Imaculata conceptie si Adormirea Maicii Domnului

În prealabil postat de Decebal

Este fără sens pentru tine, pentru că negi pe faţă adevărul revelat al Sfintei Scripturi, pentru a susţine erezia ta superstiţioasă. Cu harul exterior nu stau lucrurile chiar aşa de simplu; harul exterior era şi el un har care lucra asupra sufletului, dar nu atât de profund ca Duhul după Pentecost. Duhul Sfânt ca har exterior lucra şi el asupra sufletului, dădea iluminări şi profeţii şi vederi dumnezeieşti, şi era vorba în esenţă de ceva caracterizat prin sfinţenie. Deci raportul sfinţeniei Duhului cu sufletul şi duhul omului în Vechiul Legământ nu era asemenea raportului între un calculator şi un om; aş spune că prin ceea ce ai spus, dincolo de cât de necunoscător te arăţi, ai spus chiar o blasfemie, dacă ai ajuns să consideri pe Duhul Sfânt la acelaşi nivel cu un calculator. Tu nu observi că tocmai ai spus o blasfemie?


Văd că te ţii în continuare pe poziţia de a te pune împotriva Revelaţiei Sfintei Scripturi. Acolo spune foarte clar că Duhul nu era dat pentru că Iisus nu Se preamărise. Cu alte cuvinte este evidentă condiţionarea de preamărirea lui Hristos pentru dăruirea Duhului. Nu este suficient faptul că Hristos era Dumnezeu întrupat, ci trebuia să aibă loc şi lucrarea de mântuire, adică jertfa şi învierea. Doar după Înviere şi Pentecost Duhul Sfânt Se pogoară ca har interior. Sfântul Ioan Damaschin spune că Fecioara Maria a fost curăţită de Duhul Sfânt la întruparea Fiului, dar nu spune nimic despre primirea Duhului ca har interior; asta este pur şi simplu inovaţia superstiţioşilor care trec şi peste cuvintele Sfinţilor Apostoli, şi peste cele ale Sfinţilor Părinţi, doar pentru a îşi "impune" părerea lor superstiţioasă, chipurile având legitimitate teologică. Lucrarea Duhului Sfânt ca har interior se referă la lucrarea în interiorul spiritului, a duhului, nu la lucrarea în interiorul trupului sau în interiorul pântecelui.

Dealtfel, după cum am mai subliniat, nici dogma vaticană a imaculatei concepţii nu spune decât că Fecioara Maria a fost ferită de orice întinare sau pată a păcatului originar, dar nu spune că Fecioara avea Duhul Sfânt ca har interior, cu alte cuvinte nu spune că Fecioara ar fi fost în stare de har sfinţitor, aşa cum înţelegem în Noul Legământ a fi în har sfinţitor, precum spuneau unii adepţi ai catolicismului chiar şi aici pe forum. De aceea, în acest context, i-am şi întrebat pe catolicişti ce mai înţeleg ei prin acel "plină de har", devreme ce dogma imaculatei concepţii nu spune că Fecioara Maria ar fi fost plină de har, ci doar ferită de păcatul originar.


După cum am spus şi mai sus, sfântul Ioan Damaschin spune că Fecioara Maria a fost curăţită de Duhul Sfânt, a primit puterea de a primi dumnezeirea Cuvântului şi puterea de a naşte, dar nu spune că Fecioara Maria ar fi primit Duhul Sfânt ca har interior. Deci asta este poziţia unor sfinţi părinţi răsăriteni, şi asta este şi poziţia lui Stăniloae. Din ceea ce am citit nici ei nu spun mai mult de atât. Eu nu am văzut ca vreunul dintre voi să aducă măcar un singur citat de la sfinţii părinţi din care să rezulte că spusele voastre ar avea vreo legătură cu credinţa ortodoxă. Văd că faceţi numai afirmaţii, atât tu cât şi doamna Miha-Anca, dar nu aduceţi nici măcar un argument biblic, patristic, dogmatic pentru a vă susţine poziţia; în cazul vostru totul rămâne la nivel declarativ, aveţi impresia că trebuie să vă credem pe cuvânt, doar pe baza faptului că aşa spuneţi voi că stau lucrurile. Dar justificări, argumente ioc!

