Maica Domnului ajutorul nostru nemijlocit pe drumul Pocaintei !

[cristiboss56]

Această icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu este o icoană pe lemn, portabilă, zugrăvită în secolul al XVII-lea şi a fost adusă de către obştea lui Gheronda Iosif Vatopedinul de la Nea Skiti, obşte care s-a închinoviat la Vatopedi, mănăstire care a devenit astfel din nou de obşte în 1990. Icoana se află pe proschinitarul din stânga al bisericii mari. Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:
Într-o zi un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheronda Iosif a văzut deodată că faţa Maicii Domnului străluceşte. În acelaşi moment o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce şi-a revenit a mărturisit cu lacrimi părinţilor că era necredincios, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenţia miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-şi schimbe viaţa şi să devină un bun credincios.
Această icoană are de la Dumnezeu şi harul deosebit de a vindeca înfricoşătoarea boală a cancerului. Cunoaştem foarte multe cazuri de canceroşi vindecaţi recent, după citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domului Pantanassa.
De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia după ce au fost aduse—la cererea Patriarhului Moscovei—trei copii ale icoanei Pantanassa: una la biserica Tuturor Sfinţilor din Crasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Faţă a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam.
Iată însă că Maica Domnului are de acum două icoane Pantanassa vindecătoare de cancer şi în România: la biserica Rusă din Bucureşti şi la Sf. Mănăstire Oaşa din judeţul Alba
Aducerea celei de a treia reproduceri a Icoanei făcătoare de minuni „Pantanassa” în România, de la Mănăstirea Vatopedidin Sf. Munte Athos, „icoană atotvindecătoare, este un eveniment providenţial pentru Biserica Sf. Dumitru din Suceava, dar şi o binecuvântare pentru credincioşii din această parte a ţării”. Preotul Horga ne-a povestit că nu a fost nimic programat. „Aşa a rânduit Dumnezeu, cu ajutorul Maicii Domnului, cu binecuvântarea Arhimandritului Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedidin Sf. Munte Athos, dar şi al părintelui Chiril, ca această icoană pictată şi sfinţită în Sf. Munte Athos să fie donată bisericii noastre de către familia avocatului Ioan Bulboacă, împreună cu soţia Iris Elena şi cu fiicele Ariana Elena şi Alexia Ioana din Suceava. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceasta”.
Arhimandritul Efrem: „Toate copiile pe care le facem după această icoană sunt făcătoare de minuni!”
Într-una din vizitele făcute de Arhimandritul Efrem, egumenul Mănăstirii Vatopedidin Sf. Munte Athos, la Bucureşti, acesta le-a spus studenţilor teologi: „un singur lucru vreau să vă spun acum despre această icoană cu care se petrece o mare taină: toate copiile pe care le facem după această icoană pentru a le dărui sunt făcătoare de minuni! În mod special este vindecătoare de cancer”.
„Maica Domnului şi mama noastră a tuturor ne cheamă permanent pentru a ne da ajutorul ei înaintea lui Dumnezeu şi doreşte neîncetat să-i vadă pe creştini că urmează vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Deşi omul se îndepărtează de Dumnezeu, crezând că poate face orice, totuşi, Dumnezeu continuă, din marea Sa iubire, lucrarea iconomiei mântuirii. O dovadă a iubirii Sale este şi prezenţa icoanei „Pantanassa”, care va fi adusă de la Muntele Athos.Când ne rugăm Maicii Domnului, intrăm în comuniune de rugăciune cu părinţii de la Sf. Munte, care se roagă necontenit pentru a uşura suferinţele lumii”.
Îi îndemnăm aşadar pe credincioşi să alerge cu credinţă la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului şi aghiazmă şi citind în faţa icoanei Acatistul sau Paraclisul Maicii Domnului .

