Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Dosoftei, Mitropolitul Iubitor De Neam Si Limba Romaneasca!




“Acestu Dosoftei mitropolit nu era om prostu de felul lui. Şi era neam de mazîl; pre învăţat, multe limbi ştia: elineşte, lătineşte, sloveneşte şi altă adâncă carte şi învăţătură, deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe-această vreme nu este om ca acela”, scria Ion Neculce în Letopiseţul său. Cred că acest succint dar inegalabil portret conţine in nuce raţiunile profunde ale sfinţeniei acestei luminoase personalităţi. Mitropolitul Dosoftei nu este numai un personaj al culturii româneşti, ci şi un sfânt al Bisericii, canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 6 iulie 2005, cu zi de pomenire liturgică pe 13 decembrie a fiecărui an. Canonizarea a fost proclamată solemn şi sinodal pe 14 octombrie 2007 la Iaşi, la hramul Sfintei Paraschiva.
Acum, în ziua sărbătoriri lui, să privim, cu ochi primeniţi într-o lumină nouă, viaţa, credinţa şi lucrarea acestui om, purtate până la măsura sfinţeniei. Mitropolitul Dosoftei s-a născut la 26 octombrie 1624 şi este originar de prin părţile Sucevei. La botez a primit numele Dimitrie. Împrejurările în care tânărul Dimitrie a îmbrăţişat viaţa monahală rămân încă nedeplin lămurite. Nedesluşite şi răzleţe ne parvin din epocă informaţiile care privesc prima perioadă a vieţii şi a formării sale spirituale.
Dosoftei nu a fost, cu certitudine, un autodidact. Se pare că ar fi învăţat la Iaşi, la Şcoala Domnească de la Trei Ierarhi. Aici îl va fi atras şi înrâurit personalitatea mitropolitului Varlaam, ale cărui iniţiative culturale le preia şi le face mai târziu pe deplin roditoare. Conştiinţa sa de tip umanist, cunoaşterea limbilor clasice (latină şi greacă), accesul la limbi şi culturi moderne (polonă, rusă, ucraineană, neogreacă) justifică ipoteza unor studii continuate în Polonia, la Lvov, aşa cum se crede, în cadrul frăţiei ortodoxe “Adormirea Maicii Domnului”. După o perioadă petrecută ca ieromonah la mănăstirea Probota, unde prezenţa sa este semnalată în 1649, Dosoftei urcă pe treptele slujirii arhiereşti.
În 1658 se află în fruntea episcopiei de Huşi, iar în 1659 este episcop de Roman. În 1671 ajunge Mitropolit al Moldovei, treaptă din care continuă şi mai intens munca de păstor, cu precădere prin cristalizarea lucrării sale de cărturar.
Datorită atitudinii sale anti-turceşti va fi silit să părăsească ţara, refugiindu-se în Polonia în februarie 1674, împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, de unde revine în 1675, redobândindu-şi scaunul, după o detenţie de câteva luni în mănăstirea Sf. Sava din Iaşi. Urmează, pentru Dosoftei, un deceniu de intensă activitate pastorală concretizată într-o considerabilă operă de traducere şi tipărire a cărţilor de cult în limba română.
Din 1686, în urma eşuării campaniei antiotomane a regelui Sobieski, încep pentru Dosoftei ani dramatici de refugiu care devine surghiun în Polonia, la Stryj iar mai apoi la Zolkiew (azi, Nesterov, în Ucraina). Acolo va muri în 13 decembrie 1693, înconjurat de griji, nevoi şi ostilitate, aşa cum citim în corespondenţa ultimilor ani, excomunicat şi depus din treaptă de Patriarhia Constantinopolului în urma sinodului de la Iaşi din 1688, dar mai ales mistuit de dorul de ţară. Peste locul îngropării lui vremea a întins vălul uitării.
“Cunoştinţa îngâmfă însă iubirea zideşte” spunea Sfântul Apostol Pavel (1Corinteni 8, 1) şi îşi află ecou deplin în viaţa şi lucrarea mitropolitului moldovean. În cazul lui, cărturăria nu a fost searbădă jonglerie de concepte, ci a devenit slujire; făcându-se vehicul al iubirii, a zidit conştiinţe.
Dosoftei a fost un cărturar, un erudit unic în felul lui, multe din întreprinderile sale culturale stând sub semnul pionieratului.
Este primul poet al literaturii române culte şi primul tălmăcitor în versuri al Psaltirii în tot Răsăritul creştin (Psaltirea în versuri, Uniev, 1673). Dar, dacă se încumetă la această strădanie, nu o face dintr-o “manie a versificării”, ci pentru edificarea spirituală a neamului “rumânesc” care, de la el încoace, nu numai că poate pricepe psalmii în limba proprie, dar îi şi gustă. A tâlcuit Psaltirea – care, după propria mărturisire, “este plină de rugă şi de tainele cele mari ale lui Dumnezeu” – “cu multă trudă şi vreme îndelungată, precum am putut mai frumos […] ca să poată trage hirea omului cătră cetitul ei”. Efortul estetic este, aşadar, în slujba edificării sufleteşti, iar nu altfel, mereu în spiritul versetului paulin al iubirii ziditoare. Dacă, până la Dosoftei, limba română avea dreptul să intre numai până în tinda bisericii, începând cu acesta ea pătrunde până în altar.
Mitropolitul Dosoftei a deschis larg uşile împărăteşti pentru săvârşirea Sfintei Liturghii în limba română prin traducerea integrală a Liturghierului în limba română (Iaşi, 1679, cu o a doua ediţie, îmbogăţită şi argumentată, în 1683). Gestul era revoluţionar pentru acea vreme, dacă ne gândim că în Muntenia, contemporanul său, Mitropolitul Theodosie tipăreşte în anul 1680 un Liturghier care are textul slujbei în slavonă şi numai indicaţiile tipiconale în limba română, căci, după cum mărturiseşte, “Liturghia toată a o prepune pe limba noastră şi a o muta nice am vrut, nice am cutezat”… Dosoftei, însă, aflând temei biblic în versetul paulin “în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă oarecare” (1Corinteni 14, 19) şi însufleţit de misiunea sa de luminător al poporului, îndrăzneşte acest progres cultural spre risipirea ignoranţei religioase (“să-nţeleagă creştinii svintele taine”) şi spre mântuirea poporului (“să înţeleagă toţi spăsenia lui Dumnezeu cu înţeles întreg”).
Alături de Liturghier a tradus şi tipărit multe alte cărţi de cult, unele pentru prima dată în limba română. Aceste traduceri sunt închinate ca “dar limbii române” şi constituie, voit şi conştient, mijloc de edificare a conştiinţei naţionale, căci au convingerea că se adresează tuturor românilor: “tutinderea ce să află în această limbă pravoslavnică”. Conştiinţa latinităţii limbii este atât de adâncă în el încât, în strădania de a crea o limbă românească teologic expresivă, nu ezită să caute în Vulgata sfântului Ieronim posibile etimoane pentru expresiile româneşti: “pentru că cică s-au tălmăcit de pre izvodul sfetii Ieronim […] noi de pre acel izvod foarte am sâlit de-am pus cuvintele precum să află acolo”.
Dosoftei este, aşadar, primul creator al terminologiei ştiinţifice teologice româneşti în baza limbii latine. După cum este şi primul “dascăl euharistic” sistematic al poporului român, primul mare cunoscător al literaturii patristice şi postpatristice (compilează şi traduce în română şi în rusă din Ignatie Teoforul, Efrem Sirul, Ioan Damaschinul, Simeon al Tesalonicului etc.), primul tălmăcitor din dramaturgia universală (drama renascentistă Erofili, din neogreacă), primul traducător al Istorii-lor lui Herodot în limba română. Ceea ce l-a făcut sfânt pe Dosoftei nu este erudiţia, ci izvorul şi scopul acestei ştiinţe de carte, care au fost constant iubirea de Dumnezeu şi de poporul încredinţat spre păstorire. Întreaga iniţiativă culturală nu izvorăşte dintr-un spirit academic, ci dintr-unul pastoral.
Pentru slujirea poporului creştin a folosit mulţii talanţi cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Iar semnul că prin acestea s-a sfinţit şi pe sine însuşi este faptul că, între toate aceste întâietăţi pe care şi le-a dobândit în cultura vremii, a continuat să rămână “deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel.

