Metanoia - intoarcerea la Dumnezeu

Metanoia - intoarcerea la Dumnezeu Mareste imaginea.

Metanoia - intoarcerea la Dumnezeu

Metanoia - (pocainta): schimbare si/sau transformare (restructurare de personalitate)

In traditia rasariteana, Taina Spovedaniei se mai numeste si Taina Pocaintei. In teologia occidentala, din ultimul timp, incepe sa castige tot mai mult teren denumirea de Sacramentul Reconcilierii (Taina impacarii). Pornind de la aceste denumiri, observam ca la noi accentul cade pe re/facere, pe transformare personala, pe convertire, pe cand dincolo cade pe impacare (cu Dumnezeu, cu semenii, cu sine); de altfel, nimic gresit, din nici un punct de vedere. Nu putem vorbi de optici adverse, ci pur si simplu de unghiuri de abordare diverse, care pana la urma converg in ideea (p/re/facerii de sine si a reconcilierii cu Cel de Sus, cu aproapele si cu sine insusi. Pocainta - exprimata prin: cainta, marturisirea adevarului si un nou mod de viata ("convertita") - aduce impacarea; impacarea vine din si deodata cu pocainta adevarata. E doar o "decalare cronologica", nu calitativa. Una fara cealalta ar fi de neconceput. Sunt de neconceput pocainta fara impacare si nici impacarea fara pocainta!

Dar, sa vedem ce se intelege, de fapt, prin termenul de pocainta. Unii traduc grecescul metanoia - echivalentul romanesc al pocaintei - prin: schimbarea mentalitatii, a intentiilor, a atitudinilor. Altii autori, precum Anselm Grun, aprofundeaza semnificatia notiunii: "Metanoia, termenul grec pentru convertire, inseamna "a recunoaste aposteriori", a "intoarce" capul (gandirea, mentalitatea), "a gandi in mod diferit". A te converti inseamna a te intoarce catre/la Dumnezeu: intorcandu-ma catre Dumnezeu si indreptandu-ma catre El, imi regasesc fiinta autentica si eul meu adevarat. A te converti este o invitatie la a trai. Meta poate insemna si "in spate" (sau "dincolo de", s.n.): atunci convertire poate insemna "a vedea indaratul (in adancul) lucrurilor", "a-L vedea pe Dumnezeu in toate persoanele si in creatie", "a-l recunoaste pe Dumnezeu, care ne vorbeste in evenimentele din fiecare zi". Convertire inseamna, deci: a recunoaste esenta prezenta in persoane si in lucruri".

In viziunea rasariteana, metanoia desemneaza nu atat pocainta in sens moral, cat o adevarata intoarcere a mintii noastre, a intregii perceptii asupra realitatii . Omul convertit ("pocait" , "p/refacut" prin har) are o alta perceptie asupra realitatilor lumii si dincolo de ea, un alt orizont existential-spiritual, pentru ca, de fapt, el ajunge la o altfel de gandire (meta-noetica), la mentalitatea crestina (la "gandul lui Hristos", I Corinteni 2, 16) si, in stransa dependenta cu acest orizont spiritual, la un altfel de comportament si atitudine de viata. Cu alte cuvinte, inseamna o intoarcere a mintii noastre catre Dumnezeu, o convertire la Mintea originara (Cuv. Nichita Stithatul), din care omul s-a "ex-comunicat" prin pacat, respectiv o adevarata re/gasire si transformare de sine.

Nu e vorba despre o simpla schimbare de optica introspectiva, de o cosmetica morala (schimbare), cat despre o adevarata p/re-facere existentiala si spirituala (o trans/formare) a omului, chiar dincolo de obisnuita restructurare de personalitate, ce vine ca rezultat al unei cure psihoterapeutice reusite si de durata. Daca psihoterapia se opreste la acest nivel (a pune in acord omul cu sine insusi si cu lumea), duhovnicia continua drumul pana la realizarea acordului integral: in privinta primelor doua coordonate, dar si a a/cordului omului cu Dumnezeu, in aceasta rezida o diferenta esentiala intre cele doua domenii "terapeutice": daca psihoterapia te lanseaza pe orbita vietii de aici si de acum, duhovnicia te propulseaza pe traiectoria Eternitatii, a Vietii de Apoi. Dar nu putem vorbi despre substituirea uneia prin cealalta sau despre anularea uneia de catre cealalta, ci dimpotriva, despre o complementaritate exceptionala: prima iti re/face personalitatea, cealalta face ceva cu personalitatea ta in perspectiva mantuirii. Scopul psihoterapiei poate fi: remisiunea simptomului, schimbarea unui anumit comportament (pe termen scurt) sau restructurarea de personalitate (pe termen lung), pe cand cel al duhovniciei: insanatosirea spirituala si deschiderea unei noi perspective de viata pe Calea Adevarului.

