenea unui scaun cu un singur picior. Unica deosebire e ca, datorita credintei crestine si dezvolarii initiativei private, in democratia contemporana exista alte doua "picioruse", dar fara prea mult folos, pentru ca acestea din urma sunt prea scurte se balabanesc in aer.

Libertatea e singura. Ea nu se poate apara nici de minciuna, nici de egoism. Ea poate sa se apere pentru moment doar de tiranie. Dar existenta ei permanenta e posibila doar daca lipsesc minciuna si egoismul. Ea are nevoie de adevar si mila, pentur a se apra cu ajutorul lor de minciuna si egoism. Astfel, libertatea sfintita cu adevar si innobilata cu mila va fi vesnic draga oamenilor si va ramane cu ei pana cand va exista omenirea.

Libertatea este asemenea matasei, care se murdareste usor, ori asemenea laptelui care se acreste usor, daca e turnat intr-un vas murdar.

Libertatea ateniana era legata de venerarea zeilor, chiar daca de venerarea zeilor pagani. Libertatea popoarelor crestine nu e legata de Dumnezeu, chiar daca e vorba de Dumnezeul adevarat. Falsul adevar elin era considerat unicul aparator al al libertatii. Socrate a platit cu capul pentru asta. Adevarata credinta crestina nu e recunoscuta drept aparatoare a libertatii. Pericle trebuia sa aduca jertfe zeitatilor fantasmagorice ale Olimpului.

Cu toate acestea, multi reprezentanti ai democratiei contemporane nu simt nici o obligatie in legatura cu credinta majoritatii, iar uneori chiar se considera ca esti in frunte, daca dispretuiesti aceasta obligatie. Credinta populara, credinta adevarului si a milei, in democratiile crestine au parte doar de o aparare pe care o au superstitiile si teoriile false.

Atfel, Dumnezeu a fost insultat, iar libertatea contemporana, saracita si stirbita, neavand sustinerea adevarului. Dar libertatea care nu e sfintita prin adevar si nu e innobilata prin mila, e murdara si grosolana. aceasta libertate, ca si orice lucru sfânt, se poate razbuna. Libertatea se razbuna prin a fugi de societatea oaemnilor care o priveaza de adevar si mila, iar locul ei e luat de dictatura si tiranii.

Cunoasteti adevarul si adevarul va va elibera. Va va elibera de orice minciuna, ipocrizie, de brutalitate si vulgaritate.

Eu sunt Adevarul. Nu veti face nimic fara Mine.

Cei saraci cu duhul sunt milostivi, pentru ca ei vor fi iertati.

Eu sunt Tatal vostru Ceresc, iar voi intre voi sunteti frati.

Daca aceasta revelatie ar fi ajuns la Demostene, el ar fi aparat altfel democratia ateniana. Daca ar fi ajuns la filosoful elin Demostene, acesta ar fi scris carti intelepte despre societatea umana. (Nicolae Velimirovici, Tarâmul inaccesibil, Ed. Cathisma)

Fara credinta in Dumnezeu, nici robia n-o poti indura si nici libertatea n-o poti mentine.

Pe portile oricarei tari crestine ar fi trebuit scrise cu litere mari cuvintele Apostolului Pavel: "Caci voi, fratilor, ati fost chemati la libertate; nimai sa nu folositi libertatea ca prilej de a sluj trupului, ci slujiti unul altuia prin iubire"! (Gal.5.13)

Asadar, conform invataturii crestine, scopul libertatii este slujirea lui Dumnezeu a apropiatilor, o slujire din dragoste. Iar robia este o slujire a stapanului, dar nu o slujire de bunavoie, ci prin constrangere, fara demnitate personala si fara raspundere.

Cu cat libertatea e mai multa, cu atat trebuie sa fie mai mari slujirea fiecaruia si responsabilitatea fiecaruia. Iar sufletul omului se desavarseste si se apropie de Dumnezeu. Si Fiul Omului a venit nu pentru a sluji, ci ca sa slujeasca.

Din nefericire, pâna in ziua de azi, libertatea e folosita mai mult pentru a satisface dorintele trupesti. Dar nu poate continua mult asa, altfel nu va mai ramane libertate.

Dupa noi, trebuie sa vina o generatie mai intelectuala, mai constienta decat a noastra. O generatie care va intelege libertatea ca pe o relicva de neinchipuit fara adevar si fara mila.
Sfântul adevar, sfanta libertate si sfanta mila alcatuiesc o treime invizibila.

Adevarul nu limiteaza libertatea, ci ii da un sens, ii arata scopul si o pazeste de stricaciune, iar mila innobileaza pentru fapte bune.

