|
#271
|
|||
|
|||
Citat:
|
#272
|
|||
|
|||
Citat:
Cat priveste precizarea "restul, ca niste figuri de stil...", recunosc ca ma infurie. Ma infurii pe anii, prea multi, in care intelegeam si eu aprox. la fel. Orice Taina deschide un lucru limitat, omenesc, inscris in cercul repetitiv al orizontalei vietuirii trupesti, spre infinit si, ca sa fortez cumva exprimarea, chiar dincolo de infinit (zic asa cu gandul de a lasa in urma orice posibilitate de exprimare omeneasca). Adica in Dumnezeu. Face saltul la posibilitatea efectiva a plinatatii, a desavarsirii ("Imparate Ceresc, Mangaietorule ... care pe toate le plinesti.") Sensul giratoriu e spulberat, e spart in sfarsit. Acum se poate, in sfarsit, calatori! A considera ca Taina Cununiei da o aprobare, o permisiune pentru unirea trupeasca, inseamna nici mai mult nici mai putin ca Domnul ne lasa unde suntem (in cutia noastra magica numita lume) si, culmea, zice cam asa: stati voi acolo in lumea voastra, ca niste rime sexualizate in borcan, iar Eu raman aici (pe culmi si abisuri separate de voi, inaccesibile voua), si sa stiti ca e OK, dragilor, puteti sa faceti sex. Nu am nimic impotriva. Eu urasc doar sexul cel fara de aprobarea mea. Vreti sex? Musai cu aprobare de la mine (adica "de Sus"). Altminteri va trimit in iad! Pe vecie! Hilar... Predecembrist. Asa or fi gandit membrii de partid, carora totul le curgea de sus, de la big brother. Oare asta-i Taina Cununiei?.... Dezolant. Si nedrept. Fata de Domnul, Care ne vrea Acasa, cat mai Acasa. Pentru aceasta, celor casatoriti Domnul ne-a intins o scara: urcati cu incredere pe scara aceasta care nu e din sfoara, nici din otel, care scapa simturilor toate (exceptind simtul duhovnicesc..:)), care e atat de subtire incat panza de paianjen sau razele lunii sunt deja o grosolanie fara egal... O scara care se numeste HAR si pe care, iata, Eu v-o trimit voua! Urcati, copiii mei, urcati.. Eu sunt aici, EU SUNT: si la capatul scarii si cu voi si in voi... Doar indrazniti si urcati! Aceasta-i principala particularitate a Tainei Cununiei, Mirela, dupa inima mea... Prin Sfanta Taina a Cununiei Domnul ne deschide (si ne angajeaza) inca o poarta de inaintare in unirea cu El. Dragoste noastra fireasca are toate sansele sa se rotunjeasca in parametri suprafiresti. Inaintea Tainei, indraznesc sa afirm, simtirea, resimtirea, gandirea, voirea, bucuria, placerea, implicatiile, complicatiile, reactiile, implinirile, obstacolele, SUNT CU TOTUL ALTFEL decat dupa sfintirea cuplului. Ca unii nu dau curs acestor prilejuri deosebitoare si raman trupesti si lumesti, e alta poveste. Din fericire insa, unii dau atentie si energie si timp si multe din cele lumesti! Si se sfintesc, se despatimesc, se indumnezeiesc tocmai inlauntrul Sfintei Taine. Toata viata lor de cuplu este altfel acum, are sa spun asa o alta mireasma, o altfel de miza, un alt sens, o alta erminie. Si un alt pret platit. Dur, deseori. Si splendid. Inaccesibil si imposibil pe alte cai, oricat s-ar forta omul. Cuplul casatorit calatoreste... Inainteaza in nespus.... Parcurge Odisseea neincetata a mirarii... La fel patesc si apa si uleiul si toate cele sfintite. Duhul Sfant ne poarta (ne "tracteaza") in alte zone posibile ale fiintarii omenesti: cele ale Imparatiei. Fireste, cat inca suntem aici in trup. Cu aluatul acela in noi, care dospeste masurile noastre de faina, in mod tainic... Last edited by ioan cezar; 28.09.2012 at 02:46:09. |
#273
|
|||
|
|||
Citat:
Citat:
Last edited by ovidiu b.; 28.09.2012 at 03:11:34. |
#274
|
|||
|
|||
Citat:
"Unii Sfinti Parinti afirma ca, daca Adam nu ar fi gresit, neamul omenesc s-ar fi inmultit prin cuvant. In aceasta privinta spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ce zici, omule ? Este oare vreun lucru cu neputinta la Dumnezeu? Oare Dumnezeu, Care inmulteste neamul multor feluri de pasari fara impreunare, nu putea face acest lucru si cu neamul omenesc?... " ( Exaimeron, Cuvantul 8). |
#275
|
|||
|
|||
Citat:
Last edited by ovidiu b.; 28.09.2012 at 03:37:45. |
#276
|
||||
|
||||
Intrebare : ne mantuim cu neamul, cu "trupul duhovnicesc" sot-sotie, sau fiecare cu-ale lui pacate?