Nu te supara, Decebal, dar ce argument mai bun decat Biblia doresti?!?
Nu degeaba am tot postat versetele din Luca 1, caci acolo se spune despre Elisabeta, ruda Maicii Domnului, ca s-a umplut de Duh Sfant, la auzul salutului Fecioarei Maria. Concluzia nu poate fi decat una: ca inaintea Elisabetei s-a umplut de Duh Sfant Fecioara Maria.
Acum te intreb, daca cineva se poate umple doar pe exterior? Desigur nu, caci verbul a umple ne face trimitere tocmai spre interiorul unei persoane, nu spre exteriorul ei.
In plus am postat cu cateva pagini in urma din Pr. Staniloae, referitor la efectul prezentei lui Iisus asupra Sf. Ioan Botezatorul. Il poti considera si pe acela ca o dovada. Daca vrei.
Chiar nu doresc sa fiu crezuta pe cuvant; dar nici nu vin cu pareri personale, ca sa cer asa ceva.

[catalin2]

În prealabil postat de Miha-anca

Nu degeaba am tot postat versetele din Luca 1, caci acolo se spune despre Elisabeta, ruda Maicii Domnului, ca s-a umplut de Duh Sfant, la auzul salutului Fecioarei Maria. Concluzia nu poate fi decat una: ca inaintea Elisabetei s-a umplut de Duh Sfant Fecioara Maria.
Acum te intreb, daca cineva se poate umple doar pe exterior? Desigur nu, caci verbul a umple ne face trimitere tocmai spre interiorul unei persoane, nu spre exteriorul ei.

Eu am vazut ca ai scris asta, dar sa nu incurcam lucrurile, e vorba doar de Sfanta Fecioara, nu si de alti oameni pana la Cincizecime. Aici probabil e vorba de acel har exterior.

[catalin2]

În prealabil postat de Decebal

Este fără sens pentru tine, pentru că negi pe faţă adevărul revelat al Sfintei Scripturi, pentru a susţine erezia ta superstiţioasă. Cu harul exterior nu stau lucrurile chiar aşa de simplu; harul exterior era şi el un har care lucra asupra sufletului, dar nu atât de profund ca Duhul după Pentecost. Duhul Sfânt ca har exterior lucra şi el asupra sufletului, dădea iluminări şi profeţii şi vederi dumnezeieşti, şi era vorba în esenţă de ceva caracterizat prin sfinţenie. Deci raportul sfinţeniei Duhului cu sufletul şi duhul omului în Vechiul Legământ nu era asemenea raportului între un calculator şi un om; aş spune că prin ceea ce ai spus, dincolo de cât de necunoscător te arăţi, ai spus chiar o blasfemie, dacă ai ajuns să consideri pe Duhul Sfânt la acelaşi nivel cu un calculator. Tu nu observi că tocmai ai spus o blasfemie?

Eu neg doar evanghelia dupa Decebal, pentru ca pana acum ai dat doar interpretarea ta, practic nu ai dat nimic legat de Sfanta Fecioara, niciun citat. Partea cu calculatorul era un exemplu simplu, nu era greu de inteles (in loc de calculator puteam pune orice, pom, bloc, etc.).
Si ingerii cazuti dau ispite si chiar viziuni, si ei lucreaza din exterior. La fel si harul exterior, lucra din exterior, harul interior este in corp.

În prealabil postat de Decebal

Lucrarea Duhului Sfânt ca har interior se referă la lucrarea în interiorul spiritului, a duhului, nu la lucrarea în interiorul trupului sau în interiorul pântecelui.

Cred ca aici e si neintelegerea. Harul interior e in trup, Sfanta Impartasanie o inghitim in corp, nu o luam direct in suflet. In ortodoxie corpul e unit cu sufletul pana la moarte, iar trupul este templul Duhului Sfant.
Catolicii spun ca Sfanta fecioara a primit harul de la nastere, harul acela de la Cincizecime.
Eu am dat multe citate legate de Intrupare si Sfanta Fecioara, tu nu ai dat nimic legat de asta.
Uite inca unul, mai explicit. Mai sunt si altele, dar eu nu stau sa le caut acum si sa citesc tot in legatura cu invatatura aceasta: http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2...-ortodoxa.html
Panayotis Nellas: "Sfînta Fecioară este prima care s-a unit cu Hristos într-un mod foarte intim şi concret, chiar s-a hristificat."

[Decebal]

În prealabil postat de catalin2

..., pentru ca pana acum ai dat doar interpretarea ta, practic nu ai dat nimic legat de Sfanta Fecioara, niciun citat.

