sotul vs familia de origine

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de I.Calin

Doamna respectivă are mult de luptat, într-adevăr. Dar singura luptă de luptat este cu noi înșine. Să nu-mi spuneți că împotrivirea soțului doamnei nu vine dintr-un "teren fertil" că nu o cred. Am înțeles că părinții doamnei nu au fost de acord cu căsătoria. Și acum soțul ce să spună: "Du-te draga mea, în mod regulat, la mămică-ta și tăticu-tău, o să aibă ei grijă să te întoarcă împotriva mea?" Mie să nu-mi spuneți că niște părinți care nu sunt de acord cu o anumită căsnicie, vor fi vreodată? Extrem de rar...

Acel sot, daca are probleme si temeri care il macina...are deci implicit probleme, si indiferent de ce spun socrii lui...el trebuie sa le dovedeasca faptul ca se inseala, de moment ce au resentimente fata de el.

Nu de putine ori parintii simt ca ceva nu e in ordine, iar faptul ca acest om nu e de acord cu vizitrea parintilor decat extrem de rar...si atunci iese scandal...demonstreaza ca parintii fetei pot avea si dreptate.

Cred deci ca sunt unele persoane care vazand ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor cuiva( desi stiu si care e cuiul avut impotriva lor), refuza sa se corecteze...ba mai mult adancesc animozitatile, si strica si familia...aia noua, care cica ar avea mai multa importanta!!!

[ory]

În prealabil postat de I.Calin

Se vede că nu ești căsătorită sau dacă ești mă îndoiesc că ți-ar merge prea bine în căsnicie.
Nu am intervenit deloc cu răutate, e doar o constatare și dacă vrei să înțelegi, bine, dacă nu vrei, iarăși bine, e doar viața ta în joc. Cât despre credința noastră: Să-l punem mai presus pe Dumnezeu și să uităm de mofturile "traiului" cu prima familie ("va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa"), cel mai important este traiul cu persoana pe care ți-ai ales-o să-ți fie soț / soție pe viață.

Cred că bănuiesc de unde vine înverșunarea ateilor sau "căldiceilor" de a nu accepta ca unică (sau, mă rog, prioritară) familia ta și nu familia extinsă. Cred că este vorba de acceptarea tacită a faptului că soțul / soția nu e pe viață, dar părinții sunt unici, nu-i așa, stimabili atei sau "căldicei"? Ateul sau "căldicelul" își va lua tot timpul o "marjă de siguranță", el nu va avea încredere desăvârșită în partenerul de viață, fiindcă nu are încredere desăvârșită în însuși Creatorul său. Fiindcă dacă ar avea încredere în Dumnezeu și și-ar închina viața întru Hristos, ar IUBI și n-ar mai avea atâtea probleme despre ce, cât și cum are, va conta doar ceea ce este.

În concluzie, fiecare soț / soție să-și vadă de propria familie (e prima noastră obligație), ceea ce nu exclude respectul și atenția față de părinții noștri sau chiar ajutorul nostru când aceștia au nevoie. În nici un caz, nu înseamnă naveta zilnică (sau aproape zilnică) între domiciliul părinților și domiciliul conjugal. Nu contează dacă e vorba de băiețelul mămichii sau fetița mămichii, e și responsabilitatea unor părinți care nu pot pricepe că soții trebuie să-și vadă de viața lor, iar ceea ce se întâmplă între ei e numai problema lor. Acest tip de părinți, probabil că ar trebui să-și vadă de frustările și neîmplinirile lor pe parcursul vieții și să nu influențeze relația tinerilor soți cu tot soiul de prejudecăți și "sfaturi utile".

Sunt de-acord cu tine .

[ory]

