Happyologia

[cristiboss56]

În prealabil postat de MihaiG

Lipseşte exerciţiul. Nici fericirea nu vine aşa, una cu două. Este o vorbă în engleză: No pain, no gain....

Aplicabil la tentativa de a obţine fericirea din pahar (o spune un alcoolic) şi la tentativa de a obţine fericirea prin harul lui Dumnezeu (o spune un ateu convertit).

Prefer tentativa a doua ! E bine sa ne rugam si pentru alcoolic , caci niciodata nu stim ce ne rezerva viata . Nimeni nu-i de luat in ras , nici curvarul , nici hotul , nici prostul , nici betivul . . !
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

PSALMUL 23

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.

El mă paşte în păşuni verzi, şi mă duce la ape de odihnă;

îmi înviorează sufletul, şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mîngîie.
Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrşitul zilelor mele.

• UN ZÂMBET ESTE O LUMINĂ ÎN FEREASTRA SUFLETULUI, SEMN CĂ INIMA E ACASĂ.
• Surâsul este lumina feței și căldura inimii.
• Dacă nu-ți folosești zâmbetul, ești ca și omul cu 1 milion în bancă,dar fără carnet de cec.
• Aproape orice surâs este produsul altui surâs.
• Când zâmbim cuiva, mai mult ca sigur ne întoarcem zâmbetul; în definitiv, sunt 2 persoane cărora le comunicăm bucuria.
• Surâsul vorbește tuturor limbilor de pe această planetă.
• Un zâmbet valorează o mie de cuvinte.
• Zămbiți-vă unii altora. Zâmbiți-le soțiilor,soților,copiilor,oricui.
• Zâmbetul ajută să îi iubim pe ceilalți.
• Nimeni nu are mai multă nevoie de un zâmbet decât acela care nu poate oferi unul.
• Arată o față fericită. Este vitrina sufletului,cea mai bună publicitate a ta.
• Ridurile ar trebui să fie,numai și numai amprentele zâmbetelor.
• Ceea ce cu adevărat contribuie la a da un sens vieții, ceea ce e costa cel mai puțin și valoreaza cel mai mult ...este un zâmbet sincer și frumos. Conține bunătate și politețe amestecate cu dragoste. Este neprețuit...și nu costă nimic.

ZÂMBEŞTE!!!!! E O TERAPIE GRATUITĂ.

Link permanent catre articolul complet

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...--b1-p1542.htm

[Yasmina]

În prealabil postat de cristiboss56

N-ai intuit nici de asta data , caci virtualul este inselator , amagitor . . .
( ma refer strict la persoana mea ) : 1- nu ma ma uit la filme de prin anul 1994 , iar bautura preferata este :a) cafeaua
b) sunatoarea ;
c)pelinul ;
d)rostopasca ;
e) Pepsi -Cola ( ceva mai rar )

Sa fi fericita precum Ioan zice , inteleapta precum Zaharia prooroceste !
Sa fi iubita si mai ales sa iubesti mult , curat si sincer !

N.B. : "berea " virtuala era pentru Mihnea , pentru a-i aluneca usor si lin floricelele , caci tare rau e cand si mananci si ai complet alte si alte preocupari !

Deci , mare atentie la internet , la toate cele ce te inconjoara . . . !

Pai am si zis Cristi,ca nu stiu ce simbolizeaza ,adica m-am spalat pe maini de consecinte :)
In rest,imi place atitudinea si raspunsul tau,te salut virtual cu respect si consideratie

Imi place ca topicul curge aici cu niscaiva veselie, chit ca treaba cu fericirea e destul de serioasa (adica e cea mai serioasa).
Cum bine aminteste Antonia, acceptiunile asupra fericirii sunt cel putin doua: lumeasca si duhovniceasca fiind impartirea cea mai radicala si mai cuprinzatoare. Altminteri, cate palarii atatea acceptiuni ale fericirii (partea subiectiva, cum simte si resimte fiecare in felul lui fericirea).

