|
#31
|
|||
|
|||
Cum tu perseverezi, crestine, ma prind si eu in joc si te intreb, asa, de dragul cusaturii: n-ai vrea sa canti mai degraba despre suferinta?
Daca tot te-ai luat cu chestii extraordinare, paradigmatice, nu vrei sa balmajim niscaiva cestiuni mai arzatoare prin Biserica, precum suferinta? Hai s-o dam in paradigme! Sa-i zicem despre suferinta, bre! S-o descalcim oleaca, s-o formulam, s-o marturisim, s-o dascalim! S-o lamurim, cumva. La suferinta, birjar! Nu la parascovenii, parol! Nu vrei oleaca de discurs pre tema? De suferinta, zic, sa mor de te mintz! De ce n-ai vrea, monser? Asta da paradigma crestina: suferinta! M-auzi? |
#32
|
|||
|
|||
Da frate, te aud, si mi se pare o idee foarte buna.Chia ma asteptam ca lumea sa se prinda despre tema si sa mai adauge,parerile situatiile care le-au schimbat lor perceptia, dar cu timpul poate lumea va intelege mai exact ce am vrrut sa spun.
Chiar urma sa vorrbesc la un moment dat de suferinta si modul cum i-a gasit un inteles Viktor Frankl in cartea "Omul in cautarea sensului vietii", un om care a stat 3 ani jumate in lagarre de exterminarre.Cum am inteles ca esti in domeniu psihologiei cred ca poti exemplifica mai bine ca mine, cum face ca o situatie de viata disperata concreta sa ii gaseasca un sens si omul sa plece linistit acasa.Stii logodramele binecunoscute! Desi o carte la un pret mic, o pun printre primele 10 carti de suflet.Scrisa la putina vreme dupa iesirea din lagar si cu intentia initiala de a o edita fara autor, tocmai considetand mesajul important .A vrut sa faca asta caci este si un om foarte modest ,cu o valoare remarcabila.Fiind laudat la un moment dat si pus alaturi de celelalte doua mari scoli vieneze spune modest:"Si un pigmeu stand pe umarul unor giganti(sprijinindu-se pe invataturile lor,Frreud si Adler) ar parea inalt!" DEci cazul Frankl care concret fiind in lagar a realizat ca nimeni nu ii poate lua decizia de avea un anumit raspuns ptr situatia in care se afla, indiferent de vitregia conditiilor de acolo. Da este o idee foarte buna asta cum sa o acceptam mai usorr suferinta si sa ii pricepem sensul. Oricum eu am ramas cu raspunsurile in urma!:-)
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/ "Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".-Nelson Mandela Last edited by Jonnyw2013; 24.05.2016 at 22:25:29. |
#33
|
|||||
|
|||||
Citat:
Citat:
Un crestin prea ingrijorat si pesimist nu e cel mai bun crestin.Cum am spus suntem niste oameni mai vulnerabili aici ca in vest(material) dar sufleteste nu ne lipseste nimic, sa fim mai veseli.Paradigma este, cum putem vedea totul intr-o lumina mai roz ,ca zambetul sa infloreasca mai des pe fetele noastre.Sa fim niste crestini mai din adancul inimii." Ca cei ce vazand faptele noastre bune(si viata multumita, indiferent de incercarile de la un moment dat) sa cinsteasca pe Tatal nostru din ceruri." Da ai sesizat bine frate este vorba de metanoia- prin: schimbarea mentalitatii, a intentiilor, a atitudinilor. (luata definitia mai scurta de pe crestinortodox.ro) http://www.crestinortodox.ro/editori...zeu-70278.html Fenomenul nu trebuie sa fie neaprat brusc ,dar eu in unele situatii asa l-am perceput. Citat:
"In viziunea rasariteana, metanoia desemneaza nu atat pocainta in sens moral, cat o adevarata intoarcere a mintii noastre, a intregii perceptii asupra realitatii . Omul convertit ("pocait" , "p/refacut" prin har) are o alta perceptie asupra realitatilor lumii si dincolo de ea, un alt orizont existential-spiritual, pentru ca, de fapt, el ajunge la o altfel de gandire (meta-noetica), la mentalitatea crestina (la "gandul lui Hristos", I Corinteni 2, 16) si, in stransa dependenta cu acest orizont spiritual, la un altfel de comportament si atitudine de viata. Cu alte cuvinte, inseamna o intoarcere a mintii noastre catre Dumnezeu, o convertire la Mintea originara (Cuv. Nichita Stithatul), din care omul s-a "ex-comunicat" prin pacat, respectiv o adevarata re/gasire si transformare de sine. Citat:
Citat:
Da multumesc de ajutor !Domnul sa te binecuvinteze!