Revenind la Sacramentul Pocaintei, consemnam marturia unui ierarh occidental: "Durerea si dezgustul formeaza un element esential al pocaintei, dar nu-i redau intregul continut si nici macar dimensiunea cea mai importanta. Ca sa ne apropiem de sensul profund al pocaintei, este necesara o revenire la termenul grec metanoia. Literal, innoirea mintii, adica nu numai regretarea trecutului, ci transformarea totala a perspectivei, innoirea manierei de a ne raporta la Dumnezeu, la altii, la noi insine. "O lucrare de o mare inteligenta", cum spune Pastorul lui Herma (sec. II) si nu neaparat o criza afectiva. Pocainta nu este un acces de remuscari si autocompatimire, ci o convertire, o re/centrare a intregii noastre vieti pe Sfanta Treime. "Minte noua", convertire, recentrare, deci pocainta este ceva pozitiv, nu negativ... Cainta nu inseamna privirea in jos la imperfectiunile proprii, ci in sus, spre iubirea lui Dumnezeu, nu in urma cu repros, ci inainte cu incredere. Sa privesti nu ceea ce n-ai reusit sa fii, ci ceea ce poti inca deveni cu harul lui Hristos".

Meta-noia (de la gr. meta = dupa, dincolo de + nous - gandire, inteligenta, minte), pocainta, echivalentului termenului romanesc metanie, inseamna schimbare a mintii, prefacerea, schimbarea gandirii, innoirea spirituala a mintii. Pocaiti-va!, prima kerigma (invitatie) nou-testamentara, vrea sa spuna: schimbati-va minteal, felul de a gandi, de a vorbi si de a va comporta; schimbati-va viata, felul de a fi! "Metanoia -dupa autorul citat mai sus - ma face sa devin constient de ramificatiile neantului, atat in propria mea viata, cat si in intreaga istorie a omenirii. Nu este vorba (doar) de o culpabilizare morbida in jurul unei contemplatii fariseice a pacatului, ci de o constientizare a starii de separatie, de "viata moarta", de excrescenta a neantului...".

"Cuvantul romanesc pocainta", observa parintele Galeriu, de obarsie slava, pune accentul pe remuscare, pe regretul, durerea pentru greseala savarsita. Cel latinesc -penitenta - derivat din poenam tenere, accentueaza aspectul juridic, constiinta vinii, frica de pedeapsa. Dar (grecescul) metanoia nu inseamna nici numai cainta, regret, si nici numai frica de pedeapsa, ci mai mult. Ca si ceilalti termeni construiti cu meta si incorporati in limba noastra, ca de pilda, metafora, metateza, metabolism, metamorfoza, metafizica, si metanoia inseamna o transformare profunda. O schimbare radicala a convingerilor si deci o trecere dincolo de pacat prin incetarea savarsirii lui, si un nou inceput de viata, un nou camp de lucru in har si adevar. O mutatie a mintii, innoirea mintii, cum explica Sfantul Apostol Pavel, o nastere din nou. Acesta si este sensul pocaintei in dogma crestina, sau un al doilea botez, ca neincetata reinnoirea omului."

Intr-o inspirata traducere a termenului metanoia, el mai apare si ca: ras/gandire, intoarcere, convertire a mintii, pentru ca dincolo de aspectul ei penitential, gandirea duhovniceasca are un profund caracter transformator, meta-noetic, de ras-gandire, o meta-gandire, trans-lucida, contemplativa, inradacinata in Constiinta si Gandirea de Sus, ce nu cunoaste limitele imanentului si ale empiricului. Omul convertit devine din ce in ce mai lucid, mereu veghetor, dar cu o altfel de vigilenta decat cea a lumii in general, asociata cu o luciditate sacra (trezvie) si darul deosebirii duhurilor (al discernamantului spiritual).

Eugen Jurca

27 Aprilie 2012

Vizualizari: 14272

Voteaza:

Metanoia - intoarcerea la Dumnezeu 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

metanoia pocainta

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE