Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

Pazitorul Icoanei Maicii Domnului

Batranul Haralmbie a trait ultimii ani ai vietii sale cu nostalgia patriei sale pierdute.Se gandea mereu la frumosul sau sat de langa Prusa, iar ochii sai lacrimau.Cu aceasta durere a plecat din aceasta viata.Il lua adeseori in brate pe nepotelul sau, Haralambie, si-i vorbea despre satul sau.Ii descria cum era biserica, scoala unde a invatat primele litere, piata satului unde se juca.Apoi, cu multe amanunte ii descria casa in care se nascuse, se casatorise si-si dobandise copiii.Micul Haralambie a crescut si apoi a studiat in Atena.Insa totdeauna isi aducea aminte de bunicul sau.Intr-o zi instiintandu-se ca o agentie de turism a organizat o excursie in partile Prusei,a considerat de datoria sa sa viziteze acel loc, in amintirea bunicului sau.O nespusa emotie a incercat Haralambie cand a ajuns in satul bunicului sau.Mai intai a vazut biserica, numai ca acum era ageamie.S-a apropiat de cafeneaua bunicului sau, dar era inchisa.Si piata era cu desavarsire lasata in parasire.A ajuns in fata casei.Cu o mana tremuranda a deschis poarta de la curte.Pe trepte statea un batranel.De indata ce l-a vazut pe tanar l-a intrebat in turceste:
- Fiule, ce vrei ?
Cu putinele cuvinte turcesti, pe care Haralambie le invatase de la bunicul sau, a incercat sa-i dea sa inteleaga ca venise din Grecia ca sa cunoasca satul bunicului sau.De indata ce batranul a auzit aceste cuvinte a sarit in sus, si-a intins mainile si l-a strans pe Haralambie la pieptul sau.
- Bine ai venit !, i-a raspuns batranul in greceste.Stiam ca vei veni si de aceea te asteptam.Haralambie il privea buimac.Apoi batranul l-a luat de mana pe tanar si l-a condus intr-o camera mica in interiorul casei.L-a pus sa se aseze pe singurul scaun ce era acolo, dupa care i-a spus:
- Eu m-am nascut intr-un satulet din Macedonia.Parintii mei au fost mahomedani si se ocupau cu agricultura.Eram cel mai mic copil al familiei.Cand ceilalti lipseau toata ziua fiind la camp, eu stateam la casa prietenului meu Nicolae.De multe ori chiar dormeam acolo.Parintii lui ma iubeau si nu ma deosebeau de copiii lor.Erau oameni buni si crestini credinciosi.Se aduna la rugaciune toata familia, mai ales noaptea, ingenuncheau si se rugau inaintea icoanei Maicii Diomnului, la care ardea permanent o candela, iar alaturi era o cadelnita, care imprastia o buna mireasma in toata casa.Toate acestea ma faceau sa simt teama.De multe ori ingenuncheam si eu impreuna cu ei si vorbeam cu Maica Domnului, ca si cum as vorbi cu mama mea.Sufletul se umplea atunci de pace.
Intr-o zi, familia lui Nicolae a mers la o bisericuta din afara satului care avea hramul.M-au luat si pe mine cu ei.Am urmarit Dumnezeiasca Liturghie si cand i-am vazut pe credinciosi ca merg spre Sfantul Altar sa se impartaseasca, am mers si eu, dar tatal prietenului meu m-a oprit, spunandu-mi in soapta:
- Tu nu, copilul meu !, nu te poti impartasi, pentru ca nu esti botezat.L-am privit cu repros si i-am spus :
- Atunci, sa ma botez si eu.