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/ "Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".-Nelson Mandela |
#34
|
|||
|
|||
Multumesc pentru raspunsuri, Jonnyw!
Cand am adus in discutie suferinta, suferinta crestinului, am facut-o pentru ca aveam nevoie de un punct de reper sau de sprijin, de un cadru datator de sens pentru problema ridicata de tine. Deci voiam sa raman on topic, aprofundind cumva subiectul, fara a devia discutia catre suferinta si atat. Ma gandeam ca orice am vorbi despre viata omului crestin fara a pomeni (sau a considera implicit) suferinta, e lucru van. Eventual nonsens si, in orice caz, e neintelegere. Desi nu e scop sau tinta in sine, suferinta (cu multele ei forme si fatete) insoteste toate faptele crestinului care e ancorat in metanoia cu credinta si nadejdea ca va fi mantuit. Astfel, cand se lasa patruns de cainta, omul sufera pentru pacatele lui (si chiar pentru pacatele semenilor), intrucat ii e limpede ca a ranit iubirea lui Dumnezeu si ca a stricat o socoteala sfanta - cea a vietii curate, cu sens deplin, a cautarii lui Acasa. Iarasi, cand se intalneste cu ocara, in sufletul omului se petrece actul suferintei; conviv insa cu oarece bucurie deoarece gaseste ca ocara ii foloseste in lupta contra slavei desarte, mai intai. Apoi e si liniste, deoarece acela care mai inainte s-a tinut pe sine la suferinta si defaimare de sine gaseste ca ocara e binevenita si o ia ca doctorie, cu recunostinta. De se afla in lupta cu vreo patima sau cu mai multe, omul sufera iarasi. Dar ce poate fi mai bun pentru incercarea de a se dezice de calea mortii decat durerea doctoriei tamaduitoare si efortul de a se vindeca a celui constient de starea lui? In multe chipuri sufera crestinul, iar unii au chiar darul plansului necontenit. Prin acestea mintea si inima se curatesc, se limpezesc treptat si capata uneori o stralucire aparte... Cautam asadar descoperiri si atitudini noi. Foarte bine! Cautam revelatii si ochi proaspat. Iarasi e bine. Numai ca, o stim din Evanghelie si din intreaga Traditie, innoirea mintii si vietii noastre se face sub Cruce. Drumul nu e altul decat al Golgotei. Pentru a invia Hristos a patimit, a baut tot paharul ramanind in ascultare de Tatal rastignindu-Se, S-a pogorat la iad, a purtat intreaga suferinta si asa a ramas pana azi modelul si calea pentru toti crestinii. Ar trebui sa ne rugam, cred, pentru o suferinta potrivita fiecaruia. Intrucat din suferinta si nu altminteri vine toata rodirea si toata descoperirea si bucuria intru Lumina. Cat despre sensul de care vorbesc logoterapeutii si psihanalistii... Imi pare o alta poveste decat cea a vietii inlauntrul Bisericii. Toate cele bune, Doamne ajuta! Last edited by ahilpterodactil; 25.05.2016 at 00:21:18. |
#35
|
||||
|
||||
Schimbarea paradigmei cu privire la suferinta este necesara pentru cei ce doresc sa gaseasca fantana unei bucurii inepuizabile.
Paradigma de baza este cautarea bucuriei prin fuga de suferinta. Paradigma spirituala este cautarea bucuriei prin asumarea suferintei. Asumarea suferintei (simbolizata de cruce) se poate face in multe feluri, o asumare a suferintei pentru sine insusi, pentru ceilalti ca expresie a unei afectiuni pentru toti si toate, o asumare a suferintei cu ochiul intelepciunii curatat. Simpla asumare a suferintei se numeste rabdare. Asumarea suferintei in numele iubirii pentru toti si toate se numeste rabdare desavarsita (paramita). Intimitatea cu Dumnezeu se cauta mai ales prin aceasta forma de rabdare. Rabdarea nu se practica de una singura ci este bine sa fie sustinuta de mai multe virtuti. Dupa dragoste, cea mai importanta este intelepciunea cu privire la natura existentei. Aceasta este o alta paradigma care este cultivata pe baza observarii si angajarii unui efort rational, de analiza a modului in care exista tot ceea ce ne inconjoara.
