POEZIE CRESTINA

[Rodica50]

Parintele Teofil Paraian - mare iubitor de frumos - recita din poeziile monahiei Teodosia- poeta Zorica Lascu.Psalmii lui David , "Cantare cantarilor"- sunt doar cateva exemple incurajatoare pentru a iubi poezia.

[Paduraru]

O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume,
De tot ce spui, în scris sau grai
De pilda ce la alţii dai,
Căci ea, mereu, spre iad sau Rai,
Pe mulţi o să-i îndrume.

Ce grijă trebuie să pui
În viaţa ta, în toată,
Căci gândul care-l scrii sau spui
S-a dus ... în veci nu-l mai aduni
Şi vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odată.

Ai spus o vorbă; vorba ta,
Mergând din gură-n gură,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curăţi sau va-ntina,
Rodind sămânţa pusă-n ea
De dragoste sau ură.

Scrii un cuvânt ... cuvântul scris
E-un leac sau o otravă,
Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
Rămâne-n urmă drum deschis
Spre moarte sau spre Paradis,
Spre-ocară sau spre slavă.

Ai spus un cântec, versul tău
Rămâne după tine
Îndemn spre bine sau spre rău,
Spre curăţie sau desfrâu,
Lăsând în inimi rodul său
De har sau de ruşine.

Arăţi o cale; calea ta
În urma ta nu piere,
E calea bună sau e rea,
Va prăbuşi sau va-nălţa,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.

Trăieşti o viaţă ... viaţa ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ţi-o trăieşti vei câştiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.


O, om!!! Ce mari răspunderi ai,
Tu vei pleca din lume,
De ce ai spus, prin viu sau grai
Sau laşi prin pilda care-o dai
Pe mulţi, pe mulţi, spre iad sai Rai
Mereu o să-i îndrume.

Deci, nu uita, fii credincios
Cu grijă şi cu teamă
Să laşi în urmă luminos,
Un semn, un gând, un drum frumos,
Căci pentru toate, neîndoios,
Odată vei da seamă!!!
(Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - O, om!!!)

Vă rog frumos să mă iertaţi şi pe mine, păcătosul cel dintâi!

[Doriana]

Te prind fiori,te simti murdar,
Te-a prins pacatul la rascruce.
Si tu nu stii,copil fugar,
C-am fost lovit cu-atat amar
Si-am stat,in locul tau,pe cruce...

Te uiti la cer,te simti zdrobit,
Nu-i nimenea sa te-nteleaga!
Si tu nu stii,n-ai auzit
Ca,pentru tot ce-ai savarsit,
Eu am platit pedeapsa-ntreaga...

O,cat ai vrea sa fii curat
Si sa incepi o viata noua!
Si tu nu stii,tu n-ai aflat
Ca,pentru tine,mi-am lasat
Strapunse mainile-amandoua...

Ce fericiti sunt fratii mei,
Toti cei iertati de fapte rele
Si tu nu stii si tu nu vrei
Sa-ntinzi doar mana si sa iei
Ofranda indurarii mele!

Ti-a spus un duh neintelept
Ca nu mai poti gasi iubire...
Si tu nu stii ca tot ce-astept
E doar sa vii,sa-mi cazi la piept
Cu un cuvant de multumire...

O,vino dar,te chem sa vii,
Sa-ti iei din mana Mea cununa!
Si-atunci vei stii ce azi nu stii:
C-ai fost al Meu,din vesnicii,
Si esti al Meu pe totdeauna!

[laraG]

"Din razele goale ce flutura-n geam
Albind printre gratii arcatele bolti
Da-mi chipul Tau Doamne, si pune-L balsam
Pe pieptul meu palid, zdrobit intre colti.

Din cuiele aspre vreau sangele ud,
Sa-l vad pe podele cum picura cald
Si-n bezna cum cade ritmat, sa-l aud
Ca timpul in ceasul din turnul inalt

Adancul din mine ce picura-ntr-una
Aduna-l in cupa iertarilor Tale,
Ca ultimul tipat cand tremura luna,
In rai sa rodeasca belsug de petale."

Maretia omului pe pamant incepe cu sfintii, poetii si filozofii.In ortodoxie nu exista granite intre poezie si rugaciune.Si una si cealalta au drept scop frumosul, sublimul si divinul.Armonia si frumusetea sunt legile lor prin care omul se vrea in legatura cu vesnicia.

[Marimira]

Dincolo de stele, departe in zari - esti Tu Doamne,
Dincolo de zari, dincolo de nori,
In surasul soarelui aninat de bolta cerului,
In magica si tainica lumina a lunii - strajerul noptilor lumii,
Dincolo de noi, de gandurile si patimile noastre
In urma colbului ce se pierde sub copitele cailor vremii,
In inimile noastre zdrobite, in lacrimile noastre amare,
In sangele noastru bolnav de lipsa iubirii,
In timpul ce trece si nu se mai intoarce,
Dincolo de vrajbele si orgoliile noastre,
Dincolo de toate,
Esti Tu Doamne, Cel Care ne astepti intotdeauna
Cu bratele deschise - neplictisit,
Cu iubirea nesecata, cu rabdarea intreaga...
Din vesnicie ai venit pentreu noi -
Ca sa ne primesti cu bratele deschise
In maretia iubirii Tale...
Tu esti al meu!...Cum esti si pt. fiecare!