Rugăciune către Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei



O, preaînţelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credinţa, blândeţea, răbdarea şi milostenia ta, chipul îngeresc ai primit şi vrednic te-ai făcut de înălţimea chemării arhiereşti. Înţelept tâlcuitor al dreptei credinţe, luminător şi sfinţitor al limbii române, mare iubitor al Sfinţilor şi al Sfintei Liturghii te-ai arătat Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm şi fericim viaţa ta curată şi multa ta osteneală pentru credinţa şi lucrarea Bisericii lui Hristos.
Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii şi împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credinţe, bucuria vieţii sfinte şi rodirea faptelor bune să ocroteacă pe părinţi şi pe copii, să vindece pe cei bolnavi şi să mângâie pe cei întristaţi; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri şi neajutoraţi; să ne ajute pe toţi să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi şi mântuirea noastră. Amin.

[cristiboss56]

SFANTUL MUCENIC ELEFTERIE
15 DECEMBRIE

Acesta era din Roma, in anii imparatiei lui Adrian (117-138). Si, tanar foarte fiind, si ramas orfan de tata, avand numai pe maica sa, ce se chema Antia, care era invatata sa creada in Hristos de Sfantul Apostol Pavel.
Deci, l-a adus Antia pe Sfantul, copil fiind, la Anichit, episcopul Romei, care l-a dat pe el sa invete Sfanta Carte si l-a asezat in randuiala clericilor; iar la cinsprezece ani l-a hirotonit diacon, si la optsprezece ani, preot, iar cand a ajuns la douazeci de ani l-a hirotonit episcop in Iliric. Si, de vreme ce pe multi invata si-i intorcea la credinta lui Hristos, a trimis Adrian imparatul de l-au adus inaintea lui si marturisind luminat pe Hristos, Dumnezeu adevarat, iar pe idoli defaimandu-i, a fost dat la chinuri. A poruncit sa-l culce pe un pat de arama si sa-i dea foc, l-au pus, apoi, pe un gratar de fier inrosit in foc si iarasi l-au bagat intr-o caldare plina cu untura si cu smoala in clocot; si cu puterea si cu darul lui Hristos a fost pazit de toate nevatamat. Apoi, cu sfatul lui Coremon eparhul, l-au aruncat pe Sfantul Elefterie intr-un cuptor de arama ars in foc, in care a intrat mai intai Coremon insusi, fiind luminat de Duhul Sfant; si iesind nevatamat si marturisind ca Hristos este Dumnezeu, i s-a taiat capul; iar pe Sfantul Elefterie, iesind neatins, a poruncit tiranul sa-l arunce in temnita. A fost legat apoi de un car tras de cai salbatici si, fiind slobozit de ingeri, a fost dus intr-un munte inalt; acolo traia cu fiarele salbatice, care se imblanzeau la cuvintele lor. A botezat aici pe slujitorii trimisi sa-l prinda, precum si pe altii, care au crezut in Hristos, ca la cinci sute de oameni. L-au prins apoi si l-au dus iarasi in fata imparatului, care l-a dat sa-l manance fiarele. Dar, scapand nevatamat, imparatul a poruncit la doi slujitori de l-au strapuns cu sulitele: si, asa, si-a dat fericitul sau sufletu in mana Ziditorului. Iar maica sa, Antia, imbratisand pe Sfantul mort si sarutandu-l, a cazut peste dansul si i s-a taiat si ei capul cu sabia.



RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ELEFTERIE

O, Sfinte Sfinţite Mucenice Elefterie, cel ce ca o făclie a Înţelepciunii ai fost pus în sfeşnicul Bisericii spre luminarea poporului drept credincios, şi acum străluceşte sufletele noastre cu razele rugăciunilor tale. Gura ta cea sfinţită s-a arătat izvor al curgerilor înţelepciunii Cuvântului, adăpând pe toţi cei însetaţi de cunoaşterea Adevărului. Din legăturile înşelăciunii pe mulţi păgâni ai eliberat, cel ce poţi numele dumnezeieştii eliberări, deci, şi acum te rugăm, scoate-ne şi pe noi din cursele vrăjmaşilor noştri nevăzuţi şi ne povăţuieşte în pământul acestei vieţi grabnic trecătoare, ca bine petrecând întru faptele mântuirii, să ne învrednicim a ajunge cu pace la Ierusalimul cel de sus.
Multe chinuri a adus asupra ta mânia vrăjmaşilor, dar ai rămas neclintit pe piatra mărturisirii Adevărului şi ca un porumbel ai zburat cu aripile Duhului la lăcaşurile cele cereşti, unde străluceşte de-a pururea lumina cea înţelegătoare a Treimii celei de viaţă Făcătoare şi unde îngerii se veselesc în cântări de laudă a frumuseţii Stăpânului. Noi, cei încă lipsiţi de vederea slavei Ziditorului, care avem ochii sufletului acoperiţi cu vălul păcatului te rugăm să ne fi povăţuitor prin mijlocul a multor curse, ca să călcăm şi noi cu puterea credinţei toate cursele vrăjmaşului.