Mai tarziu kir Dimitrie, tatal lui Nicolae, mi-a explicat ca apartinem de religii diferite si ca parintii mei nu ar fi ingaduit sa ma botez.As putea-o face insa atunci cand avea sa devin major.Treceau anii si eu continuam sa am aceeasi dorinta.Asteptam cu multa nerabdare acea zi dorita si continuam sa ma rog Maicii Domnului.Din nefericire nu am apucat sa-mi infaptuiesc marea mea dorinta, caci, inainte de majorat, s-a facut schimbul de populatii.Parintii mei m-au luat si m-au dus in acest sat.Era noapte si nu am putut sa-mi iau ramas bun de la prietenul meu si de acea iubita familie.Si asta m-a costat mult.De vreo doua ori am voit sa fug de acasa si de aceea parintii mei au fost nevoiti sa ma incuie in aceasta camera, unde am ramas pana acum.
Intr-o noapte, cuprins de deznadejde, am ingenunchiat, asa cum facea familia lui Nicolae si cu lacrimi in ochi am rugat-o pe Maica Domnului sa ma ajute sa ma intorc inapoi.Deodata am simtit o nespusa mireasma, care mi-a umplut camera.Am considerat aceasta ca un raspuns al Maicii Domnului la rugaciunea mea.Aceasta mireasma o simt pana astazi, atunci cand ma rog noaptea.
Mai tarziu am inceput sa aud niste lovituri usoare sub patul in care dormeam.Vreme de un an intreg nu am putut intelege ce se intampla, dar nici nu indrazneam s-o spun cuiva.Intr-o zi, cand toata familia mea a plecat la o nunta in satul vecin, am avut ocazia sa caut cu multa atentie la locul acela.Am vazut ca o scandura nu se imbina bine si am ridicat-o cu un obiect ascutit.Sub scandura am vazut o cutie metalica."Cu siguranta aici era ascunsa o comoara", m-am gandit.M-au cuprins fiorii cand am deschis-o.Inlauntru era o icoana a Maicii Domnului, o candela si o cadelnita.M-am gandit ca oamenii care au plecat din aceasta casa au ascuns nepretuita lor comoara ca sa nu cada in maini profanatoare.La fel m-am gandit sa fac si eu.Sa pastrez icoana pana cand se afla cineva din acea familie, caruia sa i-o pot da.Si aceasta era cererea mea, atunci cand ma rugam in fiecare noapte Maicii Domnului.
Au trecut multi ani de atunci.Parintii mei au plecat din aceasta viata.Fratii mei s-au casatorit si si-au facut fiecare casa sa.Eu am ramas singur aici.Pazeam icoana Maicii Domnului.Nu am vrut sa ma casatoresc, pentru ca nu voiam sa intre femeie in casa mea.Rudele si consatenii ma considerau dezechilibrat mintal si nu se apropiau de mine.Asta imi convenea, pentru ca nu ma deranjau.Aveam totdeauna pe Maica Domnului care ma ocrotea.
In ultima vreme puterile au inceput sa ma paraseasca."Maica Domnului, nu ma lasa sa mor mai inainte de a da in maini sigure icoana ta", ma rugam continuu.Iar ieri seara am primit raspunsul ei.Mireasma se oprise.O adiere racoroasa mi-a cuprins sufletul.Am scos icoana din cutie si mi s-a parut ca Maica Domnului mi-a zambit."Va trimite pe cineva astazi s-o ia", m-am gandit, si de dimineata stau pe trepte si astept.Acum pot inchide ochii linistit.
Emotionat, Haralambie a luat in maini Sfanta Icoana.S-a plecat apoi si a sarutat mana batranului, ca si cum ar fi sarutat mana bunicului sau.I-a multumit din toata inima si si-au luat ramas bun cu ochii inlacrimati.Inainte de a pleca, batranul i-a dat lui Haralambie un saculet, spunandu-i:
- Ia-l, fiule !Este pamant din gradina bunicului tau.Pune-i-l pe mormant, ca sa i se odihneasca sufletul in pace.