Ba am dat citate clar de la Chiril al Alexandriei şi de la Ioan Damaschinul, dar văd că nu eşti în stare să le înţelegi şi să interpretezi în contextul mai larg al teologiei ortodoxe. Dar lasă, că poate o să găseşti cândva un articolaş pe internet care să îţi explice aşa ca să înţelegi şi matale :))

În prealabil postat de catalin2

Partea cu calculatorul era un exemplu simplu, nu era greu de inteles (in loc de calculator puteam pune orice, pom, bloc, etc.).

Poate din punctul tău de vedere este un simplu exemplu; din punctul meu este o blasfemie şi punct. Dar poţi în continuare să retragi blasfemia.

În prealabil postat de catalin2

Cred ca aici e si neintelegerea. Harul interior e in trup, Sfanta Impartasanie o inghitim in corp, nu o luam direct in suflet. In ortodoxie corpul e unit cu sufletul pana la moarte, iar trupul este templul Duhului Sfant.

Şi eu ţi-am mai spus şi ţi-am mai explicat de vreo câteva ori că Întruparea Domnului nu este chiar unul şi acelaşi lucru cu Sfânta Euharistie, dar lasă că poate dai vreodată de un articolaş ortodox care să îţi explice mai pe înţelesul tău cum stau lucrurile.

În prealabil postat de catalin2

Eu am dat multe citate legate de Intrupare si Sfanta Fecioara, tu nu ai dat nimic legat de asta.
Uite inca unul, mai explicit. Mai sunt si altele, dar eu nu stau sa le caut acum si sa citesc tot in legatura cu invatatura aceasta: http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2...-ortodoxa.html
Panayotis Nellas: "Sfînta Fecioară este prima care s-a unit cu Hristos într-un mod foarte intim şi concret, chiar s-a hristificat."

Păi ia să dăm tot citatul de la P. Nellas:

Între trupul Maicii Domnului şi cel al Fiului său există o legătură tainică. În realitate, Trupul Mîntuitorului este Trupul Maicii Sale; dintr-un anumit punct de vedere, trupul Fecioarei Maria este întocmai Trupul îndumnezeit al Fiului ei. Sfînta Fecioară este prima care s-a unit cu Hristos într-un mod foarte intim şi concret, chiar s-a hristificat; de aceea trupul său nu a rămas pradă stricăciunii morţii, ci a fost luat la cer de către Fiul său, ca garanţie a înălţării la cer cu trupul a tuturor sfinţilor.

Dar şi P. Nellas trece cu graţie peste raportul Mariei cu Hristos după Înviere şi Pentecost. După cum am mai spus umanitatea lui Hristos nu este la fel de îndumnezeită înainte de Înviere aşa cum este după Înviere; de-abia după moartea pe Cruce şi Învierea din morţi moartea nu mai are nicio putere asupra umanităţii Domnului Hristos, cu alte cuvinte de-abia de atunci umanitatea lui Hristos este deplin îndumnezeită şi pătrunsă de învierea dumnezeiască şi după Înălţarea la Cer şi Pentecost Hristos Îşi comunică prin Duhul Sfânt în Sfintele Taine puterea învierii de-Viaţă-făcătoare. Şi Fecioara Maria de-abia de acum se împărtăşeşte şi ea de Duhul învierii, de Viaţa care a biruit şi anulat definitiv Moartea. Aceasta Viaţă a Învierii este cea pe care Domnul Hristos a venit ca să ne-o dea; această Viaţă a Învierii Fecioara Maria nu a avut-o nici ea înainte de Învierea propriu-zisă, altfel spus de-abia după Pogorârea Duhului primeşte şi Fecioara Maria Duhul Învierii sau harul interior. Prin asta nu spun că ar fi fost moartă duhovniceşte, ferească Dumnezeu, dar în acelaşi timp, deşi era sfântă, nu avea totuşi harul interior adică Duhul Învierii de-Viaţă-făcătoare.