Focul nu s-a apropiat de tine, căci în cămara inimii purtai focul înfricoşător al dragostei dumnezeieşti, care mistuie toată cugetarea cea materialnică. Fiarele s-au plecat lesne înaintea blândeţii tale, recunoscând întru tine chipul lui Adam înainte de cădere, iar cei credincioşi poartă amintirea ta în inimi ca pe o icoană a desăvârşirii. Pentru aceasta, veselindu-se sufletele noastre de minunile cele mari pe care braţul Domnului le-a lucrat spre cinstirea ta, ne înfricoşăm cu gândul şi strigăm către tine: Bucură-te, cunună a ierarhilor prea slăviţi, cel ce eşti apărător nebiruit al creştinilor în faţa vrăjmaşilor nevăzuţi.
Cu îndrăzneala ta cea mare către Hristos, cere să se dăruiască pace sufletelor noastre tulburate de viforul ispitelor şi întăreşte turnul minţii noastre pe temelia Adevărului. Celor iubitori de viaţă duhovnicească le dăruieşte sporire în toate faptele cele bune prin jertfa rugăciunilor tale aduse la tronul Dumnezeirii. Pe prunci îi păzeşte, rugându-L pe Hristos să hrănească pe ei mai mult cu laptele credinţei, ca unul ce din copilărie te-ai arătat vas curat al ascultării poruncilor lui Dumnezeu. Prin râvna credinţei tale pe cei tineri îi ridică la lucrarea faptelor celor dumnezeieşti şi cu toiagul rugăciunii tale sprijină pe cei bătrâni, ce-şi poartă paşii spre apusurile vieţii.
Ca unul ce porţi întru tine strălucirea gândului dumnezeiesc, fiind luminat de raza Treimii, şi doreşti ca toţi să se mântuiască şi să ajungă la cunoştinţa Adevărului, arătă-ne şi pe noi mai râvnitori spre mântuirea aproapelui. Ajute-ne Sfinte, ca, după pilda vieţii tale, să fim şi noi ca nişte candele veşnic aprinse ale iubirii, dăruind lumina înţelepciunii lui Dumnezeu celor ce zac întru întunericul neştiinţei. Întăreşte-ne pe noi, cei slabi, care, ca nişte vieţuitori în lume, încă ne primejduim a cădea în prăpastia ispitelor şi ca un pururea rugător al nostru la scaunului Celui Preaînalt cere pentru noi toate darurile cele duhovniceşti care ne sunt spre folosul sufletelor noastre şi ale celor ce aşteaptă de la noi faptele iubirii.
Străini fiind cu umbra vieţuirii noastre de lumina darurilor tale, îndrăznim a te ruga smerit, ca să mijloceşti la ieşirea noastră din acest trup stricăcios acoperământul milei dumnezeieşti. Roagă-L pe Mult Înduratul Dumnezeu să ne trimită nouă înger de pace, care să ne păzească de mânia vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, cărora am slujit din pricina patimilor şi a neputinţelor noastre. Îmblânzeşte-L pe Cel este Adâncul blândeţii în ceasul judecăţii noastre, ca să treacă cu vederea nedreptăţile noastre din această viaţă şi să ne primească pe toţi întru îmbrăţişarea pocăinţei, rânduindu-ne cămara slavei îngereşti. Încă şi acum te rugăm să ceri pentru noi sfârşit cu pace şi întru pocăinţă, ca lepădănd tot jugul răutăţii să alergăm ca fiul cel risipitor către Părintele ceresc, cel Ce ne aşteaptă cu sărutarea păcii. Zdrobeşte cu puterea rugăciunilor tale zidul păcatelor noastre, ca să aflăm împăcare cu Cel pe Care în fiecare ceas Îl mâhnim cu neîncetata petrecere noastră întru faptele răutăţii, ca ajungând cu mintea în cămara inimii să-I cântăm: Slavă Ţie, Ziditorul şi Purtătorul nostru de grijă, Cel Ce ne-ai trimis nouă pe Sfântul Ierarh şi Mucenic al Tău Elefterie, cel drept, care nu şi-a murdărit niciodată mâinile întru păcate, asemenea nouă fiilor celor risipitori. Pentru rugăciunile lui săvârşite din dragostea cea pentru noi, iartă nouă mulţimea păcatelor noastre, ca să-l lăudăm pe dânsul, grăind: Bucură-te, Sfinte Elefterie, cununa ierarhilor celor împodobiţi cu strălucirea hainei muceniciei, adu înaintea tronului Treimii slavă neîncetată şi din parte a noastră, a celor ce lăudăm pe Tatăl Cel Iubitor de oameni împreună cu Fiul Cel înălţat pentru noi pe altarul Crucii şi cu Duhul Cel ce luminează inimile noastre, că Dumnezului nostru I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl ai pustiei şi povăţuitor al călugărilor. Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mâncare; ci mereu se ruga, şi întru toate asculta de părinţi.
Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blândeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.
Pentru viata Sf. Daniil Sihastrul, vezi continuarea pe site-ul Asociatiei pentru Cultura si Educatie Sfantul Daniil Sihastru
***

