Happyologia

Am ales sa propun acest subiect la "Generalitati", din doua motive:
1) Putini or fi aflat, deocamdata, prin forta imprejurarilor ca exista o astfel de disciplina pe pamant (eu unul, de pilda, desi sunt psiholog de vreo doua decenii, am aflat abia in urma cu 4-5 ani ca exista o astfel de ramura cu statut incert, pe care si-o revendica ba psihologia, ba filosofia futurista, ba anumite cercuri din sanul antropologilor modernisti si deconstructivisti, ba pedagogia, ba etica, ba biserica neo-protestanta s.a.m.d)

Nu stiu daca topicul va avea viata, iar a fi preocupat de asta acum constituie deja o cadere/sabotare.
Spun doar atat la inceput: mestesugul fericirii omului a fost, este si trebuie sa ramana o preocupare si o menire a stiintei, artei, eticii etc. ortodoxe. Intr-un cuvant, a Teologiei. Nicaieri, aceasta preocupare sfanta si sfintitoare nu isi are locul de obarsie si calea deschisa spre rodnicie ca in Biserica lui Hristos.

Spre fericire, asadar, cu pasul spornic si fara de griji!

2) Fericirea si lucrarea noastra catre ea constituie o Porunca, un simtamant indestructibil, o nazuinta si o preocupare a fiecarui om, altfel spus a tuturor. (Doar ca fericirea e diferit reprezentata in mintea noastra, dupa cum caile si mijloacele sunt atat de variate, de inchipuite, spulberind ca niciunde parametrii descriptivi ai redundantei...)

[Mihnea Dragomir]

În lumea asta în care ne distrăm de murim, ar fi bine, din când în când, să mai spunem un "Bucură-te, Regină !":

Bucură-te, Regină, Maica milei, viaţa, mângâierea şi nădejdea noastră, bucură-te!
Către tine strigăm, surghiuniţii fii ai Evei; către tine suspinăm, gemând şi plângând în această vale de lacrimi. Aşadar, Mijlocitoarea noastră, întoarce spre noi ochii tăi milostivi şi, după surghiunul acesta, arată-ni-l pe Isus, binecuvântatul rod al trupului tău, o, milostivă, o, blândă, o, dulce Fecioară Marie!




http://www.youtube.com/watch?v=IiGVK...eature=related

Cand era eleva la cursurile mele din tinerete (tineretea mea, nu infantilismul ei), Scufita casca uneori, plictisita si doritoare de noi aventuri, intrucat eu repetam mereu: dragii mei, scopurile (in varf fiind Idealul si Sensul vietii) pe care le alegem in viata ne constituie, ne alcatuiesc, ne ordoneaza precum magnetul asaza pilitura de fier, ne definesc destinul, personalitatea, rostul, sensul. Ne organizeaza in structuri vii cu sens: gandurile, emotiile, vointa, vorbele, in genere tot comportamentul, ne dau intuitita precisa si prompta a reactiilor la stimuli aleatori (viata nu doarme, ea stimuleaza continuu), ne sunt ghidul si judecatorul constiintei momentane, ne indreapta cu mana sigura in naveta noastra zilnica spre Rai sau iad.
Spune-mi incotro te indrepti ACUM ca sa-ti spun ce patesti, repetam eu mereu Scufitei...
Dar ea nu asculta. Prinsa in povestea ei patimasa si implacabila, alerga dupa fluturi noi, dupa panselute si cordelute. Mereu cu zambetul pe buze, mimind .... fericirea. In realitate, ea plutea nonsalant in dezastru, sub pana scriitorului distrat si pus pe sotii...

Uitind de scopul ei dintai (sa faca legatura dintre dorinta mamei si insanatosirea bunicutei), Scufita a zarit niscaiva macese... Tocmai isi prinsese ciorapelul in scaieti, neatenta la botanica locului. Dupa lupte inocente privind separarea scaietilor de ciorapel si pulpite, Scufita obosita, ranita, catranita, zari in sfarsit (ce miracol!) o tufa de maces: uauuuu! exclama ea in fata nemaivazutului... Ce chestie beton! Ce gust o fi avind? Si lacoma si nepravazatoare se repezi la tufa cu macese, nestiind textul din Enciclopedia maceselor si nebanuind efectele, vadindu-se, dincolo de bunicuta, o strasnica nepoata a matusalemicului Noe care s-a imbatat crita de la struguri si vin.