[cristiboss56]

Se știe că mormântul Vlădicăi Serafim este vizitat mai ales de elevi și studenți. Ei se roagă pentru reușită la examene și primesc ajutor minunat, care nu numai că se manifestă la examene, dar se reflectă bineplăcut în sufletele lor.

Un student în anul II la Medicină vizita deseori cripta Vlădicăi Serafim și se ruga lui pentru reușită la examene. El provenea dintr-o familie atee și nici nu era botezat. Odată, el se ruga acolo, ca de obicei. Când și-a terminat îngenuncheat rugăciunea, a sărutat mormântul de marmură și s-a ridicat. Deodată, îl vede pe Arhiepiscopul Serafim în fața lui, ca viu. Vlădica l-a binecuvântat și i-a zis: „Botează-te și postește!”. După aceea a dispărut.

Studentul s-a cutremurat până în adâncul sufletului de cele întâmplate. El și-a chemat din provincie mătușa, care era foarte credincioasă, și a rugat-o să-i fie nașă. A fost botezat în Biserica Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, de la azilul de bătrâni din raionul Kneajevo.

După această întâmplare minunată, studentul spunea tuturor că dacă va fi supus chinurilor până la moarte, nu-i vor putea zdruncina credința în existența vieții după moarte.

(Viața, minunile și învățăturile Sfântului Ierarh Serafim (Sobolev), făcătorul de minuni din Sofia)

[cristiboss56]

As vrea să pun pe această hârtie marea minune care au făcut-o Sfinții Arhangheli în familia fiului meu.

Sunt preoteasă. Soțul meu, părintele Savvas și cu mine locuim în Kouklia, regiunea Pafos din Cipru. Fiul meu, ofițer în armata cipriotă, este căsătorit de șapte ani cu o fată foarte bună însă, din păcate, în anii aceștia bucuria lor nu a fost deplină. Nu au putut dobândi un copil. Au mers la toți doctorii și noi la toți sfinții am alergat, să-i rugăm. Nimic. Nu știam deloc despre Arhanghelul Mihail din Mantamados, până când am ajuns în Mitiline cu soțul meu, pentru a ne închina noilor Sfinți Rafail, Nicolae și Irina. Acolo am auzit despre Arhanghel.

Am ajuns în după-amiaza zilei respective, cu autobuzul. Acolo am fost informați că spre seară se va săvârși priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli. Am considerat acest fapt ca fiind unul semnificativ și, cu toate că lăsasem toate lucrurile noastre la mănăstirea Sfântului Rafail, am rămas pentru priveghere. Dumnezeul meu, ce minunat a fost! Am ajuns în al șaptelea cer!

Era lume multă, astfel că nu puteam să stau în fața icoanei și să mă rog, așa cum voiam. Însă am făcut răbdare. Am stat într-un colț și mă rugam în gând, cerând mijlocirea Sfinților Arhangheli.

S-a terminat Sfânta Liturghie aproape de răsăritul soarelui, iar lumea, încet-încet, se împuțina. Eu nu m-am mișcat de la locul meu. Am așteptat. Aproximativ într-o oră după apolis, locul era aproape liber. Atunci m-am îndreptat spre Sfintele Moaște care erau pe o măsuță, în mijlocul bisericii, m-am închinat și mai apoi am îngenunchiat în fața icoanei basorelief a Sfântului Arhanghel Mihail. Acolo am lăsat ca în toată ardoarea credinței să converseze sufletul meu cu Arhanghelul. Mi-am întins mâinile mele spre cer și mi-am pus nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli.

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

Am îngenunchiat. Mi-am plecat fața în mâinile mele. M-am sprijinit de baldachinul icoanei și nu spuneam nimic altceva decât mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...

Am plecat din acea binecuvântată insulă despovărați, bucuroși, cu o pregustare în inimă a fericirii ce va să vină.

A trecut un an și era aceeași dată ca atunci când eram în Mantamados. A sunat telefonul. Era nora mea. Am auzit atunci cea mai minunată veste:

- Mamă, aștept un copil!

- Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

Când m-am întâlnit cu fiul meu, i-am spus:

- Fiul meu, cred că vei deveni tată. Am făcut însă o făgăduință și aș vrea să o îndeplinești, când se va realiza visul nostru și vei dobândi acel copil. O vei face?

- Dacă pot, mamă, da, a răspuns acela.

- Poți, i-am spus.

- Atunci, îți promit că voi face, mi-a răspuns.

- Știu cât de mult iubești uniforma ta de armată, cu care ai jurat și ai primit sabia ta. Eu, știind ceea ce iubești, am făgăduit Sfinților Arhangheli că, atunci când vei dobândi un copil, le vei mulțumi dăruindu-le ceva ce iubești mult, referindu-mă la uniforma ta.

- Mamă, aceasta este o amintire și trebuia să rămână în familia mea, dar dacă ai făgăduit aceasta... Să o cureți și să o ducem acolo unde ai făgăduit.

Pe urmă, vrând să mă tachineze, a spus:

- Mamă, nu cred că ai făgăduit și pe copilul nostru, nu?

- Nu, copilul meu, nu. Să fie sănătos și să vă bucurați de el, sub ocrotirea Arhanghelilor.