Scriptura spune clar: "Iar aceasta a spus-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred într'Însul. Că Duhul încă nu era dat, pentru că Iisus încă nu Se preamărise." (Ioan 7, 39)

Faptul că Fecioara Maria L-a zămislit pe Iisus, asta nu înseamnă că în aceeaşi clipă ea s-ar fi născut duhovniceşte de la Sfântul Duh, şi asta pentru că pentru ca Misterul Baptismal să fie operant era necesară Jertfa răscumpărătoare a Domnului şi Învierea făcătoare-de-Viaţă; de-abia prin Hristosul răstignit, mort şi înviat îşi poate căpăta şi Fecioara Maria naşterea spirituală de la Duhul Sfânt, Hristos lucrând de-acum prin Sfintele Sale Mistere şi prin Harul dumnezeiesc ridicarea fiinţelor umane la a fi făpturi noi, o creaţie nouă în Domnul. "Că în Hristos Iisus nici tăierea împrejur nu este ceva, nici netăierea împrejur, ci făptura cea nouă." (Galateni 6, 15) "Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi." (II Corinteni 5, 17) Iar a fi în mod deplin făpturi noi, pentru oricine nu doar pentru Maica Domnului, nu era posibil decât după Răstignirea Domnului, Moartea Lui, Învierea şi Înălţarea la Cer. De-acum prin Duhul Sfânt făgăduit şi trimis Hristos şi Dumnezeu Tatăl operează înnoirea ontologică a oamenilor.

Pe lângă acestea voi aduce spre lămurire şi un citat de la Sf. Chiril al Alexandriei de la comentariul său asupra Ioan 12, 24 (Adevăr vă spun: "Dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult") precum şi o notă a Părintelui Stăniloae la acest comentariu. (A se vedea Comentariul Sf Chiril la Evanghelia după Ioan, ediţie 2000, pag. 772-773)

„Dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă moare, aduce multă roadă” (In 12, 24)

Nu prezice numai că va pătimi, nici numai că a venit timpul pentru aceasta, ci arată cauza pentru care a voit să pătimească, şi că e mare câştigul pătimirii. Căci altfel n-ar fi voit să pătimească. Fiindcă n-a pătimit fără voie. De fapt pentru iubirea faţă de noi a arătat atâta bunătate, încât a voit să pătimească toate cruzimile. Şi precum grăuntele de grâu semănat odrăsleşte multe spice, nepăgubindu-se pe sine din cauza aceasta, ci existând prin putere în toate grăunţele spicului, - căci din el odrăslesc toate -, aşa şi Domnul a murit şi, deschizând sânurile pământului, a ridicat cu Sine sufletele oamenilor, fiind El însuşi în toate după adevărul credinţei, existând totodată şi de Sine. Şi n-a dat numai tuturor celor ce mor această putere de-a rodi,[1463] ci şi celor vii, deşi cuvântul are şi un sens de parabolă. Căci viaţa tuturor, a celor morţi şi a celor vii, este rod al pătimirilor lui Hristos, fiindcă moartea lui Hristos s-a făcut sămânţă a vieţii. Firea dumnezeiască a Cuvântului s-a făcut deci primitoare morţii? Cum n-ar fi aceasta o afirmaţie cu totul lipsită de evlavie? Căci Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl este Viaţa prin fire. El mai vârtos Se scoală decât cade, El desfiinţează moartea, nu e stăpânit de stricăciune. Face viu ceea ce are nevoie de viaţă, în loc să ceară viaţa de la altul. Precum deci lumina nu se face întuneric, aşa e cu neputinţă ca Viaţa să nu fie viaţă. Cum se spune că Acelaşi cade ca şi bobul de grâu în pământ şi Se scoală ca Dumnezeu? Se spune că gustă moartea, căci I se potriveşte aceasta întrucât S-a făcut om, dar e propriu Lui în mod firesc să învie dumnezeieşte

[1463] Moartea lui Iisus e un act fecund, ca şi moartea unui grăunte de grâu. Moartea lui Iisus e un act de putere, pentru că fiind însuşită de Dumnezeu în firea omenească, El poate învia la o viaţă nouă şi veşnică această fire în care există virtual viaţa înnoită a firii tuturor oamenilor, care e unită cu a Lui. Căci prin moarte a scufundat umanitatea Sa şi mai mult în dumnezeirea Sa, moartea Lui fiind o adevărată trecere, sau un Paşte, la viaţă. Dacă omul păcătos nu moare cu sufletul, ci rămâne prin puterea lui Dumnezeu într-o viaţă sărăcită, Hristos trece cu sufletul deplin în Dumnezeu. Iar cei uniţi cu Hristos nu au numai ei această viaţă nouă, ci o comunică la rândul lor şi altora pentru că au fost predaţi lui Dumnezeu şi ei, iar puterea lui Hristos cel înviat este în ei. O au murind prin primirea ei. De aceea, chiar pe cei morţi înainte de El, dar cu nădejde în El, îi ridică Iisus cu Sine din iad. Moartea lui Iisus are deci în ea puterea seminţei vieţii noi a tuturor, fiind în primul rând sămânţa vieţii Sale veşnice ca om. Viaţa Lui ca om înviat e în toţi, căci e şi Dumnezeu. Cuvântul are şi sens de proorocie, căci nu-i învie încă pe ceilalţi cu trupul, ci deocamdată numai cu sufletul.

