Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi pe Sfântul Grigorie Teologul sau de Nazians, arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului, Sfântul Cuvios Părinte Publie şi pe Sfântul Părinte Maris.

• 

Născut în jurul anilor 329-330, în familia episcopului Grigorie cel Bătrân, Sfântul Grigorie de Nazianz a dăruit Bisericii, alături de bogata moştenire materială, lucruri nepreţuite: formularea clasică a învăţăturii de credinţă despre Sfânta Treime şi o capodoperă literară creştină, rodul unei sinteze între creştinism şi cultura elenistică. Opera sa scrisă face din Sfântul Grigorie de Nazianz cel mai copiat autor în manuscrisele bizantine, după Sfânta Scriptură. Numărat în rândul Sfinţilor Capadocieni, a studiat retorica în Cezareea, Alexandria Egiptului şi la Atena, în spiritul critic al teologiei. Amintind doar două nume ale celor cu care a legat rodnice prietenii, realizăm prestigiul atins de tânărul teolog Grigorie din Nazianz: Sfântul Vasile cel Mare şi Fericitul Ieronim, două superlative aparţinând unor lumi diferite, orientală, respectiv apuseană.
A fost hirotonit preot, apoi arhiereu, ocupând scaunul episcopal din Sasima, Nazianz, Constantinopol şi Arianz. În anul 390 sau 391, trece la cele veşnice, în cetatea Arianz, lăsând toată avuţia sa Bisericii. Întreaga sa viaţă a cunoscut o evoluţie graduală, parcurgând toate etapele fireşti până la înalta demnitate arhierească. Asemenea şi cultura: mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris. În timpul studiilor a acumulat şi de la amvon a împărtăşit credincioşilor tainele teologiei. Odată cu "retragerea activă" la Nazianz, după anul 381, cuvintele ce răsunau mai înainte din amvon sunt aşternute, în linişte, pe hârtie.



Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului
Se pare că a fost ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. Numit episcop al Tomisului în jurul anului 360, a condus această Biserică până aproape de anul 381. Date despre acest episcop avem de la Sozomen şi Teodoret al Cirului. Astfel, Sozomen vorbeşte de vizita împăratului arian Valens (364-378) la Tomis, în anul 369, pe când se întorcea dintr-o expediţie împotriva goţilor. Autorul spune în "Istoria sa bisericească" că împăratul a intrat în biserica episcopală şi a cerut episcopului Bretanion să intre în comuniune cu arienii pe care îi simpatiza şi să slujească împreună cu ei. Marele episcop a apărat dreapta credinţă şi "a vorbit împăratului cu îndrăzneală despre hotărârile celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I de la Niceea (325) împotriva lui Arie, pe care nu le putea călca". Sfântul Bretanion a avut un rol important în redactarea şi trimiterea documentelor cu privire la transferarea sfintelor moaşte ale Sfântului Sava Gotul în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare. Bretanion este cel care a redactat actul martiric al Sfântului Sava Gotul.

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Biserica Ortodoxă pomeneşte astăzi pe Sfântul Grigorie Teologul sau de Nazians, arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului, Sfântul Cuvios Părinte Publie şi pe Sfântul Părinte Maris.

Am gasit si o icoana a Sfantului Bretanion, care a fost primul episcop cunoscut pe teritoriul romanesc.
Iata un episcop cu o figura foarte umila, dar care a stiut sa fie foarte ferm la nevoie.
(nu l-am gasit in Sinaxar si am inteles ca a fost adoptat dupa "Martirologiul Roman")




Cuviosul Publie a fost un sihastru originar din Zevgma, pe langa raul Eufrat. Traia retras in munti, unde isi sapase o pestera mica. Pentru ca i se dusese vestea, pe cei care veneau sa-l vada si vroiau sa traiasca ca si el, i-a indemnat sa-si faca chilii mici, pe langa a sa, si ii cerceta des pentru a le intipari in suflet virtutile. Zice in Sinaxar "caci si painea le-o cumpara cu cantarul si de gasea la unul mai multa, il numea rob al pantecelui si iubitor de satiul trupului. Iar de gasea ca vreunul deosebea faina de tarate, ii zicea ca se face partas al desfatarilor sibaritice. Si noaptea, fara de veste, mergand pe la usa fiecaruia, daca il afla facandu-si rugaciunea, se departa tacand; dar de simtea pe vreunul dormind, lovea cu mana in usa si-l mustra cu cuvantul".