- Amin, mamă, amin, a murmurat, zâmbind.

A născut nora mea și nașterea a decurs bine, însă nu a născut unul, ci trei copii veseli și foarte sănătoși. Un băiat și două fetițe. Slăvit să fie numele Dumnezeului celui Sfânt și al slăviților Săi Arhangheli!

Vă rog, părinte, să scrieți această minune în periodicul dumneavoastră, pentru a o citi întreaga lume și pentru a se fundamenta credința oamenilor. Să creadă că rugăciunea, atunci când este curată și plină de căldură sufletească, este ascultată de către Atotmilostivul Dumnezeu, Cel care ne-a răsplătit după dorința noastră. Vă mulțumesc și vă sărut mâna cu respect!”

(Din periodicul „Arhanghelul”, anul 35, Ianuarie-Martie 2008, pg. 202)

[Hartford]

În prealabil postat de cristiboss56

As vrea să pun pe această hârtie marea minune care au făcut-o Sfinții Arhangheli în familia fiului meu.

Sunt preoteasă. Soțul meu, părintele Savvas și cu mine locuim în Kouklia, regiunea Pafos din Cipru. Fiul meu, ofițer în armata cipriotă, este căsătorit de șapte ani cu o fată foarte bună însă, din păcate, în anii aceștia bucuria lor nu a fost deplină. Nu au putut dobândi un copil. Au mers la toți doctorii și noi la toți sfinții am alergat, să-i rugăm. Nimic. Nu știam deloc despre Arhanghelul Mihail din Mantamados, până când am ajuns în Mitiline cu soțul meu, pentru a ne închina noilor Sfinți Rafail, Nicolae și Irina. Acolo am auzit despre Arhanghel.

Am ajuns în după-amiaza zilei respective, cu autobuzul. Acolo am fost informați că spre seară se va săvârși priveghere în cinstea Sfinților Arhangheli. Am considerat acest fapt ca fiind unul semnificativ și, cu toate că lăsasem toate lucrurile noastre la mănăstirea Sfântului Rafail, am rămas pentru priveghere. Dumnezeul meu, ce minunat a fost! Am ajuns în al șaptelea cer!

Era lume multă, astfel că nu puteam să stau în fața icoanei și să mă rog, așa cum voiam. Însă am făcut răbdare. Am stat într-un colț și mă rugam în gând, cerând mijlocirea Sfinților Arhangheli.

S-a terminat Sfânta Liturghie aproape de răsăritul soarelui, iar lumea, încet-încet, se împuțina. Eu nu m-am mișcat de la locul meu. Am așteptat. Aproximativ într-o oră după apolis, locul era aproape liber. Atunci m-am îndreptat spre Sfintele Moaște care erau pe o măsuță, în mijlocul bisericii, m-am închinat și mai apoi am îngenunchiat în fața icoanei basorelief a Sfântului Arhanghel Mihail. Acolo am lăsat ca în toată ardoarea credinței să converseze sufletul meu cu Arhanghelul. Mi-am întins mâinile mele spre cer și mi-am pus nădejde în mila lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Arhangheli.

Lacrimile îmi tulburau privirea și vedeam neclar diverse înfățișări sclipitoare când, o, Dumnezeul meu! Am simțit că fața icoanei Sfântului Arhanghel îmi zâmbea și mi-a mișcat din cap, în semn afirmativ! Aceasta a fost!

Am îngenunchiat. Mi-am plecat fața în mâinile mele. M-am sprijinit de baldachinul icoanei și nu spuneam nimic altceva decât mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...

Am plecat din acea binecuvântată insulă despovărați, bucuroși, cu o pregustare în inimă a fericirii ce va să vină.

A trecut un an și era aceeași dată ca atunci când eram în Mantamados. A sunat telefonul. Era nora mea. Am auzit atunci cea mai minunată veste:

- Mamă, aștept un copil!

- Slavă Ție, Doamne! Slavă Ție, Doamne!

Când m-am întâlnit cu fiul meu, i-am spus:

- Fiul meu, cred că vei deveni tată. Am făcut însă o făgăduință și aș vrea să o îndeplinești, când se va realiza visul nostru și vei dobândi acel copil. O vei face?