Intr-adevar, de o astfel de libertate a oamenilor se va bucura Cerul si toate generatiile ce vor urma. (Nicolae Velimirovici, Tarâmul inaccesibil, Ed. Cathisma)

[antiecumenism]

"Fiind creştin ortodox şi tată de familie cu mulţi copii, am văzut că, dacă faci un pas către El, Dumnezeu face zece spre tine. Deşi mă îngrijorează mult viitorul copiilor mei, mai ales că imi doresc ca ei să trăiască în ţara aceasta care este şi a lor, cred în forţa de regenerare a neamului românesc, care are încă o credinţă puternică, pe care trebuie să şi-o poată afirma firesc. Pentru că Biserica este locul în care ne refugiem în vremuri de cumpănă şi ca persoane, şi ca neam. Suntem, încă, statul european cu cea mai mare credinţă din Europa – aşa o arată, în mod obiectiv, toate statisticile. Spun „încă” pentru că se duc campanii susţinute în presă şi pe internet pentru ca această proporţie zdrobitoare să fie modificată artificial la nivelul percepţiei publice. România creştină subzistă acestor presiuni permanente şi cred că nu mai trebuie să aştepte că să fie acceptată ca partener de discuţie. Această Românie tainică şi smerită poate să-şi recapete glasul pe care îl poartă dintru început.
Pentru că toate temele majore punctate aici lipsesc totalmente din dezbaterile de partid sau sunt complet marginale în cele publice, m-am gândit că implicarea mea în afirmarea acestei Românii creştine poate fi utilă la nivel european, unde îmi pot face auzită vocea şi de unde pot avea ecou şi la nivel naţional." Iulian Capsali

Cititi articolul integral: http://activenews.ro/de-ce-candidez-...e_1817824.html

[antiecumenism]

Parintele Calciu : „Biserica trebuie sa faca politica”

http://irinamonica.wordpress.com/201...faca-politica/

“În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.
Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.

În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. (…) Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.” (Parintele Gheorghe Calciu, „Biserica trebuie sa faca politica“)

[AlinB]

Se pare ca oamenii tot mai usor isi spun speranta in politica decat in Dumnezeu.

N-au invatat nimic din istorie si ce rezulta din amestecul religie-politica.

Imi este imposibil sa inteleg cum cineva ca par. Calciu poate fi un om atat de naiv vizavi de cum devine in practica, implicarea Bisericii in politica.

În prealabil postat de glykys

Mosneagule, Miha-Anca, eu mă gândesc că ar fi înţelept să postaţi / postăm nişte noţiuni teoretice despre politică. Poate bine ar fi ca, pentru început, să facem corect distincţia între "a fi de stânga" şi "a fi de dreapta" - nu că ar fi de mare folos pentru a înţelege ceva din politica noastră, care oricum e un talmeş balmeş - dar o astfel de discuţie ar putea furniza un cadru informaţional minim, pe baza căruia să putem avea o dezbatere cât de cât inteligentă, care să ne apere de pericolul de a transforma şi acest topic într-un circ.

Ai dreptate, glykys. Am apelat la Internet si am gasit pentru inceput acest material:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Spectru_politic
Citind cele scrise in articol, iti dau dreptate, caci in politica romaneasca nu se prea respecta ceea ce se cheama "de stanga" si "de dreapta". Oare lucrurile se fac asa dupa ureche, lautareste?!? Nu-mi vine sa cred! Sau... avem de-a face cu politici proprii doar romanilor; cine stie?!?

Si acum ma intreb:
E posibil un partid de stanga, care si-a propus privatizarea intregii industrii sau a ceea ce a mai ramas din ea?
E posibila o politica de stanga, care nu e centrata pe muncitor si care incearca sa oprime protestele taranilor, intrucat acestia isi doresc ca pamantul lor arabil sa nu fie instrainat, iar apa freatica sa nu se polueze? (vezi Pungesti)
Semnalizam stanga si o luam spre dreapta? Ma intreb.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Miha-anca

Semnalizam stanga si o luam spre dreapta? Ma intreb.