[cristiboss56]

În Biserica Ortodoxă Română este pomenit la 20 decembrie Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul.

Sfântul se numeşte „Teoforul”, adică „purtătorul de Dumnezeu”. El a fost copilul pe care Mântuitorul l-a luat în braţe când a spus: „Lăsaţi pruncii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că unora ca aceştia este împărăţia cerurilor”. Sfântul Ignatie a fost pus Episcop în Antiohia de Sfinţii Apostoli, după moartea lui Evod. Sfântul Ioan Gură de Aur ne încredinţează că în timpul celor 40 de ani cât a păstorit acolo s-a dovedit un adevărat părinte al antiohienilor. În timpul persecuţiei lui Domiţian (81-96) Sfântul Ignatie i-a încurajat cu sfaturi şi rugăciuni. Împăratul Traian se afla în culmea gloriei sale, căci în anul 106 cucerise Dacia Traiană, una din cele mai bogate ţări din Europa. Serbările şi bucuria cuceririi ţinuseră 123 de zile.

În amfiteatrul din Roma muriseră 10 000 de gladiatori şi 11 000 de animale sălbatice, iar populaţia fusese scutită de dări. În anul 107, Traian a pornit la luptă împotriva Parţilor. Împăratul Traian vroia să instaleze liniştea la hotarul cel mai îndepărtat al răsăritului. În drumul său s-a oprit în Antiohia, fosta capitală a regilor Seleucizi, locul de petrecere al romanilor bogaţi, oraş care timp de 600 de ani purta numele „Regina Orientului”, dat de Pliniu. Păgânii i-au spus împăratului Traian că Ignatie este creştin şi că cinsteşte pe Hristos cel osândit de Pilat.

Împăratul l-a îndemnat să jertfească zeilor, însă Episcopul Ignatie a refuzat, fapt pentru care a fost trimis la Roma pentru a fi dat la fiare în circ. Sfântul Ignatie a plecat din Antiohia sub paza a zece soldaţi, însoţit de diaconul Filon şi de Agatopod. În drumul său până la Roma, Sfântul Ignatie a îndemnat pretutindeni mulţimea credincioşilor să asculte episcopii şi preoţii lor şi să nu creadă învăţăturile eretice.