Dar unde voiam sa ajung de fapt? - isi spuse ca prin vis, Scufita, intrucat copiii zburdalnici viseaza mai tot timpul si nu mai disting gandul constiintei de lucrarea amagitoare a narcoticelor - ce voiam cand am plecat la drum? Cine ma asteapta si de ce? Cine m-a trimis si unde? Ce am de facut pe drum si ce nu? ... auzea ca o parere, ca o soapta indepartata, ratacita faptura. Si de ce nu ma mai simt asa de happy, de ce nu imi mai pare totul roz, de ce se uita unul urat la mine de dupa pom, de ce are limba asa de rosie si de lunga, coltii asa de mari, botul asa de lung, nasul asa de rosu, ochii asa de sasii si de negri (sau verzi!), labele asa de paroase, rasuflarea atat de imputita?.... Se intreba Scufita, in loc s-o rupa la fuga.

Colac peste pupaza, in vreme ce facea filosofie cu juma de gura, de constiinta si de dorinta, Scufita zari indreptindu-se spre ea o doamna cu o matura sub fusta, care nu facea nici mai mult nici mai putin decat sa ii recite versete din ... Cioran. Nu, nu din Coran... Ii spunea deci ca lacrimile sunt doar pentru sfinti, ca o scufita merge (rimeaza) cu o cruciulita si o garofita, poate si-o gropita (iar pustoaica talcuia cum c-ar fi vorba de gropita ei din obrajori, nevazind ditamai groapa sub ochi, intrucat, am uitat sa va spun, tocmai venise inserarea...)

Si in acest scenariu cosmaresc, cu mult mai bland desigur decat cestalalt pe care il traim noi impreuna, de-o vreme, intrucat povestea asta este (v-ati prins) doar o poveste, pe cand noi il traim pe domnul cosmar pe bune si fara de veste, Scufita adormi epuizata de stres si de catecolamine, si visa ca era inconjurata de iepurasi, veverite, si-un pumn de licurici, intocmai ca verisoara ei din alta poveste, frumoasa si buna Alba ca Zapada (iata si oximoronul: una e rosie ca sangele varsat prin scaieti, alta e alba ca zapada...).

Adevarat, adevarat, draga Mihnea! AMIN+

Si cum spuneam, povestea merse mai departe, in cercuri largi de vise, pana cand...se muta intr-un cartier din Lisabona. Acolo, un cunoscut de-al meu, domn intre doua varste, care tocmai se intorcea de la Liturghie, zari pe partea dreapta a reverului camasii, la douazaci de pasi aproximativ, un birt si-o teleguta (deghizata in Nissan decapotabil ultima generatie). Tare mult il tulbura birtul, tare il provoca teleguta. Si cum in buzunar avea un pumn de hartii mototolite numite euro, mai intai adulmeca macesele din paharul cu sodda, apoi mototoli tot discursul de la Liturghie, ambala frumos toate emotiile si strapungerile inimii, se cimenta bine si, cu un simplu mail de la laptopul mini si portabil din buzunar, contacta proprietarul Nissanului (nu stiu acu - hal de autor ca nu stie totul in povestea lui! - de era chiar dracu sau vreun reprezentant al lui, ca parca reprezentante li se spune la astea cu masini din import) si inchirie jucaria pana la miezul noptii dimpreuna cu o noua vrajitoare (personajele raman mereu in scena pana la sfarsitul reprezentatiei), de data asta preschimbata in zana, si o zbughi in tromba (cu atentie desigur la poluarea fonica, intrucat de aia cu resturi de la benzina nu poate fi vorba in esapamentele Euro) spre o alta poveste, pentru care nu am nici pana, nici indrazneala sa va istorisesc. Dar mizez, umanist-foc, pe imaginatia cititorului...