[cristiboss56]

Icoana Nascatoarei-de-Dumnezeu de la Malevi

Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se află Mănăstirea Malevi, de maici, foarte frumoasă, care are o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, zugrăvită de Sfântul Apostol Luca. Această icoană este izvorâtoare de mir şi face foarte multe minuni.
În anul 1964, cu douăzeci de zile înainte de a începe să izvorască mir, a ieşit o mireasmă foarte puternică, încât s-a umplut toată zona mănăstirii. Maicile erau oarecum înspăimântate, neştiind la ce să se aştepte. Pe 17 aprilie, în Vinerea Acatistului, au apărut primele picături de mir. Au fost văzute de Maica Theonimfi şi de închinătorii care se aflau în biserică, iar Duminica, după Vecernie, a început să curgă mirul din belşug. Ieşea pe gura Maicii Domnului care se deschidea şi se închidea. Când o deschidea, curgea ca de la robinet, iar când o închidea, se oprea. Mirul trecea prin geamul icoanei ca şi cum nu ar fi existat. Suportul icoanei se umpluse de mir, care era de culoarea cerului, un albastru deschis, dar mireasma era mereu aceeaşi. În ziua următoare au apărut din nou picături, care se prelingeau în jos, pe geam, şi aveau culoarea diamantului. Apoi a început să curgă de mai multe ori pe zi şi culoarea era ca aurul, după cum este şi astăzi, fără să-şi mai schimbe culoarea. Curgea foarte mult mir, încât maicile au adunat o jumătate de borcan şi l-au închis bine, dar a doua zi nu se mai afla nimic în borcan. Uneori curgea aşa mult că ajungea jos şi se prelingea pe marmură. Maicile puneau vată şi-l adunau, apoi îl împărţeau la credincioşi. Lumea venea din ce în ce mai mult.
A venit şi poliţia, a scos lumea afară, au încuiat biserica şi au rămas numai ei înăuntru. Când au ieşit, unul din poliţai povestea că, pe când ştergea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe faţa lui. Atunci el a zis: „Cred, Preasfânta mea!”.
Au venit şi de la Mitropolie, au scos icoana din ramă, au şters-o şi s-au încredinţat şi ei de minune.
Mirul curge până în ziua de azi, dar nu tot timpul, iar maicile îl adună cu vată şi-l împart la credincioşi.
S-au făcut şi se fac minuni în toată lumea. S-au vindecat oameni de toate bolile, la care medicii nu mai acordau nici o şansă.
Povestea o călugăriţă că, odată, a simţit prezenţa Maicii Domnului în mănăstire timp de cincisprezece zile. O simţea atât de aproape, de parcă ar fi putut să o atingă. Altădată, pe când s-a întins pe pat să se odihnească, fiind foarte obosită, a auzit un glas zicându-i: „Ridică-te”, şi a simţit mireasma mirului atât de puternică, încât a pătruns în interiorul ei. Atunci ea a răspuns: „Sunt foarte obosită!”. Aşa s-a întâmplat şi a doua oară, iar a treia oară a simţit o mână nevăzută care a apucat-o şi a aruncat-o în mijlocul camerei, pe podea. Atunci s-a ridicat şi s-a dus la maica ce avea cheile bisericii şi i-a zis: „Mergem la Maica Domnului!”. „Nu-mi miroase a mir”, a răspuns aceea, dar a insistat şi i-a zis că „este porunca Maicii Domnului”. S-au dus la biserică şi ce să vadă: mirul curgea aşa de mult că ajunsese pe podea, apoi au întors suportul cu icoana şi mirul ţâşnea aşa de tare că ajungea până pe perete şi se prelingea în jos. Tot mirul a fost adunat cu vată.
Aceeaşi maică povestea că odată a simţit că o urmăreşte diavolul şi, intrând în chilie, s-a aşezat pe pat, iar diavolul s-a aşezat alături de ea. Atunci a auzit vocea Maicii Domnului venind dinspre biserică, zicându-i: „Fă-ţi rugăciune, că te urmăreşte duhul necurat!”. Atunci s-a sculat şi a început să se roage, făcându-şi semnul crucii, iar diavolul s-a ridicat şi el de pe pat, i-a apucat mâna şi a lovit-o peste obraz, făcându-se nevăzut. După ce a adormit a văzut un tânăr strălucitor care i-a zis: „Născătoarea de Dumnezeu locuieşte aici!”.
Altădată a apărut pe icoană mirul sub forme de litere şi scria: IC XPOC, adică Iisus Hristos, după cum este scris pe schimă.
Mirul a apărut în mai multe chipuri: sub formă de tron, de biserică, de parcă ar fi fost pictat de o mână omenească. Un meseriaş văzând această minune s-a speriat şi a devenit un om credincios.
Odată, o maică ce era paraclisieră, s-a dus mai repede să deschidă biserica. Fiind încă noapte, a văzut uşa întredeschisă şi înăuntru lumină multă şi o maică umblând prin biserică. S-a în-tors la chilie, socotind că a deschis cealaltă paraclisieră, căci erau două. Când a ajuns la chilie, a găsit-o pe cealaltă maică dormind. A trezit-o şi apoi s-au dus împreună la biserică găsind uşa încuiată, iar în biserică întuneric. A venit şi un creştin care dormise în mănăstire şi le-a întrebat pe maici dacă acum deschid biserica, zicând că el s-a trezit puţin mai devreme şi a văzut lumină multă în biserică şi a auzit cântări foarte frumoase şi se gândise că poate au început maicile slujba fără să fi auzit el când s-a tras clopotul.

