Împlinirea credinței.

[Nietzsche]

În prealabil postat de CristianR

Pentru creștin nimic nu are sens fără Hristos. Viața noastră începe cu El și se sfârșește cu El. Pentru că L-am crezut. I-am crezut pe acei martori oculari care au fost stupefiați văzându-l înviat. Suntem niște ciudați pentru lume, pentru cei care au o altă perspectivă, pentru că lucrul în care credem noi este absurd, incredibil, inexplicabil – mai presus de înțelegere. Și oare nu e normal să fie așa dacă e dumnezeiesc?

P.S. Mă încearcă o senzație de zădărnicie, gândindu-mă că probabil încerc să-ți dezvălui niște chestiuni care nu te interesează ori poate chiar le disprețuiești. Ar avea sens să vorbim despre acest subiect numai dacă ai fi sincer interesat să înțelegi mai mult, să ne cunoști mai bine pe noi, creștinii. Altfel, mă voi opri aici, ca să nu mă fac vinovat de ceea ce Apostolul Pavel numea "certuri de cuvinte", spunându-ne să ne ferim de așa ceva.

Și dacă ați propus acest subiect al credinței, o sa va pun o întrebare pe care sunt sigur 100% ca nu știți sa răspundeți ei.
Întrebare:
Ce trebuie sa facă credinciosul creștin pentru a fi salvat sau cum va place vouă ortodocșilor sa spuneți "mântuit"? Care este fapta spirituală ce duce la mântuire(nemurire), la finalitatea sau implinirea credinței?

Și invit tot forumul sa răspundă! Și sunt sigur ca nimeni nu știe să răspundă! Garantat 100%