Sfantul Parinte Maris fusese in lume un tanar frumos si cu darul de a canta. Insa a fugit de lume si a trait treizeci si sapte de ani intr-o chilie mica, intr-un sat numit Omir. In chilie era umezeala care venea de la muntele vecin, insa chiar daca il vatama, parintele n-a vrut sa schimbe locuinta pana la sfarsitul vietii. Iubea simplitatea si a trait nouazeci de ani, intrebuintand haina din par de capra si hranindu-se cu paine si cu putina sare. Mai scrie in Sinaxar ca "dorind de multa vreme sa vada aducandu-i-se dumnezeiasca Jertfa, un preot a intrebuintat mainile diaconilor in loc de altar si inaintea cuviosului a sfintit Jertfa cea mantuitoare; iar cuviosul umplandu-se de toata dulceata i se parea ca vede cerul insusi. Si asa bine vietuind si la ceruri luandu-si zborul, se veseleste impreuna cu toti sfintii in locasurile lui Dumnezeu."

[cristiboss56]

1574 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Ioan Hrisostom la Constantinopol


Biserica Ortodoxă sărbătoreşte mâine 1574 de ani de la aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur la Constantinopol, în timpul împăratului Teodosie al II-lea.

Ierarhul a trecut la Domnul, în exil, în anul 407. După 31 de ani, pe 27 ianuarie 438, împăratul aduce moaştele Sfântului Patriarh, înapoi, în Capitala Imperiului pe care o păstorise.

În perioada 2007-2011, un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur s-a aflat la Biserica “Sfânta Ecaterina”, Paraclisul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, după cum informează TRINITAS TV.

Cinstitele moaşte se află în prezent în Paraclisul „Învierea Domnului”, „Icoana Maicii Domnului – Prodromiţa” şi „Sfântul Ioan Gură de Aur” de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului.

[cristiboss56]

Cuviosul Efrem Sirul – S-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinţi păgâni, tatăl său fiind preot al zeiţei Abizal. Învăţătura creştină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a şi botezat la vârsta de 18 ani. Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetăţenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povesteşte cum, la un moment dat, el a reuşit să alunge trupele persane, care staţionau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muşte şi ţânţari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp ameninţa Persia, s-a sfârşit, precum se ştie, cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreaţa armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului. Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârşitul secolului al III-lea. Printre oraşele retrocedate Persiei era şi Nisibe. Pentru a scăpa de cruda persecuţie care bântuia pe atunci Persia, mare parte din populaţia creştină a abandonat Nisibe. Efrem a mers, cu conaţionalii săi, şi s-a aşezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid şi, în final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viaţă ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic. Cu toate acestea, s-a arătat interesat de de cele care priveau populaţia Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public. Pe vremea aceea, cel puţin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparţin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul şederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii şcolii persane de teologie, numită aşa pentru că primii ei studenţi şi profesori erau creştini persani refugiaţi din 363. La moartea Sfântului Efrem, acesta a fost îngropat fără pompă, în cimitirul unde erau înhumaţi străinii.

Iata un cuvant de folos al Sfantului Eferem Sirul , pe care azi il praznuim , despre rugaciune . Multumesc totodata prietenei noastre Mirela , pentru frumoasa sa initiativa avuta pe acest forum ORTODOX :

"Fericit lucru, cu adevărat este a nu păcătui. Iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele întru care au păcătuit, ca prin plâns iarăşi să dobândească fericirea. Bun lucru este, deci, totdeauna a ne ruga şi a nu ne îngreuna, rugându-ne a nu slăbi, după cum a zis şi Domnul şi apoi Apostolul: „Neîncetat rugaţi-vă", adică şi ziua, şi noaptea, şi în tot ceasul.
Şi aceasta nu numai când intri în biserică, iar în celelalte ceasuri să fii fără de grijă.
Ci, ori de lucrezi, ori de dormi, ori de călătoreşti, ori de mănânci, ori de bei, ori de boleşti, să nu-ţi încetezi rugăciunea, că nu ştii când va veni Cel ce va cere de la tine sufletul tău. Să nu aştepţi duminica sau o sărbătoare, sau un anume loc, ci precum a zis prorocul David, să te rogi „în tot locul stăpânirii Lui".
Deci, ori de eşti în biserică, ori în casa ta, ori la ţarină, ori de paşti vitele, ori de construieşti clădiri, ori la ospeţe te afli de rugăciune să nu te depărtezi. Atunci când poţi, pleacă-ţi genunchii, iar de nu poţi, roagă-te cu mintea şi seara, şi dimineaţa, şi la amiază. Dacă rugăciunea ta va merge înaintea muncii şi atunci când te scoli din pat, mişcările tale cele dintâi se vor face prin rugăciune, atunci nici păcatul nu află intrare în sufletul tău.
Rugăciunea este păzitoare a întregii înţelepciuni, pedepsire a mâniei, umilire a îngâmfării, curăţire a pomenirii de rău, surpare a invidiei, îndreptare a păgânătăţii. Rugăciunea este puterea trupurilor, ocârmuirea casei, buna aşezare a cetăţii, tărie a împărăţiei, biruinţă în războaie, întemeiere a păcii. Rugăciunea este pecete a fecioriei, credinţă a nunţii, armă a călă*torilor, păzitoarea a celor ce dorm, îndrăzneala a celor ce priveghează, bună aducere de roade a pluga*rilor, scăpare a corăbierilor.
Rugăciunea este ajutătoare a celor ce se judecă, slobozire a celor legaţi, inimă bună pentru cei întristaţi, dulceaţă a celor ce se bucură, mângâiere a celor ce plâng, praznic al celor ce nasc, cunună a celor căsăto*riţi, îngropare a celor ce mor. Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, întocmai cinstire cu îngerii, sporire a bunătăţilor, abatere de la răutăţi, îndreptare a păcatelor."