*

Într-o zi, două maici se aflau la robinetul din spatele sfântului altar şi se spălau pe mâini. Privind în vale, au văzut o maică urcând treptele. Se gândeau că poate o fi maica Agnia. Între timp, maica ajunsese aproape de ele şi le-a privit. Au văzut că faţa îi strălucea. După ce le-a privit câteva clipe, s-a făcut nevăzută. Văzând aceasta, maicile s-au speriat şi au fugit la chilie. De atunci nu au mai îndrăznit să se spele la robinetul respectiv.

*

Un închinător pe nume Athanasios, fiind bolnav, tocmai coborâse din autocar şi a văzut o preafrumoasă monahie care s-a apropiat de el cu blândeţe şi i-a zis: „Nu-ţi fie frică! Te vei face bine!”. După aceea, s-a făcut nevăzută şi, într-adevăr, minunea s-a făcut în clipa aceea, că s-a vindecat de boala care suferea.

*

Un autocar care venea spre mănăstire în timpul nopţii a rătăcit drumul şi a apucat-o pe un drum prăpăstios. La un moment dat, li s-a arătat o monahie în mijlocul drumului şi i-a oprit, zicându-le: „Întoarceţi-vă înapoi, că nu este acesta drumul”. Şi arătându-le pe unde să meargă, s-a făcut nevăzută, iar autocarul s-a umplut de mireasma mirului. În clipa în care au ajuns la mănăstire şi au văzut icoana de deasupra porţii, au recunoscut în ea pe monahia care li se arătase pe drum.

*

Un alt închinător, pe nume Apostolos, a venit cu un autocar de închinători şi au fost cazaţi la arhondaricul mănăstirii, care se află la o mică distanţă de mănăstire. În timpul nopţii, a fost trezit de mireasma puternică a mirului. Ridicându-se din pat, a ieşit afară şi s-a apropiat de poarta mănăstirii. Pe treptele de la intrare vede o monahie înaltă şi frumoasă, şi cum bătea vântul, îi mişca năframa şi hainele. „Cine este acolo?”, a întrebat Apostolos de câteva ori, dar nu a primit nici un răspuns. Afară era ca ziua şi o lumină puternică învăluia tot aşezământul, cu toate că era ora două noaptea. În cele din urmă, a înţeles că nu era o monahie, ci Împărăteasa cerului. A încercat de câteva ori să se apropie de ea, dar mireasma mirului devenea aşa de puternică încât îl îneca şi se întorcea. S-a întors până la colţul mănăstirii, a făcut trei metanii mari, apoi s-a dus la cameră, slăvind pe Preasfânta Stăpână.
(Extrase din cartea Monahului Pimen Vlad – “Povestiri duhovniceşti”)

[cristiboss56]

Icoana Maicii Domnului de la Malevi, izvorâtoare de mir

[adam000]

Multumesc mult pt aceste imagini. M-au facut sa imi doresc sa vizitez acea manastire sa vad si eu acea icoana. Oare cati km si cat ar dura sa ajungi acolo cu masina, pornind de ex din Epidavros?

[cristiboss56]

În prealabil postat de adam000

Multumesc mult pt aceste imagini. M-au facut sa imi doresc sa vizitez acea manastire sa vad si eu acea icoana. Oare cati km si cat ar dura sa ajungi acolo cu masina, pornind de ex din Epidavros?