- Dacă pot, mamă, da, a răspuns acela.

- Poți, i-am spus.

- Atunci, îți promit că voi face, mi-a răspuns.

- Știu cât de mult iubești uniforma ta de armată, cu care ai jurat și ai primit sabia ta. Eu, știind ceea ce iubești, am făgăduit Sfinților Arhangheli că, atunci când vei dobândi un copil, le vei mulțumi dăruindu-le ceva ce iubești mult, referindu-mă la uniforma ta.

- Mamă, aceasta este o amintire și trebuia să rămână în familia mea, dar dacă ai făgăduit aceasta... Să o cureți și să o ducem acolo unde ai făgăduit.

Pe urmă, vrând să mă tachineze, a spus:

- Mamă, nu cred că ai făgăduit și pe copilul nostru, nu?

- Nu, copilul meu, nu. Să fie sănătos și să vă bucurați de el, sub ocrotirea Arhanghelilor.

- Amin, mamă, amin, a murmurat, zâmbind.

A născut nora mea și nașterea a decurs bine, însă nu a născut unul, ci trei copii veseli și foarte sănătoși. Un băiat și două fetițe. Slăvit să fie numele Dumnezeului celui Sfânt și al slăviților Săi Arhangheli!

Vă rog, părinte, să scrieți această minune în periodicul dumneavoastră, pentru a o citi întreaga lume și pentru a se fundamenta credința oamenilor. Să creadă că rugăciunea, atunci când este curată și plină de căldură sufletească, este ascultată de către Atotmilostivul Dumnezeu, Cel care ne-a răsplătit după dorința noastră. Vă mulțumesc și vă sărut mâna cu respect!”

(Din periodicul „Arhanghelul”, anul 35, Ianuarie-Martie 2008, pg. 202)

Foarte frumos multumim Cristi pentru stadanie.

[cristiboss56]

O soră medicală de la un spital din Atena i-a povestit părintelui Simeon Aghioritul, care locuieşte la Kaliagra (Sfântul Munte), următoarele:

- Aveam scleroză în plăci şi mă aflam în pragul paraliziei. Medicii mi-au dat o lună de zile concediu. Într-o noapte, în timp ce zăceam la pat, o văd aievea pe Maica Domnului care îmi spune: „Ridică-te, de acum eşti sănătoasă!”.

M-am ridicat şi a doua zi am mers la spital. Când m-au văzut medicii, au rămas uluiţi. M-au consultat şi m-au găsit sănătoasă.

Atunci părintele Simeon a întrebat-o unde lucrează.

- Lucrez la morgă, a răspuns ea. Cei morţi sunt aduşi acolo şi aruncaţi fără niciun respect. Eu îi iau, îi spăl, îi îmbrac şi îi îngrijesc cu multă dragoste, ca pe rudele mele.

- Pentru aceasta Maica Domnului te-a vindecat. În Vechiul Testament, Tobit, atunci când găsea un mort, îl îmbrăca şi-l îngropa. De aceea Arhanghelul Rafail i-a spus: „Te ocrotesc”.

- Şi eu simt o ocrotire, a răspuns ea plângând.

(Ieromonah Eftimie Athonitul, Asceţi în lume, volumul I, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2009, pp. 347-348)

[cristiboss56]

In vara anului 1854, mergând Sfântul Calinic spre Târgu-Jiu, însoţit de ucenicul său şi mai mulţi slujitori, la rugămintea credincioşilor a poposit peste noapte într-un sat din cale. Şi iată, fiii unui om înstărit au mărturisit bunului păstor că tatăl lor a murit de mai mulţi ani, dar trupul lui n-a putrezit în pământ. L-au dezgropat de trei ori, i-au făcut parastas cu arhierei şi cu preoţi, dar trupul său tot întreg l-au scos din groapă.

Deci, l-au rugat pe Sfântul Calinic să le dea voie să-l dezgroape a patra oară pe tatăl lor, iar după ce fericitul va termina liturghia arhierească, să-i citească rugăciunile de dezlegarea păcatelor la mormânt. Şi bunul păstor, milostivindu-se de ei, i-a ascultat. După terminarea liturghiei au mers cu toţii la mormânt. Trupul răposatului, întreg şi nevătămat, era rezemat de zidul bisericii. Şi iată, o, minune preaslăvită! În timp ce Sfântul Calinic citea rugăciunile de dezlegare a păcatelor, trupul cel neputred a început a se preface în ţărână, de la picioare spre cap. La sfârşitul rugăciunilor, întreg trupul său se prefăcuse într-o grămăjoară de ţărână amestecată cu oase albe. Uimiţi toţi de aceasta, au dat slavă lui Dumnezeu.