Motivul pentru care am initiat topicul l-am camuflat in povestea cu Scufita (si in filmul cu purcelusii de pe alt topic): sunt dezamagit ca atat eu cat si multi dintre semenii mei avem tendinta sa dam prea mare atentie (timp, energie, procupari) buruienilor si parca uitam sa ne centram pe scop. Fix ca Scufita rosie.
Distractori de tot felul, dar pe mine ma irita foarte tare ca e aproape o moda in Biserica (si acum ma refer la Biserica pe care o cunosc eu, la oamenii concreti pe care ii intalnesc la slujbe si in afara lor) sa ne vaicarim, sa ne cufundam in depresii de tot felul crezind ca astfel suntem evlaviosi.
Ma scot din sarite fetele posomorate si "evlavioase" ale fatarnicilor si mironositelor de tot felul (ma refer la cei carora le cunosc din experienta directa si caracterul adevarat si mastile).

Se face, cred, o mare pacaleala printre noi cand ne lasam luati de valul atmosferei de amaraciune si oftaturi care acopera mesajul Evangheliei.

Vreau sa fiu inteles bine: sunt crestin ortodox si nu am luat-o pe urmele (firului) Adriannei, care ne invata cat de usor, zicea ea, e jugul lui Hristos. Fata batea campii, dupa opinia mea si banuiesc, din cate a postat, ce tip de credinta are ea in Hristos: e limpede ca vorbea din cap, din auzite, din pareri si impresii. (Poate ca a lecturat prea mult in ultima vreme, e inca in perioada de debut a studiilor si e firesc pe undeva sa fie livresca, scolastica si abramburita. Dar timpul va decela valorile si credinta ei, cred.) O varianta de NewAge si alte amestecari pe acolo, care nu au nimic comun cu Biserica asa cum o cunosc si cum cred ca o cunoastem impreuna. Valabil aici si pentru fratii catolici de care cred ca suntem foarte apropiati, noi ortodocsii, in multe puncte importante ale credintei si ale cultului, precum si in stilul general de viata.

In Biserica aud deseori: formulari ale superstitiilor, vaitaturi de tot felul (boli, lipsuri, barfe), cautare de talismane si magie etc. Lumea vine la Biserica mai ceva ca la pravalie, ca la papagalul cu biletu-n cioc, vorba lui N. Steinhardt.
Asta ma supara de iau foc, imi vine sa dau cu fesu-n asfalt, intrucat acest morbid mod de a vietui in Biserica m-a facut sa fug de Biserica o viata intreaga. Simteam ca e minciuna si boala acolo iar acum cu atat mai mult cred ca nu ma inselam.

Partea ingrozitoare nu e ca Biserica este si bolnita, ci ca oamenii ... nu vor sa se vindece! Cel mai des eu vad (inclusiv la mine) ca oameniii vin acolo dupa alifie, dupa margele de sticla magica (unii iau aghiasma exact cu aceeasi atitudine cu care un cunoscut de-al meu isi face ritualul de barbierit cu piramida...) iar nu ca sa arunce boala, sa se lepede de patimi.
Adica, ma credeti ori ba, eu am constatat de suficient de multe ori ca bolnavul cere de fapt: Doamne, fa ceva minune ca sa ma simt bine cu boala mea, care ma tot sacaie, da sa nu cumva sa o pierd ca tare mi-i draga. Dar nu cere: Doamne, lecuieste-ma de mandrie! De prostie! De invidie! De argintii multi! De placerea sexului desucheat si a betiei etc.
Nu, omu zice: Doamne, daca beau ajuta-ma sa beau mai mult, mai bine si mai frumos, sa nu mai iasa scandal etc. Dar sa beau, Doamne, ca tare imi place vinul/vodca/berea/secarica etc.

Mai subtil, iar asta ma irita aici pe forum, este ca ne luam fete morcovite si moraliste si stam cu nasu prin batiste. Mi-e asa de sila de mastile astea incat despre asta nu mai comentez nimic.

In fine... Ma gandesc deseori la Fericire si anume de cate ori gandul si inima imi sunt la Domnul, la sfinti etc. Sunt cu adevarat clipe rare de fericire. Ca se intampla sa simt o emotie aparte, ca plang deseori, asta e adevarat. Insa plang de recunostinta (ca in ciuda marilor incercari de tot felul inca nu mi-am pierdut credinta, cum ma avertizau binevoitorii...) si de fericire, sau pur si simplu imi plang pacatele, ca tot crestinul. Nu plang ca sa ma dau mare in fata mea, nici ca sa vada altii ca vai, Doamne, ce lovit de cainta sunt eu, nici din pricina ca nu mi-am luat medicamentele recomandate de doctor (ca io sunt smecher si nu merg la doctor, mai bine tin depresia pe mine pana ma omoara, ca io sunt credincios si pe mine ma ajuta nu stiu care sfant direct sau Hristos in Persoana...
Valeu valeleu, cata mandrie si prostie avem noi oamenii, uneori.)

