Sfantul inchisorilor

[Laurentiu]

Marin Naidim, Constanta: “Era fire de poet”



Valeriu Gafencu?!... Despre el, N. Steinhardt spunea că e unul din Sfintii închisorilor; despre el vorbeste si Ion Ioanid, si D. Bacu si toti câti au trecut prin închisori. Toti îl vorbesc numai de bine, fie că l-au cunoscut personal, fie din auzite. Eu l-am cunoscut personal si mărturisesc si eu că cele spuse sunt adevărate. Asa era, asa a fost, fără nici o discutie si fără îndoială. A fost un erou-martir. Pe el nu l-a făcut erou un simplu act de curaj de o clipă, ci o întreagă serie de eroisme de fiecare zi. El a murit câte putin în fiecare zi si mentinându-se tot timpul pe pozitie crestină. (...)

Era o fire de poet. Ştiut este că pe scara desăvârsirii poetii sunt pe prima treaptă, de jos. Apoi urmează celelalte categorii: eroii, profetii, sfintii; asa am citit undeva (Iovan Ducis) si mi se pare adevărat. Poetii, care-si împlinesc cum trebuie menirea, înfrumusetează viata, înaltă pe om. Valeriu făcea chiar si poezii. Scria în vers alb, dar si în formă clasică. Pe când se afla la Târgu Ocna la închisoare ca tebecist, pe-atunci eu mă aflam în mină la Baia-Sprie, si aflase si el despre mine că sunt la mina de plumb. Mi-a dedicat o poezie, care din om în om a ajuns până la mine, dar din care nu mai retin decât câteva versuri:

„Pe fruntea mea senină, mâna-Ţi pune

Şi cheamă-mă încetisor pe nume

Cum Ţi-ai chemat prietenul din groapă.

Te rog, Iisuse, dă-mi un pic de apă.”

Auzise si el că sub pământ, în mină, e o căldură grozavă, că transpiri cumplit si că mereu ti-e sete si-n compasiunea lui implora milă lui Dumnezeu, cerea pentru mine, prietenul lui, „un strop de apă”. (...)