Spunea părintele Anastasie, ucenicul Sfântului Calinic, că au poposit împreună timp de trei zile la Schitul Lainici, unde era egumen marele duhovnic şi arhimandrit Irodion Ionescu, renumit pentru viaţa sa în toate hotarele Olteniei şi dincolo de Carpaţi. Apoi, pornind pe poteci de munte spre Râmnicu-Vâlcea, au poposit puţin într-o poiană. Şi, plecând însoţitorii săi înainte, Sfântul Calinic stătea jos şi plângea.

‒ De ce plângi, Preasfinţite? l-a întrebat ucenicul. Te doare stomacul?

‒ Nu, fiul meu, a răspuns el. Dar nu credeam să mai trăiesc, să văd alt stareţ schimbându-se în Cernica. Nicandru, stareţul Cernicăi, a murit!...

Deci, ucenicul însemnând ziua şi ceasul acela, a plecat după două săptămâni la Mănăstirea Cernica şi s-a încredinţat că arhimandritul Nicandru se mutase la Domnul chiar în ziua şi ceasul în care a plâns Sfântul Calinic.

Odată, pe când Sfântul Calinic slujea Sfânta Liturghie în paraclisul Episcopiei Râmnicului cu mai mulţi slujitori, a fost adusă la biserică o femeie legată în lanţuri, cumplit chinuită de un duh necurat. La sfârşitul slujbei, protoiereul oraşului a rugat pe bunul păstor de suflete să-i citească o rugăciune de vindecare. Arhimandritul Anastasie i-a pregătit molitfelnicul. După citirea rugăciunii, Sfântul Calinic a binecuvântat pe femeia bolnavă de trei ori în numele Preasfintei Treimi şi a zis:

‒ În numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te!

În clipa aceea, bolnava s-a vindecat cu darul lui Dumnezeu. Deci, sculându-se sănătoasă de jos, săruta cu lacrimi sfintele icoane, mulţumind binefăcătorului ei. Apoi, intrând Sfântul Calinic în chilia sa, a început a plânge cu multe lacrimi.

‒ De ce plângi, Preasfinţite? l-a întrebat ucenicul.

‒ Nu am nimic, fiul meu, dar văd că pentru multele mele păcate mă pedepseşte Dumnezeu. Spuneţi la toţi că nu pentru mine păcătosul a făcut Dumnezeu această minune de a tămădui pe femeia bolnavă.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 419-420)

[cristiboss56]

O femeie de treabă și smerită din Constantinopol a căzut pradă unei boli grave și îndelungate. Între altele, o scurgere rău mirositoare ieșea din mâna sa dreaptă, făcându-o să se usuce și să nu o mai asculte.

Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns, mâna nu atârna în jos, ci stătea întinsă într-o parte. Nimic nu-i putea schimba poziția, făcând-o să fie o priveliște jalnică. Doctorii s-au gândit ca pentru mâna sa țeapănă să-i aplice tratamente de încălzire și niște medicamente foarte puternice.

Dar ea s-a gândit ca mai întâi să folosească mirul tămăduitor și moaștele sfinților. Deci își ungea adesea mâna bolnavă cu ulei sfințit. Zi de zi, ea auzea despre multele minuni săvârșite de minunatul Grigorie. La început nu a dat nici o crezare acestor istorisiri. De ce? Fiindcă mai demult, împreună cu alte femei din Constantinopol, pline de slavă deșartă și de toane, rostise cuvinte grele împotriva omului lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, cum boala ei se înrăutățea, neavând altă nădejde și îmbărbătată de veștile despre mijlocirile ierarhului, a hotărât să încerce puterea sfântului.

Deci s-a dus la mormântul lui. Deși îl ruga să o ajute, avea îndoieli. Totuși și-a pus mâna pe lespedea mormântului și, minune! Mai întâi sfântul i-a tămăduit degetele necrozate, astfel încât și le-a putut mișca spre a-și face semnul crucii.

