O posibila contradictie intre notiunile de Rai si Iad

[iuliu46]

În prealabil postat de bogdan81

Iuliu,

Dumnezeu nu ne mantuieste pentru meritele noastre. Nici daca dam toate cepele din lume nu putem sa pretindem mantuirea. Mantuirea e un dar al lui Dumnezeu, ca raspuns la darul pe care si omul il face lui Dumnezeu. Ce sunt faptele noastre bune daca nu niste daruri?
Dar darul lui Dumnezeu pentru noi e infinit mai mare decat al nostru si nu putem face nimic pentru a-l merita. Totul e dar.

Dar toata galagia asta de aici nu are nici un sens, si mai mult, totul suna fals. Sigur ca mantuirea e un dar si n-o sa-i cerem socoteala lui Dumnezeu pentru ca-l mantuieste pe cel care a daruit o ceapa ( daca a daruit-o ), sau care nu a daruit nimic niciodata. Dar tie ti se cere sa te imbunatatesti in fiecare zi, si sa le spui si altora ca trebuie sa faca asta. Nu ca "Dumnezeu e iubire" si ca n-o sa-l arunce in iad pentru vesnicie pentru ca asta te-ar face pe tine (care deja te visezi in rai) nefericit. Omul este liber sa aleaga, si de aceea este responsabil pentru faptele sale. Daca alegerea lui te face nefericit incearca sa-l schimbi aici cat se mai poate. Nu pune pe umerii lui Dumnezeu ceea ce tu nu incerci sa faci.

[bogdan81]

În prealabil postat de N.Priceputu

Iată că m-am dus la culcare şi m-am şi trezit, însă răspunsul e tot cel pe care îl găsisem aseară:
N-aş putea fi fericit. Şi cred că nici Dumnezeu n-ar putea fi fericit cu nefericirea mea şi a altora („pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”). Şi această nefericire, durere a mea pentru ceilalţi ar fi mai mult decât orice rugăciune pentru ei şi o legătură între inima mea şi inima lor. Iar această legătură ar putea fi funia pe care ei să se cocoaţe, înainte de Judecata Universală, în Rai. Cel mai dureros pentru ei ar fi să-i uiţi, să-ţi întorci faţa, să-i renegi. Atunci s-ar prăbuşi în iadul deznădejdii.
Pe de altă parte, nici ceilalţi nu pot fi cu totul opaci. Nu cunosc pe nimeni care să se opună cu încrâncenare oricărei chemări a lui Dumnezeu. Poate nu se duce la biserică, dar poate Îi răspunde altfel. Nici nu cred că aş putea iubi pe cineva cu o inimă împietrită cu totul.
De aceea am speranţă pentru toţi.
Iadul şi raiul cred că pot fi cunoscute încă din viaţa asta, în sufletele noastre. Un suflet liniştit, împăcat cu Dumnezeu, pregustă Împărăţia, răspândind lumină în jurul lui. Cel stăpânit de păcatele, de egoismul lui, e neliniştit şi chinuit, aducând tulburare, răceală, întuneric în jur. Dacă el se învârtoşează în starea asta şi moare în ea, dacă nu mai are nicio licărire de pocăinţă sau de milă pentru cineva, în ea se va adânci, probabil, şi după moarte.
Dar, din nou, cred că nimeni nu poate fi atât de bolnav de moarte. Nici măcar de l-ar chema Stalin sau Hitler.
Însă încep să speculez, aşa că mă opresc aici, păstrând, cum am spus, speranţa.

Domnule Priceputu, va multumesc pentru asta.
Aici e raspunsul. Daca are inima cu totul impietrita si nu iubeste pe absolut nimeni, nici eu nu l-as putea iubi.
Dar exista oare o astfel de inima desavarsit impietrita?
De aici poate sa rasara si speranta noastra.
Multumesc inca o data.

[bogdan81]

În prealabil postat de iuliu46

Dar toata galagia asta de aici nu are nici un sens, si mai mult, totul suna fals. Sigur ca mantuirea e un dar si n-o sa-i cerem socoteala lui Dumnezeu pentru ca-l mantuieste pe cel care a daruit o ceapa ( daca a daruit-o ), sau care nu a daruit nimic niciodata. Dar tie ti se cere sa te imbunatatesti in fiecare zi, si sa le spui si altora ca trebuie sa faca asta. Nu ca "Dumnezeu e iubire" si ca n-o sa-l arunce in iad pentru vesnicie pentru ca asta te-ar face pe tine (care deja te visezi in rai) nefericit. Omul este liber sa aleaga, si de aceea este responsabil pentru faptele sale. Daca alegerea lui te face nefericit incearca sa-l schimbi aici cat se mai poate. Nu pune pe umerii lui Dumnezeu ceea ce tu nu incerci sa faci.

Iuliu, ai dreptate. Iti dau perfecta dreptate. Acum am inteles la ce te-ai referit.

[iuliu46]

În prealabil postat de bogdan81

Iuliu, ai dreptate. Iti dau perfecta dreptate. Acum am inteles la ce te-ai referit.

Nu spun ca nu e o intrebare legitima pana la un punct. Dar nu e ziditoare, e un prilej de a ne arata asa cum nu suntem si de a rataci in loc sa incercam sa schimbam ceva in noi si in ceilalti acum cand se poate. Tu fa-ti datoria ta de crestin, si lasa restul in seama judecatii drepte a lui Dumnezeu.