Sunt absolut convins ca preotii care isi trimit pe unii dintre fiii si fiicele duhovnicesti la psiholog sau la psihiatru, precum si la alte servicii de educatie si sanatate, fac un lucru bineplacut Domnului. Fericirea duhovniceasca se castiga prin multe actiuni si instrumente, cred eu, in functie de prioritatile fiecarei situatii in parte. E o chestiune de discernamant, de cunoastere de sine si de oameni, de realism in raport cu epoca si tendintele lumii concrete in care traim.

daca repetam ca papagalii Fericirile, stiindu-le pe de rost, precum Crezul, s-ar putea sa fim cu mult in urma unia care nu cunoaste Fericirile iar la Crez se mai incurca, insa a capatat, cu voia Cerului, din multe alte surse binecuvintate (o anumita educatie morala, o inima buna, sau poate chiar cunostinte precise si bogate in diverse domenii, apoi desigur participare evlavioasa la slujbe, milostenie, exercitiul constant al rugaciunii, posturile si sarbatorile etc.) competentele si abilitatile, ca sa ma exprim in termeni de didactica, ale unui bun crestin. Putin importa ca n-a scris si nici nu a citit vreun rand pe forumul asta, putin conteaza ca are 2 clase ori 3 masterate si un doctorat, ca e femeie de serviciu platita cu 5 milioane sau ca e Bill Gates: omu sigur e cu muuuult inaintea mea pe drumul spre Fericire.
Cu o conditie: sa nu fie morocanos, mizantrop, si altele asemenea.

În prealabil postat de ioan cezar

Se face, cred, o mare pacaleala printre noi cand ne lasam luati de valul atmosferei de amaraciune si oftaturi care acopera mesajul Evangheliei.

In Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel se spune asa:,,Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus."

Doamne ajuta Ioane!

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

In Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel se spune asa:,,Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă.Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu.Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus."

Doamne ajuta Ioane!

Multumesc, Pelerinule, pentru ca ai pus Lumina Cuvantului aici.
Poate ai citit cartea (recomandata mie de Glykys) "Bucuriile credintei", un sir de conferinte, sa zic asa, tinute de Parintele Teofil Paraianu. Sa vezi acolo Happyologie!...:) O desfatare a sufletului... Daca nu ai citit, iti recomand cu tarie. Evaluarea mea: 100 la suta Ortodoxa, de cel mai minunat nivel la care eu unul am accesul deocamdata... (nu e chiar Filocalia, dar e plina de Duhul ei, fireste.)

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan cezar

Lumea vine la Biserica mai ceva ca la pravalie, ca la papagalul cu biletu-n cioc, vorba lui N. Steinhardt.

Păi, cum altfel ? Dumnezeu nu este tipul acela care ne rezolvă problemele ?

Adica, ma credeti ori ba, eu am constatat de suficient de multe ori ca bolnavul cere de fapt: Doamne, fa ceva minune ca sa ma simt bine cu boala mea, care ma tot sacaie, da sa nu cumva sa o pierd ca tare mi-i draga. Dar nu cere: Doamne, lecuieste-ma de mandrie! De prostie! De invidie! De argintii multi! De placerea sexului desucheat si a betiei etc.

Asta îmi aduce aminte de un vechi îndreptar de spovadă. Autorul, un confesor cu multă experienţă, începea cam aşa: "Prima regulă. Prima regulă este să mărturisiţi păcatele dv, şi nu pe ale altora." Sună a banc, dar chiar aşa scria.

Mai subtil, iar asta ma irita aici pe forum, este ca ne luam fete morcovite si moraliste si stam cu nasu prin batiste. Mi-e asa de sila de mastile astea incat despre asta nu mai comentez nimic.

In fine... Ma gandesc deseori la Fericire si anume de cate ori gandul si inima imi sunt la Domnul, la sfinti etc. Sunt cu adevarat clipe rare de fericire. Ca se intampla sa simt o emotie aparte, ca plang deseori, asta e adevarat. Insa plang de recunostinta (ca in ciuda marilor incercari de tot felul inca nu mi-am pierdut credinta, cum ma avertizau binevoitorii...) si de fericire, sau pur si simplu imi plang pacatele, ca tot crestinul.

Aveţi dreptate. Dacă ar fi să rezum ce este Sf Liturghie în doar două cuvinte, acestea ar fi "fericire şi recunoştinţă".

Fericire, fiindcă dacă ne-ar fi invitat capuchehaia Americii la Bucureşti de 4 iulie la recepţia oferită de ambasadă am fi fost foarte fericiţi. Dacă am fi ajuns până acolo încât, ne-ar fi chemat, după nume, însuşi Padişahul Obama, am fi fost în culmea fericirii şi ne-am fi gândit că noi, fiinţe insignifiante, nu merităm asemenea invitaţie la ospeţe înalte. Dar, cel Care ne cheamă acum este Împăratul Împăraţilor, în mâinile Căruia sunt popoarele şi conducătorii lor.

Recunoştinţă, fiindcă Sf Liturghie este mai mult decât un ospăţ împărătesc. Este jertfă actuală. Şi astăzi, la aproape 2000 de ani de la urcarea pe Muntele Calvar, Domnul nostru şade în Sfânta Sfintelor cea cerească şi mijloceşte, ca Mare Arhiereu, în faţa Tatălui Ceresc. Pentru noi o face, pentru ca să ni se şteargă nouă nenorocitele alea de păcate, că El nu are nevoie. Uniţi cu El prin Liturghie, suntem poporul Lui adunat în curtea Templului, în Ierusalim. Cum să nu plângem, atunci ? Dar nu e plânsul amar al lui Petru care se dezice de Domnul, nici nu sunt lacrimile care se vor fi scurs pe obrajii lui Adam izgonit, ci este plânsul speranţei, sunt lacrimile fericirii regăsite.

Multumesc mult,voi face tot posibilul sa mi-o procur cat mai repede cu putiinta.Inainte de plecare:eu mereu am crezut si cred ca unul dintre oamenii care au simtit o mare bucurie,o uriasa bucurie,a fost Simeon din Luca 2,25-32.Mereu am incercat sa-mi imaginez ce a simtit atunci,in acele clipe.Linistea cu care a spus apoi ,,Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace"este semnul unei mari bucurii,atat de mare incat poti sa mori in pace,in aceea pace a bucuriei mantuirii venita prin Hristos.

O seara minunata in continuare.Doamne ajuta!

Din pricina unei erori de tastare, am fost nevoit sa mut postarea de aici la numarul 31, apoi am scris postarea numarul 30, dar nu stiu cum s-au amestecat postarile iarasi...
O fi din pricina temei? Sau poate razbunarea duhului gonit (razbunare care se numeste, in jargonul AA, cu termenul de "betie uscata", adica esti beat fara sa bei, doar din ...amintiri, uneori dupa ani de zile...:))

O observatie personala: spre deosebire de betivi si de marii moralisti ai pamantului, care atunci cand vad un om cazut in sant si duhnind a bautura se poarta precum fariseul din pilda,
toti alcoolicii pe care ii cunosc (si cunosc bine peste 100 de oameni recuperati), de intalnesc vreo victima a alcoolului prabusit pe-o banca, intr-un sant etc., procedeaza cam asa:
1) se roaga fierbinte la Dumnezeu ca sa il miluiasca pe cel cazut;
2) se opresc din drum si incearca sa dea o mana de ajutor, cu mare atentie si mila autentica, de cunoscator...;
3) adeseori isi sacrifica timpul, energia, banii si alte interese personale pentru a consilia un suferind de pe urma alcoolului, pentru a-l indruma spre Biserica, spital si AA, pentru a-l ajuta cu toate mijloacele sa depaseasca nenorocirea...
Si nu rareori primeste la schimb injurii, dispret, uneori chiar cafteli, deh!

Asadar putem spune ca alcoolicii recuperati prin mila lui Dumnezeu si prin bunavointa celorlalti alcoolici, traiesc in lumea unor alte pilde: Bunul samarinean fiind doar un exemplu...