Apoi, ea s-a dus și s-a închinat la icoanele din biserică. La trei zile după ce s-a întors acasă, și-a recăpătat folosirea deplină a mâinii. Iată minunile lui Dumnezeu! Dar, pe deasupra, femeia s-a tămăduit de un rău și mai mare decât suferința trupească: păcatul duhovnicesc al necredinței.

Deci, dând slavă lui Dumnezeu, ea a vestit tuturor minunea făcută de slujitorul Lui. Să audă dar, toți cei ce au îndoieli, și să creadă!

(Viaţa şi nevoinţele celui între sfinţi părintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Thessalonicului, traducere de Constantin Făgeţan, Editura Egumenița, București, 2006, p. 125)

[cristiboss56]

Domnul Panagiotis a trebuit să meargă la Muntele Athos şi a fost primit cu ospitalitate de către părinţii de la Sfânta Mare Mănăstire Vatopedu. Pe 26 octombrie 2014 a solicitat părinţilor, în mod repetat, să meargă la Spovedanie, iar părinţii i-au spus că în dimineaţa următoare, luni, el ar putea merge.

La 27 octombrie 2014, la ora 04.00, când Utrenia începuse, domnul Panagiotis a mers la biserică şi, după ce s-a închinat la icoane, s-a așezat. Mai erau şi alte persoane în biserică. Așadar, s-a dus şi a luat loc într-o strană, şi era un om lângă el, în timp ce următoarea strană era goală.

A aşteptat cu răbdare, dar timpul a trecut şi călugărul nu și-a făcut apariția pentru a-l duce la duhovnic. În jurul orei 04.20, s-a întors şi a văzut o maică așezată în strana ce în prealabil fusese goală, alături de omul care se afla, ca și până atunci, lângă el. Maica s-a apropiat de el şi i-a spus: „Așteaptă, totul va merge bine, te vei spovedi, nu îți face griji, așteaptă puțin”. El a crezut că, probabil, mănăstirile mari au o anumită maică pentru a ajuta în biserică.

A trecut ceva timp şi omul nerăbdător s-a gândit să plece pentru a găsi pe cineva la care să meargă să se spovedească. Era ora 04.45 când se pregătea să plece. A făcut un pas şi a văzut maica venind din nou la el. Aceasta, luându-l de umeri, l-a împins uşor înapoi în strana sa, spunându-i: „Ţi-am spus să ai răbdare şi să aştepți. Acum cei șase Psalmi se termină, şi un călugăr va veni şi te va duce la un duhovnic să te mărturisești”.

Într-adevăr, două minute mai târziu, un călugăr a venit şi l-a însoţit la duhovnic. Domnul Panagiotis nu i-a spus nimic călugărului care îl însoţea, pentru că nu a vrut să pară suspect.

A ajuns la duhovnic şi, după ce a vorbit cu el un pic, domnul Panagiotis a spus:

- Din fericire, aveţi aici o maică care m-a încurajat să am răbdare, aşa că am aşteptat.

- Ce maică, binecuvântatule? Nu avem maici aici. Acesta este Sfântul Munte. Femeilor nu le este îngăduit aici, nici chiar maicilor!

- Dar cum, din moment ce am vorbit cu ea de două ori?

- Ai vorbit cu Preasfânta noastră şi nu ai înţeles asta, fiul meu.

Duhovnicul i-a cerut să o descrie, iar domnul Panagiotis a spus:

- Era înaltă, în jur de 30 până la 35 de ani, şi foarte frumoasă.

Cele de mai sus au fost scrise pe pagina de Facebook „Sfântul Nectarie”, în limba greacă, și traduse de către John Sanidopoulos [din limba greacă în limba engleză – n.t.]. Moderatorului paginii i s-a spus la telefon despre acest eveniment de către un bun prieten de-al său. Evenimentul a fost confirmat în secţiunea de comentarii de către un pelerin care era la Mănăstirea Vatopedu atunci când minunea a avut loc, care nu a văzut călugăriţa, dar a auzit povestea în timp ce se afla acolo şi a fost mișcat de ea.

[cristiboss56]

Cum am mai cunoscut un sfânt? Cum l-am cunoscut pe Sfântul Ioan Rusul? La nevoie... bineînțeles...