Noi suntem romani! Nu e o scuza, nu e o lauda, oricum am lua-o, avem "cararea" noastra, fie in sens bun (romanul si-n poiana de se aseaza, are putere sa sfinteasca locul), dar si in sens rau si egoist (pentru un avantaj efemer, isi vinde si parintii). Cei "buni" sunt mult mai multi, dar stau in banca lor. De aceea trec ca si cum n-ar exista. Ca si sanatatea: atat timp cat nu ne supara nimic, nu realizam cat de valoroasa este. Cei rai, (fara a fi in totalitate rai), desi cu mult mai putini, n-au cum sa ramana ascunsi, fiindca tocmai celebritatea ii ridica pe scara sociala, dar ii si coboara in fata lui Dumnezeu.
Iar asta cu semnalizatul, mie mi se pare extrem de simplu pentru fiecare dintre noi. Zilnic ne osandim, in modul cel mai grav, in momentul in care spunem rugaciunea domneasca. Sunt doua momente cheie, cand habar nu avem ce spunem si cum platim: "Faca-se-n voia Ta!", iar noi evitam de nu stiu cate ori voia, semnele si lectiile pe care ni le trimite Dumnezeu, ne certam, ne razvratim, nu acceptam smerenia si umilinta sub nici o forma, strigam sus si tare ca nu e corect si nu e drept, de parca Dumnezeu ar ingadui sa ni se intample ce ni se intampla... Si: "...si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri!" Dar cercetandu-ne, de fapt nu ne iubim decat pe noi si pe cei din jurul nostru, restul sunt lichele, hoti, dusmani, care ne-au facut si ne fac mult rau si... nu avem cum sa-i iertam. Sau, hai, treaca de la noi... ca suntem buni la inima, iertam, dar nu uitam nici in ruptul capului, ca stim noi cu cine avem de-a face!... Si-atunci primim exact ceea ce cerem si ce meritam. Nimic mai mult, nimic mai putin. Pentru ca Dumnezeu este in noi insine: noi ne oferim, noua, oferindu-ne celorlalti. Cum putem spune: "Ca tu esti sfintirea noastra!"? Sfintirea cui? Nu mergem noi la biserica? Nu vrea Dumnezeu sa ne sfinteasca? Care este atitudinea noastra? Ce facem cu fiecare Sfanta Liturghie la care participam cu multa... evlavie si smerenie? Iesim din biserica, si, normal, incepem sa jonglam, sa jucam fotbal cu TOT ce urmeaza in urma rugaciunilor preotului in Sf Altar. Dumnezeu face orice sa ne intelepteasca, dar reactia noastra este de a le respinge si "arunca la fileu", antrenandu-L intreaga viata pe Dumnezeu intr-un continuu joc de tenis...
Toti, fara exceptie, la o scara mai mica sau mai mare, semnalizam stanga si facem dreapta, sau invers, dupa cum suntem interesati material (ca sa nu spun... inselati). Cand nu mai facem asta, e semn ca Dumnezeu si-a facut mila de noi, si nu-i mai ingaduie vrajmasului sa ne trimita ispite grele, fiindca ne-am inteles si lectia si menirea! Din pacate, menirea o intelegem (daca o intelegem!!), foarte tarziu in viata, iar lumea apartine celor lipsiti de experienta in Dumnezeu. Deciziile si conjunctura, sunt pe masura!

[Florinvs]

Din pacate dupa 1996 PSD-ul nu cred ca mai poate fi numit partid de stanga! Toti care au fost la putere din partea PSD-ului dupa 1996 au avut in general o singura politica-cea de a fura cat mai mult- Adrian Nastase, Miron Mitrea, Mihai Necolaiciuc, apoi toti asa-zisii baroni locali.
Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu erau intradevar oameni de stanga.

Un partid cu adevar de stanga, cu o doctrina social-democrata autentica, nu ar fi acceptat nicioadata (indiferent ce zicea UE, FMI, sau Banca Mondiala) ca sa privatizam sectoare strategice din economie, care in mod normal trebuiau sau trebuie sa ramana de stat. Ma refer aici la urmatoarele companii nationale Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transelectrica, Electrica, Romgaz, Transgaz, Romtelecom, Posta Romana, CEC, CFR-Infrastructura, CFR-Calatori, CFR-Marfa, CNADNR, Administratia porturilor si canalelor navigabile, aeroporturile, TAROM.

[meglei mircea]

Incercati "Meritocratia si Meritocratismul"!Este societatea civila!Nu partide,nu membrul de partid,nu guvernanti,nu mite,nu "care pe care",nu sugloi,ci oamenii de verticale!Incercati si veti afla!

[AlinB]

În prealabil postat de meglei mircea

Incercati "Meritocratia si Meritocratismul"!Este societatea civila!Nu partide,nu membrul de partid,nu guvernanti,nu mite,nu "care pe care",nu sugloi,ci oamenii de verticale!Incercati si veti afla!

Nu te mai chinui, democratia este o iluzie.
Puterea are criteriile ei, insensibile la votul popular.

Cu votul popular, in cel mai fericit caz, un om de treaba are ceva de ros, fara a reprezenta o opozitie serioasa pentru adevarata putere.

Ba chiar concureaza in beneficiul lor, la crearea iluziei demicratice.

Vezi tu, iluzia asta e foarte importanta.

Prada pusa cu spatele la zid, un animal incoltzit fara scapare, este un animal feroce, va lupta pana la ultima picatura de sange.
Daca ii dai iluzia ca are de ales, ca ar avea o cale de scapare, ori luand-o la stanga, ori luand-o la dreapta, cu oarece sperante ca are o alternativa mai buna decat moartea, sigur va alege sa fuga in loc sa dea o batalie pe viata si pe moarte, care s-ar putea intoarce impotriva vanatorului.

De asta este important sa fie sperante, ca nu e bine acum dar curand va fi, ca e mai bine decat ieri, ca o sa crestem, ca vor fi alegeri, ca vor veni altii, ca vor face, ca vor drege, mai vine si cate o pomana electorala printre, etc.

Omul va trai in viitor incercand sa uite prezentul mizerabil care se va perpetua in felul asta la nesfarsit.