În prealabil postat de catalin2

Eu am vazut ca ai scris asta, dar sa nu incurcam lucrurile, e vorba doar de Sfanta Fecioara, nu si de alti oameni pana la Cincizecime. Aici probabil e vorba de acel har exterior.

Incontinuu s-a mentionat ca e vorba de Fecioara Maria, deci nu se poate face nici o confuzie. Daca incluzi la "alti oameni" pe Elisabeta, ruda Maicii Domnului, mama Sf. Ioan Botezatorul, atunci cred ca nu trebuie sa contrazicem Biblia, care afirma ca Elisabeta s-a umplut de Duh Sfant. Pot eu sa-l contrazic pe Evanghelistul Luca, cel care a vazut-o pe Maica Domnului si a pictat-o?!?

În prealabil postat de catalin2

Eu am vazut ca ai scris asta, dar sa nu incurcam lucrurile, e vorba doar de Sfanta Fecioara, nu si de alti oameni pana la Cincizecime. Aici probabil e vorba de acel har exterior.

Editat....

[Decebal]

În prealabil postat de Miha-anca

Care e diferenta dintre har exterior si har interior?

Vedeţi, doamnă, ce v-am spus, că nu aţi citit atentă ceea ce s-a scris înainte; altfel nu mai puneaţi astfel de întrebări acum. Dar o să vă răspund azi, dar mai târziu, poate pe zi la această întrebare, cu răspuns de la Sfinţi Părinţi, nu din articolaşe de pe internet.

În prealabil postat de Decebal

Vedeţi, doamnă, ce v-am spus, că nu aţi citit atentă ceea ce s-a scris înainte; altfel nu mai puneaţi astfel de întrebări acum. Dar o să vă răspund azi, dar mai târziu, poate pe zi la această întrebare, cu răspuns de la Sfinţi Părinţi, nu din articolaşe de pe internet.

Multumesc, Decebal. Ce-i drept, e drept; am citit in graba, caci nu am nici eu prea mult timp.
"Articolasele" de pe Internet sunt semnate de multe ori de Sfintii Parinti. Nu ca ei ar scrie pe Internet, dar de la ei e textul in original. Iar pe Scribd gasesti carti intregi postate; asa ca nu e cazul sa minimalizam rolul Internetului, nici al articolelor publicate pe Internet. Interesant este ca am vazut aduse elogii tocmai unor articole de o valoare indoielnica; dar nu citez niciodata din acestea. Ma uit intotdeauna ca autorul sa fie consacrat si de incredere.

[Decebal]

<< DUPĂ CRUCEA MÂNTUITORULUI ŞI DUPĂ ÎNVIEREA SA DIN MORŢI S-A SĂLĂŞLUIT ÎN NOI STATORNIC SFÂNTUL DUH

<< „Iar aceasta o spunea despre Duhul, pe Care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu era preaslăvit” (In 7, 39)

<< Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos mărturiseşte că fericitul David a primit cunoştinţa tainelor în Duh (Mc. 12, 36). Şi ar putea adăuga cineva cu uşurinţă multe texte asemănătoare, la cele spuse, prin care ar putea vedea că Sfinţii (scriitorii Scripturii) sunt purtători de Duh. Dar e de prisos sau chiar obositor să stăruim în înşirarea unor cuvinte atât de evidente, însă trebuie cugetat serios cum în acelaşi timp nu era trimis Duhul. Căci socotesc că trebuie considerat că e adevărată afirmaţia fericitului Evanghelist. Fiindcă adevărul deplin îl ştie numai Dumnezeu, Cel a toate ştiutor. Deci nu trebuie să îndrăznim a pătrunde prea curios în cele mai presus de noi. Iar, precum se poate cunoaşte prin cugetarea binecredincioasă, există ceva de felul acesta şi în jurul nostru. Căci de la început a fost făcut această fiinţă raţională pe pământ, adică omul, întru nestricăciune. Iar cauzatorul nestricăciunii lui şi a arătării celuia în toată virtutea sa arătat a fi Duhul sălăşluit de Dumnezeu în om. „Căci a suflat, precum s-a scris, în faţa lui suflare de viaţă” (Fac. 2, 7). Dar prin amăgirea aceea veche, abătându-se la păcat, apoi în scurt timp luând prin cele următoare un mare adaos la acesta, o dată cu pierderea altor bunuri suferă şi păgubirea de Duhul şi, astfel, a ajuns nu numai la stricăciune, ci foarte uşor şi la moarte. Dar, deoarece Făcătorul tuturor a voit să recapituleze toate în bună rânduială în Hristos (Efes. l, 10) şi să readucă la starea de la început firea omului, îi făgăduieşte împreună cu altele să-i dăruiască iarăşi acesteia pe Duhul Sfânt. Căci nu era cu putinţă ca ea să revină altfel la stabilitatea neclintită în cele bune. De aceea hotărăşte ca timp al pogorârii Duhului la noi timpul venirii la noi a lui Hristos şi de aceea făgăduieşte, zicând: „În zilele acelea, adică în cele ale Mântuitorului nostru, voi vărsa din Duhul Meu peste tot trupul” (Ioil 3, 10). Căci, de vreme ce la timpul generozităţii (dumnezeieşti) a trimis pe Unul-Născut ca Mijlocitor pe pământ cu trupul, adică om, născut, după Sfânta Scriptură, din femeie, Dumnezeu şi Tatăl a dat iarăşi Duhul, iar Hristos L-a primit pe Duhul ca pârgă a firii înnoite. De aceea Ioan a mărturisit, zicând: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer şi a rămas peste El” (Mt. 3, 16).

<< Şi L-a primit, cum? Căci spusa aceasta se cere în mod necesar explicată. O spunea aceasta, oare, pentru că nu-L avea El însuşi? Să nu fie! Căci Duhul este al Fiului şi nu e din afara Lui, cum Se uneşte cu noi dăruindu-ni-Se de la Dumnezeu, ci există în El prin fire, ca şi în Tatăl şi prin El vine în Sfinţi, împărţit de la Tatăl. Se spune că L-a primit întrucât S-a făcut om şi era potrivit omului să-L primească. Dar, existând ca Fiu al lui Dumnezeu şi Tatăl, născut din fiinţa Lui înainte de întrupare, mai bine-zis înainte de toţi vecii, nu se supără deloc când, făcându-Se om, Îi spune Dumnezeu şi Tatăl: „Fiu Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut” (Ps. 2, 7; Evr. l, 5). Căci zice că pe Cel ce este Dumnezeu dinainte de veci, născut din El, L-a născut azi ca să ne primească pe noi în El spre înfiere (Efes. 1, 5), fiindcă toată firea noastră a luat existenţa înnoită prin El, întrucât a fost om. Aşa având şi pe Duhul Său, se spune iarăşi că L-a dat Fiului ca să dobândim şi noi în El pe Duhul. Deci din această cauză a primit, precum s-a scris, şi sămânţa lui Avram (Evr. 2, 16), şi S-a făcut în toate asemenea fraţilor Săi. Astfel, nu primeşte Duhul Sfânt pentru Sine, căci Duhul este al Lui şi în El şi prin El, precum am spus înainte. Dar, deoarece, făcându-Se om, a avut în El firea întreagă, ca s-o îndrepteze întreagă întorcând-o la starea de la început, se zice că a primit ca om şi pe Duhul.