Alăptam de aproape cinci luni și n-am avut niciodată probleme. La început, unele femei se cam chinuie. Li se întăresc sânii și dor, se fac răni, bebe nu știe să-și ia lăpticul… eh, probleme de mamică. Probleme de care eu am fost ferită. Până într-o marți seara. După atâta timp, nu am crezut că era cazul să-mi mai fac griji. Totuși, pe mine abia atunci a început să mă chinuie ceva. Mă durea sânul drept și se întărise, dar am zis că se rezolvă totul la urmatoarea masă. N-a fost așa. Miercuri mi-a fost cam rău toată ziua și am avut febră mare. Puneam batiste înghețate, din congelator, și în două minute erau calde… Să mă așez pe partea dreaptă… mai bine nu!

Seara, i-am povestit necazul prietenei mele, Andreea. Atunci ea mi-a amintit de cutiuța pe care mi-o adusese, mai demult, cu ulei de la candela care veghează la moaștele Sfântului Ioan Rusul din Grecia.

„Unge-te cu puțin ulei”, mi-a sugerat ea. Andreea îmi povestea despre sfânt cu mult înainte, că i se roagă lui pentru finuțul ei, care are niște probleme de sănătate. Cu multă credință și cu stăruință, de la zi la zi, la acel băiețel se văd rezultate îmbucurătoare. Dar, ce îmi spunea ea atunci… îmi intra pe o ureche și îmi ieșea pe alta…

N-am fost curioasă, nici în stare să-l cunosc pe sfânt. Însă, de nevoie… m-am uns. Era miercuri seara de acum, cam pe la 23.00. M-am suit în pat, m-am așezat pe partea stângă și m-am culcat. La mai puțin de jumătate de oră, copila mea, care ar fi trebuit sa doarmă dusă la ea în pătuț, s-a trezit. Mă simțeam prea obosită ca să mă ridic, s-o legăn acolo, s-o conving să doarmă, așa că am luat-o în patul cel mare. Numai că, pentru ca ea să stea la perete și eu s-o pot veghea, trebuia să ma întorc pe dreapta, pe partea cea dureroasă. Na, o fac și pe asta, am gândit eu. Când m-am așezat, nu am simțit nicio durere. Când am pus mâna, m-am speriat. De bine! Totul era mai mult decât normal! Nu-mi venea să cred că, după 24 de ore de chin, în 30 de minute de la tratament nu mai aveam sânul întărit, că nu mă mai durea.

Sfântul Ioan Rusul a răspuns unei rugaciuni fugare… M-a ascultat, chiar și când eu refuzasem, până atunci, să-l cunosc. Îți dai seama ce se întâmplă când îți pui toată credința în el și în ceilalți sfinți – prieteni și mijlocitori în fața lui Dumnezeu?

(Anda Elena)

[cristiboss56]

Pe vremea stăpânirii otomane, sultanul, îndemnat de unul din neamul celor care l-au răstignit pe Hristos, l-a chemat pe un episcop ce se afla în cetatea cucerită de ei și l-a întrebat:

– Evanghelia voastră este adevărată?

– Da, este adevărată, răspunse episcopul.

– Atunci să bei acest pahar cu otravă că scris este: „De veți bea otravă, nu vă va vătăma”.

Episcopul a cerut răgaz trei zile pentru rugăciune și, după trei zile, s-a adunat din nou ceata turcească cu sultanul în frunte, care-i dădu episcopului să bea un pahar plin cu otravă, dar cerându-i să nu facă Sfânta Cruce pe pahar, căci auzise sultanul că puterea crucii îndepărtează moartea.

Episcopul, care era om înțelept, luă paharul și îl întrebă pe sultan din care parte să bea, de aici, de aici, de aici sau de aici, făcând astfel cu cele trei degete semnul Sfintei Cruci pe gura paharului, iar sultanul ia zis că poate să bea de unde dorește.

Episcopul a băut și nu a fost vătămat deloc, dar a cerut puțină apă ca să clătească paharul și i-a spus sultanului:

– Dă-i acum să bea și vrăjmașului lui Hristos care ti-a propus să faci aceasta.

Acela a băut și a murit pe loc.

Mare este, Doamne, puterea Crucii Tale!

Sursa: marturieathonita.ro