|
#277
|
|||
|
|||
Citat:
Uite aici o dezbatere cam pe aceeși temă: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=12839 Last edited by ovidiu b.; 28.09.2012 at 05:50:58. |
#278
|
|||
|
|||
Nu stiu unde ar fi mai bine sa postez intrebarea: aici sau la "experiente luminoase"?
Ati intalnit vreodata sau v-ati intalnit cu situatia in care intr-un cuplu sa existe atat de multa suferinta din partea unuia sau a ambilor parteneri, teroare chiar, incat sa ajunga sa-si doreasca mai repede moartea (pe a sa sau pe a celuilalt), sa ajunga sa se roage "Doamne, stiu ca pentru pacatele mele platesc, dar Te rog, nu stiu cat mai pot indura, slobozeste pe robul Tau!" E oare o astfel de casnicie o incercare pentru om? Oare nu e o incercare prea grea? Inafara de asat, astfel de experiente nu se intampla numai oamenilor crediniciosi ci poate mai ales celor necredinciosi, care poate L-au nesocotit pe Dumnezeu in alegerile lor. Dar chiar si acestia, la un moment dat, satui de atata suferinta, se intorc la El si se roaga pentru izbavire, dar ce sa-i faci, ca nu se mai poate face nimic, nici pe lumea asta, nici chiar pe cealalata, odata ce esti "legat " prin Sfanta cununie. Daca toata viata traiesti in teroare alaturi e un tiran, si pe lumea aialalta vei fi tot cu el? Daca chiar el e cel care hotaraste ca a venit vremea sa te trimita acolo (si te omoara), ce faci, te duci cu el in iad? Asta e probabil cea mai mare dilema de "juridico-teologica" a mea: Sfanta Taina nu se dezleaga de la sine in momentul cand unul din parteneri o incalca, o sparge? Adica : comite adulter, se leapada de Dumnezeu, este excomunicat, se duce la sectanti, sau chiar la vreo grupare satanista, sau cel mai rau, isi ucide partenerul ? |
#279
|
|||
|
|||
Nu cred că sfânta taină ne obligă la trăirea unui iad în doi. Ea e taină întrucât e har. Dacă te-ai rupt de har, te-ai rupt de taină, n-o mai trăiești. Nu cred că Dumnezeu ne lipsește de libertate prin căsătorie. De altfel, lipsa libertății înseamnă și lipsa iubirii. Nu poți iubi decât dacă vrei asta.