Oricum, lucrurile sunt exprimate superficial aici, nu avem de unde sa stim din ce motive intemeiate isi face probleme sotul, sau chiar, de partea cealalta, sotia. Totul este relatat mult prea simplu si fara consistenta, ori eu cred ca foarte multe lucruri din viata noastra sunt determinate de multi alti factori, directi sau indirecti.
Depinde foarte mult de motivele pentru care sotul simte nesiguranta in familie atunci cand sotia merge la parintii ei, fiindca, pana la urma aici este vorba de incertitudine si neincredere, care poate fi justificata sau nejustificata. Problema trebuie rezolvata din interiorul casniciei, cred ca altceva nu merge in aceasta, dincolo de pretextele si motivatiile exterioare, aproape intotdeauna acestea sunt mult mai profunde decat se arata.
Personal, nu as face caz de aceste lucruri, as comunica destul de mult cu sotul meu astfel incat sa gasim radacina adevaratelor divergente, sa gasim, de asemenea, si remediul acestora pentru ca cel mai important intr-o casnicie este linistea si echilibrul din interiorul acesteia .
Este posibil ca sotul sa exagereze, dar tot atat de posibil este ca sotia sa exagereze, ori sa dea motive sotului pentru nemultumire . Nu am de unde sa stiu, eu stiu doar ceea ce este in casa proprie.
Uneori parintii gresesc, de fapt, de foarte multe ori parintii gresesc si nu le convine mai nimeni din cei care le intra in familie, cei " straini " . Alti parintii raman cu idei preconcepute, cu resentimente si cu tot felul de invataturi neconforme cu realitatea sau cu rationamentul specific fiecarei casnicii in parte. Nu sunt toate casniciile la fel, asa cum nu sunt nici oamenii la fel.
Este foarte dureros cand vad ca aproape toate casniciile, daca ajung la destramare, partenerii devin straini, efectiv nu-si mai spun nimic, nu le mai ramane nici prietenia, nici omenia si nici respectul reciproc.
Cum poate fi posibil asa ceva ? Este o eroare mare a familiei si societatii umane !
Sfaturile sunt de prisos in acest sens, fiecare si le stie pe ale lui si le rezolva asa cum poate si cum gandeste si, de asemeni, suporta consecintele acestor decizii.
Personal, cred ca nici fratele, nici prietenul si nici parintii nu ajung sa te cunoasca asa de bine cum te cunoaste sotul/sotia !

[o copila]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

O problema asemanatoare am avut si eu. Poate ca sotul meu nu se exprima prea zgomotos cu privire la vizitele mele acasa dar nici nu ii faceau placere. Nu mi-a interzis niciodata sa merg dar vedeam eu ca nu ii convine. Am incercat, si in mare masura am si reusit, sa privesc putin din afara toata situatia, si mi-am dat seama ca si eu greseam, adica veneam acasa cu idei in cap (nu neaparat rele) de la mama, frate, etc, pe sot de fapt deranjandu-l ca m-am consultat cu altii si nu cu el. Nu am incetat sa imi vizitez casa parinteasca dar am incercat sa ma desprind de acolo, sa realizez ca de fapt sunt o femeie maritata, si ca familia mea de acum incolo este sotul si copilul, ceilalti sunt colaboratori. Mi-a fost greu si mie sa inteleg si sa accept asta, dar acum cand privesc in urma imi dau seama ca asta este cursul care trebuie urmat ca de-aia m-am casatorit. Si e mai bine!
Ceea ce ne spui tu este destul de sumar, nu se poate desprinde decat concluzia ca el este rau ca nu te lasa sa mergi acasa. Incearca sa vezi si dincolo de asta, cum te comporti tu fata de el, ce ai face tu daca ai fi in locul lui. El probabil se simte exclus din clubul vostru, incearca sa il atragi si pe el. Cum te ai cu familia lui? Tine legatura si cu ceilalti, fi tu cea care are initiativa de a-i vizita familia lui.

Iti doresc sa gasesti formula de succes!

[Eugeniu23]

În prealabil postat de irinelu

Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai.

Cand te-ai casatorit, de fapt, voiai sa extinzi familia parintilor tai cu un nou membru, sau voiai sa-ti faci familia ta?
Sotul sau sotia trebuie sa ia apararea sotului/sotiei in fata proprilor parinti. Sa nu le "permita" sa spuna ceva rau de celalalt. Un mare duhovnic, plecat acum la Domnul, odata cand am intampinat la inceputul cazniciei mele o problema "comuna" cu socrii, ne-a spus mie si sotiei mele un cuvant dur: Copii... daca voi va iubiti, trageti apa dupa ei, dupa toti... si vedeti-va de viata. Ca de acum voi sunteti cei mai importanti. Asta nu inseamna sa uiti de ei, ca oricum nu ai cum sa-i uiti, fiind parintii tai. Dar trebuie pus piciorul in prag, in noul prag.

Bucura-te de noua ta familie si sa fiti fericiti. Sa nu te gandesti ca te indepartezi mult de parinti in timp ce te daruiesti noii tale familii. Oricum o sa aiba nevoie cu adevarat de tine intr-o zi (da Doamne sa fie cat mai tarziu asta) si o sa ai ocazia sa le arati dragostea ta. O sa ramai surprinsa in momentul respectiv de cat de mult sprijin o sa ai de la sotul tau.

[mirabela]

Oooo, Doamne! No, cam asa ceva mi-a spus si mie parintele ce urma sa ne cunune.

@irinelu: Nu privi lucrurile la modul negativ, incearca sa vezi si cealalta parte, pune-te in situatia lui, sa te gandesti cum ar fi fost ca tu nu fi fost acceptata de la inceput de parintii lui. Odata ce te-ai maritat, ai familia ta, ai casa ta, deci nu mai fi asa legata de familia ta, acu ai un sot pe care tb sa-l urmezi. Incearca sa ai mai multa rabdare, ingaduinta.Cand o sa ai ceva incercari mai mari decat asta, ce-ai sa faci? Ai sa fugi la mama si la tata?