În cele din urmă Sfântul Sfinţit Mucenic Ignatie a primit cununa muceniciei fiind aruncat în mijlocul animalelor sălbatice din circul roman.

In fiecare an, la data de 20 decembrie slujitorii şi credincioşii de la Dunărea de Jos îl prăznuiesc în chip cu totul special pe Sfântul Ignatie Teoforul, în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei aflându-se o particică din sfintele sale moaşte, după cum aflăm de pe site-ul edj.ro.

Şi anul acesta, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui număr impresionant de copiii şi elevi, participanţi la proiectele naţionale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“ şi a altor credincioşi.

Cu această ocazie, moaştele Sfântului Ignatie, aflate în patrimoniul spiritual al Catedralei Arhiepiscopale, au putut fi cinstite de toţi cei prezenţi.

[cristiboss56]

Astăzi să ne îmbrăcăm în armura Duhului şi să înfruntăm săgeţile ispitelor, avându-l călăuzitor pe marele mucenic al lui Hristos, Sfântul Ştefan. Astăzi cu florile gândurilor luminate să împodobim cea dintâi icoană a muceniciei, cu şoptirile rugăciunii cerând să ne învrednicească şi pe noi de o viaţă jertfitoare, având ca temelie iertarea şi dragostea curată faţă de aproapele nostru. Iată, acesta ca un luceafăr a strălucit, urmând totdeauna cu gândul vederea Soarelui dreptăţii. Pentru aceasta, s-a şi învrednit mai înainte de moarte a vedea pe Hristos stând pe scaunul slavei de-a dreapta Tatălui. Plin fiind de înţelepciunea Duhului, cu ale cuvintelor sale curgeri a voit a spăla întinăciunea minţii iudeilor şi a le descoperi icoana iubirii jertfitoare a Celui Răstignit pe Crucea durerilor pentru mântuirea sufletelor noastre. Lovindu-se de zidul împietririi inimilor lor a fost întâmpinat cu pietre, dar i s-a deschis uşa muceniciei, fiind primit cu bucurie întru cântări îngereşti în cămara Cuvântului. Nu a pizmuit pe cei fărădelege, ci ne-a arătat nouă măsura desăvârşirii sale prin cea din urmă rugăciune săvârşită pe pământ, întru care a voit să cuprindă într-o ultimă încercare omenească pe cei rămaşi neîndreptaţi. Nu a cerut socoteala păcatului lor, ci iertarea de la Cel Ce tuturor a izvorât râuri de iertare, primind a fi împuns cu suliţa în preacurata Sa coastă. Nu a pizmuit pe cei încrâncenaţi în hulire din necredinţă, ci a continuat să-i poarte în rugăciunile sale şi după trecerea din viaţa pământească. Atunci îngerii s-au bucurat şi au săltat întru cântări, înşişi minunându-se de puterea iubirii şi iertării sale, dar şi de strălucita mărturisire a Cuvântului în faţa adunării fărădelege. Întoarcerea lui Saul la credinţă este rodul rugăciunilor sale stăruitoare, arătând puterea rugăciunii pentru vrăjmaşi. Căci cu adevărat aceasta este sea mai bine primită rugăciune înaintea lui Dumnezeu, vădind că cel ce se roagă are în sufletul său aprinsă candela Duhului, cea cu untdelemnul iubirii jertfitoare. Această rugăciune ne dă măsura asemănării cu Dumnezeu Cel iertător şi pururea iubitor, căci Acesta mâniat fiind neîncetat de împietrirea şi mulţimea păcatelor noastre nu Se scârbeşte şi nu slobozeşte asupra noastră mânie ucigătoare, ci aşteaptă pocăinţa noastră, ţinând pururea deschise braţele iubirii pentru fiii cei rătăcitori. Cel dintâi mucenic a urmat întru totul pilda Mântuitorului Celui Răstignit pentru oamenii cei nemulţumitori, pecetluind sfârşitul cu rugăciunea cea iubitoare de iertare. Deci, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ştefan să ne întărim şi noi pe piatra credinţei lucrătoare, iertând din inimă celor ce ne ocărăsc din neştiinţă şi dăruind lui Hristos prin rugăciune pe toţi spre îndreptare şi pocăinţă curată, vrednică de mântuire. SFÂNTUL MUCENIC ŞI ARHIDIACON ŞTEFAN, cea dintâi piatră a jertfei, care stă la temelia cetăţii mucenicilor lui Hristos, îngerul cel în trup prin care a grăit Cuvântul întru lumina Duhului, vestind voinţa Tatălui, poarta cea cerească a Sfinţilor Mucenici, cheia înţelepciunii Duhului, cel ce s-a arătat până în sfârşit icoană a iertării şi iubirii jertfitoare, cu razele rugăciunilor sale să lumineze şi inimile noastre întunecate, spre iertarea şi îmbrăţişarea tuturor întru gândul rugăciunii.