Cred că poți îndura multe într-o căsnicie, chinuri, dureri, mucenicie, însă toate astea trebuie să le faci pentru că așa vrei, pentru că așa crezi, pentru că-l iubești sau ți-e milă de soțul care-ți face astea, iar nu pentru că te-ai legat pentru totdeauna, în mod fatal. Deci dacă nu faci asta din libertatea ta - pe care ți-o poți jertfi, însă asta înseamnă să i-o închini lui Dumnezeu, nu s-o pierzi, pentru că atunci devii și mai liber, renunțând la toate ale tale -, sau dacă nu poți pentru că ți-e sufletul vlăguit, cred că e mai bine să iei distanță de celălalt, să te separi. Ceea ce înseamnă, dacă crezi în unicitatea căsătoriei, asumarea crucii singurătății. De cruce oricum nu putem scăpa dacă vrem să ne mântuim. Ar trebui, din contră, s-o iubim, dar asta uităm mereu. La ultima întrebare răspunsul este „da”. Pentru cazurile enunțate de tine Biserica acceptă despărțirea. Însă taina nu poate fi dizolvată, nu are cum, ea ținând de unicitatea ta și a celui cu care ai devenit un trup. Ea admite, cu pogorământ, recăsătorirea, care este o binecuvântare (în cazul celor care au mai fost căsătoriți). P.S. Cred că ai postat la topicul potrivit. Last edited by N.Priceputu; 29.09.2012 at 15:15:06. |
#280
|
|||
|
|||
Din pacate cum am mai spus cunosc multi oameni care isi iau aceasta libertate, de a se jertfi intr-o casnicie nefericita, dar pe care jertfa nu le-a cerut-o nimeni (asta din cate am observat e si din cauza ca foarte multi fac greseala sa nu respecte a doua sau a treia porunca din decalog care spune " sa nu ai alt Dumnezeu inafara de Mine" - atat de simplu in vorba, dar atat de usor de incalcat...). Toti zicem ca trebuie sa ne ducem crucea, dar nimeni nu ne spune "asta e crucea ta". Putem oricand sa renuntam la o cruce si s aluam alta. Putem de exemplu sa renuntam sa mai servim in armata si sa ne angajam la cantina saracilor. Oare se supara Dumnezeu pentru asta? Nu cred, atata timp cat e o munca cinstita. Putem sa renuntam la casatorie si sa trecem la calugarie? Asta cu siguranta e o practica binecuvantata. Dar oare viceversa mai e tot asa? Oare cati oameni nu isi iau cruci care sunt prea grele pentru ei si-i doboara, ii arunca drept in ghearele necuratului? Stiti cum e? Multi gandesc "cred ca ar trebui sa fac asa" (cred ca am cutare boala, ia sa ma apuc eu sa iau tratamentul care-l face vecina de tensiune); asa cred eu ca e bine; sotul o sa fie multumit si nu o sa mai am scandal in casa. Nu mai aduc niciodata vorba de mers la biserica, cimitir, de chemat preotul in casa pentru sfestanie...de ce sa isc scandal? Daca vrea musaca in Saptamana Mare, ii dau, doar n-o sa risc un scandal tocmai acum... si nu mai ma duc nici la spovedanie, ca ce rost mai are daca tot ma spurc... Nu-i mai pomenesc nici de mers la ai mei, nici de alte lucruri care nu-i convin... asta e, pentru linistea familiei si a copiilor mai ales.. fac pace si cu insusi necuratul. Pentru ca am vazut situatii in care s-ar putea zice pe buna dreptate ca bietii oameni au ajuns sa traiasca in casa si in pat cu insusi diavolul. Desigur, nici un om nu e insusi diavolul, dar poate fi robit intr-o masura mai mare sau mai mica de acesta. Ori, in cazul asta, ar fi bine sa deschidem bine ochii sa vedem pe cine ascultam si cu cine facem pace si pe cine avem grija sa nu suparam. Dar asta e un alt subiect, si anume in ce masura si cu ce mijloace trebuie sa ne ferim, sa avem grija sa nu-l provocam pe cel rau.
|
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Mataniile mirenilor in Biserica | Dacian | Reguli in Biserica | 30 | 27.04.2012 17:15:11 |
casnicia alaturi de un necredincios | Aspasia | Nunta | 38 | 12.12.2010 22:15:41 |
Ajutatima sa-mi salvez casnicia | eduard40 | Rugaciuni | 6 | 06.01.2010 16:19:22 |
Patericul mirenilor | Laurentiu | Generalitati | 17 | 20.07.2009 09:49:11 |
|