Doamne ajuta.

În prealabil postat de Eugeniu23

Cand te-ai casatorit, de fapt, voiai sa extinzi familia parintilor tai cu un nou membru, sau voiai sa-ti faci familia ta?
Sotul sau sotia trebuie sa ia apararea sotului/sotiei in fata proprilor parinti. Sa nu le "permita" sa spuna ceva rau de celalalt. Un mare duhovnic, plecat acum la Domnul, odata cand am intampinat la inceputul cazniciei mele o problema "comuna" cu socrii, ne-a spus mie si sotiei mele un cuvant dur: Copii... daca voi va iubiti, trageti apa dupa ei, dupa toti... si vedeti-va de viata. Ca de acum voi sunteti cei mai importanti. Asta nu inseamna sa uiti de ei, ca oricum nu ai cum sa-i uiti, fiind parintii tai. Dar trebuie pus piciorul in prag, in noul prag.

Bucura-te de noua ta familie si sa fiti fericiti. Sa nu te gandesti ca te indepartezi mult de parinti in timp ce te daruiesti noii tale familii. Oricum o sa aiba nevoie cu adevarat de tine intr-o zi (da Doamne sa fie cat mai tarziu asta) si o sa ai ocazia sa le arati dragostea ta. O sa ramai surprinsa in momentul respectiv de cat de mult sprijin o sa ai de la sotul tau.

[windorin]

În prealabil postat de irinelu

Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa.

Acest detaliu arata cat de bolnav sufleteste este.
A fi in comuniune (periodic) cu oamenii nu impiedica o familie de a fi compusa din doi oameni.
Potrivit principiului lui, ar trebui sa nu aveti nici prieteni.

Daca ai avut o copilarie frumoasa si parinti iubitori, buba este la el... anume mandrie si egoism.
Daca ai avut o copilarie grea, ce face el este din dragoste.

[IonelS]

În prealabil postat de Daniel777

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

De acord cu aceste randuri, nu si cu interpretarea. Femeia nu-i sclavul barbatului si nu este obligata sa se execute in rau.. Pai daca smintitul ii spune sa se sinucida, ea trebuie sa se sinucida ?
Sa nu renunti la familia ta..., mama, tata, ..Nici nu poti sa divortezi din acest motiv, insa nu-i oferi atributii in plus.


Ce spune Arsenie Papcioc despre rolul femeii in viata barbatului !

„Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!”

Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poţi să judeci - pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci - nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.

Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mânăstire nu eram, dar mă gândeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine până la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia - adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii.

Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?

În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Nu există „jumătatea mea”

Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?

Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.

„Să preţuiţi femeia”

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.

Să ştiti că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

[anna21]

Pe acest thread se observa cu usurinta cine este casatorit si cine nu.

Subscriu mesajelor lui Calin.

Oricat de bine intentionati ar fi parintii, prezenta lor (si sfaturile lor) in tanara familie cauzeaza discutii aprinse intre soti.

Daca este nevoie de sfaturi, cred ca cel mai bine este sa se ceara sfatul duhovnicului, atunci nu mai exista discutii.

[anna21]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Nu de putine ori parintii simt ca ceva nu e in ordine, iar faptul ca acest om nu e de acord cu vizitrea parintilor decat extrem de rar...si atunci iese scandal...demonstreaza ca parintii fetei pot avea si dreptate.

Daca parintii simt ca ceva nu este in ordine, ar trebui sa se pronunte eventual inainte de casatorie si sa taca dupa ce copiii au propria familie.

Dar eu cunosc cazuri in care parintii au subminat sistematic relatiil copiilor astfel incat copiii ajung la 40 ani si tot nu sunt casatoriti!

Chiar propriul meu cumnat a avut relatii cu fete foarte frumoase, bine educate etc.. dar am fost socata sa aud dupa ce a incheiat o relatie cu o fata extraordinar de frumoasa, inteligenta, cu doua facultati, din familie buna etc.. ca mama lui declara: "mai bine ca s-a terminat pt ca A. era o fata care trebuia "distrata"..." Asta in conditiile in care potentiala nora tinea o legatura stransa cu mama logodnicului, o suna, ii facea vizite si cadouri etc.. (lucruri pe care eu nu le-am facut - oau! ce-or crede despre mine, cate lucruri nu mi-a spus sotul!).
Acum baiatul mamei are aproape 40 ani si este neinsurat datoria petioaselor sfaturi de viata primite de la parinti care i-au implementat mentalitatea ca femeile sunt c....