<< Deci, pe lângă cele spuse, mai trebuie gândit şi la aceea: Urmând cugetării înţelepte şi întăriţi de cuvintele dumnezeieştii Scripturi, vom vedea că Hristos nu a primit pe Duhul pentru Sine, ci mai degrabă L-a primit în Sine pentru noi. Căci toate bunătăţile vin şi la noi prin El (Rom. 8, 3). Fiindcă deoarece protopărintele Adam n-a păstrat harul Duhului, abătându-se, din amăgire, spre neascultare şi păcat, şi astfel întreaga fire s-a păgubit în el de binele dăruit de Dumnezeu, în mod necesar Dumnezeu- Cuvântul, Care nu cunoaşte schimbare, S-a făcut om ca, primind ca om binele, să-l păstreze pe seama firii Sale în mod neschimbat. Tâlcuitor al acestor taine ni se face nouă şi dumnezeiescul Psalmist. Căci zice către Fiul: „Iubit-ai dreptatea şi urât-ai nedreptatea. Pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe părtaşii Tăi” (Ps. 44, 9). Deoarece, zice, ai iubit pururea dreptatea, căci eşti Dumnezeul cel drept, neputându-Te abate de la aceasta, şi ai urât nedreptatea, căci pururea Îţi este prin fire urât răul, ca Dumnezeu iubitor de dreptate, pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeu şi Tatăl. Căci Tu, Cel ce ai ca o prerogativă a firii proprii dreptatea neschimbată, nu Te poţi strămuta niciodată spre păcatul pe care nu l-ai cunoscut. Iar având-o astfel, întrucât Te-ai făcut om, ai păstrat neîndoielnic în Tine Însuţi, pe seama umanităţii, ungerea sfântă de la Dumnezeu şi Tatăl, adică pe Duhul. S-a făcut deci Unul-Născut om ca noi, ca întru El, ca în primul, să avem întoarse bunătăţile şi harul Duhului să se păstreze ferm înrădăcinat pe seama întregii firi; Unul-Născut, dăruindu-ne stabilitatea firii Lui, adică a Celui ce era Cuvântul din Dumnezeu-Tatăl, deoarece firea omului fusese condamnată în Adam, ca instabilă şi căzută în tot felul de abateri. Precum deci din schimbarea primului om trecuse la toată firea păgubirea de cele bune, la fel, în Cel ce n-a cunoscut schimbarea stăruirii în darurile dumnezeieşti se află redobândirea lor în tot neamul omenesc. Iar dacă nu părem cuiva că cugetăm şi spunem cele cuvenite, să ne înveţe acela cauza pentru care Mântuitorul S-a numit în dumnezeieştile Scripturi al doilea Adam. Căci în primul, neamul omenesc vine la existenţă din nimic, dar după ce a provenit s-a corupt, pentru că a călcat legea dumnezeiască. Iar în al doilea, adică în Hristos, revine la al doilea început, refăcând (neamul omenesc) prin înnoirea vieţii şi întorcându-l la nestricăciune. „Căci în Hristos este făptura nouă,” cum zice Pavel (II Cor. 5, 17). Deci ni s-a dat nouă Duhul înnoitor, adică cel Sfânt, cauzatorul vieţii veşnice, după ce S-a preaslăvit Hristos, adică după învierea Lui, când, rupând legăturile morţii şi arătându-Se mai presus de toată stricăciunea, a revenit iarăşi ca om la viaţă, având în Sine întreaga noastră fire, întrucât era şi Unul dintre noi. Cercetând şi mai mult cauza pentru care nu înainte de Înviere, ci după ea, s-a produs revărsarea Duhului, vei auzi iarăşi aceasta: Hristos S-a făcut pârgă a firii înnoite (I Cor. 15, 20), atunci când, nemaifiind împiedicat de lanţurile morţii, a venit iarăşi la viaţă, precum am spus adineauri. Cum deci ar putea fi readuşi la viaţă înainte de începutul ei, cei de după acest început?

[Decebal]

<< Căci, precum nu va odrăsli din pământ o plantă înainte de-a se forma rădăcina ei, fiindcă începutul plantei este din rădăcină, aşa este cu neputinţă ca noi să avem pe Domnul nostru Iisus Hristos ca rădăcină a nestricăciunii noastre înainte de-a se vedea El formându-Se ca rădăcină. Deci arătând venit timpul pogorârii Duhului la noi după învierea Lui din morţi, a suflat asupra Ucenicilor, zicând: „Luaţi Duh Sfânt” (In 20, 22). Căci atunci era cu adevărat la uşi, mai bine-zis înlăuntrul uşilor, timpul înnoirii. Şi să vadă iarăşi iubitorul de învăţătură dacă nu este adevărat şi cuvântul despre acestea. Căci la început, cum ne-a spus purtătorul de Dumnezeu Moise, luând Creatorul tuturor ţărână din pământ şi alcătuind pe om, a suflat în faţa lui suflare de viaţă. Şi ce este altceva suflarea de viaţă decât Duhul lui Hristos, Care zice: „Eu sunt viaţa şi învierea” (In 11, 25)? Iar deoarece S-a despărţit de umanitate Duhul cel Sfânt, Care ne poate menţine şi modela potrivit caracterului dumnezeiesc, Mântuitorul ni-L dăruieşte iarăşi pe Acesta, ridicându-ne spre demnitatea de la început şi remodelându-ne după chipul Său. De aceea şi Pavel zice către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii până ce Hristos va lua chip în voi” (Gal. 4, 19).