__________________
|
#36
|
|||
|
|||
Citat:
De pilda, inca din vremea pionieratului oameni ca Freud au descris viata psihica intr-un mod nou care atragea atentia, printre altele, ca noi functionam constient doar in mica masura (desi hotarator). Incepind cu Freud s-a descoperit ca fenomenul constiintei este varful unui iceberg si ca dincolo de constiinta se afla in noi oceane interiorare, despre care cel mai adesea nu cunoastem nimic... Din pacate. Si uneori din fericire... S-a putut intelege, tot mai nuantat, ca viata inconstienta are un continut si niste legi cu totul aparte si ca ea "coopereaza" permanent cu viata constienta. Cand spunem ca "suferim" sau ca "ne dam seama", noi ne referim de fapt la componente ale dinamicii constiente. Dar prin asta omitem faptul ca s-ar putea sa suferim si sa cunoastem cu mult mai mult si poate cu totul altfel in "cealalta" lume a noastra - abisul inconstient... Sunt oameni veseli, cu o conduita exuberanta, care par (si cred ei insisi) ca duc o viata fara griji. Sunt "realizati" social, familial, financiar etc. Dar la o privire mai atenta descoperi in ei o suferinta teribila... Din pacate ei o neaga, o lasa in nelucrare si trec asa, cu via parasita in ei, peste intreaga existenta. Care sa fie suferinta aceasta neconstientizata a oamenilor care "nu sufera"? Eu cred ca este suferinta inimii, a unui suflet ratacitor in cautarea lui Dumnezeu, a unui copil care se simte parasit, abandonat si, desigur (dar asta nu le place oamenilor mari sa auda), torturat. Semenele lui disperate ajung, precum o sticla dusa de valuri pe tarmul marii, adeseori in lumina constiintei. Dar omul constient nu ia aminte la mesajele de SOS ale unui naufragiat. Are treburi mai importante, mereu si, oricum, a auzit destule povesti cu pirati si naufragiati ca sa mai fie atent, la modul serios si responsabil, la naufragiatii dinlauntrul lui... Ca urmare, sensul acordat de acest om mesajelor suferintei dinlauntrul lui este unul denaturat. O spun unii psihologi... Ca sa vezi! |
#37
|
|||
|
|||
Uimeste-ne Florine!
Florine uimeste-ma! Fa o minune in viata mea!Aceea ca Cuvantul s-a intors cu rod!
Fa o minune in viata ta!Ca mergi pe calea dreapta,ca reusesti sa te spovedesti! Fa o minune in viata colegilor de Forum, caci vor vedea ca puterea celui rau poate fi infranta,ca nu vorbim doar de dragul de-a ne afla in treaba, ci si ascultam ce spune celalalt. Spune-mi ,ce te opreste sa te spovedesti? De ce nu o faci efectiv? Fa o minune in viata ta!!! Doamne ajuta!