Sa-ti ajute Dumnezeu !
Eu n-am reusit pana acum sa ies din tara , si nici toate minunile de aici sa le vizitez , dar imi doresc sa revad inca odata toate Manastirile din Moldova si sa poposaesc macar o zi si o noapte in fiecare , sa am timp , sanatate si tihna sufleteasca .
Doamne ajuta !

[cristiboss56]

La mânăstirea ortodoxă de pe Muntele Tabor – muntele Schimbării la Faţă a Mântuitorului, locul în care Iisus Hristos Şi-a revelat, pentru întaia dată în faţa ucenicilor, caracterul Său dumnezeiesc – există o icoană a Maicii Domnului neobişnuită (pare a fi tipărită pe un ziar), dar mare făcătoare de minuni! Numele icoanei este „Maica Domnului, trandafirul cel neveştejit”, aceasta fiind o copie a celebrei icoane a Maicii Domnului de la Mânăstirea Marea Meteora din Grecia, al cărei hram este chiar Schimbarea la Faţă a Mântuitorului!
În mânăstirea de pe Tabor, ctitorită în sec al 19-lea de către arhimandritul român Irinarh Rosetti şi cedată ulterior grecilor, din lipsa monahilor români care să continue lucrarea, vieţuiesc astăzi câteva maici românce. Una dintre ele ne povesteşte istoria acestei icoane speciale a Maicii Domnului:
Un credincios din Insula Creta a dorit să ajungă în Ţara Sfântă, dar nu a avut posibilitatea. Atunci, a pus această icoană a Maicii Domnului într-o sticlă, a mers la malul Mării Mediterane, a aruncat sticla în mare şi s-a rugat: „Maicuţa Domnului, dacă nu pot eu să ajung în Ţara Sfântă, măcar această icoană să ajungă – dar să fie nu după voia mea, ci după voia ta!”. Ştiţi cum este marea, învolburată, dar Maica Domnului i-a făcut drum! Trei luni a făcut sticla cu icoana între Insula Creta şi Israel ( distanţa este de o mie de kilometri). Vedeţi că lângă icoană este, înrămată, scrisoarea de răspuns a Mitropolitului de Ierusalim către acel om (care îşi trimisese adresa, o dată cu icoana) şi e datată în anul 1958, la zece ani după declararea independenţei Statului Israel. Maica continuă: La puţină vreme, icoana a început să fie făcătoare de minuni, mai ales legate de naşterea de prunci. Nenumărate familii au revenit şi au spus că prin rugăciune la această icoană, Maica Domnului i-a ajutat – printre aceştia, de curând, chiar o familie din România, care de 13 ani îşi dorea copii!

In cartea CUM SA IMBUNATATIM RELATIILE CU PARINTII de Dimitri Avdeev se atinge un aspect foarte interesant si foarte real.
Relatiile noastre cu parintii se reflecta si asupra relatiei noastre cu Dumnezeu!
La un moment dat un preot care cunostea foarte bine copii unui orfelinat spunea despre acesti copii cum ca acestia se roaga mult mai des Fecioarei Maria decat lui Iisus Hristos.

Recitind cele de mai sus, inca o data nu incetez sa ma minunez de iconomia lai Dumnezeu. Cum ne-a daruit-o pe Sfanta Fecioara Maria ca sa ne fie mama si daca o avem pe cea pamanteasca si daca nu.
Nadejdea celor fara de nadejde!
Ce alte valente capata brusc aceste cuvinte.

[cristiboss56]

Bătrânul Iosif Isihastul a spus într-o zi fiilor săi duhovniceşti:

- Într-o zi eram apăsat de greutatea unei mari mâhniri. M-am închis în chiliuţa mea, m-am aşezat pe scaun şi adunându-mi mintea, m-am dăruit rugăciunii ca să mă eliberez. Nu ştiu cât a ţinut această rugăciune făcută cu multă smerenie, dar la un moment dat am simţit înlăuntrul meu mângâiere şi m-am umplut de lumină, aşa cum se întâmplă întotdeauna în astfel de situaţii, iar inima mea a fost inundată de dragoste dumnezeiască şi am ieşit din sine. Mă aflam înăuntrul unei lumini intense, iar înaintea mea se întindea o câmpie nesfârşită ca marea, fără să se vadă nicăieri orizontul. Mi se părea că mergeam spre răsărit, însă nu călcam pe pământ, nici nu simţeam vreo greutate sau îngrădire. Eram îmbrăcat în hainele mele sărăcăcioase. Mergeam cu iuţime şi mă întrebam cum de se poate face aceasta fără efort, ce este ceea ce mi se întâmplă şi încotro mă îndreptam. Apoi am început să mă gândesc cum aveam să mă întorc înapoi, de vreme ce nu ştiam unde merg şi ce este acolo.