Altul avea hemoroizi si a uitat ca tocmai merge sa opereze pe unul de branci, asa incat intra la o toaleta publica, apoi alerga la o farmacie, apoi il suna nevasta si il chema acasa, apoi pleca la un match de football, apoi ajunse in gradina sa dea seminte la canar si uite-asa, pe operatul de branci nu il mai opera nimeni. Si gata. Gata cu operatiile, ca nu suntem clinica de urgente!
Alta avea copii. Brusc i s-a parut ca Dumnezeu e cu ea sau, ma rog, e copiii. Si a slujit, si barbatu si-a belit si la slujba nici c-a mai venit, ca doar avea copii si mantuirea era gata!
Altul avea talent la scris si a redactat un nou Paradis, ca doar se pricepea la metafora si ghilimea.
Altul era chiar sfant slujitor dar si-a cumparat tractor. Ca i s-a parut ca ducea lipsa de motor... Si intre doua prasile si-o aratura, a ramas fara Cuvant in gura. Si cu el odata si noi astilalti, prostii, enoriasii...
Altul visase ca va fi episcop (in vis visase, nu asa cu ochii pe pereti) dar a zis ca nu se cuvine unui smerit sa se viseze mult prea eremit, asa ca a devenit ...emerit. Ca sa fie chit! Deci a capatat multe diplome, a copiat cu mouseul cat l-a tinut mana si punga, apoi, plin de distinctii, medalii (ultima gaselnita pe la noi, distinctii ale meritelor duhovnicesti cu medalii!!!) si alte acareturi, s-a retras din poveste cu multa veste.
Altul se nevoia foc, dar uitase pentru ce... Si pentru Cine. Asa ca a batut toate recordurile in materie de post, rugaciune, retragere, in ciuda faptului ca i se batea neincetat in usi: "vezi ca te cauta lumea, intrucat are nevoie de tine, adica de Mine, dragul meu nevoitor)"
Altii se grupara in obsti pentru asigurarea fericirii tuturor: la ore anuntate prin email, cu un program bine intocmit pentru rugaciune, facura cu randul o ridicare de suflet catre Cer, dar nu reusira, precum Scufita in drum printre scaieti, sa dea o raita pe la Reanimare, acolo unde se afla persoana-tinta, ca sa dea nehalitelor de asistente un pol sau doi, sa schimbe cearceafurile ude de caca si plosca sa o verse si serul fiziologic sa-l mai primeneasca prin venele primitorului... Da rugaciunea mergea bine, bine, foc!... Si camera le era plina de ingeri durdulii si rozicei.
Altul, in drum spre fericire, se poticnea cam asa: de-l supara ceva racnea si urla, de-l bucura ceva racnea si urla, de nu se intampla nimic racnea si urla, de se intampla totul racnea si urla. Ce vreti? Un racnitor si-un urlator pe drum spre fericire.
Iar eu, nitel obosit acum de meditatia la fericire, ma retrag o vreme. Cam nefericit ca, aidoma Scufitei, am pornit pe-un drum si am ajuns pe altele... Dar stiu ca vor veni altii care sa prinda din zbor tema si poantele si ca vor duce ei din condei happyologia pe unde am lasat-o cand rontaiam macese, ros de-un lup, calare pe o cotoroanta de gand. Doamne ajuta!

P.S. E limpede ca ma necajea aplecarea noastra spre ridicarea in slavi a piedicilor de tot felul, spre cinstirea distragerii atentiei la tot felul de balarii s.a.m.d. Cand tinta-i clara, mijloacele abunda, sustinatori sunt peste tot, belsug de pretutindeni. Dar omu, tot sireac, saracu... Si asta tot din libertate se trage, nu-i asa?

In definitv, fiecare e cu adevarat liber sa isi focalizeze atentia si resursele: unii spre tinta si succes in atingerea ei, altii pe piedici si esecuri. Plangaciosii vin in lumea crestina, pe motiv ca au auzit ca aici se mai si plange, sa se ocupe cu jelitul. Jelitori de profesie, fascinati de gandirea negativa, ocupati cu ingrosarea zidurilor iar nu cu depasirea lor. Astia suntem! Apropos de locul nostru in UE si in lume, printre altele...

[zaharia_2009]

În prealabil postat de ioan cezar

Am ales sa propun acest subiect la "Generalitati", din doua motive:
1) Putini or fi aflat, deocamdata, prin forta imprejurarilor ca exista o astfel de disciplina pe pamant (eu unul, de pilda, desi sunt psiholog de vreo doua decenii, am aflat abia in urma cu 4-5 ani ca exista o astfel de ramura cu statut incert, pe care si-o revendica ba psihologia, ba filosofia futurista, ba anumite cercuri din sanul antropologilor modernisti si deconstructivisti, ba pedagogia, ba etica, ba biserica neo-protestanta s.a.m.d)

Nu stiu daca topicul va avea viata, iar a fi preocupat de asta acum constituie deja o cadere/sabotare.
Spun doar atat la inceput: mestesugul fericirii omului a fost, este si trebuie sa ramana o preocupare si o menire a stiintei, artei, eticii etc. ortodoxe. Intr-un cuvant, a Teologiei. Nicaieri, aceasta preocupare sfanta si sfintitoare nu isi are locul de obarsie si calea deschisa spre rodnicie ca in Biserica lui Hristos.

Spre fericire, asadar, cu pasul spornic si fara de griji!

2) Fericirea si lucrarea noastra catre ea constituie o Porunca, un simtamant indestructibil, o nazuinta si o preocupare a fiecarui om, altfel spus a tuturor. (Doar ca fericirea e diferit reprezentata in mintea noastra, dupa cum caile si mijloacele sunt atat de variate, de inchipuite, spulberind ca niciunde parametrii descriptivi ai redundantei...)