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/ "Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".-Nelson Mandela |
#38
|
|||
|
|||
Citat:
(pag 93)Seara, după o zi de foamete, zăceam în bordeiele noastre de pământ, cu moralul la pământ. Se vorbea foarte puțin, căci orice vorbă ne irita. Apoi, ca lucrurile să devină și mai rele, s-a luat lumina. Ajunseserăm cu răbdările la capăt. Dar responsabilul barăcii noastre era un om înțelept. A improvizat un mic discurs despre toate câte ne treceau prin minte în clipele acelea. A vorbit despre mulții camarazi care muriseră în ultimele zile fie din cauza bolii, fie pentru că își luaseră viața. Dar, de asemenea, a menționat și ceea ce trebuie să fi fost adevăratul motiv al morții lor: faptul că renunțaseră să mai spere. A susținut că trebuia să existe o cale de a împiedica și alte posibile victime să ajungă în această situație-limită. Și a indicat spre mine, așteptând să le dau eu un sfat. Dumnezeu știe că nu eram în dispoziția necesară pentru a da explicații psihologice sau pentru a ține o predică - așa încât să le pot acorda camarazilor mei un fel de prim ajutor pentru sufletele lor. îmi era frig și-mi era foame, eram irascibil și obosit, dar a trebuit să fac un efort și să folosesc acel unic prilej. Era nevoie de încurajare mai mult ca oricând. Așa că am început prin a rosti cele mai obișnuite consolări. ... Dar nu doar că le-am vorbit despre viitor și despre vălul care-l acoperea, ci am menționat și trecutul, toate bucuriile lui și faptul că lumina lui strălucea chiar și în întunericul acelor clipe. Din nou am citat dintr-un poet - pentru a evita să par că predic - care scrisese așa:„Ceea ce tu ai viețuit, nicio forță de pe pământ nu-ți mai poate lua.". Nu doar trăirile noastre, ci și tot ceea ce făcusem, gândurile mărețe pe care le vom fi nutrit și tot ceea ce am suferit, toate acestea nu sunt pierdute, chiar dacă țin de trecut, căci noi le-am adus în ființă. A fi fost este, de asemenea, un fel de a ființa și, probabil, cel mai sigur. Apoi am vorbit despre multele prilejuri de a da sens vieții. Le-am spus camarazilor mei (care zăceau fără să se miște, măcar că uneori se mai putea-âuzi câte un suspin) că viața omului, oricare ar fi împrejurările, nu încetează niciodată să aibă sens și că acest nemărginit sens al vieții include suferința și sfârșitul, privațiunea și moartea. Le-am cerut bietelor făpturi care mă ascultau atente în întunericul barăcii să facă față gravității situației în care ne găseam. Nu trebuiau să-și piardă speranța, ci să-și păstreze curajul având siguranța că lipsa sorților de izbândă în lupta noastră nu îi scădea acesteia cu nimic din demnitate și sens. Am spus că, în acele ceasuri grele, pe fiecare dintre noi ne privea cineva - un prieten, o soție, cineva viu sau cineva mort, ori Dumnezeu - și că nu se aștepta să îl dezamăgim. Că spera să ne afle suferind cu fruntea sus - nu ca niște nenorociți - , ci ca unii care știm cum să murim. Și, în cele din urmă, am vorbit despre jertfa noastră, care în orice caz avea un sens. Ținea de natura acestei jertfe să pară lipsită de sens pentru lumea de afară, pentru lumea care caută succesul material. Dar, în realitate, jertfa noastră avea rost. Aceia dintre noi care au o credință oarecare - le-am spus-o franc - pot înțelege acest lucru fără nicio greutate. Le-am istorisit despre un camarad de-al lor care, la sosirea saîn lagăr, a încercat să facă un pact cu Cerul, ca suferința și moartea lui să cruțe de la un sfârșit dureros ființa omenească pe care o iubea. Pentru acest om, suferința și moartea aveau un sens; iar jertfa lui avea cea mai profundă semnificație. Nu voia să moară degeaba. Niciunul dintre noi nu dorea așa ceva. Scopul cuvintelor mele era să aflu un sens deplin în viața noastră, atunci și acolo, în baraca aceea și în situația aceea practic lipsită de orice speranță. Și am văzut că eforturile mele fuseseră încununate de succes. Când becul începu iarăși să pâlpâie, am putut vedea chipurile nefericite ale prietenilor mei care veneau spre mine clătinându-se, pentru a-mi mulțumi, cu ochii în lacrimi. Doamne ajuta!
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/ "Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".-Nelson Mandela |
#39
|
|||
|
|||
Da, emotionant. Am mai intalnit acest gen (literar) de texte.
Dar despre ce fel de Dumnezeu vorbeste autorul? Sa fie vorba despre Hristos? Astept argumente! Iar daca nu ai, daca acest om vorbeste despre un alt dumnezeu decat despre Cel al crestinilor, te rog sa taci. Din decenta. Voi fi si eu decent, la randul meu, tacind si multumindu-ti daca, in schimb, imi arati limpede ca e vorba despre un crestin, despre un madular al Bisericii. |
#40
|
|||
|
|||
Frate noi ne rugam Tatalui,,Fiului si Duhului Sfant.Ei cred ca se roaga doar Tatalui .
"Textul literar " amintit, cartea, ramane valoroasa oricum .Vezi ca ai PM. Doamne ajuta!
__________________
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/...-ca-pe-erezii/ "Când am ieșit pe ușa care mă purta spre libertate, am știut că dacă nu las ura și amărăciunea în spate, voi continua să fiu în închisoare".-Nelson Mandela |
|