[MariS_]

Te căutam, o Doamne, dincolo de cer,
Încercând să sfarm hotarul infinitului,
Să pot zări un licăr si-o aripă de înger
Si-apoi să cred în existenta Ta.

Te-am căutat, Doamne, dincolo de stiintă,
Încercând să trec de pragul relativului,
Să mă scufund, încet, în starea Absolută
Si-apoi să cred în existenta Ta.

Te căutam, Doamne,-n rotundul ratiunii,
Încercând să desfac piatra filozofului,
Să sorb, un strop măcar, din apa-ntelepciunii
Si-apoi să cred în existenta Ta.

Te-am căutat, la urmă, si-n inima mea,
Încercând să zdrobesc zgura păcatului,
Si te-am aflat smerit în Iubirea
Ce creste curat din existenta Ta.

[Seraphim7]

Poezia este o ARTA prin care se exprima un ADEVAR,cine nu intelge sau nu iubeste poezia nu este destul de profund ,nu are adancimea necesara de a patrunde un sentiment asa de inaltator pe care un vers cu rima sau fara poate sa ti-l transmita prin idea pe care o propaga.Da sunt de acord si eu cu BotosRemusEmilian si andrecozia,izvorul scripturistic este mai valoros decat arta alternativa,dar orice arta isi are radacinile in ETERNITATE.

[amatyyy]

Batranul cersetor

La coltul strazii e un cersetor
Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume
Decat aceea unde, fara nume,
El ispaseste rasul tuturor.

Adolescentii se mai tin de glume
Si-i pun in palma semne de-ale lor,
El e batran si intelegator,
Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume.

Si cine observa, int-o doara,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, in acest tumult,
El, cersetorul, a uitat sa moara.

Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza,
In el e Dumnezeu, ce sta de paza.

Adrian Paunescu

[amatyyy]

„Căsuţa mea de scânduri s-a aprins“


Inspiraţia harică cu care Zorica Laţcu lucra transpare din poeziile sale, versurile uneori asemănându-se cu cele ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Un exemplu, poezia Focul:

Căsuţa mea de scânduri s-a aprins.

Ardea în noapte. Focul a cuprins

Şi tindă, şi odăi, şi coperiş.

Voiam să plec din casă pe furiş,

C-o legătură-n mână. N-am putut.

În val de flăcări albe m-am zbătut;

Vecinii toţi dormeau; şi de-n zadar

Plângeam, închisă-n grinzile de jar.

Şi, ca să pot scăpa din casa mea,

Am lepădat şi haina, căci ardea

Şi-am aruncat şi legătura-n foc.

Mă-năbuşeam şi nu vedeam deloc;

Cuprinsă de uimirea morţii, stam

În oarbă nemişcare. Aşteptam

Să ardă-n mine tot, să fiu un scrum

Şi vântul să mă vânture pe drum.

Am auzit un zvon de prăbuşiri,

Şi casa mea pieri; subţiri, subţiri,

Se ridicară palele de fum...

În goliciunea mea pornii la drum.

Cerşeam lumini şi-n pragul nopţii reci

S-au fost deschis zări albe de poteci.

Curată ca o candelă-n altar,

Cu trupul plin de răni şi greu de har,

M-am pomenit urcând pe scări cereşti,

Spre miezul dragostei dumnezeieşti.

Ştiam acum că focul fost-a pus

În casa mea, de mâna lui Iisus.

[tigerAvalo9]

VĂPAIA VIE A IUBIRII

Cîntecele sufletului aflat
în intimă comunicare şi unire
cu iubirea lui Dumnezeu

1
O, văpaie de iubire
vie, ce duios răneşti
străfundul miez al sufletului meu,
de-acum fără şovăire,
isprăveşte, de voieşti,
şi rupe vălul, să te gust mereu!

2
O, tămadă arzătoare!
O, blagoslovită rană!
O, mînă care blînd le mîngîi toate,
veşniciei ştiutoare
şi păcatului dojană,
prin tine moartea viaţă se socoate!

3
O, voi, sfeşnice aprinse
sub a căror strălucire
ale simţirii grote fioroase,
ce zăceau în beznă-ncinse,
căpătară-nvrednicire
spre cel iubit să ardă radioase!

4
Cît de blîndă şi duioasă
pe-al meu sîn îţi e hodina,
ca-ntr-un lăcaş ascuns de sihăstrie;
cu mireasma-i glorioasă,
răsuflarea ta, divina,
ce gíngaş dor îmi iscă-n suflet mie!

(Sf.Ioan al Crucii)