Crucea vietii

[George.m]

"Sa iubim crucea lui Iisus - ne indeamna parintele Arsenie Papacioc. Ea ne va ajuta sa iubim crucile noastre. La inceput, primii calugari nu aveau alta biblioteca decat o mare cruce, in jurul careia se adunau sa se roage si sa mediteze, apoi plecau la treburi mari.

Ascultati, luand o cruce in mana, ce-ti spun spinii, cuiele, Sangele dumnezeiesc? Alexandru cel Mare a intrebat odata un intelept: Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu? Inteleptul a raspuns: Atunci cand omul face ce poate face numai Dumnezeu.

Si ce poate face numai Dumnezeu? Sa iubeasca pe dusmanul sau. Iata crucea care impaca toate vresmasiile! Ca cine-si tine limba sa nu injure, mana sa nu loveasca si inima sa nu urasca, acela stie sa poarte crucea asemenea Domnului Iisus; si acela se considera ca mantuieste lumea asemenea Domnului rastignit".

Am vazut ca a mai fost postat pe forum, dar imi place foarte mult acest citat...

"Inainte de a-ti da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Sai cei
preafrumosi, a examinat-o cu ratiunea Sa cea dumnezeiasca, a verificat-o cu
dreptatea Sa cea neajunsa, a incalzit-o in inima Sa cea plina de iubire, a
cantarit-o in mainile Sale pline de afectiune, ca nu cumva sa fie mai grea decat
o poti duce. Si, dupa ce a masurat curajul tau, a binecuvantat-o si ti-a pus-o
pe umeri. Deci, o poti duce! Tine-o bine si urca pe Golgota spre Inviere!"

Parintele Constantin Galeriu

[costel]

In Acatistul Sfintei Cruci spunem "Bucura-te, cinstita Cruce". Crucea este personalizata, nu mai este un simplu obiect. A nu se crede ca prin aceasta adresare cadem in idolatrie, caci acest mod de adresare arata ca Hristos este prezent tainic in ea.

Dar si lacasul de cult este personalizat daca avem in vedere ca la sfintirea lui el este spalat si miruit. Astept si alte pareri pe aceasta tema.

[Marius22]

În prealabil postat de costel

Dar si lacasul de cult este personalizat daca avem in vedere ca la sfintirea lui el este spalat si miruit. Astept si alte pareri pe aceasta tema.

Intr-adevar, Taina Mirungerii si sfintirea bisericii sunt singurele randuieli liturgice in care este intrebuintat Sfantul si Marele Mir. Omul ia chipul Bisericii, biserica ia chipul Omului, al lui Hristos.

Prima randuiala face din om "templu al Duhului Sfant", a doua face dintr-un locas, "casa Domnului pe pamant", un semn vazut al prezentei si lucrarii Sale.

[costel]

La sinodul 7 ecumenic de la Niceea din anul 787, s-a stabilit ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Cu toate aceste nu avem si Acatist inchinat icoanei Mantuitorului, dar Sfintei Cruci da. Nu inteleg diferenta. E adevarat ca sfintirea de exemplu a apei, se face cu sfanta cruce, nu si cu icoana, dar as dori mai multe informatii in acest sens.

[Marius22]

În prealabil postat de costel

La sinodul 7 ecumenic de la Niceea din anul 787, s-a stabilit ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Cu toate aceste nu avem si Acatist inchinat icoanei Mantuitorului, dar Sfintei Cruci da. Nu inteleg diferenta. E adevarat ca sfintirea de exemplu a apei, se face cu sfanta cruce, nu si cu icoana, dar as dori mai multe informatii in acest sens.

Exista si Acatiste inchinate unor icoane (Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanasa de la Manastirea Vatoped, spre exemplu). Numai ca spre deosebire de Acatistul Sfintei Cruci, unde Sfanta Cruce este personalizata, in acesta ne adresam direct Maicii Domnului (nu spunem "Bucura-te icoana...," ci "Bucura-te Imparateasa..." ).

Desi modul de cinstire al Sfintei Cruci, este asemenea cu modul cinstirii icoanelor, trebuie remarcat faptul ca Sfanta Cruce ocupa un loc cu totul aparte in invatatura si viata Bisericii.

Hristos este prezent in icoana, dar Crucea a fost cu adevarat altarul de jertfa al Mantuitorului. Daca icoana este o realitate a lumii acesteia, in care cunoastem in parte, Crucea este si o realitate a veacului viitor. In Apocalipsa este numita "Semn al Fiului Omului".

[Mihailc]

În prealabil postat de Marius22

Exista si Acatiste inchinate unor icoane (Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanasa de la Manastirea Vatoped, spre exemplu). Numai ca spre deosebire de Acatistul Sfintei Cruci, unde Sfanta Cruce este personalizata, in acesta ne adresam direct Maicii Domnului (nu spunem "Bucura-te icoana...," ci "Bucura-te Imparateasa..." ).

Desi modul de cinstire al Sfintei Cruci, este asemenea cu modul cinstirii icoanelor, trebuie remarcat faptul ca Sfanta Cruce ocupa un loc cu totul aparte in invatatura si viata Bisericii.