Eu sunt asa, mai fraierica , mai circumspect din fire ... Dar citind postul din deschidere mi-am reamint ca in Scriptura se vorbeste f. rar despre Fericire, adica putin,iar acolo unde se vorbeste este in total alt sens decit in stintele enumerate .
Mai mult si mai des se vorbeste despre calea ingusta a mintuirii, despre jugul lui Hristos , despre purtarea crucii , despre viata ca jerfa , nu pt. ca asa vrem noi, ci pt. ca asa si este . Nu mai departe de :" ... Fericiti veti fi , cind va vor prigoni si va vor ocari si vor zice tot cuvintul rau impotriva voastra ..." Asemenea , fericirea mucenicilor nu a constat in Hapynologie ci in suferinta pura si profunda !...etc !
Dar despre o stiinta sau despre o preocupare stintifica de a fi fericit , eu , la nivelul meu de ignorant , nu am auzit in teologie .
Cred ca cel putin fortati lucrurile daca nu chiar le amestecati intr-un "carcalete siclam" !

Nu doresc sa o lungim si sa dam in discutii simandicoase , orgolioase sau chiar belicoase , ci din cauza motivatiilor pe care le dati in primnul post chiar doresc sa va intreb , ce intelegeti ca este teologia ortodoxa !

În prealabil postat de zaharia_2009

Eu sunt asa, mai fraierica , mai circumspect din fire ... Dar citind postul din deschidere mi-am reamint ca in Scriptura se vorbeste f. rar despre Fericire, adica putin,iar acolo unde se vorbeste este in total alt sens decit in stintele enumerate .
Mai mult si mai des se vorbeste despre calea ingusta a mintuirii, despre jugul lui Hristos , despre purtarea crucii , despre viata ca jerfa , nu pt. ca asa vrem noi, ci pt. ca asa si este . Nu mai departe de :" ... Fericiti veti fi , cind va vor prigoni si va vor ocari si vor zice tot cuvintul rau impotriva voastra ..." Asemenea , fericirea mucenicilor nu a constat in Hapynologie ci in suferinta pura si profunda !...etc !
Dar despre o stiinta sau despre o preocupare stintifica de a fi fericit , eu , la nivelul meu de ignorant , nu am auzit in teologie .
Cred ca cel putin fortati lucrurile daca nu chiar le amestecati intr-un "carcalete siclam" !

Nu doresc sa o lungim si sa dam in discutii simandicoase , orgolioase sau chiar belicoase , ci din cauza motivatiilor pe care le dati in primnul post chiar doresc sa va intreb , ce intelegeti ca este teologia ortodoxa !

Ei lasati, nu va obositi degeaba. Nu am scris pentru dvs. In nici un caz nu ma asteptam sa gustati textul meu. Ar fi trebuit sa aveti alta copilarie, alt orizont, alti oameni semnificativi in viata dvs., alte experiente cruciale care sa va educe nazuinta spre fericire s.a.m.d.
Domnule Zaharia, e loc pe lumea asta pentru amandoi. Apreciez daca ajungem la un consens constructiv: eu nu ma bag peste exercitiile dvs. ortodoxe, dvs. va rog sa nu va faceti fiere neagra din pricina mea. E loc sub Soare pentru amandoi,pentru modul fiecaruia de a concepe si trai Ortodoxia si va propun sa nu ne calcam pe bataturi. In definitiv, aici pe forum fiecare isi alege topicul, opiniile, amicii.

Ca nu pricepeti o iota din anumite lucruri, este evident si nu pot decat sa va depling. Ca sunteti agresiv, sarcastic si secut atunci cand nu pricepeti si ca nu aveti bunul simt minimal ca sa va abtineti de la comentarii rautacioase, iarasi pricep: sunt doctor de nesimtiti si ciudati. Asta imi e trista si dubioasa specializare. Unii trebuie sa faca si asta, dupa cum medicii si cadrele medicale in general trebuie sa ia contact cu toate scarboseniile trupului.

Va rog sa ne respectam reciproc neplacerea fiecaruia de a se intalni cu celalalt, daca altceva mai bun nu suntem in stare sa facem.

Happyologia, daca veti citi vreodata vreun studiu din domeniu, nu este un demers de rafinare a gadilaturilor, ragaiturilor si altor lucruri asemenea. Este o sistematizare a demersurilor oamenilor de a obtine sentimentul plenitudinii vietii. Iar acest seniment este cel mai bine trait de ortodocsi, in caz nu ati remarcat. In starea cvasipermanenta de bucurie duhovniceasca, insotitoare nelipsita a procesului indelungat al pocaintei.
Ca sunteti ursuz si nesuferit ca fire, nu e neaparat o virtute. Dimpotriva!
Dar sa ma iertati, totusi. Eu nu va port pica, doar ca intelegeti ca nu trebuie sa fim toti ca dvs. Unii sunt altfel, chiar opusi in privinta unor caracteristici personale.
Cititi, totusi, Jurnalul Fericirii, al lui N. Steinhardt precum si orice alta carte de zidire sufleteasca. Iar de va veti bucura, sa stiti ca incepe sa adie un firicel de fericire. Nu-l strangulati!
Domnul sa ne miluiasca!

[Mihnea Dragomir]