[Ekaterina]

"Sfanta Mucenita Anisia s-a nascut la Tesalonic, din parinti nobili si bogati, care au crescut-o cu mare evlavie pentru credinta crestina. Dupa moartea parintilor, s-a inchinat pe sine cu totul rugaciunii si cugetarilor dumnezeiesti in propria ei casa. Din dragoste pentru Hristos, marturisea adesea: "O, cat de mincinoasa este viata tineretii, intru care fie te smintesti, fie smintesti pe altii! Cu cat mai buna este batranetea! Iar sufletul meu se umple de tristete vazand cat trebuie sa astept pana ce voi urca la Domnul."

Ea si-a vandut toate averile, a impartit venitul saracilor, si a trait dupa aceea numai din munca mainilor ei. In acea perioada imparatul Maximian a decretat ca oricine poate sa ucida in voie crestini oriunde ii va afla, fara nici o judecata si nici o sentinta. Pentru ca a marturisit ca este crestina, Sfanta Mucenita a fost ucisa, de catre un soldat, in timp ce mergea spre biserica."

[cristiboss56]

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"

Despre Sf. Ierarh Vasile cel Mare
de Sf. Nicolae Velimirovici

Sfîntul Vasile s-a născut în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Incă nebotezat fiind, Sfîntul Vasile a stat cincisprezece ani la Atena unde a studiat filosofia, retorica, astronomia, şi toate ştiinţele acelui timp. Colegi de studii i-au fost Sf. Grigorie Teologul şi Iulian, împăratul apostat de mai tîrziu. La anii maturităţii a primit Sfîntul Botez în apele Iordanului împreună cu [celebrul] Eubul, fostul său profesor.
A fost Episcop al Cezareei Capadociei timp de aproape zece ani, şi şi-a încheiat viaţa pămîntească la vîrsta de cincizeci de ani. A fost apărător mare al Ortodoxiei, luminător al curăţiei morale, zelot al trării religioase, culme a gîndirii teologice, ziditor şi stîlp al Bisericii lui Dumnezeu. Sfîntul Vasile şi-a mertiat pe deplin titlul de ,Mare", în cîntările sale, Biserica îl numeşte ,dumnezeiasca albină a Bisericii lui Hristos care adună sufletele credincioşilor cu dulceaţa cinstirii de Dumnezeu, iar cu acul dumnezeiescului dor, ca şi cu o armă, răneşte hulele ereticilor."
Se păstrează numeroase scrieri ale acestui Sfînt Părinte al Bisericii, scrieri teologice, apologetice, ascetice, canonice precum şi Sfînta Liturghie care îi poartă numele.
Această Sfînta Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare se slujeşte de zece ori pe an: la Intîi Ianuarie, ziua Sfîntului; în ajunul Naşterii Domnului; în ajunul Botezului Domnului; în toate Duminicile Sfîntului şi Marelui Post, cu excepţia Duminicii Floriilor; în Sfînta şi Marea Zi Joi şi în Sfînta şi Marea Zi Sîmbătă [a Săptămînii Patimilor]. Sf. Vasile cel Mare a adormit cu pace în ziua de l Ianuarie a anului 379 după Hristos, strămutîndu-se în Împărăţia Cerurilor.

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"

Despre Sf. Ierarh Vasile cel Mare
de Sf. Nicolae Velimirovici

Sfîntul Vasile s-a născut în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare. Incă nebotezat fiind, Sfîntul Vasile a stat cincisprezece ani la Atena unde a studiat filosofia, retorica, astronomia, şi toate ştiinţele acelui timp. Colegi de studii i-au fost Sf. Grigorie Teologul şi Iulian, împăratul apostat de mai tîrziu. La anii maturităţii a primit Sfîntul Botez în apele Iordanului împreună cu [celebrul] Eubul, fostul său profesor.
A fost Episcop al Cezareei Capadociei timp de aproape zece ani, şi şi-a încheiat viaţa pămîntească la vîrsta de cincizeci de ani. A fost apărător mare al Ortodoxiei, luminător al curăţiei morale, zelot al trării religioase, culme a gîndirii teologice, ziditor şi stîlp al Bisericii lui Dumnezeu. Sfîntul Vasile şi-a mertiat pe deplin titlul de ,Mare", în cîntările sale, Biserica îl numeşte ,dumnezeiasca albină a Bisericii lui Hristos care adună sufletele credincioşilor cu dulceaţa cinstirii de Dumnezeu, iar cu acul dumnezeiescului dor, ca şi cu o armă, răneşte hulele ereticilor."
Se păstrează numeroase scrieri ale acestui Sfînt Părinte al Bisericii, scrieri teologice, apologetice, ascetice, canonice precum şi Sfînta Liturghie care îi poartă numele.
Această Sfînta Liturghie a Sfîntului Vasile cel Mare se slujeşte de zece ori pe an: la Intîi Ianuarie, ziua Sfîntului; în ajunul Naşterii Domnului; în ajunul Botezului Domnului; în toate Duminicile Sfîntului şi Marelui Post, cu excepţia Duminicii Floriilor; în Sfînta şi Marea Zi Joi şi în Sfînta şi Marea Zi Sîmbătă [a Săptămînii Patimilor]. Sf. Vasile cel Mare a adormit cu pace în ziua de l Ianuarie a anului 379 după Hristos, strămutîndu-se în Împărăţia Cerurilor.

Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo.""Păcatul este o rană care, ascunsă de ochiul medicului, devine incurabilă."
"Pe calea binelui mai degrabă oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te."
"Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi numai ceea ce ni se potriveşte nouă şi ceea ce se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l lăsăm”
,,Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult."

"Psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte turburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat." ]
"Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu ?"
"Cântatul psalmilor aduce, deci, cel mai mare bun : dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor."
"Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor ; este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei"
"Psalmul...este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi."
“Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile; psalmul creează tristeţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de piatră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc."
,,De aceea numai cei care au răbdat oboseala de dragul pietăţii şi al credinţei, numai lor minciuna n-a putut să le nimicească nădejdile, iar sfârşitul nu le-a întinat strădaniile pentru că, sigură şi statornică,împărăţia cerurilor numai pe ei i-a primit. Drept aceea nu vă lăsaţi tulburaţi de calomnii mincinoase, nici nu vă speriaţi de ameninţările puternicilor zilei! Râsetele şi batjocurile casnicilor voştri să nu vă întristeze cu atât mai puţin osândele aduse de oameni...”
"Un lucru trebuie să avem clar în minţile noastre: că o dată ce suntem făptura bunului Dumnezeu, că o dată ce suntem păziţi de El, Care rânduieşte pentru noi şi pe cele mici şi pe cele mari, urmează că nu putem suferi ceva fără voia lui Dumnezeu şi că nici una dintre suferinţele noastre nu este spre vătămarea noastră sau spre ceva asemănător; şi deci nu trebuie, să ne închipuim pentru noi o situaţie mai bună. " (Omilia s IX-a, Că Dumnezeu nu este autorul relelor)
."Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire; dar, pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru. Cand gandirea noastra e rostita, atunci este purtata de cuvant ca de o luntre, strabate aerul si trece de la cel ce graieste la cel ce aude. Daca e tacere adanca si liniste, cuvantul poposeste in urechile ascultatorilor ca intr-un port linistit si nebantuit de vanturi: daca insa zgomotul facut de ascultatori sufla impotriva lui ca o furtuna cumplita, atunci cuvantul naufragiaza, risipindu-se in aer. Faceti asadar, prin tacere, liniste cuvintelor mele. Poate ca va vor parea folositoare unele din gandurile aduse de cuvintele mele. "
"Daca iei aminte la tine insuti, nu mai ai nevoie sa descoperi pe Creator in celelalte creaturi; vei contempla in tine insuti, ca intr-un microcosmos" (Omilia a III-a, La cuvintele: "Ia aminte de tine insuti"
,Este o mare binefacere un sfat înţelept şi prezenţa unui om care are bunavoinţă faţă de tine, căci el împlineşte ceea ce lipseşte înţelegerii tale."
" Sa nu-ti pierzi, deci, plata de la Dumnezeu vrand sa fii vazut de oameni. Dumnezeu este marele privitor al faptelor noastre. Sa iubesti slava pe care ti-o da Dumnezeu! El da stralucita rasplata! "
"Aceasta-i inaltimea omului; aceasta-i slava si maretia lui: sa cunoasca ce-i cu adevarat mare, sa se lipeasca strans de Dumnezeu si sa caute slava lui in slava care vine de la Domnul."
"Atunci este lauda desavarsita si completa in Dumnezeu, cand omul nu se lauda nici cu indreptatirea lui proprie, ci cunoaste ca este lipsit de orice indreptatire adevarata si ca indreptatirea lui se savarseste numai prin credinta in Hristos. "
"Nu datorita faptelor tale de dreptate ai cunoscut pe Dumnezeu, ci Dumnezeu te-a cunoscut datorita bunatatii Lui."
"Nu te mandri, dar, niciodata fata de nimeni, nici fata de cel mai mare pacatos! Adeseori smerenia mantuieste pe cel cu multe si mari pacate. Nu socoti niciodata ca tu esti mantuit, iar celalalt pierdut. Niciodata! Daca tu cu gura ta hotarasti ca esti mantuit, vei fi osandit de hotararea lui Dumnezeu. "
(Fragmente preluate din: Sfantul Vasile cel Mare Omilii si cuvantari Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R.)

[cristiboss56]