Hristos este prezent in icoana, dar Crucea a fost cu adevarat altarul de jertfa al Mantuitorului. Daca icoana este o realitate a lumii acesteia, in care cunoastem in parte, Crucea este si o realitate a veacului viitor. In Apocalipsa este numita "Semn al Fiului Omului".

Icoana nu este o realitate a lumii acesteia, doar suportul ei material aparține părții mundane a existenței. Chiar dacă imaginalul iconic e doar o vedere ”ca prin oglindă, în ghicitură” a ceea ce vom vedea ”...atunci față către față”, morfologiile stilistice sunt profund eshatologice, adevărate arvune ale Împărăției.
Iconicul dens de înțelesuri a Sfintei Cruci se susține în ipostazierea puterii jertfei concentrate în insondabila kenoză a lui Hristos, moartea care eliberează natura umană din robia păcatului aneantizant. Imnografia Bisericii identifică în Cruce atât noul pom al vieții la care omul are acum acces aprofundând taina credinței, cât și chipul (eikon) terestru al Sfintei Sfintelor din cer adică izvorul harul Sfintei Treimi, de unde asocierea stavrofiliei cu doxologia mică. Crucea înlocuiește Tronul Îndurării din Templul iudaic (stropit anual cu sângele animalelor de către marele preot), după ce a fost sfințită desăvârșit de sângele Celui desăvârșit.
Sfânta Cruce este icoană a puterii Sfintei Treimi, o energie increată prin care se transmite harul care sfințește totul (inclusiv sfințirea apei), dar modul cum se raportează evlavia noastră la această putere dumnezeiască este iconic. A se adânci și identitatea, prezentă imemorial în modul de înțelegere al Bisericii a acestei taine, între Troiță și Cruce.

[Marius22]

În prealabil postat de Mihailc

Icoana nu este o realitate a lumii acesteia, doar suportul ei material aparține părții mundane a existenței. Chiar dacă imaginalul iconic e doar o vedere ”ca prin oglindă, în ghicitură” a ceea ce vom vedea ”...atunci față către față”, morfologiile stilistice sunt profund eshatologice, adevărate arvune ale Împărăției.

Iconicul dens de înțelesuri a Sfintei Cruci se susține în ipostazierea puterii jertfei concentrate în insondabila kenoză a lui Hristos, moartea care eliberează natura umană din robia păcatului aneantizant. Imnografia Bisericii identifică în Cruce atât noul pom al vieții la care omul are acum acces aprofundând taina credinței, cât și chipul (eikon) terestru al Sfintei Sfintelor din cer adică izvorul harul Sfintei Treimi, de unde asocierea stavrofiliei cu doxologia mică. Crucea înlocuiește Tronul Îndurării din Templul iudaic (stropit anual cu sângele animalelor de către marele preot), după ce a fost sfințită desăvârșit de sângele Celui desăvârșit.

Sfânta Cruce este icoană a puterii Sfintei Treimi, o energie increată prin care se transmite harul care sfințește totul (inclusiv sfințirea apei), dar modul cum se raportează evlavia noastră la această putere dumnezeiască este iconic. A se adânci și identitatea, prezentă imemorial în modul de înțelegere al Bisericii a acestei taine, între Troiță și Cruce.

Multumim, Mihail, pentru cuvantul de folos. Foarte edificatoare este nu numai legatura dintre jertfa Mantuitorului si Cruce, cat si cea dintre Sfanta Treime si acest semn dumnezeiesc datator de viata.

Nu intamplator auzim in biserici la sarbatorile Sfintei Cruci, la prochimen sau la chinonic, cuvantul Psalmistului: "Insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale Doamne". Semnul Sfintei Cruci (ca si icoana) ne face partasi, nu in chip magic, desigur, ci prin participare, in chip tainic, harului Preasfintei Treimi, luminii dumnezeiesti necreate.

[CelMandru]

"Prin Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă. Deci, cel ce vrea să se mântuiască n-are pe nimeni de osândit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotărât cu toată puterea sufletului său să vină la Iisus, răstignirea-l aşteaptă – dar acesta iubeşte din tot sufletul pe cei ce-l răstignesc. În necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu şi de oameni. În cuptorul suferinţelor de tot felul se curăţeşte sufletul omenesc pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Şi suferinţa smereşte trufia omului şi îl face pe Dumnezeu prieten. Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare de dus! În Cruce Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecăruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mântui." (Părintele Arsenie Boca)

[Ekaterina]

"Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, caci nimenea nu s-a suit la cer cu tihna. Calea tihnei stim unde sfarseste, iar pe cel ce se scufunda pe sine in Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu sa fie niciodata fara grija, insa el trebuie sa fie cu grija pentru adevar. Dar si din aceasta se cunoaste ca este sub grija lui Dumnezeu, ca-i trimite pururea suferinte. Cel ce voieste sa fie in lumea aceasta fara grija si o doreste aceasta, dar voieste sa vietuiasca totodata in virtute, e strain de calea aceasta. Caci dreptii nu numai ca se nevoiesc in faptele cele bune, ci se si afla de buna voie intr-o mare nevointa pentru biruirea ispitelor, pentru cercarea rabdarii lor. Dar sufletul care are frica de Dumnezeu nu se teme de ceva care-l vatama trupeste. Caci nadajduieste in El de acum si in vecii vecilor. Amin".

Folositor am gasit acest cuvant al Sfantului Isaac Sirul