[tabitha]

În prealabil postat de cristiboss56

Multumesc totodata prietenei noastre Mirela , pentru frumoasa sa initiativa avuta pe acest forum ORTODOX

Cu placere, dar sa stii ca nu-mi place periajul, si nici bruiajele.
Mai bine sa fim atenti la ceea ce scriem, si cum scriem.
Citatele nu se exclud. Adica, vreau sa zic, sa fim atenti sa nu ne dam cu firma'n cap, ca sa folosim un limbaj "de gasca".

Sfinții Trei Ierarhi, pe care ii sărbătorim astăzi, să ne lumineze și pe noi, și pe cei cărora ne adresăm. Doamne ajută!

Domnul fie laudat!
Si multumiri tie, Mirela, pentru deschiderea acestui topic. Ceva vreme in urma intentionam sa propun un topic asemanator. Din nefericire am intarziat cu propunerea, din fericire tu ai fost mai harnica, mai prompta cu fapta. Slava lui Dumnezeu!
Descoperind abia in urma cu doua-trei luni comoara aceasta a Ortodoxiei - "Vietile Sfintilor", am simtit nevoia sa impartasesc din bucuria mea pe fiecare zi, rod al lecturii. Sa primesc si de la voi bucuria voastra, unele selectii si note, asa incat o parte din lectura "Vietilor" sa devina comuniune. Sa rodeasca prin impreuna-lucrare a membrilor comunitatii noastre de pe forum. De aici gandul catre un astfel de topic.
Intentia mea era sa extrag un pasaj din textul (adeseori bogat, de pagini intregi) pe fiecare zi si sa fac un scurt comentariu. De pilda, ce imi merge la inima sau ce cred ca e de folos pentru viata mea. Uneori, poate, vreo cerere de lamurire catre confrati pentru un cuvant sau altul.
Nu stiu daca o astfel de idee este si pe placul altor forumisti. Nadajduiesc sa fie, deoarece insufletirea noastra intru Hristos poate spori (asa cum din scantei separate poate creste un rug), prin implicarea mai multor suflete care isi marturisesc "miscarea" declansata de textul "Vietilor".

Ieri "meniul" ospatului duhovnicesc ne ofera cateva pagini despre Cuviosul Isidor Pelusiotul.
Mi-a mers la inima cuvantul: "Se cuvine a asemana cu soarele pe cei ce-si pazesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vietuiesc in vaduvia cea neprihanita, iar cu stelele pe cei ce locuiesc in insotire cinstita." Urmind legatura cu Apostolul, care spune: "Alta este slava soarelui, alta este slava lunii si alta slava stelelor." (Slava asadar, pentru cele trei ipostaze - despre o a patra stare textul nu pomeneste - in care omul poate petrece bineplacut lui Dumnezeu.)
Apoi o zicere remarcabila, pilda pentru cei ce gusta poezia: "Iar gandul smerit a insotit curatia/ ca o pereche de boi mult ostenitori, care trageau jugul cel bun al Domnului."

Astazi pomenim doua sfinte mult patimitoare: Sfanta Mucenita Agata si Sfanta Mucenita Teodula. Cutremurator martiriul lor!
Am retinut cateva cuvinte mangaietoare si datatoare de nadejde in Domnul:
"Folositoare imi sunt chinurile acestea vremelnice"
"Sanatatea mea este Hristos"
"...bucurindu-se, Apostolul a zambit putin..." (iata, spre domolirea incruntarilor, ca Apostolul zambeste, fie si putin, ca un parinte multumit si usor amuzat de voinicia fiului...)
"... ma numesc crestina; acesta imi este numele cel cinstit si vesnic..."

Hristos in mijlocul nostru! AMIN+

[cristiboss56]