La un moment dat, m-am oprit şi am privit în jur cu nedumerire, însă fără să mă tem. Înaintea mea, la o oare-care distanţă, am auzit nişte voci şi m-am îndreptat acolo în grabă ca să-i întâlnesc pe cei care vorbeau şi să-mi spună ce se petrecea cu mine. Am ajuns lângă o adâncitură în pământ, unde era amenajat un loc pentru coborâre. De acolo am văzut ieşind un general, care se purta cu mine cu multă familiaritate şi care mi se părea foarte cunoscut.

- Bine ai venit, Părinte Iosif! mi-a spus acela. Vino să te închini! Te aşteptam.
Eu mă sfiam şi mă ruşinam, pentru că eram îmbrăcat cu hainele mele vechi, rupte şi nespălate. Acela însă s-a apropiat de mine, m-a luat de mână şi am coborât pe nişte scări frumoase, care coborau în spirală. Dedesubtul nostru se auzea o melodie frumoasă.

Când am ajuns jos – nu mi s-a părut că am coborât prea mult – am văzut o sală uriaşă, care părea mai degrabă pridvorul unei biserici, pentru că existau acolo străni foarte frumoase, pline de tineri luminoşi, care erau de aceeaşi vârstă şi frumuseţe şi care cântau acea cântare pe care o auzisem mai înainte. Văzând toate acestea, m-am oprit şi nu mai puteam face nimic, ci numai admiram măreţiile de acolo şi ascultam acea frumoasă melodie a psalmodiei. Povăţuitorul meu m-a lăsat acolo şi a intrat înăuntru înspre răsărit, unde se vedea biserica propriu-zisă. Acei tineri mă îndemnau să intru în una din străni şi se purtau cu mine cu atâta familiaritate, încât părea că mă cunosc de multă vreme şi că sunt prietenii mei cei mai apropiaţi. Dinăuntru, din biserica propriu-zisă, se auzea o altă cântare, care era închinată Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu. Eu voiam să mă lase să stau acolo undeva pe pardoseală şi să privesc această măreţie, însă în acea clipă s-a deschis uşa şi a intrat generalul care mă adusese până acolo. Acela m-a strigat cu bucurie:

- Vino, Părinte Iosif! Vino înăuntru! Mergem să te închini.
Dar eu tremuram şi nu mă mişcăm din loc. Acela însă m-a luat de mână şi trecând printre acei tineri luminoşi, am ajuns la uşă. Când a deschis-o şi m-a tras înăuntru, am rămas nemişcat văzând în faţa mea acea nespusă măreţie, care nu ştiu dacă era biserică sau Cerul cu tronul lui Dumnezeu. Toată privirea, toată fiinţa mea s-a umplut de acea slavă şi lumină cu adevărat necreată şi negrăită.

Atunci am văzut înaintea mea minunata catapeteasmă a acestei măreţe biserici, din care ieşea toată slava şi măreţia, aşa cum izvorăşte lumina din soare. Apoi am zărit două icoane mari, de-a dreapta şi de-a stânga Uşilor împărăteşti, una a Domnului nostru Iisus Hristos şi alta a Prea Curatei Maicii Sale şezând pe tron, care ţinea pe genunchii ei pe Domnul cel mai înainte de veci ca Prunc. De îndată ce am putut să privesc mal bine, căci fusesem robit cu totul de cele văzute, am văzut că nu erau icoane, ci însuşi Domnul şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu vii. Iar Preasfântul Prunc a strălucit atât de mult, încât dintr-o dată s-a făcut tăcere. Apoi au început să cânte preaslăviţii ofiţeri.