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.
Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului. Te blestem pe tine si pe toata puterea cea cazuta ce a urmat vointa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvant toate le-a zidit si cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai inainte de veci, in chip de negrait si fara patima, S-a nascut dintr-insul; cu Cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau si, mai inainte, prin legea firii l-a invatat acestea si cu priveghere ingereasca 1-a pazit; cu Cel ce a inecat pacatul cu apa de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici si turnul faradelegilor l-a sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa l-a ars si spre marturie fumega fum nestins; cu Cel ce marea cu toiagul a despartit si pe popor l-a trecut cu picioarele neudate, iar pe tiranul faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri de veci a inecat-o. Te blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioara in chip de negrait S-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; Care a binevoit sa spele prin botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem. Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat in Iordan si ne-a dat noua in apa, prin har, chipul nestricaciunii; de Care ingerii si toate puterile ceresti s-au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-Se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului si cand pogorarea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vantul si a linistit viforul marii; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru si celor muti le-a dat grai; Cel ce a curatit ranile leprosilor si pe morti din groapa i-a inviat; Cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadul prin inviere l-a pradat si toata omenirea a intocmit-o sa nu mai fie cucerita de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atottiitorul, Care a insufletit pe oameni si cu grai de Dumnezeu insuflat dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea a umplut-o de dreapta credinta. Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te, diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, cel fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Beelzebul, sau de te arati ca cel ce scutura, ca sarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care infricosezi cu navalirea, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau in boala, sau in neputinta, sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de dezmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa; sau din balta, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul baii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim, sau de unde nu stim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit, pieri si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu. Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N), ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrasnirea dintilor te asteapta, ca rasplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate, ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieste, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leaga pe toti care vatama si uneltesc aupra chipului Sau; Cel ce in lanturi te-a aruncat in intunericul iadului, pentru noaptea si ziua cea lunga, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor. Ca mare este frica de Dumnezeu si mare este slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.
Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul maritelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea si, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai luminat pe omul cel patruns de intuneric; Cel ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului de la noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai marit cu slava Ta; Cel ce, cu invierea Ta, ne-ai daruit noua sa ne ridicam de la oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; Cel ce ai luat asupra-Ti sfaramarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; Care ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea in nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, Cel de a Carui frica se topesc muntii impreuna cu taria de sub cer; de a Carui putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a Carui porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s-au pus, ci, suspinand, asteapta porunca Ta; de a Carui frica toata faptura se chinuieste oftand cu suspinuri negraite si avand porunca sa astepte vremea sa; de Care toata firea cea potrivnica a fugit si oastea vrajmasului s-a domolit, diavolul a cazut, sarpele s-a calcat si balaurul s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au marturisit s-au luminat si s-au intarit in Tine, Doamne; prin Care viata s-a aratat, nadejdea s-a intemeiat, credinta s-a intarit, Evanghelia s-a propovaduit; prin Care omul cel pamantesc s-a innoit crezand in Tine, ca cine este ca Tine Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugam pe Tine, Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel ce esti mai inainte de veci si mai presus de fire, primeste pe acesta care a venit la Tine pentru numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, Iisus Hristos, si al Sfantului si preaputernicului si de viata facatorului Tau Duh; izgoneste din sufletul lui toata neputinta, toata necredinta, tot duhul necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara chip si fara rusine. Asa, Dumnezeule, departeaza de la robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraja cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastampararea si tot cugetul viclean. Asa, Doamne, Dumnezeul nostru, insufla intr-insul Duhul Tau cel pasnic, ca, fiind pazit de El, sa faca roade de credinta, de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadejde, de blandete, de indelunga-rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere, caci este rob al Tau, in numele lui Iisus Hristos, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-O impreuna cu ingerii, arhanghelii, domniile cele marite si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inima noastra, ca puternic esti, Doamne, si Tie slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

[cristiboss56]

Rugăciunea întâi, a Sfântului Vasile cel Mare
Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că nu m-ai lepădat pe mine, păcătosul, ci m-ai învrednicit a fi părtaş al Sfintelor Tale Taine. Mulţumescu-Ţi că pe mine, nevrednicul, a mă împărtăşi cu preacuratele şi cereştile Daruri m-ai învrednicit. Ci, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit şi ai înviat şi ne-ai dăruit aceste înfricoşătoare şi de viaţă făcătoare Taine spre binefacerea şi sfinţirea sufletelor şi a trupurilor noastre, dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea ochilor inimii mele, spre împăcarea sufleteştilor mele puteri, spre credinţă neînfruntată, spre dragoste nefăţarnică, spre desăvârşirea înţelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adăugirea dumnezeiescului Tău har şi spre dobândirea împărăţiei Tale. Ca întru sfinţenia Ta cu acestea fiind păzit, să pomenesc harul Tău pururea şi să nu mai viez mie, ci Ţie, Stăpânul şi Binefăcătorul nostru. Şi aşa, ieşind dintru aceasta viaţă întru nădejdea vieţii celei veşnice, să ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neîncetat al celor ce Te laudă şi dulceaţa cea fără de sfârşit a celor ce văd frumuseţea cea nespusă a feţei Tale. Că Tu eşti dorirea cea adevărata şi veselia cea nespusă a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi pe Tine Te laudă toată făptura în veci. Amin.


Rugăciunea a doua, a Sfântului Vasile cel Mare
Stăpâne, Hristoase Dumnezeule, Împăratul veacurilor şi Făcătorul tuturor, mulţumesc Ţie pentru toate bunătăţile câte mi-ai dat mie şi pentru împărtăşirea cu preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine. Deci mă rog Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, păzeşte-mă sub acoperământul Tău şi sub umbra aripilor Tale, şi-mi dăruieşte ca, până la suflarea cea mai de pe urmă, cu cuget curat şi cu vrednicie să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Că Tu eşti Pâinea vieţii, Izvorul sfinţirii, Dătătorul bunătăţilor şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.