[dobrin7m]

În prealabil postat de bogdan81

Spune dansul undeva ca daca tu iubesti pe fratele tau din iad, nu se poate sa nu te iubeasca si el putin si atunci aceasta iubire, fie si putina, il va scoate din iad.
Dar daca tu il iubesti iar el nu te iubeste?

Nu stiu daca chiar asa spunea sau noi am inteles asa, insa aici intrevad o intelegere a noastra prin prisma gandirii noastre lumesti de schimb a tot si toate. Il iubesc, el simte, si un pic iubeste si el ca schimb, si pentru acest pic de iubire iese din iad. Eu zic ca nu.

In schimb este usurat, si spun Sfintii Parinti ca se poate sa ii fie usurate chinurile, si chiar am citit , nu mai stiu exact dar am sa caut, un exemplu cu cineva scos din iad pentru rugaciunile parintelui sau duhovnicesc.

deci usuratatea chinurilor vine din rugaciunea dreptilor si a sfintilor. Caci rugaciunile pacatosului din iad, sau o eventuala pocainta , este tardiva. Ce putem face noi insine pentru noi este doar aici in acest veac.

Legat de mantuirea demonilor, nu cred in asa ceva. Insa la final, daca dintre ei se smeresc , se fac inger de lumina precum acel exemplu dat de Par. Cleopa. Si ma gandesc ca la final cand scopul lor nu mai exista, acela de pierzare a sufletelor oamenilor, multi demoni se vor smeri. De aceea este necesara iubirea pentru toti. Insa cum spunea Par. Rafail Noica aceasta o poate face doar dreptii sau sfintii ca noi pacatosii, avand oarecare pacate vom putea fi inselati usor de diavol daca ii aratam iubire din mila pentru ei.
Smerenia acelora dintre ei, la sfasitul veacului, va fi insa din libera alegere.

de altfel Sf. Macarie Egipteanul in vedenia sa despre mantuirea sufletelor, spune de cete de diavoli, care umbla impreuna nu singuri tocmai ca sa nu se smereasca intrand printre ingeri si pocaindu-se.

[dobrin7m]

În prealabil postat de iuliu46

Dar toata galagia asta de aici nu are nici un sens, si mai mult, totul suna fals. Sigur ca mantuirea e un dar si n-o sa-i cerem socoteala lui Dumnezeu pentru ca-l mantuieste pe cel care a daruit o ceapa ( daca a daruit-o ), sau care nu a daruit nimic niciodata. Dar tie ti se cere sa te imbunatatesti in fiecare zi, si sa le spui si altora ca trebuie sa faca asta. Nu ca "Dumnezeu e iubire" si ca n-o sa-l arunce in iad pentru vesnicie pentru ca asta te-ar face pe tine (care deja te visezi in rai) nefericit. Omul este liber sa aleaga, si de aceea este responsabil pentru faptele sale. Daca alegerea lui te face nefericit incearca sa-l schimbi aici cat se mai poate. Nu pune pe umerii lui Dumnezeu ceea ce tu nu incerci sa faci.

Asa este, asta incerc sa explic si eu.

[bogdan81]

Eu asa am citit la arh. Sofronie ca daca sufletul va voi, chiar si din iad poate sa iasa, pana la Judecata Finala. Este o dogma a Ortodoxiei ca dupa moarte nu mai este nici un fel de pocainta ? As dori un raspuns de la aceasta intrebare. Este dogma sau doar teologumena?

[dobrin7m]

În prealabil postat de bogdan81

Daca are inima cu totul impietrita si nu iubeste pe absolut nimeni, nici eu nu l-as putea iubi.

Aceasta fraza arata exact care este starea noastra si consfinteste ce a spus Iuliu - ca discutam fals si degeaba. Cand vom ajunge sa putem sa iubim inclusiv pe acela cu totul impietrit, daca o fi, abia atunci putem spune ca iubesc cu adevarat. Pana atunci avem limite in iubire.

[dobrin7m]

În prealabil postat de bogdan81

Eu asa am citit la arh. Sofronie ca daca sufletul va voi, chiar si din iad poate sa iasa, pana la Judecata Finala. Este o dogma a Ortodoxiei ca dupa moarte nu mai este nici un fel de pocainta ? As dori un raspuns de la aceasta intrebare. Este dogma sau doar teologumena?

Nu stiu, nu am citit asa ceva, nici la Arhim. Sofronie si nici la alt Parinte, poti veni cu un citat? sigur ai inteles bine?

Toti Sfinti Parinti spun ca tot ce putem face pentru noi insine este aici in acest veac, dincolo dupa judecata particulara este tardiv. Si usurare mai primim prin rugaciunile celorlalti pentru noi. Insa eu m-am gandit bine la acest aspect privind la mine insumi. Dupa moartea mea, se vor ruga poate pentru mine,fratii mei, copiii mei, si nepotii, dar dupa generatia lor cati isi vor aminti si de sufletul meu? Asa ca ce pot face eu este acum, prin indreptarea mea, asa stangaci, stramb cum pot. pocainta acum si aici.

[dobrin7m]

Nu, dupa moarte degeaba mai exista pocainta. este tardiv. Este o ispita in gand, asta ca sa amane pocainta si sa adoarma sufletul ca nu conteaza ca e de ajuns si pocainta dupa moarte, dar e doar o ispita diavoleasca.
Tot pacatosul cand moare si intra pe mana diavolilor plange si se pocaieste tardiv. Sf. Macarie Egipteanul spunea cum a vazut un suflet pacatos tarat de diavoli direct in iad, si sufletul plangea si se tanguia si se pocaia , dar era tardiv.

De folos si acest articol.
http://www.crestinortodox.ro/religie...ei-124061.html