Atunci povăţuitorul meu mi-a făcut semn să mă apropii ca să mă închin şi m-a întors către Stăpâna noastră Născătoare de Dumnezeu şi Mângâietoarea tuturor creştinilor. Nu mi-am dat seama dacă m-am mişcat şi cât, dar în vreme ce eram întors spre Maica Domnului şi încercam să admir slava şi măreţia ei, povăţuitorul meu, care se vedea că avea multă familiaritate şi îndrăzneală, cu un ton rugător şi cu o voce foarte clară – pe care şi acum mi-o amintesc -, a spus către Maica Domnului:

- Stăpâna lumii, arată slava ta robului tău ca să nu se înece în mâhnire!
Atunci – ce să spun eu netrebnicul şi mai nevrednic decât toţi oamenii? – preasfântul ei chip a strălucit ca soarele şi am văzut-o clar, nu ca în icoană, ci vie şi întreagă – după puterea mea – pe Stăpâna şi împărăteasa tuturor ţinând în braţele ei pe Mântuitorul lumii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, plin de Har şi de măreţie.

De îndată ce am privit acea slavă dumnezeiască a Stăpânei noastre, nu am mai putut sta în picioare, ci am căzut la pământ şi am început să plâng şoptind:

- Stăpâna mea, Stăpâna mea, nu mă părăsi!
Atunci am auzit fericita, izvorâtoarea de miere şi mai presus de toată mângâierea vocea sa care a spus povăţuitorului meu:

- Ia-l şi du-l acum la locul său să se nevoiască! Şi spune-i să aibă nădejdea lui în mine!
Am simţit atunci că cineva mă atinge pe umăr şi încercând să mă scol, m-am trezit la locul meu, stând pe scaun aşa cum eram mai înainte şi rugându-mă, iar faţa mea era udată de lacrimi.

De atunci atâta dragoste şi evlavie simţeam faţă de Stăpâna noastră, încât numai numele ei mă umplea de bucurie duhovnicească. Cuvintele: “Să aibă nădejdea lui în mine” au fost de atunci înainte singura mea mângâiere.

[cristiboss56]

Icoanei se roaga pentru sanatate in general si in particular pentru boli ale oaselor, coloanei vertebrale, ale picioarelor, mainilor, pentru recuperarea din accidente si desigur e o mare ajutoare pentru oricine are un handicap.
In plus, cea de-a treia mana prezenta pe icoana Fecioarei Maria reprezinta acea mana de ajutor suplimentara de care oamenii au nevoie de la Dumnezeu in incercarile vietii lor de zi cu zi.


Icoana este realizata de calugari de la manastirea Vatopedu de pe muntele Athos, Grecia, si este reproducere dupa icoana facatoare de minuni Maica Domnului cu Trei maini (“Panaghia Tricherousa”). Aceasta icoana facatoare de minuni exista in original pastrata la Manastirea Hilandar, pe Sfantul Munte Athos, Grecia si este una din cele mai vechi icoane de iconostas de pe Sfantul Munte.


In partea de jos a sa este inscriptionat de calugari “Agion Oros” in greaca, care inseamna “Sfantul Munte”, ca dovada a provenientei ei. Mai multe informatii despre Muntele Athos si importanta lui in lumea crestin ortodoxa puteti gasi la finalul acestui material.

Povestea si semnificatia icoanei Maicii Domnului cu Trei Maini:


Cei ce nu cunosc istoria acestei icoane inclina sa creada, in mod gresit, ca cele trei maini reprezentate sunt ale Maicii Domnului.

Despre icoana “Maica cu trei maini” se povestesc urmatoarele pe Sfantul Munte: In timpul imparatului Leon Isaurul, luptatorul impotriva sfintelor icoane, se afla la Damasc un tanar cu numele Ioan, care era printre cei mai apropiati oameni ai voievodului Damascului. Acest tanar, fiind inzestrat cu dar de la Dumnezeu, se lupta mult aparand sfintele icoane nu numai prin cuvant, ci si prin scrisori, intarind pe cei dreptcredinciosi. Afland despre acestea, imparatul Leon a cautat un scriitor iscusit, care sa poata imita scrisul lui Ioan. Gasindu-l, a poruncit sa scrie o scrisoare, ca si cum ar fi fost scrisa de Ioan si adresata Imparatului, avand urmatorul continut: “O, fericite imparate, sa traiesti intru multi ani! Deoarece la noi, in timpul de fata sunt oarecare neintelegeri si cetatea este stabilita, vino cat mai curind cu oaste ca sa o cuceresti, caci iti voi ajuta si eu, pe cat voi putea!”