<< Dar, dacă este aşa, cum era în prooroci? Să judecăm, deci. Vom înţelege semnificaţia cuvântului astfel: În Sfinţii prooroci Duhul era cu un fel de luminare bogată şi ca un sfeşnic care putea călăuzi spre cunoaşterea celor viitoare şi spre pătrunderea celor ascunse; iar în cei ce cred în Hristos nu e un simplu sfeşnic ţinut de Duhul, ci îndrăznim să spunem că e Însuşi Duhul, Care ia loc şi Se sălăşluieşte în ei. De aceea ne numim şi temple ale lui Dumnezeu (I Cor. 3, 16; II Cor. 6, 16), pe când nici unul dintre Sfinţii prooroci nu s-a numit templu dumnezeiesc. Căci cum am înţelege aceasta?

<< Dar ce vom zice şi când vom auzi pe Mântuitorul nostru Hristos zicând: „Amin, amin, zic vouă, nu s-a ridicat dintre cei născuţi din femeie cineva mai mare ca Ioan Botezătorul. Dar cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare ca el” (Mt. 11, 11). Şi ce este Împărăţia cerurilor? Este dăruirea Sfântului Duh, după spusa: „Împărăţia cerurilor este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21). „Iar Duhul Se sălăşluieşte în voi prin credinţă” (Rom. 8, 10). Observi cum pune înaintea tuturor celor născuţi din femeie pe cel născut în Împărăţia cerurilor, chiar dacă acesta e mai mic, şi aceia, desăvârşiţi? Dar să nu socotească cineva că noi micşorăm slava Sfinţilor sau virtuţile lor, ca să-i dispreţuim socotindu-i mai mari chiar pe cei mai mici. Nu spunem aceasta. Căci frumuseţea vieţuirii lor este fără asemănare. Dar ca să înţelegem lucrul clar, să explicăm pe scurt ceea ce s-a spus de Mântuitorul nostru. Mare a fost cu adevărat fericitul Botezător şi cel mai strălucitor în toată virtutea, înălţând hotarele dreptăţii aflate în noi în aşa fel că nu poate fi vreuna mai presus de el. Dar cel ce se află astfel avea nevoie de Hristos, zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Mt. 3, 14). Observi cum, fiind desăvârşit, cât e cu putinţă oamenilor şi între cei născuţi din femeie, are nevoie să fie recreat şi renăscut în oarecare fel prin Sfântul Duh? Observi cum recunoaşte că cei născuţi din nou sunt mai mari, când spune că are nevoie de Hristos? Căci dacă ar fi ajuns mai mare botezându-se, pentru ce L-ar fi rugat pe Hristos să se boteze de la El? Iar dacă ştia că va fi între cei mai buni când îi va veni botezul, cum n-ar recunoaşte ca mai mari pe cei botezaţi? Deci Hristos zice că e mai mare ca Ioan cel mai mic în Împărăţia cerurilor, deci şi cel botezat de curând şi încă neajuns la o înălţime deosebită prin fapte, şi anume numai prin faptul că fericitul Botezător este născut din femeie, iar acela s-a născut, după cum s-a scris, din Dumnezeu. Căci prin aceasta s-a făcut părtaş al firii dumnezeieşti, având în sine pe Duhul Sfânt şi numindu-se prin aceasta templu al lui Dumnezeu.

<< Dar să mă întorc iarăşi la spusa amintită. Deci Duhul era în Prooroci pentru trebuinţa de-a prooroci. Căci era în ei ca Dumnezeu. Dar acum locuieşte prin Hristos în cei ce cred, fiindcă a început să fie în om prima dată când El S-a făcut om. De fapt (Hristos) are în Sine ca Dumnezeu în mod nedespărţit pe Duhul ca fiind al Lui şi aflat în El în mod fiinţial. Dar Se unge pentru noi şi se spune că primeşte Duhul, ca om, nu procurându-Şi Sieşi împărtăşirea de bunurile dumnezeieşti, ci firii omeneşti, precum am arătat înainte. Când deci dumnezeiescul Evanghelist spune: „Încă nu era Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit,” vom socoti că el indică sălăşluirea deplină şi întreagă a Sfântului Duh în oameni. >>

Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri. Partea a patra (PSB 41): Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pp. 532 – 538