Scriind acestea si multe altele, vicleanul imparat a mai facut o scrisoare din partea lui, catre voievodul Damascului, in care il instiinta despre cum Ioan il cheama de multe ori sa vina sa ia cetatea, dar el (imparatul) avand dragoste catre voievod, nu vrea sa strice relatiile de pace si, ca incredintare, a trimis si scrisoarea pe care o facuse, ca si cum ar fi fost a lui Ioan.

Primind voievodul Damascului cele doua scrisori, nu a priceput viclesugul imparatului si maniindu-se foarte, a chemat pe Ioan si i-a aratat scrisoarea, fara a-l lasa sa se dezvinovateasca. Apoi a poruncit sa i se taie mana dreapta, mana care de multe ori a scris aparand Biserica lui Hristos, dupa care a poruncit sa il spanzure in piata orasului, spre a fi pilda pentru toti.

Ioan s-a retras si s-a inchis in camera sa, tanguindu-se si rugandu-se Maicii Domnului. Facandu-se seara, a rugat pe voievod, prin interventia unor cunoscuti, sa-i dea mana taiata, pentru a-si mai usura durerea.La rugamintea multora, voievodul s-a milostivit si i-a ingaduit sa-si ia mana. Stand singur in camera sa, Ioan se ruga inaintea icoanei Maicii Domnului, zicand: “Preacurata stapana, tu stii ca pe nedrept mi s-a taiat mana; te rog, fie-ti mila de mine si intinde-ti dreapta ta si vindeca-mi dreapta mea, ca sa o pot folosi pentru apararea credintei”.
Plingand si rugandu-se el multa vreme, a adormit putin din cauza oboselii si atunci o vede in vedenia somnului pe Preasfinta Fecioara, zicandu-i: “Iata, mana ta este sanatoasa! Sa o folosesti dupa cum ai fagaduit si sa nu mai fii de acum intristat!”

Zicind acestea, s-a facut nevazuta. Desteptindu-se Ioan, a vazut ca mana lui era sanatoasa ca inainte. Dar, din iconomia Maicii Domnului, un semn rosu ramasese pe locul unde fusese taiata. Atunci Ioan, plin de bucurie a inceput sa multumeasca cu cantari de lauda Maicii Domnului, care nu l-a trecut cu vederea.

Facandu-se ziua si afland vecinii de cele intimplate au spus si voievodului, dar unii din cei de pe langa dansul ziceau ca nu lui Ioan i s-a taiat mana, ci unui rob pe care l-a trimis Ioan in locul lui. Fiind in nedumerire, voievodul a trimis sa-l cheme pe Ioan. Venind acesta, l-a intrebat de cele intimplate si a cerut sa-i arate mina. Vazind semnul ramas, au cunoscut cu totii ca s-a facut o minune.

Dupa toate intimplate, voievodul l-a eliberat pe Ioan sa plece unde va voi. Atunci Ioan a hoatarit sa mearga sa slujeasca lui Dumnezeu in multumire pentru ca si-a facut mila de el. Chiar atunci a facut o mana din argint, dupa marimea mainii lui cele taiate, a lipit-o de icoana Maicii Domnului inaintea caruia s-a tamaduit.



Sfaturi de la calugari de pe Sfantul Munte. Cum sa folosesti icoana Maicii Domnului cu Trei Maini?


Amplaseaza aceasta icoana in locul unde simti ca te poti ruga in tihna cel mai des.
Roaga-te la aceasta icoana asa cum simti, adanc, din suflet, pentru orice ajutor ai nevoie sa rogi Fecioara sa iti dea o mana de ajutor, pentru orice problema de sanatate ai.
Aprinde o candela atunci cand te rogi zi de zi.
Este bine pentru suflet ca intotdeauna rugaciunea ta sa contina recunostinta pentru tot ce este bun si frumos in viata ta.
Rugaciunea autentica este dialogul dintre sufletul tau – bucata de dumnezeire din tine – si Divinitate, ea porneste nu din minte ci din inima. In timp ce te rogi, imagineaza-ti ca te afli adanc in interiorul inimii tale unde esti in siguranta. Atunci cu adevarat rugaciunea ta porneste spre destinatie si este autentica.